Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Structurile generice şi individuale din corp

Ca să nu fim acuzaţi de separarea fiziologicului de psiho-mental, a corpului de psihic, vom diferenţia în corp structurile individuale de cele generice şi vom arăta pe scurt relaţia lor, care constituie paralela, la nivel fiziologic, a relaţiei psihologice dintre conştient şi inconştient, pe care este bazată metoda psihologică a lui Jung.

O asemenea diferenţiere este, bineînţeles, relativă şi nu absolută. Orice parte a corpului poate prezenta trăsături specifice, care sunt caracteristicile unui anumit individ şi nu ale altuia. Toate funcţiile fiziologice sunt în esenţă generice, totuşi totalul care funcţionează în fiecare corp ar putea fi descris printr-o formulă prezentând un anumit caracter de unicitate.

Ajungem astfel din nou la ideea fundamentală că elementele sunt colective, dar combinând în moduri complexe pe fiecare dintre acestea se ajunge, într-o anumită limită, la individual. În orice astfel de dualism fundamental - yang şi yin, pozitiv şi negativ, individual şi colectiv - suntem întotdeauna martorii unui proces de combinaţie a celor două polarităţi. Acest proces poate însemna, fie un conflict nemilos, fie o adaptare armonioasă bazată pe legea compensaţiei şi a permutării ciclice.

Analizând dualismul colectiv-individual, găsim o constantă schim­bare de accent între: 1) fidelitatea faţă de tipul generic; 2) accentul asupra variaţiilor individuale. Între aceste două atitudini balansează, în mod constant, pendulul de viaţă - după cum ne arată studiul trecutelor civilizaţii. Balansarea se manifestă mai întâi în raport cu natura fiziologică a omului. Întrucât această natură-corp devine relativ fixată, şi un tip-rasă este produs exteriorizând, în corpurile fizice, într-un grad de relativă perfecţiune, „ideea” arhetipal „creativă”, principiul individualizării (cel care accentuează diferenţele individuale) creşte ca putere. Apoi se întâmplă de parcă „viaţa” a încercat să extragă, din cele mai mici variaţii individuale ale structurii fiziologice generice, toate posibilităţile ce trebuiau să elibereze individualitate într-o altă direcţie, sau la un alt nivel.

De exemplu, în timp ce structura craniului a fost relativ fixată din punct de vedere rasial, a apărut posibilitatea dezvoltării circumvoluţiunilor cerebrale în adâncome sau în interior. Creierul a crescut în importanţă în cadrul relativ fixatei structuri osoase: creierul, mediul prin care pot fi subliniate diferenţele individuale, s-a dezvoltat în detrimentul structurii osoase a tipului generic. Astfel elementele conştiente, bazate pe creier şi pe sistemul nervos cerebro-spinal, au devenit din ce în ce mai accentuate, în timp ce elementele inconştiente, bazate pe ganglionii sistemului simpatic (în principal plexul solar) şi pe cerebel, au fost împinse oarecum în fundal.

Marele sistem simpatic, cu plexurile sale nervoase, este, în mod esenţial, locul comportamentului psihologic generic (instinct) şi al imaginilor sau impulsurilor inconştient-colective. Este matricea din care, sau prin care, operează „imaginile primordiale” ale inconştientului. Lucrul acesta a fost afirmat la începutul anului 1904 (înainte de lucrările importante ale lui Jung) de Edward Carpenter, în cartea sa Arta creaţiei (Cap. VI-XI). Carpenter, extrăgându-şi parţial informaţia din psihologia sud-indiană, descrie formarea progresivă a imaginilor-rasă prin experienţa nenumăratelor generaţii, şi pretinde că aceste imagini-rasă devin asociate cu plexul nervos care guvernează activită­ţile şi sentimentele instinctuale înrudite din corpul uman. El consideră aceste plexuri nervoase ca fiind chiar sursele marilor emoţii colectiv-instinctuale. Astfel marele sistem simpatic este văzut ca „un fel de organ al emoţiilor, într-un mod asemănător felului în care e privit creierul ca organ al gândirii”. Această viziune a fost însuşită de mulţi psihologi; totuşi, am folosi aici mai degrabă termenul de „sentimente” decât cel de „emoţii”.

După cum am văzut, judecăţile-sentimente sunt asemenea instinctelor, adică informaţie imediată referitoare la valoarea vitală a unei situaţii sau relaţii. Sentimentele, în omul mai mult sau mai puţin individualizat, sunt puternic legate de gânduri, dar ele reprezintă, exact la fel, cele mai evidente dezvoltări ale instinctelor colective. Sentimentele pot fi astfel numite instincte individualizate. Ele sunt individualizate în proporţia în care sistemul cerebro-spinal domină marele simpatic, aşa cum creierul mare domină plexul solar, care este creierul sau centrul marelui sistem simpatic şi reprezintă astfel poarta pentru „mesajele” inconştientului colectiv şi pentru imaginile sale primordiale mai mult sau mai puţin individualizate.²²

Sistemul cerebro-spinal şi creierul sunt locurile sau organele ego-ului conştient - factorul individual din om. Ego-ul este, conform lui Jung „un complex de reprezentări ce constituie centrul domeniului meu de conştiinţă şi care pare a poseda un foarte înalt grad de continuitate şi de identitate. Aşadar, eu vorbesc de asemenea de un complex-ego” (Tipuri psihologice). El este definit de S. Radhakrishnan (citat de Alice Bailey în Sufletul şi mecanismul său) drept „unitatea psihologică a acelui curent de conştiinţă care experimentează ceea ce se constituie ca viaţă interioară a unui sine empiric”.

Ego-ul reprezintă „principiul de separare” simbolizat în astrologie prin Saturn. Este acela care spune: „eu sunt această entitate particu­lară şi unică şi nu alta”. Este organul cu caracter variabil al tipului generic. El guvernează peste prima fază a procesului de individuaţie. În general vorbind, putem împărţi procesul de individuaţie în două faze: faza de diferenţiere, în timpul căreia individul potenţial îşi subliniază propriile diferenţe faţă de norma generică şi faza de asimilare, în timpul căreia individul diferenţiat asimilează conţinuturile inconştientului colectiv, într-un mod foarte asemănător corpului care creşte prin asimilarea materialului-hrană furnizat de pământul „colectiv”.

Aceste două procese operează, într-o anumită limită, sincron, dar accentul asupra unuia sau altuia caracterizează „vârsta” personalităţii individuale. Stadiul de asimilare presupune o dezvoltare avansată a naturii psiho-mentale a omului - adică, de fapt, o vastă memorie colectivă a rasei, memoria moştenită a tuturor realizările obţinute de multele şi variatele civilizaţii.

Găsim din nou aici un motiv pentru a diferenţia factorii colectivi generici de acele atribute psiho-mentale care sunt produsele acumulate de civilizaţie după civilizaţie, şi care constituie moştenirea colectivă a omenirii de mai târziu. Poate fi spus, în treacăt, că plexurile nervoase ale marelui simpatic (şi ale cerebelului) sunt porţi de intrare sau agenţi pentru influxul de energii generice (instincte şi cele mai primordiale dintre „imaginile primordiale”), în timp ce lobii creierului (care sunt cotiledoanele acelui germene uman: capul) sunt potenţiale depozite pentru roadele colective ale trecutelor civilizaţii. Cu alte cuvinte, ceea ce este numit, în totalitatea sa, „creierul”, trebuie subdivizat în două seturi fundamentale de părţi: acelea care sunt (figurat vorbind) depo­zite ale trecutului şi acelea care scot din aceste depozite elementele colective şi le re-combină în formaţiuni individuale.

Poate fi menţionat chiar şi un al treilea set (conform tradiţiilor orientale), care se referă la viitorul stadiu de individuaţie şi de integrare finală a tuturor factorilor de viaţă. În China purta numele de „Casa Creatorului” şi părea a se referi la părţi cum ar fi glandele pituitară şi pineală, la al patrulea ventricul şi la alte „cavităţi”. Secretul Florii de Aur lucrează cu unele din procesele „oculte” despre care se spune că apar tocmai în centrul capului şi în spatele rădăcinii nasului. La fel şi cărţile despre Kundaiini Yoga hindusă.