Data ședinței: 2008-02-25 Titlul ședinței

Domnul Adrian Păunescu:

Staţi jos şi ascultaţi, poate vă trebuie!

Mă deranjează chestiunea. Eu nu o fac împotriva nimănui.

Ziceam că Guvernul României are datoria să rezolve problemele interne cu o atât mai mare urgenţă, cu cât apăsările exterioare şi apăsările unor forţe dinăuntru sunt mai grave.

Nu ne mai putem juca de-a politica, nu ne mai putem ambala în frivolitatea care, din păcate, domină scena noastră politică. Efectul Atlantinda asupra liderilor contemporani ar trebui să înceteze. E un banc cu unul care îşi parca maşina şi altul care îi spunea: „Mai la stânga, mai la stânga, mai… mai…” Şi, după ce acesta a lovit maşina, celălalt de-afară a spus: „Vezi ce-ai făcut!”

Pe noi ne-au ajutat să parcăm maşina unii dintre cei care stăteau afară şi acum, când se loveşte maşina, sigur că ei spun: „Uite ce-aţi făcut!”

Trebuie să începem, totuşi, şi un turnir al regăsirii noastre. Nu ne putem ridica de la pământ, dacă vom fi doar la bătaia vânturilor şi ne vom însuşi psihologia de punte.

E bun şi acest rol de punte, dar cel mai bun rol ar fi acela de ţară de sine stătătoare într-o Europă căreia îi aparţine, căreia îi dăruieşte vocaţiile sale şi căreia îi cere sprijinul în toate bătăliile pe care le are de dat.

Iată, se invocă iarăşi drepturi colective, se invocă iarăşi nevoia de separare şi, în vremea aceasta, Guvernul de la Bucureşti vine cu această demenţă cu taxele. Să vă reamintesc faptul că în 2003, de la acest microfon, am protestat printr-un text - printr-o luare de cuvânt şi printr-un poem - la adresa măsurilor pe care partidul meu le luase în chestiunea impozitului. Fac parte dintr-un partid care este însă, fatalmente, prin doctrina sa, obligat să redistribuie ceea ce ia de la cei care au foarte mult. Şi, totuşi, am protestat împotriva acelui exces. Vorbeam atunci de impozitul pe impozit şi spuneam că lucrurile stau aşa: „Impozit pe impozit, negreşit,/Impozit pe un deget care-arată,/Impozit pe o muchie de cuţit,/Impozit pe eclipsă şi pe roată,/Trăim fără-ndoială timpuri mari,/Deşi mai nimerim şi epoci laxe / Şi suntem perceptori şi cămătari,/ Istorici prin impozite şi taxe,/Comună primitivă în delir/ – ziceam, culmea, în 20 februarie 2003 – Ce în plus valoare zilnic se preface,/ Pe amintiri avem să punem bir şi crud impozit pe război şi pace/ Să se-nmulţească taxele mereu/ Aşa cum cinic hotărăsc mai marii, /Să punem taxă şi pe Dumnezeu/ Spre a avea şi demonii salarii”.

Nu pot să nu protestez împotriva aberaţiei cu „taxele pe toate”. Spuneam atunci „impozit pe impozit”, dar, iată, sugerez Guvernului taxe: pe respiraţie, pe expectoraţie, pe ventilaţie, pe inhalaţie, pe alegaţie şi pe negaţie. Impozite: pe sforăit, pe ecou, pe vâjâit, pe mersul pe jos şi pe lăcrimare. Accize: pe noroi, pe strânsul din dinţi, pe creşterea unghiilor, pe clipitul din ochi, pe mărimea gulerului şi pe consumul de lumini din bombeurile bocancilor. Biruri: pe distanţa dintre bărbat şi nevastă, pe părul des şi pe cel rar, pe telefonul care sună ocupat, pe uitare şi pe conjugarea verbelor.

În genere, nicio activitate nu mai trebuie lăsată netaxată. Dar nu trebuie lăsată neimpozitată nici lipsa de activitate. Omul trebuie considerat o piesă rară a naturii, deci trebuie tratat ca o acciză.

Şi versurile de rigoare: „La luptă împotriva tuturora/Într-un neomenesc război promiscuu,/ Trăiască lanţul ce ne intră-n oase,/ Trăiască taxa, jaful, moartea, fiscul!” (Aplauze puternice)

(Declaraţii politice neprezentate în plenul Senatului)

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Partidul România Mare nu va participa la întâlnirea cu domnul Traian Băsescu programată pentru ziua de miercuri, 27 februarie a.c., din câteva motive bine întemeiate:

Este de-a dreptul ridicol ca un personaj ca Traian Băsescu, care, în repetate rânduri, a făcut dovada că este complet lipsit de educaţie, să invite partidele politice parlamentare să dezbată tocmai un Pact naţional pentru educaţie. Nimic nu-i dă dreptul unui om violent, ca acest domn Băsescu, să pretindă că este preocupat de o temă pe cât de importantă, pe atât de delicată.

Acest aşa-zis pact este, în realitate, o mizerie incalificabilă, fiind rodul gândirii antiromâneşti a unei aşa-zise comisii prezidenţiale, formată din elitişti, fripturişti pe care un personaj complexat, ca domnul Băsescu, i-a pripăşit la Palatul Cotroceni pe bani publici.

Domnul Traian Băsescu a făcut dovada că nu poate fi un partener de dialog pentru niciun om normal din ţara asta, fiindcă el insultă şi jigneşte pe toată lumea într-un mod incalificabil, devenind eticheta pe care i-a pus-o regretatul scriitor Octavian Paler: „un mare mitocan”. De pildă, luni, 18 februarie a.c., la câteva ore după ce a luat sfârşit întâlnirea de la Palatul Cotroceni pe tema Kosovo, domnul Traian Băsescu şi-a permis să dea calificative infamante Partidului România Mare, punându-l pe acelaşi plan cu UDMR, cele două formaţiuni, chipurile, ţinându-se în viaţă una pe alta. Aşa se explică şi gluma grosolană pe care Băsescu a făcut-o recent, când, pe un plic cu antetul Preşedinţiei României, a pus să se scrie că senatorul Vadim, adică eu, ar fi preşedintele UDMR. Cacealmale din astea trase de păr se fac la cârciumă între băutorii fruntaşi, nu între şeful statului şi vicepreşedintele Senatului. De asemenea, acelaşi domn Băsescu a acuzat PRM-ul şi PSD-ul de „duplicitarism”. Corect se spune „duplicitate”, cum la fel se zice „publicitate”, nu „publicitarism”.

Nu e timpul pierdut să mai pună mâna şi pe carte, să mai lase etichetele de whisky şi să mai citească. Să o ia uşor, cu nişte lecturi facile: „Pupăza din tei”, „Acul şi barosul”, „Ciopârţilă cascador” până la a ajunge la „Opere complete” de Elena Udrea. Cică noi am fi duplicitari pentru că am ţine la putere Guvernul Tăriceanu, domnul Băsescu făcându-se a uita că el este cel care a instalat acest guvern, cu UDMR cu tot. Ce şi cât pricepe domnul Băsescu din ceea ce se întâmplă în Transilvania s-a văzut în aceste zile, când acest diletant a azvârlit aşa, din goana maşinii, peste umăr, nişte panseuri penibile despre autonomia din Ţinutul Secuiesc, care ar trebui să fie la paritate cu autonomia din ţinutul Călăraşi. Ce ruşine! Dacă asta e tot ce pricepe el din problema naţională, stăm pe o bombă, fraţilor. Exemplele pot continua.

În aceste condiţii, dacă domnul Băsescu are o părere atât de proastă despre PRM, de ce ne mai invită la consultări? La ce îi foloseşte lui părerea unui partid duplicitar care, nu-i aşa, una spune şi alta face? Şi de ce să pierdem noi vremea cu o astfel de mascaradă, dacă, după câteva minute, gazda face declaraţii defăimătoare la adresa oaspeţilor abia plecaţi? Unde în lume s-a mai pomenit un comportament politic atât de necivilizat?

În concluzie, îl sfătuim pe profesorul Traian Băsescu să nu ne mai scrie şi, dacă are chef să stea la bârfă sau la taclale cu cineva, în izolarea din ce în ce mai apăsătoare de la Cotroceni, să-şi invite partenerii de până acum: Omar Hayssam, Mohamad Yassin, László Tökés, Elena Udrea, Vladimir Tismăneanu, Mihai Nicolaiciuc şi alte figuri de aceeaşi teapă.

Noi nu avem timp de pierdut cu un personaj care, oricum, şi-a mâncat omenia şi pentru care a venit timpul să-şi facă bagajele.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze)

Doamna Verginia Vedinaş:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi, în perioada 12-16 februarie s-au desfăşurat la Viena lucrările Forumului internaţional cu privire la combaterea traficului de fiinţe umane. Au participat parlamentari din Europa, Asia, Africa, America Latină, Canada, precum şi personalităţi ale artei, vieţii publice în general, care şi-au consacrat viaţa luptei împotriva acestui flagel. Tema este importantă deoarece, din păcate, România este în egală măsură ţară de origine, ţară de tranzit, iar în ultima perioadă, este ţara de destinaţie în această privinţă.

Subsemnata am reprezentat Senatul României la această acţiune şi, în intervenţia pe care am avut-o, am scos în evidenţă măsurile de ordin legislativ, politic şi instituţional pe care ţara noastră le-a realizat în acest domeniu. Din punct de vedere legislativ, în 2001, a fost adoptată Legea nr. 678 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, care, în prezent, se află în proces de modificare. În 2002, a fost ratificată Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, iar în 2008 am fost printre primele ţări care au ratificat Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane.

În plan instituţional, în 2005, s-a creat Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, care a pus la punct o bază naţională de date şi a elaborat strategia naţională pentru perioada 2006 -2010 şi un plan de acţiune corespunzător. Pentru că fiecare reuniune cu caracter internaţional trebuie să aibă o anumită finalitate, în mod firesc, m-am referit şi la ceea ce trebuie făcut din punctul de vedere al colaborării şi dialogului interparlamentar în materie de prevenire şi luptă împotriva traficului de persoane. Astfel, am apreciat că trebuie să avem în vedere organizarea unor dezbateri în sânul forumurilor parlamentare cu vocaţie internaţională, schimburi parlamentare privitoare la traficul de fiinţe umane şi, mai ales, demersuri parlamentare în plan multilateral. Tema traficului de fiinţe umane să fie permanent inclusă pe agenda relaţiilor parlamentare între ţările de origine, de tranzit şi de destinaţie. Am avut în vedere, în special, dialogul şi cooperarea între grupurile parlamentare de prietenie şi comisiile specializate în forma bi-, tri-, sau plurilaterale, după caz. Intervenţia, în ansamblul ei, şi aceste propuneri au fost apreciate de cei prezenţi şi, mai ales, de organizatori, care le-au şi reţinut în concluziile cu care s-a încheiat manifestarea.

Un aspect, pe care aş vrea să-l semnalez şi pe care aş dori să-l aibă în vedere autorităţile române în viitor, este legat de modul în care este receptată şi tratată România în această privinţă. Astfel, am fost informată că, în cazul unei întâlniri care a precedat forumul şi la care au participat reprezentanţi diplomaţi ai ţărilor implicate în organizarea forumului, inclusiv ai României, a fost prezentat un film referitor la un caz de trafic de fiinţe umane, iar, din cele 15 minute cât a durat filmul, 14 minute cuprindeau evenimentele care se petreceau în România şi care arătau problemele grave existente în ţara noastră, ca ţară de origine şi de tranzit de fiinţe umane. Este revoltător că ţara noastră continuă să fie oaia neagră a Europei şi, mai nou, a lumii, ca şi când numai la noi s-ar petrece astfel de lucruri fundamental reprobabile, iar în alte state, nu. Este necesar ca acei ce ne guvernează sau ne reprezintă peste hotare să nu mai tolereze un asemenea comportament şi tratament, dar de ce nu se spune nimic despre faptul că beneficiarele acestui trafic sunt statele dezvoltate ale lumii, că ele îl alimentează şi îl întreţin? De ce se ignoră faptul că problemele economice şi sociale dureroase pe care le-am avut ca ţară au determinat apariţia fenomenului? Statele dezvoltate înfruptându-se din el l-au dezvoltat şi mai mult şi au devenit complici ai lui şi, în acest fel, sunt la fel de vinovate ca statele care furnizează fiinţe umane pentru a fi traficate. Este ca şi în infracţiunile de corupţie unde există nu numai coruptul, ci şi corupătorul.

Sper că aceste lucruri să preocupe în mai mare măsură pe mai marii ţării, dar şi ai lumii pentru că numai recunoscând cu obiectivitate şi în profunzime cum stau lucrurile putem să luptăm împotriva lor şi să le facem să dispară în viitor. Vă mulţumesc.