Teza inevitabilităţii şi condiţionarea radicală
Tot acest proces descris mai sus se desfăşoară, în prezent, în numeroase zone ale globului. Uneori, introducerea actelor electronice are loc în ţări extrem de sărace, ceea ce face să iasă şi mai mult în evidenţă caracterul gratuit şi finalitatea unor astel de „reforme”.
Consideram că nu este întâmplător faptul că în Grecia introducerea cardului cetăţeanului s-a făcut în condiţiile îngenuncherii acestei ţări prin acorduri financiare cu FMI şi UE, invocându-se datoriile publice. În mod similar, în România, deşi intenţiile de a se introduce astfel de acte erau mai vechi, au fost puse în practică tot într-un context de condiţionare şi subordonare fără precedent faţă de instituţiile supra-naţionale FMI şi UE.
Promotorii văzuţi ai acestor sisteme informatice de mare complexitate sunt, îndeosebi, administratia americana şi cea a a Uniunii Europene. Dincolo de binecunoscutele paşapoarte electronice biometrice, rezultat direct al presiunilor americane şi subiect al unui regulament european, există însă o sumedenie de programe bazate pe folosirea datelor biometrice şi a dispozitivelor electronice pentru a condiţiona accesul în locaţii – publice sau private – social şi economic strategice.
Cu toate acestea, cineva se poate întreba în ce măsură reprezinta aceste programe şi presiuni politice un pericol sau dacă nu cumva exagerăm atunci când preconizăm extinderea fenomenului supravegherii totale şi asupra populaţiei civile.
Răspunsul la această întrebare este dat de teza inevitabilităţii. Teză din domeniul tehnologic, ea statuează faptul că „odată ce o tehnologie este introdusă în cadrul unei culturi, dezvoltarea acesteia va surveni în mod inevitabil”. Sensul tezei nu este un determinism mecanic, deoarece dezvoltarea intervine ca o consecinţă a potenţialului deţinut de tehnologia respectivă şi a faptului că dezvoltarea acesteia trece drept un lucru bun şi de dorit – aşadar, există un imperativ tehnologic al evoluţiei acesteia.
Transpunsă în domeniul guvernării, cel care ne interesează, teza are valenţe explicative foarte mari pentru a arăta de ce sistemul informatic tip Schengen nu va rămâne niciodată la nivelul actual, ci se va dezvolta pe coordonatele arătate mai sus: înglobarea în reţeaua sa a întregii populaţii civile, a tuturor tranzacţiilor cetăţenilor, fie publice sau private, şi a tuturor „porţilor de acces” către resursele indispensabile traiului în societate.
De ce se poate întâmpla acest lucru?
În primul rând, datorită faptului că, potenţial, sistemul tehnologic permite, are deja în sine, rămânând doar să se dezvolte în acest sens. Astfel, sistemul logistic actual, fie el la nivel european (Schengen), fie la nivel naţional (acte electronice, baze de date naţionale, e-guvernare) are înscrisa în sine posibilitatea de a se extinde în mod total asupra societăţii şi asupra tuturor tranzacţiilor din cadrul ei.
În al doilea rând, deoarece dezvoltarea, în acest sens, a sistemului logistic electronic de identificare şi control al societăţii trece, prin lucrarea propagandei, drept un lucru bun şi de dorit, chiar necesar şi urgent pentru combaterea terorismului şi reforma economică sau/şi socială.
Consecinţa directă, care se poate întrezări încă de acum, a punerii la punct a acestui sistem logistic, este condiţionarea radicală a oamenilor în accesul pe care îl vor avea la resursele necesare vieţii în societate.
Dacă actul electronic devine cheia de intrare în sistem, atunci cetăţeanul va depinde în mod radical de deţinerea unui astfel de act pentru a beneficia de serviciile de bază ale statului (asistenta sociala, medicală, educaţie, venit etc). Aceasta implică in fapt, pe langa certificarea identităţii sale, şi conexiunea la o bază de date impreuna cu înregistrarea electronica a tranzacţiilor sale.
Ce poate însemna acest lucru, altceva decât crearea premiselor slăbirii statutului persoanei în faţa guvernelor, care pot, oricând, exercita şantaj asupra acesteia pentru a accepta necondiţionat diferite ideologii, ordini, conducători?
Sigur că acest şantaj, la rigoare, putea fi exercitat şi înainte vreme, aşa cum s-a şi petrecut în istorie. Însă, de această dată, existenta unui sistem logistic care să transparentizeze şi să prindă în pânza de păianjen a reţelei web totalitatea societăţii face ca posibilitatea de sustragere a persoanei faţă de abuz să fie minimă. Într-o astfel de societate nu vor mai exista zone libere, căci toate tranzacţiile sunt supraegheate şi înregistrate, şi oricine vinde şi cumpără o face în văzul electronic al Fratelui Cel Mare.
Concluzii:
-
Sistemele logistice de identificare electronică şi de informatizare a administraţiei publice care acum au aplicabilitate încă limitată la anumite domenii se vor dezvolta deoarece au potenţialul să o facă şi acest lucru este văzut/vândut drept panaceul tuturor problemelor guvernării;
-
Edificarea unor astfel de sisteme informatice ubicue creează premisele exercitării unui şantaj fără precedent asupra omului, deoarece nu vor mai exista zone libere, neînregistrate electronic.
Utilizarea documentelor electronice reprezinta o problema teologică?
Am arătat obiectivul totalitar conţinut în modelul puterii totale (bioputerii), model potenţat şi mai mult prin guvernarea electronică. Se pune însă întrebarea în ce măsură Biserica ar trebui să fie interesată de aceste probleme. Considerăm că două sunt motivele principale pentru care Biserica trebuie să se raporteze la aceste fenomene:
-
problema condiţionării radicale a persoanei umane de sistemul electronic de identificare şi transparentizare si
-
concepţia care stă în spatele acestui program vast de re-creare a guvernării şi societăţii.
Considerăm că Cezarul merge mult prea departe atunci când creează sisteme electronice care transparentizează complet persoana în faţa statului şi îi condiţionează accesul la resurse şi servicii. Departe de a fi în rolul legitim de a pretinde taxe şi de a păzi legea, Cezarul devine totalitar în sensul în care este peste tot şi poate cunoaşte tot. Această pretenţie totalitară, chiar fără a avea deznodământul totalitarismelor violente ale sec. XX, este în sine un hybris şi o trufie luciferică.
Dar, dincolo de acest argument mai general, există încă unul foarte concret. Noile tehnici de supraveghere şi control (acte electronice, date biometrice, sisteme informatice statale, baze de date etc.) şi de administrare guvernamentală marchează trecerea la un nou tip de societate, modificând profund relaţiile inter-umane şi relaţiile dintre stat şi cetăţean. Conform sociologilor ce s-au ocupat de acest subiect, schimbarea de paradigmă este la fel de profundă ca cea a birocratizării şi raţionalizării, etapă caracteristică creării statelor naţionale moderne.
Transparentizarea şi condiţionarea electronică sunt, astfel, schimbări atât de profunde încât, în acest stadiu, se poate intui direcţia lor, fără a putea fi posibilă o descriere exhaustivă a consecinţelor punerii lor în practică, până la capăt. Dar faptul că există un fenomen de putere care marchează atât de profund societatea şi care defineşte tipul de om al viitorului este nu doar o problemă sociologică ci, prin însăşi natura sa, o problemă de tip etic.
Biserica trebuie să supună judecăţii Cuvântului şi Adevărului aceste transformări prin care trece lumea, altfel se va vedea depăşită de evoluţia vremurilor, lipsind pe credincioşi de posibilitatea de a distinge între bine şi rău.
Ca o consecinţă a aplicării acestui nou tip de guvernare şi administrare a societăţii, vor apărea noi categorii sociale – în conformitate cu actul de identitate luat de persoană. Cine alege un act de identitate electronic se conectează inclusiv la e-guvernare şi la serviciile şi resursele disponibile acolo; cine alege actul de identitate clasic, ne-electronic, nu va avea acces la serviciile şi resursele disponibile doar on-line; cine se va vedea nevoit să trăiască fără act electronic şi nu are nici alternativă se va vedea marginalizat cu totul, vagabond fără identitate şi drept de existenţă legal.
Dincolo de schimbările sociale stă şi concepţia care, în ultimă instanţă, creează şi legitimează aceste fenomene de putere. Aşa cum am menţionat deja, măsurile de potenţare a supravegherii şi controlului oamenilor sunt justificate prin agitarea marotei „terorismului”.
De fapt, mai în adânc, conform acestei doctrine a cetăţii asediate şi a stării perpetue de alarmă, se află un chip deformat al omului: omul care nu mai beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, suspectul din oficiu, homo homini lupus – omul care este lup pentru semenul său, duşman ascuns care trebuie neîncetat supravegheat, domesticit, identificat.
Doctrina care s-a dezvoltat, în occident, pe baza acestei premise a homo homini lupus a fost doctrina Leviathanului: soluţia pentru starea de haos şi perpetuu război pe care îl duc oamenii este crearea unui stat atotputernic care guvernează total asupra supuşilor. Transferată în timpurile noastre, doctrina dezvoltată în Apus încă din sec. XVII, stă la baza edificării Leviathanului electronic şi totalitar.
Or, din perspectivă creştină, chiar dacă societatea nu va fi niciodată echivalentul Împărăţiei Cerurilor (societatea nu este şi nici nu va fi compusă doar din oameni sfinţi) şi nici măcar al Bisericii (deoarece Biserica nu se suprapune decât parţial peste societate), ea nu este văzută ca o stare în mod fatalist ucigaşă şi haotică.
Biserica are încredere că oamenii se pot conduce după vocea conştiinţei în stare de libertate; doar atunci când omul îşi refuză starea sa morală e necesară intervenţia statului pentru pedepsirea actelor care transgresează legea. Aşadar, din perspectivă creştină, omul imoral este oprit din acţiunile sale de frica pedepsei şi nu pentru că există un control permanent, silnic, totalitar, al acţiunilor şi trăirii sale.
Alături de această concepţie „pesimistă” asupra naturii şi finalităţii trăirii omului în societate, se află una „optimistă”, la fel de inacceptabilă din perspectivă creşină. Conform acestei viziuni, introducerea noilor mecanisme de guvernare reprezintă o soluţie „miraculoasă” la problemele tot mai presante care apasă omenirea.
Aici avem de-a face cu credinţa în progres şi în posibilitatea magică a tehnologiei de a crea o societate perfectă. Utopia tehnologică a societăţii transparentizate este, iarăşi, profund contradictorie cu perspectiva creştină asupra istoriei şi posibilităţilor pe care le are omul de a întemeia societatea perfectă pe pământ.
Biserica nu poate fi indiferentă la un astfel de proces. Atitudinea ferma a Bisericii Ortodoxe Sârbe faţă de introducerea buletinelor de identitate electronice biometrice este un exemplu concludent. Opozanţii ortodocşi sârbi au generat o dezbatere reală în urma căreia guvernul a renunţat la intenţie, ameninţarea principală identificata constand in crearea unei supravegheri de tip panopticon.
Concluzii:
-
Schimbările aduse de noile tehnologii de guvernare totală a lumii se pot descrie prin cele două principii fundamentale: transparentizarea şi condiţionarea electronică a oamenilor;
-
Aceste schimbări au profunde repercusiuni sociale, modificând modul în care oamenii se raportează la ceilalţi, modul în care se defineşte relaţia dintre cetăţean şi stat, etc. Acolo unde există schimbări sociale, există şi probleme etice, căci problema schimbării este una de discernământ şi alegere.
-
Principalele repercusiuni sociale ale introducerii actelor de identitate electronică vor fi crearea unor noi categorii sociale, cei care vor alege actul de identitate clasic fiind, treptat, tot mai marginalizaţi şi excluşi de la serviciile şi resursele disponibile on-line;
-
Concepţiile din spatele acestor schimbări structurale sunt incompatibile cu perspectiva creştină asupra vieţii: pe de o parte, concepţia homo homini lupus care justifica edificarea unui Leviathan totalitar acum update-at prin noile tehnologii; pe de altă parte, credinţa cvasi-religioasă în posibilitatea creării societăţii perfecte – utopia constructivistă şi umanistă ce a provocat, de altfel, şi precedentele totalitarisme din istoria recentă.
-
Biserica ortodoxă a reflectat deja asupra acestor fenomene în Serbia, ajungând la concluzia că ele trebuie dezvăluite în adevăratele lor potenţialităţi şi respinse ca fiind incompatibile cu o aşezare creştină a societăţii (vezi Anexa 20).
Dostları ilə paylaş: |