-
In aceasta lucrare termenul “CIP” se defineste astfel: un dispozitiv electronic capabil sa culeaga informatii, sa le proceseze conform unui program ce incorporeaza inteligenta umana, sa le stocheze si sa faca schimb de informatii cu dispozitive asemanatoare sau ierarhic superioare, recunoscute de un anumit sistem informatic. NB – asa cum este definit in lucrare, cip-ul se diferentiaza usor de cel ce se preconizeaza a fi utilizat in prima etapa pentru documentele personale electronice pe care ar urma sa le primeasca populatia (care in cele mai multe cazuri constau intr-o simpla memorie atasata unui sistem de comunicare la distanta unde radio – RFID, sau un dispozitiv electronic de stocare a datelor personale si biometrice care nu emite prin unde radio dar care poate fi citit de un tert prin metode specifice – contactless smart card) dar foarte apropiat de cip-urile ce utilizeaza tehnologie mai noua (descrise pe larg in Anexa 1) si care sunt deja utilizate in aplicatii medicale sau comerciale.
-
Vom utiliza notiunea de “sistem” prin care intelegem: un ansamblu de elemente ce inter-relationeaza pe baza unor principii comune iar schimbarile unor componente le influenteazasi pe celelalte. Sistemele pot fi de mai multe categorii (ex. mecanice – o masina, politice – un partid /o tara, economice – o companie, sociale – o familie / un sindicat s.a.m.d.) si dimensiuni (astfel incat un sistem mare poate include la randul sau mai multe sisteme care, din perspectiva sistemului conducator, vor purta denumirea de subsisteme).
Autorii
PARADIGME ALE ZILELOR NOASTRE
Unii ganditori ai prezentului caracterizeaza vremurile noastre drept modernitate lichida, desemnand prin aceasta procesul de dezagregare a formelor rationale, planificate, birocratice, statale clasice, consacrate, de organizare a societatii. Statul national, comunitatea, clasa sociala, vecinatatea, chiar si familia sunt, conform acestei paradigme, in plin proces de pierdere a legitimitatii, individul gasindu-se redus la o conditie de atom singular, nevoit sa se auto-construiasca. Acest proces de faramitare este insotit, mai nou, de unul de dezintegrare institutionala concreta a statului-national, pe fondul crizei economice si al datoriilor publice ale statului, si al construirii fortate a supra-statului european si a institutiilor globale, vazute atat ca o solutie pentru crizele care framanta omenirea cat si ca elemente in formare ale unei noi ordini mondiale.
Pentru cei care facem parte din Biserica, aceasta viziune a dezagregarii lumii vechi si a nasterii uneia noi se resimte – sau ar trebui sa se resimta – mult mai acut, datorita sensibilitatii profetice ce ar trebui sa caracterizeze orice crestin. Intr-adevar, avem de-a face nu doar cu dezagregarea institutionala a unei ordini firesti a lumii, ci cu un adevarat asalt al fortelor distructive asupra popoarelor, Bisericii si familiei. Tablele de valori traditionale sunt pretutindeni contestate in numele progresului si al necesitatii istorice, conform careia schimbarea sociala, reforma sau chiar distrugerea omenirii sunt de fapt benefice, de dorit, pentru a se putea edifica noua lume si noul om.
Acest proces de distrugere este atat obiectiv – globalizarea manifestata ca proces economic si social, ca ethos uniformizat ce se raspandeste spontan si care niveleaza popoare si culturi atat de diferite altadata – cat si subiectiv, ca ideologie perpetuata in mod programatic de unele cercuri politice si think-tank-uri implicate activ (si public) in sustinerea anumitor politici globale. Fac parte din aceasta ideologie controlul populatiei, tradus prin politicile de descurajare a natalitatii si incurajare a avortului, corectitudinea politica, un fel de inchizitie ce inhiba orice atitudine traditionala in spatiul public si duce la sustinerea activa a drepturilor gruparilor homosexuale si a altor „valori” anti-viata, perpetuarea propagandistica a alarmismului („terorismul”, fie armat fie cibernetic, pretext pentru introducerea unor mecanisme de control fara precedent, declararea unor pandemii inexistente care stau apoi la originea unor vaccinari experimentale in masa etc.), iar acum, mult mai acut, alunecarea intr-o criza atat a economiei cat si a statelor, criza a carei „solutie” este vazuta de multi in declansarea unui nou (si ultim) razboi mondial.
Se conturează tot mai mult conştiinţa unei societăţi civile globale care stimulează conştiinţa Binelui transnaţional şi mondial, promovarea unei orientări social – etice, globalizarea drepturilor omului şi dezvoltarea conceptului de „societate responsabilă”5.
Asadar o nouă dogma tinde acum către unicitate: „Căutaţi mai întâi împărăţia economiei şi toate se vor adăuga vouă”6. Această nouă doctrină religioasă a economiei nu trebuie să determine religia să depindă de economic, tocmai pentru a nu face jocul din Apocalipsa 13. Insa ispita Carantaniei7 se repetă de data aceasta mult mai subtil. Cum să te împotriveşti unei asemenea abstracţiuni, unei asemenea delocalizari a istoriei?
Traim vremuri in care, in curand, ceea ce vedem acum in potenta va deveni realitate. Ne vom vedea – si deja am inceput sa ne vedem - confruntati cu dificultati cat se poate de concrete –probleme sociale, lipsuri economice, razboaie, haos, cu o atitudine cinica si nemiloasa a puternicilor acestei lumi fata de om, familie, copii. In aceste conditii de haos, ni se pregateste deja lumea noua – inclusiv in varianta sa virtuala, electronica, dimensiune asupra careia ne-am aplecat mai indeaproape in acest document, pentru a-i intelege mai bine esenta si finalitatea.
De fapt, traim vremurile in care exista, in potenta, conditiile pentru resurgenta ultimului totalitarism pe care omenirea il poate experia si care este descris in profetiile eshatologice ale Scripturilor. Conditiile de haos, de criza extrema, de razboaie si de final de lume, instotite de propagarea solutiei utopice a unei noi lumi nu fac decat sa repete, la o scara mult mai mare, recentele experimente totalitare ale comunismului si nazismului. O componenta esentiala a acestui ultim totalitarism este dimensiunea virtuala, internetul obiectelor si guvernarea electronica.
A nu se intelege ca perspectiva noastra este tehnofoba sau ca porneste de la o fetisizare a noilor tehnologii. In sine, dimensiunea virtuala a lumii nu poate determina caderea in pacat a omului, deoarece acest lucru ar presupune ca e posibila crearea unui mediu in care libertatea omului este anulata. Ceea ce putem spune insa despre lumea virtuala si electronica este ca reprezinta un mediu excelent pentru instrumentarea raului si pentru crearea unei logistici totalitare de control si supraveghere.
Cu speranta ca nu suntem noi generatia care trăieste ultima filă din istoria libertătii umane, credem cu tărie că Bunul Dumnezu va interveni la momentul oportun. În ciuda tuturor evidentelor actuale si a realismului uman, care nu ia în calcul si interventia lui Dumnezeu pe măsura implicării noastre, să ne amintim că un David realist ar fi fugit de Goliat.
Cu acest imbold al unui David irealist prezentam mai jos o scurta sinteza a studiului.
Dostları ilə paylaş: |