4. Titlu: Revizuire. Cazul prevăzut de art. 322 alin. 1 punctul 4 Cod procedură civilă.
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Partea specială. Căile extraordinare de atac. Revizuirea hotărârilor.
Legislaţie relevantă: art. 322 Cod procedură civilă.
Rezumat: Potrivit art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină. Revizuirea poate fi exercitată pentru acest motiv dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe o hotărâre de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă şi condamnarea să privească o infracţiune în legătură cu pricina.
Decizia civilă nr. 202/A din 23.11.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată sub nr.1051/91/2015 pe rolul Tribunalului Brăila, revizuentul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC C. SA Focşani, revizuirea sentinţei civile 12/15.02.2011 a Tribunalului Vrancea.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, prin sentinţa atacată a fost obligat la plata sumei de 147.590,41 lei, contravaloare grâu şi 128.130,10 lei penalităţi, debit stabilit în baza expertizei efectuate de expert N.I., care a avut în vedere 6 facturi emise în baza contractului 469/7.04.2009, contract care nu făcea obiectul litigiului.
Cum împotriva expertului s-a formulat plângere penală, iar prin Ordonanţa 1662/P/10.11.2014 a Parchetului pe lângă Judecătoria Focşani s-a dispus clasarea, reţinându-se existenţa faptei dar că expertul a acţionat fără vinovăţie, revizuentul a solicitat să se constate că în cauză este incident cazul de revizuire reglementat prin dispoziţiile art.322 pct.4 Cod procedură civilă.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare şi a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, având în vedere că în discuţie nu este o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare sau dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, iar expertul nu a fost condamnat definitiv.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată având în vedere că între părţi s-au derulat mai multe contracte, că facturile reprezentând temeiul debitului au fost însuşite, iar revizuentul nu le-a contestat, nu a formulat obiecţiuni la expertiză şi nici cale de atac.
Prin sentinţa civilă nr. 67 din 16.09.2015, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art.322 Cod procedură civilă, revizuirea se poate cere pentru o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi pentru o hotărâre dată de instanţa de recurs atunci când evocă fondul.
Sentinţa a cărei revizuire se cere era supusă, la data pronunţării, căii de atac a apelului şi nu recursului, cum greşit a indicat instanţa, situaţie care rezultă din dispoziţiile art.282 Cod procedură civilă.
Aşa fiind, Tribunalul a constatat că în discuţie este o hotărâre rămasă definitivă prin neapelare şi care se circumscrie sferei de aplicare a disp. art.322 Cod procedură civilă, condiţii în care nu se pune problema inadmisibilităţii cererii, excepţia invocată de intimată fiind respinsă ca neîntemeiată.
Tribunalul a mai reţinut că, potrivit art.322 pct.4 Cod procedură civilă, dacă un expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină, se poate cere revizuirea.
Este adevărat că expertul desemnat în dosarul 2156/91/2010 a fost urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.273 alin.1 lit. c Cod penal, dar prin Ordonanţa 1662/P/10.11.2014, s-a dispus clasarea, întrucât nu sunt întrunite elementele infracţiunii, ordonanţa rămânând definitivă.
Aşa fiind, Tribunalul a constatat că în speţă nu este incident motivul de revizuire invocat, nefiind aplicabile nici dispoziţiile tezei a II-a a punctului 4, întrucât fapta expertului a fost analizată în cadrul penal.
Împotriva sentinţei civile nr. 67 din 16.09.2015 a Tribunalului Vrancea a declarat apel revizuentul criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esenţă, apelantul a susţinut că textul art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, invocat ca temei de drept al cererii de revizuire, consacră cazul tipic al revizuirii, atunci când martorul sau expertul au săvârşit o infracţiune privitoare la pricină.
Practica judecătorească, însă, a statuat că acest caz de revizuire este aplicabil şi în situaţia atipică în care martorul sau expertul săvârşesc o faptă penală legată de cauză, dar nu mai este posibilă instrumentarea cauzei penale deoarece a intervenit o dispoziţie care împiedică fie declanşarea procesului penal, fie pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
În cauză, prin soluţia dată de Parchet s-a dispus clasarea cauzei, reţinându-se existenţa faptei de mărturie mincinoasă, dar considerându-se că expertul a acţionat fără vinovăţie.
În opinia revizuentului, raţiunea pentru care a fost instituit acest caz de revizuire a fost aceea a înlăturării erorilor judiciare bazate pe săvârşirea unor fapte penale de către expert, indiferent dacă expertul a fost sau nu trimis în judecată pentru fapta respectivă.
Apelantul consideră că instanţa de fond nu a avut în vedere interpretarea dată de către practica judiciară acestui caz de revizuire, limitându-se la o interpretare literală a textului de lege.
A solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de revizuire aşa cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Prin decizia civilă nr. 202 din 23.11.2015, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de revizuent, reţinând, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină.
Revizuirea poate fi exercitată pentru acest motiv dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe o hotărâre de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă şi condamnarea să privească o infracţiune în legătură cu pricina.
Condiţia referitoare la existenţa hotărârii de condamnare se traduce prin aceea că nu se poate invoca ca temei al revizuirii un alt act decât o hotărâre penală de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului. O atare cerinţă rezultă, în mod neîndoielnic, din chiar referirea legii la condamnarea judecătorului, martorului sau expertului.
Este adevărat că, în practică, pot interveni şi unele situaţii care să împiedice pornirea sau continuarea acţiunii penale, punându-se, astfel, problema de a se şti dacă în aceste cazuri partea interesată mai are deschisă calea extraordinară de atac a revizuirii.
Practica a stabilit, aşa cum în mod corect a susţinut şi apelantul revizuient, că răspunsul la această întrebare trebuie să fie unul pozitiv, motivat de faptul că, dacă s-ar admite soluţia contrară, ar însemna ca erorile judiciare a căror înlăturare se urmăreşte, să rămână în fiinţă, ceea ce ar fi de neconceput. În astfel de situaţii, admiterea cererii de revizuire este condiţionată de o constatare prealabilă a săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu pricina, o atare constatare urmând a fi făcută pe cale incidentă, chiar de către instanţa sesizată cu cererea de revizuire.
Însă, situaţiile în care se poate ajunge la o asemenea soluţie sunt limitate, ele referindu-se la cazurile în care pornirea sau continuarea acţiunii penale sunt împiedicate de intervenirea unor împrejurări excepţionale cum ar fi, de exemplu, decesul făptuitorului, amnistia, prescripţia răspunderii penale.
Împrejurarea că, în urma cercetărilor penale efectuate s-a dispus clasarea pe considerentul că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care cel în cauză a fost anchetat nu se circumscrie, însă, situaţiilor mai sus menţionate, astfel că, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de revizuire formulată de petent.
Altfel spus, clasarea dispusă prin ordonanţa procurorului pe considerentul că faptei săvârşite de expert îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia, nu echivalează cu o situaţie care împiedică continuarea acţiunii penale, cu atât mai mult cu cât ordonanţa respectivă a fost supusă controlului la procurorul ierarhic superior, precum şi la instanţa de judecată rămânând, însă, definitivă, în forma în care a fost emisă.
Pentru toate aceste motive, reţinând că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuent şi a menţinut sentinţa atacată ca temeinică şi legală, în cauză nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire.
5. Titlu: Daune materiale şi morale izvorâte din contractul de asigurare
Cuprins pe materii: Drept civil.
Legislaţie relevantă: art. 26, art. 27 alin. 2 şi art. 49 pct. 2 din Normele de aplicare a Ordinului CSH 14/2011
Rezumat: Prin derogare de la dispoziţiile generale, prin dispoziţiile legii speciale în materia asigurărilor sunt reglementate exhaustiv atât categoriile de daune materiale ce pot fi suportate de un asigurator RCA, cât şi condiţiile în care se acordă asemenea dezdăunări, conform dispoziţiilor art. 49 pct. 2 din Normele de aplicare a Ordinului CSH 14/2011.
Astfel, în cazul decesului, cheltuielile legate de înmormântare şi celelalte ritualuri religioase pot fi probate doar cu documente justificative de plată, nefiind admisibilă proba cu martori.
Decizia civilă nr. 208/A din 02.12.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr. 727/18.06.2015 a Tribunalului Galaţi a fost admisă în parte, acţiunea privind pe reclamanţii TVG, LD, LA, IG şi pe pârâta SC CA SA.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantului TGV suma de 308 847,32 lei, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a decesului mamei reclamantului (numita TC), din care suma de 300 000 lei reprezintă daune morale, suma de 3414,82 lei reprezintă daune materiale constând în cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării şi a ritualurilor creştineşti, iar suma de 5432,5 lei reprezintă daune materiale constând în întreţinerea de care ar fi beneficiat reclamantul de la data decesului mamei şi până la data pronunţării prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantului TVG suma de 132,5 lei lunar de la data pronunţării prezentei hotărâri, pe toată perioada continuării studiilor, însă nu mai târziu de data la care reclamantul va împlini 26 de ani.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei LD suma de 30.657 lei, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a decesului surorii reclamantei (numita TC), din care suma de 30.000 lei reprezintă daune morale, iar suma de 657 lei reprezintă daune materiale constând în contravaloarea necropsiei şi cheltuieli de înmormântare.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei LA suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului surorii reclamantei (numita TC).
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantului IG suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului surorii reclamantului (numita TC).
A fost obligată pârâtă la plata către reclamanţi a unor penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, prin raportare la sumele indicate mai sus, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă a sumelor.
Au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor, ca nefondate.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamantul TVG a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanţii şi pârâta.
Reclamanţii au criticat soluţia instanţei de fond,în principal, sub următoarele aspecte:
-
Se impune majorarea daunelor morale acordate reclamantului TV. Cuantumul prejudiciului poate fi probat cu orice mijloc de probă.
În speţă cu înscrisuri şi depoziţiile martorilor PA, reclamantul a dovedit cuantumul cheltuielilor suportate pentru înmormântarea şi pomenirile ulterioare. Fiind o persoană tânără, multe persoane au participat la aceste ritualuri, astfel încât sumele sunt credibile.
-
Cuantumul daunelor morale se impune a fi majorat, moartea victimei, producând un şoc şi o traumă psihică majoră, atât pentru fiu, care era student la acel moment, cât şi pentru celelalte rude ale victimei, aspecte ce rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi
Au solicitat cheltuieli de judecată.
Pârâta SC CA SA a criticat sentinţa sub aspectul cuantumului exagerat al daunelor morale acordate reclamantului TV.
Au apreciat că rolul daunelor morale nu este de a acoperi integral pierderea (ceea ce nu este posibil), ci de a contribui la reechilibrarea stării şi mediului personal şi familial al rudelor victimei.
Raportat la Ghidul practic pentru soluţionarea daunelor morale şi la practica altor instanţe, consideră pârâta că suma acordată este exagerată.
Prin decizia civilă nr. 208/A din 02.12.2015 a Curţii de Apel Galaţi s-au respins ca nefondate ambele apeluri, din următoarele considerente:
1). Primul motiv de apel, vizând cuantumul daunelor materiale, nu poate fi primit.
Art. 26 din Normele anexă la Ordinul C.S.A. 14/2011 invocat de apelantul PR în sprijinul ipotezei conform căreia prejudiciul său material poate fi dovedit prin orice mijloc de probă este cuprins în Partea I/ Partea Generală a Normelor CSA – ce reglementează generic toate cazurile de daună şi toate categoriile de păgubiţi care pot cere dezdăunări ca urmare a unui accident rutier (inclusiv, spre exemplu, situaţia unor prejudicii survenite exclusiv la un autoturism avariat în accident, unde, pe lângă înscrisurile justificative de plată, legea mai admite şi proba cu expertiză tehnică auto).
Prin derogare de la aceste dispoziţii generale, prin dispoziţiile legislaţiei speciale în materia asigurărilor sunt reglementate exhaustiv atât categoriile de daune materiale ce pot fi suportate de un asigurator RCA în cazul producerii riscului asigurat (accidentul de circulaţie), cât şi condiţiile în care se acordă asemenea dezdăunări, conform prevederilor art. 49 pct. 2 din Normele puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011:
„ La stabilirea despăgubirilor… se au în vedere următoarele:
2. în caz de deces:
a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea”.
În concluzie, pentru dovedirea daunelor materiale, reclamantul avea obligaţia să depună la dosar înscrisuri justificative de plată (facturi, chitanţe, bonuri, etc.) din care să rezulte indubitabil existenţa prejudiciului material reclamat şi legătura de cauzalitate dintre acesta şi fapta ilicită, textul de lege mai sus menţionat neadmiţând o altă modalitate de stabilire a acestor categorii de despăgubiri.
Din aceste considerente, în mod corect, instanţa a acordat numai sume de 3414,82 lei fiului şi 657 lei reclamantei LD, probată cu documente justificative şi nu a ţinut cont de depoziţia martorei PM.
2. Cu privire la cuantumul daunelor morale, Curtea apreciază că acestea au fost corect individualizate, sub acest aspect toate apelurile fiind nefondate, inclusiv apelul declarat de pârâtă.
Astfel, este cunoscut faptul că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se determină pe baza evaluării instanţei de judecată. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În cazul decesului unui membru al familiei ca urmare a unui accident de circulaţie, la evaluarea despăgubirilor cuvenite rudelor acestuia cu titlu de daune morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să se ţină seama nu numai de gradul de rudenie dintre persoana decedată şi reclamant şi de legăturile de afecţiune dintre respectivele persoane, ci şi de împrejurarea că acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi nici să conducă la îmbogăţirea fără just temei a persoanelor îndreptăţite la reparaţie.
Se poate afirma că există o prezumţie absolută a unei strânse legături afective între victima accidentului şi copii sau fraţi, aşa cum rezultă şi din Rezoluţia nr. 75-7 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei, iar prejudiciul moral suferit de aceştia este inestimabil şi nu poate fi evaluat în concret şi reparat pecuniar, prin acordarea unor despăgubiri băneşti, rudele decedatului putându-se distanţa de grijile financiare cotidiene şi obţine un climat plăcut în cămin şi satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a le alina suferinţele incontestabile.
Sub aspectul cuantumului daunelor morale trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamanţilor prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.
Este fără putinţă de tăgadă că reclamanţii au suferit traume psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat un membru al familiei lor. Suferinţa reclamanţilor generată de pierderea fratelui a determinat şi o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene, prin menţinerea unei traume psihice cu caracter de permanenţă, astfel că sumele de bani acordate trebuie să le ofere satisfacţii compensatorii în măsură a le uşura reala condiţie morală, mai ales că situaţia anterioară este imposibil de restabilit. Dar, cu toate acestea, se impune menţinerea unei proporţionalităţi între suferinţele provocate, care, deşi nu pot fi cuantificate, trebuie cel puţin estimate, raportat la criteriile mai sus indicate, şi sarcina impusă societăţii de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.
Tocmai de aceea, Tribunalul, ţinând seama şi de practica judiciară relevantă depusă la dosar de părţi, a apreciat că se impune acordarea despăgubirilor morale la câte 30.000 lei către fiecare dintre fraţii victimei LD, LA şi IG.
Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulaţie, respectiv rudele persoanelor decedate, precum şi la consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar faţă de argumentele prezentate mai sus instanţa de control judiciar apreciază că sumele acordate de judecătorul fondului fiului victimei cu acest titlu respectă jurisprudenţa invocată.
În concluzie, raportat la şocul emoţional provocat fiului victimei, la strânsa legătură pe care reclamantul o avea cu mama, la faptul că era student la momentul decesului şi avea nevoie mai mult ca oricând de sprijinul moral şi material al părinţilor, Curtea apreciază că suma de 300.000 lei acordată reclamantului e de natură să amelioreze condiţiile de viaţă ale acestuia, prin procurarea unei minime satisfacţii morale.
SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
1.Titlu: Imposibilitatea acordării de despăgubiri, în condiţiile Legii nr. 290/2003, pentru succesorii persoanelor refugiate din Basarabia sau Bucovina de Nord în România, în cazul în care unul din autorii solicitanţilor ori unul (sau mai mulţi) din succesorii acestor autori au rămas în teritoriile din Basarabia şi Bucovina de Nord după ocuparea de către armata rusă, putând beneficia în continuare de proprietatea şi folosinţa bunurilor.
Cuprins pe materii: Contencios administrativ. Contestaţie decizie emisă de A.N.R.P. în temeiul Legii nr. 290/2003. Dovada refugiului. Dovada proprietăţii.
Legislaţie relevantă: Legea nr. 290/2003, HG 1120/2006.
Rezumat: Instanţa reţine că, în practica autorităţilor publice implicate în procesul de despăgubire conform Legii nr. 290/2003 şi a instanţelor de contencios administrativ investite cu controlul de legalitate a actelor emise de aceste autorităţi, s-a cristalizat practica conform căreia nu există drept de despăgubire în cazul în care unul din autorii solicitanţilor ori unul (sau mai mulţi) din succesorii acestor autori au rămas în teritoriile din Basarabia şi Bucovina de Nord după ocuparea de către armata rusă, putând beneficia în continuare de proprietatea şi folosinţa bunurilor.
În aceste cazuri, s-a considerat că succesorii autorilor au rămas în posesia efectivă a bunurilor, iar în cazul în care au pierdut posesia, au dreptul de a promova acţiune în revendicare sau în despăgubire, conform legislaţiei din Ucraina. O eventuală pierdere a posesiei sau proprietăţii bunurilor nu este cauzată, în această situaţie, de fapte izvorâte din retragerea armatei române şi din ocuparea teritoriilor de către fosta U.R.S.S. De asemenea, s-a reţinut şi faptul că succesorii au posibilitatea de a acţiona împotriva moştenitorilor rămaşi în aceste teritorii pentru recunoaşterea cotei-părți din dreptul de proprietate asupra bunurilor.
În cauza de faţă, din răspunsurile nr. …/2008 şi nr. …7/2008 emise de Primăria localităţii H. din Ucraina, reiese că numita M.M., fiica autorilor S.V.T. şi S.A. locuieşte în Ucraina chiar la adresa din str. C. nr. 55 din localitatea H., unde se afla casa părintească deţinută de autori și pentru care reclamanţii-intimaţi solicită despăgubiri. Aşadar, numita M.M. nu s-a refugiat în România, ci a rămas în Ucraina.
Aşadar, în prezenta cauză, reclamanţii-intimaţi nu au dreptul la despăgubiri, conform Legii nr. 290/2003, de pe urma autorilor S.V.T. şi S.A.
Decizia nr. 1832 din 20.10.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa nr. 184/Fca/10.03.2015, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2509/113/2014, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorii S.D. şi S.G., în contradictoriu cu intimata A.N.R.P. - Direcţia pentru Aplicarea Tratatelor Internaţionale şi intimata Comisia Judeteană B. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Prefecturii B., s-a dispus anularea deciziei nr. /...07.2014 emisă de A.N.R.P. şi a hotărârii nr. /...02.2011 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de pe lângă Prefectura B. şi a fost obligată pârâta Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de pe lângă Prefectura B. să evalueze despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru suprafaţa de teren arabil 16 ha şi 38 ari şi păşune 0,78 ha, precum şi pentru casă, curte - 0,18 ha, staul de vite, şopron, magazie pentru cereale şi animale domestice, 1 cal şi un porc.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, pârâta A.N.R.P., prin reprezentant legal, criticând-o ca fiind nelegală.
În motivare, recurenta a arătat că refugiul autorilor nu a fost dovedit. Pentru autoarea S.A. lipseşte orice act doveditor emis de autorităţile române. Mai mult, una din fiicele autorilor, numita M.M., precum și tatăl autorului, numitul S.V., au rămas în Ucraina, continuând să folosească bunurile.
În drept, a invocat disp. art. 488 pct. 8, 483 C.pr.civ.
În susţinere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
De asemenea, a formulat recurs, în termen legal, și pârâta Comisia Judeteană B. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Prefecturii B., prin reprezentant legal, criticând-o ca fiind nelegală.
În motivare, recurenta a arătat că instanța nu a stabilit întinderea bunurilor imobile ce ar fi aparținut în anul 1944 autorilor indicați. De asemenea, una din fiicele autorilor, numita M.M., a rămas în Ucraina, continuând să folosească bunurile.
În drept, a invocat disp. art. 483 C.pr.civ., Legii nr. 290/2003, HG 1120/2006.
În susţinere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citaţi, intimaţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
În apărare, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Instanţa a încuviinţat şi a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Instanţa de recurs a încuviinţat şi a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursurile sunt întemeiate şi se impun a fi admise, având în vedere următoarele considerente:
În ce priveşte motivele de recurs aplicabile, Curtea constată că motivele invocate de recurente se încadrează în cazul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., referitor la nerespectarea prin hotărârea pronunţată a normelor de drept material.
Instanţa reţine că, în practica autorităţilor publice implicate în procesul de despăgubire conform Legii nr. 290/2003 şi a instanţelor de contencios administrativ investite cu controlul de legalitate a actelor emise de aceste autorităţi, s-a cristalizat practica conform căreia nu există drept de despăgubire în cazul în care unul din autorii solicitanţilor ori unul (sau mai mulţi) din succesorii acestor autori au rămas în teritoriile din Basarabia şi Bucovina de Nord după ocuparea de către armata rusă, putând beneficia în continuare de proprietatea şi folosinţa bunurilor.
În aceste cazuri, s-a considerat că succesorii autorilor au rămas în posesia efectivă a bunurilor, iar în cazul în care au pierdut posesia, au dreptul de a promova acţiune în revendicare sau în despăgubire, conform legislaţiei din Ucraina. O eventuală pierdere a posesiei sau proprietăţii bunurilor nu este cauzată, în această situaţie, de fapte izvorâte din retragerea armatei române şi din ocuparea teritoriilor de către fosta U.R.S.S. De asemenea, s-a reţinut şi faptul că succesorii au posibilitatea de a acţiona împotriva moştenitorilor rămaşi în aceste teritorii pentru recunoaşterea cotei-părți din dreptul de proprietate asupra bunurilor.
În cauza de faţă, din răspunsurile nr. /2008 şi nr. /2008 emise de Primăria localităţii H. (fostă S.) din Ucraina, reiese că numita M.M., fiica autorilor S.V.T. şi S.A. locuieşte în Ucraina chiar la adresa din str. C. nr. din localitatea H., unde se afla casa părintească deţinută de autori și pentru care reclamanţii-intimaţi solicită despăgubiri. Aşadar, numita M.M. nu s-a refugiat în România, ci a rămas în Ucraina.
De asemenea, prin decizia nr. 1428/08.09.2015 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 2365/113/2014, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că şi numitul S.V., tatăl autorului S.V.T. a rămas în teritoriul basarabean ocupat de fosta U.R.S.S., după retragerea armatei române.
Aşadar, în prezenta cauză, reclamanţii-intimaţi nu au dreptul la despăgubiri, conform Legii nr. 290/2003, de pe urma autorilor S.V.T. şi S.A.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părţile sau Ministerul Public solicită, în condiţiile şi pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate fără drept de apel sau în apel.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, care se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va admite recursurile, va casa în tot sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea ca nefondată.
Dostları ilə paylaş: |