Depolitizarea ministerului afacerilor interne

Concepte şi modele de depolitizare a poliţiei

Sintagma „depolitizarea poliţiei” se regăseşte foarte rar în literatura politico-juridică şi chiar discursul politic european, dat fiind faptul că acest fenomen nu reprezintă o problemă majoră pentru societăţile europene. De cele mai dese ori sunt folosite conceptele:

• 
  Controlul democratic al poliţiei
  
• 
  Guvernarea (civilă a) poliţiei
  

1. Din totalul structurilor internaţionale preocupate de această problemă, cele mai relevante se prezintă abordările Consiliului Europei. Vom exterioriza în continuare aprecierile rolului, locului şi modalităţilor de control a poliţiei, date de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.¹⁵

În mod ordinar, poliția asigură menţinerea ordinii, a securităţii publice şi luptă împotriva criminalităţii. Reieşind din specificul activităţii sale şi în special a capacităţii de reţinere, riscul depăşirii atribuţiilor sale în detrimentul drepturilor şi libertăţilor omului este înalt. Mai mulţi experţi consideră că în prezent misiunea poliţiei ar consta în protecţia drepturilor fundamentale şi supravegherea respectării dreptului.
În regimurile democratice menţinerea ordinii trebuie să se fondeze pe consimţământul, încrederea şi cooperarea populaţiei. Aceasta semnifică că comunitate recunoaşte legitimitatea misiunii de menţinere a ordinii şi-i conferă poliţiei autoritatea necesară pentru a o realiza. Consimţământul public se axează deci pe responsabilitatea poliţiei de a-i oferi comunităţii serviciile de care aceasta are nevoie. Angajaţii structurilor poliţieneşti, ca şi alte autorităţi publice sunt la fel responsabili şi în faţa legii, pe care trebuie să o respecte şi să o aplice. Ei sunt obligaţi să acţioneze în mod imparţial, urmărind interesul comunităţii şi nu cel al conducătorilor. Poliţia trebuie să-şi păstreze neutralitatea şi să nu fie supusă influenţelor politice. Pentru o mai mare credibilitate în rândul populaţiei, activitatea sa trebuie să fie transparentă.
În vederea asigurării responsabilităţii poliţiei în faţa legii şi comunităţii ar exista cel puţin trei mecanisme naţionale care ar obliga poliţia să ţină cont de aceste acte:

• 
  Mecanismele interne, precum procedurile disciplinare pentru acuzaţii de culpabilitate şi iniţierea procedurilor penale la adresa funcţionarilor din organele poliţieneşti pentru încălcarea legii.
  
• 
  Parteneriatul între poliţie şi reprezentanţii comunităţii la nivel naţional şi local. Este vorba de responsabilitatea poliţiei în faţa aleşilor naţionali şi locali (comisii de control ale societăţii civile, consilii municipale, etc.).
  
• 
  structură independentă (nepoliţienească) de control şi anchetă, dotată cu resurse proprii şi largi competenţe pentru examinarea plângerilor parvenite din partea populaţiei privind comportamentul poliţiei.
  

La nivel internaţional există o serie de acte care stabilesc principiile de bază şi reglementează controlul democratic al poliţiştilor:

• 
  Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Codul de conduită pentru responsabilii de aplicare a legilor. Se pune accentul pe respectul necondiţionat al drepturilor omului şi a legii în exercitarea tuturor funcţiilor poliţieneşti. Un alt act al ONU este Principiile şi liniile directoare pentru operaţiunile poliţiei civile a Naţiunilor Unite. Documentul vizează în special operaţiunile de menţinere a păcii şi include aceleaşi prevederi privind respectarea drepturilor omului.
  
• 
  OSCE – Codul de conduită privind aspectele politico-militare ale securităţii, care afirmă voinţa statelor participante de a găsi un echilibru între securitate şi respectul drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
  

Consiliul Europei a adoptat Codul european de etică al poliţiei care stabileşte obiectivele poliţiei, bazele juridice de funcţionare în conformitate cu respectul legii, relaţiile cu sistemul justiţiei penale; schiţează un model de organizare a structurilor şi principiile directorii de acţiune. În ceea ce urmează, ne vom referi mai detaliat la unele prevederi ale Codului european de etică al poliţiei, relevante pentru studiul de faţă:¹⁶

• 
  Art., 13. Serviciile poliţieneşti trebuie să-şi exercite misiunile în societatea sub controlul autorităţilor civile.
  
• 
  Art., 15. Serviciile poliţieneşti trebuie să beneficieze de independenţă operaţională vis-a-vis de alte organe statale.
  
• 
  Art., 22. Personalul poliţienesc, indiferent de nivel, trebuie să fie recrutat în baza profesionalismului şi experienţei personale.
  
• 
  Art., 26. Formarea personalului poliţienesc trebuie să se realizeze în conformitate cu principiile fundamentale precum democraţia, statul de drept şi apărarea drepturilor omului.
  
• 
  Art., 39. Personalul poliţienesc trebuie să execute ordinele în mod corespunzător emise de către superiorii lor, dar este obligat să se abţină de la executarea ordinelor care sunt evident ilegale şi să raporteze în instanţele respective, fără a avea teama de sancţionare.
  
• 
  Art., 46. Personalul poliţienesc trebuie să se opună tuturor formelor de corupţie din cadrul poliţiei. Trebuie să informeze autorităţile de supraveghere şi alte organisme competente despre toate cazurile de corupţie din poliţie.
  
• 
  Art., 59. Poliţia trebuie să fie responsabilă în faţa statului, cetăţenilor şi reprezentanţilor lor, fiind obiectul unui control extern eficient.
  
• 
  Art., 61. Autorităţile publice trebuie să se stabilească proceduri eficiente şi imparţiale de examinare a plângerilor împotriva poliţiei.
  
• 
  Art., 63. Statele membre trebuie să elaboreze coduri de deontologie a poliţiei.
  

Dificultăţi şi provocări în exercitarea controlului democratic

Majoritatea specialiştilor recunosc că pentru societăţile occidentale, democratizarea poliţiei şi exercitarea unui control democratic nu constituie o problemă. Principala dificultate constă în eficienţa mecanismelor de control. Într-adevăr, mecanismele interne sunt, prin definiţie probleme specifice, iar eficacitatea mecanismelor externe este variabilă. Forţele poliţieneşti au tendinţa să reziste cu succes presiunilor din exterior. Principiul controlului democratic trebuie să se realizeze la toate nivelurile: conducere, resurse umane, formare, decizional.

În urma evenimentelor din 11 septembrie, lupta cu terorismul implică o mai mare secretizare a activităţii serviciilor de informare şi chiar a poliţiei.
Problema fundamentală a controlului democratic a structurilor poliţieneşti este lipsa sau caracterul neadecvat al cadrului juridic care ar defini mecanismele de responsabilitate şi de control. Desigur, dificultăţile care există subminează legitimitatea poliţiei, în general, şi sunt adesea corelate cu lipsa de profesionalism a unor unităţi.
La rândul său, existenţa cadrului juridic adecvat nu este suficientă pentru asigurarea controlului democratic, deoarece este necesar mecanismul de aplicare a legislaţiei.
Se constată adesea existenţa unei corelaţii între militarizare, politizare şi activitatea transparentă a poliţiei. Cea mai frecventă problemă în ţările post-comuniste (în special ex-Iugoslavia şi ex-URSS) este tradiţia de opacitate a structurilor poliţieneşti şi celor de securitate.
La nivelul Uniunii Europene se pune accentul pe problema formării poliţiei în sensul profesionalizării instituţiei şi cadrelor, ceea ce ar permite depăşirea dificultăţilor.
2. În vocabularul comunităţii internaţionale expresia „guvernarea poliţiei” este utilizată într-un sens esenţialmente normativ de aprofundare a caracterului democratic al poliţiei. Ea desemnează totalitatea organelor şi proceselor menite să asigure evaluarea agenţiilor poliţieneşti în baza actelor şi acţiunilor membrilor săi, aplicării legii, politicilor, doctrinelor şi regulamentelor şi în final al serviciilor oferite şi costurilor lor.¹⁷
Actorii care exercită funcţia de guvernare a poliţiei se plasează pe două axe: verticală şi orizontală.