Dic?ionar de Geografie


Periheliu. Punctul în care corpurile ce se învârt în jurul Soarelui se află cel mai aproape de el. Opus: Afeliu. Perioadă



Yüklə 4,37 Mb.
səhifə80/124
tarix16.04.2018
ölçüsü4,37 Mb.
#48287
1   ...   76   77   78   79   80   81   82   83   ...   124

Periheliu. Punctul în care corpurile ce se învârt în jurul Soarelui se află cel mai aproape de el. Opus: Afeliu.

Perioadă. Unitate de timp care are o anumită uniformitate evolutivă, variabilă ca extindere, folosită în diferite domenii. 1. Perioadă geologică-interval de timp ce se caracterizează prin constante biologice, respectiv paleontologice, sau climatice (v. sub Stratigrafie). Urmează imediat după era geologică. 2. Perioadă vegetală-o anumită fază din cadrul unui ciclu biologic anual sau plurianual. 3. Perioadă istorică-în care au dominat anumite trăsături de civilizaţie, sau anumite forme de organizare politică pe o mare întindere a Pământului. 4. Perioadă glaciară. 5. Perioadă interglaciară. 6. Perioada orocratică-de paroxism orogenetic. 7. Perioadă pediocratică-de oarecare calm tectonic, între două paroxisme.

Perisip. Sin. Cordon litoral (v.), Săgeată litorală (v.).

Perisphinctes. (gr. peri-în jurul, sphingein-a închide de jur împrejur, a încercui). Amonit care a putut atinge şi 1 m diametru. În ţara noastră, acest gen, caracteristic pentru Dogger, Malm şi, uneori, pentru Cretacicul inferior, este cunoscut în Banat, în Dobrogea (Perisphinctes tiziani), în Bucegi (Perisphinctes orion) etc.

Perissodactyla. (gr. perissos-excedentar, în surplus, daktulos-deget). Ordin de mamifere ungulate care au avut maximum de dezvoltare în Neozoic, după care a regresat, astăzi numărul lor fiind mai redus şi repartiţia geografică limitată. Sin. Imparidigitate, Imparicopitate.

Perite. Concreţiuni regulate, constituite dintr-un amestec mecanic de albit (v.), ortoză (v.) şi microclin (v.). Sunt întrebuinţate în industria fondanţilor.

Perle de peşteră. Concreţiuni calcaroase de mărimea şi forma unor perle, realizate pe planşeul sau pereţii unor peşteri, de obicei, în mici cavităţi. Calcitul se depune în jurul unor particule de nisip sau de calcar.

Perlicultură. Cultura de moluşte cu scopul de a obţine perle artificiale prin grefarea unui corp străin numit nucleu în jurul căruia scoica respectivă depune straturi de sidef.

Perlit. Rocă magmatică riolitică, sticloasă, formată în mediu subacvatic, care în urma unei fisurări în coji concentrice caracteristice (în perle), prezintă o textură globulară. Se aseamănă cu obsidianul (v.), de care se deosebeşte prin conţinutul mai mare de apă. Perlitul este o rocă foarte importantă din punctul de vedere economic, din cauza proprietăţii sale de a expanda. După concasare, măcinare, cernere şi expunere la un şoc termic de aproximativ 115oC, perlitele formează o masă plastică cu un volum de 6-10 ori mai mare decât cel iniţial, expandând sub influenţa evaporării apei de constituţie. Perlitul natural are o greutate volumetrică de 2 000 daN/m3, iar cel expandat, de 120-200 daN/m3. Este folosit ca excelent material pentru izolare termică şi fonică, fie sub formă de cărămizi perlito-ceramice, fie în praf, cu un liant de bitum sau de silicat de sodiu. Fiind un bun izolant şi în strat subţire, poate fi adăugat şi în tencuieli. Ţări producătoare de perlit sunt: S.U.A., Italia, Anglia, Franţa, Grecia, Bulgaria, Ungaria etc. Se găseşte şi în România, în regiunea vulcanică de la Baia Mare, la Oraşul Nou (jud. Maramureş), în cantităţi ce pot fi exploatate.

Perluvii. Depozite de blocuri şi fragmente grosiere rămase pe loc după spălarea materialelor fine din interiorul lor. De ex., depozite grosiere morenaice spălate.

Permafrost. Sin. Pergelisol (v.), Merzlota, Tjälle.

Permanenţa continentelor şi oceanelor. Ipoteză după care un continent şi un bazin oceanic odată formate rămân pentru totdeauna în această situaţie şi pe aceleaşi locuri. Formulată prima dată de J.D. Dana (1864), mai târziu ideea a fost reluată de A. Wegener, care înţelegea însă permanenţa numai ca volum, dar ca poziţie introduce translaţia. H. Stille admitea numai permanenţa oceanelor dar nu şi pe cea a continentelor. Teoria tectonicii globale admite permanenţa, ca volum, a continentelor în derivă, dar nu şi a oceanelor.

Permeabilitate. Proprietatea rocilor sau a altor materiale de a fi traversate de fluide, mai ales apă şi aer. Solul şi rocile sunt cu atât mai permeabile cu cât au o porozitate (volumul golurilor) mai mare şi cu cât transmisivitatea (viteza de curgere a apei prin pori) este şi ea mai mare. Când se iau în considerare spaţiile mai mari decât porii, respectiv fisurile (ca cele din calcar, granit, bazalt etc.) se vorbeşte de o permeabilitate în mare, pentru cealaltă, specifică nisipurilor, loessului, aluviunilor, se foloseşte expresia de permeabilitate în mic.

Permian. (de la numele ţinutului din jurul oraşului Perm, din partea de sud a Munţilor Ural-Rusia). A şasea şi ultima perioadă a Paleozoicului, cu o durată de circa 25 milioane de ani, al cărei început este marcat de apariţia ceratiţilor (în special a genului Medlicottia), apariţia genului Callipteris şi exuberanta dezvoltare a genului Walchia, iar sfârşitul, prin apariţia amoniţilor propriu-zişi. Limita inferioară a Permianului este marcată printr-o discordanţă, iar cea superioară printr-o regresiune generală cu depuneri de evaporite şi, local, prin urmările fazei de cutare pfalzică. Ca şi Carboniferul, Permianul se prezintă tot sub sub două faciesuri sincrone (unul continental şi altul marin), cu aceleaşi arii de răspândire, şi cuprinde următoarele subdiviziuni: Permian inferior (facies continental: Unter-Rothliegendes (Autunian); facies marin: Sakmarian şi Artinskian); Permian mediu (facies continental: Ober-Rothliegendes (Saxonian); facies marin: Kungurian); Permian superior (facies continental: Zechstein (Thuringian); facies marin: Kazanian şi Tatarian). Din punctul de vedere petrografic formaţiunile permiene sunt dezvoltate în cinci faciesuri diferite: un facies continental-lagunar, caracteristic Europei de Vest, constituit din conglomerate, gresii şi arcoze, roşietice sau violacee (facies de Verrucano), alături de anhidrite, depozite de sare gemă şi de săruri de potasiu, calcare şi dolomite; un facies marin, apoi lagunar până la continental, caracteristic Europei de Est (Platforma Rusă, Urali), constituit în principal din calcare, asociate local cu argile, gresii şi conglomerate; un facies dominant marin, caracteristic regiunii mediteraneene euro-asiatice, constituit din calcar şi dolomite, gresii roşii cu conglomerate tip Verrucano şi intercalaţii de porfire cuarţifere; faciesul de Angara, dominant continental, reprezentat prin gresii, şisturi şi strate de cărbuni şi faciesul de Gondwana, continental, constituit din gresii, şisturi şi argile pestriţe cu intercalaţii de cărbuni şi marne glaciare (în Australia, India, Africa de Sud şi America de Sud). Flora permiană se dezvoltă în continuarea celei din Carbonifer, din care dispar genurile Lepidodendron şi Sigillaria (din care rămân însă câţiva reprezentanţi ca Subsiggilaria), dar în cadrul căreia apar noi genuri de gimnosperme: Cordaites (care dispare la sfârşitul Permianului), Cicadales etc., şi se dezvoltă coniferele (Walchia piniformis, Ullmania, Voltzia heterophylla şi altele). Dintre criptogamele vasculare caracteristică este Callipteris conferta etc., iar pentru continentul sudic al Gondwanei, filicalele de climă rece: Glossopteris, Gangamopteris etc. În ceea ce priveşte dezvoltarea faunei, Permianul este o continuare a Carboniferului. Foraminiferele (prin Fusulinide şi Schwagerine), celenteratele (prin numeroase forme de tetracorali şi tabulaţi) şi echinodermele permiene nu prezintă, în general, modificări esenţiale faţă de perioada anterioară. Briozoarele, reprezentate prin Fenestella retiformis etc., au fost importante constructoare de recife. Brahiopodele, care trăiesc o ultimă perioadă de înflorire înainte de dispariţia genurilor paleozoice, sunt reprezentate prin Spirifer alatus, Productus horridus etc. Dintre moluşte, lamelibranhiatele sunt reprezentate prin Gervilleia, Pseudomonotis, Oxytoma etc., iar gasteropodele, prin Bellerophna bicarenus (din Carbonifer), Murchinsonia, Conularia (în apele reci) etc. Nautiloideele sunt în declin, iar amonoideele sunt în plină dezvoltare, dând încă forme caracteristice din familia goniatiţilor şi forme noi din familia ceratiţilor (ex.: Otoceras şi, în special, Medlicottia, care prin speciile M. orbignana, M. marconi, M. primas, caracterizează fiecare dintre etajele Permianului). În Permian trăiesc ultimii trilobiţi şi ultimii gigantostracei. Dintre vertebrate, peştii (în general de apă dulce) sunt reprezentate prin ganoizi (Palaeoniscus, Amblypterus, Platysomus), amfibienii prin stegocefali (Archaegosaurus, Branchiosaurus), reptilele prin teromorfe (Pareiasaurus, Labidosaurus, Dimetrodon, Cynognathus, Inostrazevia) etc. În Permian au continuat cutările orogenice hercinice, care s-au manifestat în două faze: prima în Permianul inferior şi mediu (faza saalică), în timpul căreia s-au cutat munţii Pirinei, munţii din Dobrogea de Nord-Vest şi Appalachii din America de Nord, şi a doua la sfârşitul perioadei (faza pfaltzică), în timpul căreia au avut loc cutările din Bazinul Doneţului. Aceste cutări au dat naştere unui metamorfism intens, cu formare de roci tipice (gnaisuri, micaşisturi, filite, marmure etc.). Vulcanismul, manifestat în Germania, Alpii de Sud, Siberia centrală etc., şi în ţara noastră, în Banat şi Munţii Apuseni, este caracterizat prin curgeri de diabaze, melafire, porfirite şi porfire cuarţifere. În ţara noastră depozitele de vârstă Permiană apar în Dobrogea, în Carpaţii Occidentali (Banat şi Apuseni-Bihor, Pădurea Craiului şi munţii Codrului). Formaţiunile Permianului conţin: zăcăminte de sare gemă şi săruri de potasiu (în Rusia, în Kirghizia), la Stassfurt şi Wienenburg (Germania); zăcăminte de ţiţei şi gaze (în Rusia în regiunea Emba-Ural; în Thuringia, în Texas din S.U.A. etc.); zăcăminte de cărbuni (în Saxonia şi Boemia, în Bazinul St. Etienne din Franţa, în Bazin Kuzneţk din Siberia, în Australia, în India etc.); zăcăminte de cupru (la Mansfeld-Germania; la Perm, Magnitogorsk şi Blagodat, în Rusia; la Coro-Coro şi Cobrizos în Bolivia); zăcăminte de fier (în Germania, la Stahlberg şi Osnabrück; la Cartagena-Spania) etc. V. Paleozoic.

Permo-Carbonifer. Numele care se dă uneori formaţiunilor carbonifere şi permiene, care având multe caracteristici comune nu este posibil să fie separate şi studiate pentru fiecare perioadă în parte.

Perspectograf. Aparat pentru obţinerea unei imagini în perspectivă a curbelor de nivel. Este compus dintr-o bară metalică ce are pe ea un trasor, un creion şi un punct de sprijin mobil. Cu trasorul se urmăreşte curba de nivel, creionul înscriind automat proiecţia acesteia cu un anumit grad de înclinare ce depinde de poziţia creionului de-a lungul barei; în felul acesta, de exemplu, liniile drepte devin uşor curbate.

Perturbaţie atmosferică. Abatere a stării atmosferice de la starea generală medie (ex.: ciclonii şi anticiclonii, fronturile, ocluziile etc.).

Perturbaţie orografică. Turbioane care se formează în troposferă, datorită interacţiunii curenţilor de aer cu obstacolele orografice peste care trec.

Pesticide. Termen general folosit pentru substanţele chimice speciale (erbicide, insecticide, fungicide) utilizate în combaterea dăunătorilor vegetalelor şi animalelor.

Peşteră. Gol subteran cu configuraţie, complexitate, structură şi volum variabil, format, în principal, în urma acţiunii de dizolvare a apei subterane sau a apei de infiltraţie (încărcată cu dioxid de carbon) asupra rocilor solubile (în special asupra calcarelor). Se pot forma peşteri, evident, de dimensiuni mici, şi pe ţărmul mării, datorită abraziunii (v.), sau în unele regiuni vulcanice, în cursul solidificării lavei, prin eliminarea bulelor de aer. Peştera reprezintă un sistem endocarstic complex constituit din galerii (tunele uneori foarte înguste şi sinuoase), coridoare (tunele mai largi şi mai înalte), diverticole (galerii adventive, laterale, uneori mici şi înfundate) şi săli largi şi înalte, dezvoltat pe unu sau mai multe etaje (cu puţuri şi pâlnii verticale sau înclinate care leagă între ele galeriile etajate), în raport cu direcţia crăpăturilor din masiv prin care circulă apa de dizolvare. După gradul lor de complexitate, se deosebesc: peşteri simple, cu o singură galerie, scurtă, până la fundul căreia pătrunde lumina; peşteri obişnuite, cu o galerie principală ce comunică cu diverticole; peşteri sistem, în general polietajate, cu un traseu complicat, cu numeroase săli, cascade etc., cu lungimi de km sau zeci de km. După existenţa şi circulaţia apei, se deosebesc: peşteri cu apă (râuri şi lacuri subterane); peşteri mixte (cu şi fără apă); peşteri uscate sau receptoare (reţin apa primită prin percolare, în lacuri subterane); peşteri debitoare (evacuează apa primită); peşteri recptoare-debitoare (primesc şi cedează apa). După poziţia intrării în peşteră faţă de restul golului subteran, se deosebesc: peşteri descendente, peşteri ascendente şi peşteri orizontale, iar după numărul intrărilor: peşteri cu o gaură, peşteri cu două găuri (cu dublă aeraţie) şi peşteri cu mai multe găuri (poliaerate). Pereţii şi tavanul peşterilor sunt căptuşite, în general, cu numeroase forme de precipitare chimică şi de acumulare, depuse din apa încărcată cu carbonat de calciu. Astfel, pe tavan, se formează: stilolite (ţevişoare albe, subţiri, care atârnă din tavan, numite şi "macaroane" sau "stalactite pai"); stalactite (v.); vermiculaţii (creşteri ondulate din argilă iluvială, depusă de-a lungul liniilor de clivaj, numite şi "piei de leopard"); thalolite (forme cu aspect de clopot sau de boltă, din calcit şi aluviuni, care gravitează de pe tavan); etc.; pe pereţi, se formează: draperii sau văluri (scurgeri împietrite constituite din calcit, cu sau fără argilă iluvială); coloane-văl sau coloane-voal (unirea unui văl sau voal cu o stalagmită); cascade împietrite; concreţiuni filiform-aciculare (cristalite), vermiforme (helictite), serpentiniforme (flori de calcar sau anthodite) etc. Pe podeaua peşterilor se formează: stalagmite (v.), care se unesc uneori cu stalactitele, formând coloane sau stalagnate; perle de cavernă sau de peşteră (microforme sferoidale sau ovale de calcit depus în jurul unor particule nisipoase sau calcaroase); gours-uri sau bazinete de podea (mici depresiuni de ordinul dm2 sau mp2 ca suprafaţă, şi de ordinul cm, sau dm, ca adâncime); etc. De asemenea, pe podea se depun: argilă de peşteră, guano etc. Printre peşterile mai cunoscute şi mai mari sunt: Kungur (în Urali), Mammoth Cave (în S.U.A.), Postojna (Croaţia), apoi în Alpi, Pirinei, Caucaz etc. În ţara noastră, unde au fost identificate circa 10 000 de peşteri, mai cunoscute sunt: Mereşti (în munţii Perşani), Ialomicioara (în Bucegi), Dâmbovicioara, Polovragi, Baia de Fier (Peştera Muierii) din Carpaţii Meridionali, Meziad (în Pădurea Craiului), Cetăţile Ponorului, Peştera Urşilor, Scărişoara, Vântului în Munţii Apuseni, Topolniţa şi Cloşani (în Podişul carstic Mehedinţi), Cioclovina (în regiunea Haţegului) etc. Sin. Grotă, Cavernă.

Petic de acoperire. Porţiunea din alohtonul (v.) unei pânze de şariaj (v.), izolată prin eroziune şi păstrată peste autohton (v.), ca mărturie a fenomenului de încălecare. Sin. Clipă, Klippă, Lambou de acoperire.

Petic de coborâre. Porţiunea de teren care se găseşte în lungul unei falii normale şi care are o poziţie intermediară între cele două compartimente ale acesteia: cel ridicat şi cel coborât.

Petic de împingere. Masă de roci smulsă din autohton sau dintr-o pânză de şariaj, împinsă de aceasta din urmă în lungul planului de şariaj, peste fundamentul autohtonului, şi prinsă sub pânză între două plane de faliere (Măgura din regiunea Moineşti este un petic de împingere adus de Pânza de Tazlău din flişul marginal al Carpaţilor Orientali). Când peticul de împingere are dimensiuni foarte mari, este considerat pânză independentă (ex.: Pânza de Severin, formată din stratele de Sinaia din Cretacicul inferior, cuprinsă între Pânza Getică şi Autohtonul Danubian). Sin. Petic de rabotaj, Clipă (Klippă) de geluire, Lambou de şariaj.

Petic de rabotaj. Sin. Petic de împingere (v.).

Petrifiere. V. sub Fosilizare.

Petrografie. (gr. petros-stâncă, graphein-a descrie). Disciplină geologică de bază care se ocupă cu studiul complex al rocilor care constituie scoarţa terestră, din punctul de vedere al genezei (formare) compoziţiei chimice şi mineralogice, stării lor naturale (evoluţie şi transformare în timp), răspândirii lor regionale (geologice şi geografice) etc. Petrografia, care în sens restrâns cuprinde numai studiul descriptiv al rocilor, clasifică şi descrie aceste roci după diverse criterii şi prezintă importanţa lor practică. Principalele părţi ale petrografiei (a cărei dezvoltare a început de la jumătatea secolului XIX-lea, odată cu introducerea metodelor microscopice de cercetare) sunt: petrografie descriptivă (descrie rocile din punct de vedere chimic şi mineralogic); petrografie structurală (studiază metodele de analiză a deformării rocilor în scopul reconstituirii istoriei lor tectonice); petrografie regională (studiază răspândirea rocilor pe suprafaţa Pământului); petrografie experimentală (studiază rocile şi proprietăţile lor fizico-chimice şi mecanice) şi petrogeneza (stabileşte provenienţa rocilor). Sin. Petrologie (în sens complex). V. Litologie.

Petrol. Sin. Ţiţei (v.).

Petrolier. Fenomen sau activitate ce se referă la petrol (ex.: industria petrolieră).

Petrolifer. Caracteristica unei roci (rocă petroliferă) sau a unui strat (strat petrolifer) de a conţine ţiţei.

Petrologie. (gr. petros-stâncă, logos-ştiinţă). Sin. Petrografie (v.).

Petzit. Telurură de aur şi de argint, descrisă pentru prima dată în lume pe teritoriul ţării noastre, şi care conţine 41-45% Ag şi 25-19% Au. Se întâlneşte în unele filoane epitermale auro-argentifere, împreună cu aur nativ. Se cunoaşte în unele zăcăminte în Rusia, Australia, S.U.A., Canada etc. În ţara noastră apare în filoane hidrotermale aurifere la Băiţa (jud. Maramureş), Săcărâmb, Ruda-Barza, Stănija (jud. Hunedoara), Bucium (jud. Alba).

pH. Logaritmul concentraţiei ionilor de hidrogen dintr-o soluţie. El caracterizează reacţia soluţiei, respectiv aciditatea sau alcalinitatea ei.

Phacops. (gr. phakos-linte, lentilă, ops-ochi). Trilobit care a trăit din Gotlandian până în Devonian. Resturi de Phacops sp. au fost întâlnite şi în ţara noastră la Bujoarele (Dobrogea).

Phaeophyceae. Alge brune marine care se cunosc mai rar ca fosile (ex.: Nematophycus, Cystoseira, din Miocen, etc.). Specia Cystoseira partschi, a fost întâlnită în ţara noastră în Miocenul de la Slătioara (jud. Vâlcea), de la Săcădate (jud. Sibiu) etc.

Phenacodus. Mamifer placentar ungulat, primitiv, de mărimea unui lup care a trăit în Paleocen şi este considerat ca forma tip din care au evoluat ulterior unele erbivore imparicopitate.

Phillipsit. Varietate de zeolit (v.) întâlnit în rocile efuzive alcaline, în vacuolele acestora, sau ca produs de descompunere a cenuşii vulcanice, în sedimentele de pe fundul Oceanului Pacific. Se găseşte în lavele de pe Monte Somma (Vezuviu), în Sicilia, Islanda etc.

Pholadomya. (gr. pholas-scoică găurită). Lamelibranhiat caracteristic faciesurilor marnoase-argiloase ale Mezozoicului şi Neozoicului, în care se întâlneşte, în special, sub formă de mulaje sculptate. Specia Pholadomya murchinsoni, întâlnită în frumoase exemplare la Strunga-Bucegi, caracterizează Jurasicul mediu din regiune.

Phyllocardium. (gr. phyllon-frunză, foaie, kardia-inimă). Lamelibranhiat caracteristic Pliocenului superior (Ponţianul superior şi Dacianul inferior) din regiunea subcarpatică (specia Phyllocardium planum).

Phylloceras. (gr. phyllon-frunză, foaie, keras-corn). Amonit caracteristic formaţiunilor jurasice şi cretacice. În ţara noastră se cunoaşte din Jurasicul de la Strunga-Bucegi (Phylloceras disputabilis, Ph. mediterraneum), din Banat (Ph. heterophyllum etc.).

Physa. Gasteropod pulmonat de apă dulce. Specia Physa gigantea caracterizează Paleocenul mediu, respectiv Thaneţianul.

Piacenzian. Etajul superior al Pliocenului din zona Mării Mediterane.

Pian. Loc neted sau pod, într-o unitate fragmentată (regionalism în SV-ul Transilvaniei). Sin. Podereu, Silişte.

Piatra lunii. Meteorit cu aspect sticlos. V. sub Meteorit.

Piatra ponce. Rocă vulcanică cu structură hialină (sticloasă), cu porozitate mare şi densitate mică (pluteşte pe apă), formată prin degazeificarea incompletă a masei de magmă vâscoasă, în curs de răcire şi solidificare bruscă. Are compoziţia chimică a riolitului (v.), culoarea cenuşie deschisă, cu nuanţe, uneori, verzui-gălbui, şi un luciu mătăsos caracteristic. Are duritatea 6 şi este rugoasă, fiind întrebuinţată, fie în bucăţi, ca abraziv, pentru şlefuirea suprafeţelor metalice chituite, înainte de vopsire, fie sub formă de pulbere (simplă sau amestecată cu săpun, argilă etc.), la fabricarea cărămizilor uşoare, a tencuielilor antiacide etc. De asemenea, se întrebuinţează la confecţionarea betoanelor uşoare de izolaţie termică etc. În ţara noastră, piatra ponce naturală a fost găsită în aglomeratele vulcanice din regiunea Tuşnadului (jud. Harghita). Se fabrică şi artificial, din gresie şi argilă, folosită la şlefuirea marmorei. Sin. Spumă de mare, Sepiolit.

Piatră. 1. Rocă dură. 2. Fracţiune granulometrică alcătuită din fragmente cu diametrul între 20 şi 200 milimetri.

Piatră de ieroglife. V. sub Microclin.

Piatră oscilantă. Bloc de rocă tare, de formă colţuroasă sau rotunjită, format prin dezagregare sau prin coraziune (v.) în regiunile cu climat semiarid, arid şi periglaciar. Poziţia lui lasă impresia că se află în echilibru instabil şi la vânturi puternice se poate clătina. Sin. Piatră balansoare, Stâncă oscilantă, Bloc oscilant.

Piatră preţioasă. Mineral cristalizat, transparent, cu aspect atrăgător (culoare frumoasă, luciu adamantin sau sticlos, indice de refracţie mare, frecvente irizaţii puternice etc.), cu duritate mare (de obicei peste 6) şi care se găseşte mai rar în natură. Ex.: diamantul (v.), smaragdul (v.), rubinul (v.), safirul (v.) etc. Mineralele asemănătoare cu pietrele preţioase, dar cu caractere mai puţin nete decât ale acestora şi întâlnite mai des în natură, se numesc pietre semipreţioase. Ex.: cuarţul (v.), cu varietăţile sale colorate (ametist, morion, citrin, aventurin, crisopraz, heliotrop, onix, agat, opal nobil), zirconul, crisoberilul, granaţii, turmalina, berilul, topazul etc. Pietrele preţioase şi semipreţioase sunt folosite în bijuterie, gravate în relief sau tăiate în briliant, în caboşon, în trepte etc., unele dintre ele mai dure (ex.: diamantul, rubinul etc.) fiind utilizate şi în industrie şi în tehnică. Multe dintre pietrele preţioase (ex.: safirul, rubinul şi chiar diamantul) se fabrică astăzi şi artificial.

Yüklə 4,37 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   76   77   78   79   80   81   82   83   ...   124




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin