Dic?ionar de Geografie

Profil de sol (profilul solului). Secţiune verticală într-un sol cu evidenţierea tuturor orizonturilor diferenţiate sub influenţa factorilor pedogenetici din locul sau unitatea respectivă. Profilul solului înseamnă succesiunea de orizonturi (v. Orizont de sol) care pot fi identificate într-o deschidere naturală sau în secţiunea verticală a unui sol, de la suprafaţa acestuia până la roca parentală sau roca-mamă (v.) sau până la stratul acvifer freatic. Ordinea normală a orizonturilor într-un profil de sol, începând de la suprafaţă, este: A, B, C, şi D. După condiţiile în care au loc spălarea sau translocarea produselor de alterare, sau se produce acumularea humusului, se pot forma soluri diferite, având succesiuni diferite de orizonturi de acelaşi fel cu însuşiri diferite, care caracterizează un anumit tip genetic de sol. Simbolurile succesive ale orizonturilor, la care se adaugă indicaţiile suplimentare (litere mici, indici cifrici etc.) servesc la formarea unor formule ale profilului, care caracterizează un anumit tip de sol. Ex.: A.A/D-rendzină (v.), la care orizontul de humus bine format trece direct în roca-mamă; (A)D-litosol (v.) sau regosol (v.), la care orizontul de humus în formare trece în roca-mamă; ABC-sol cu profil complet, cum sunt cernoziomurile levigate cu degradare texturală, solurile brune de pădure nepodzolite etc.; A_oABD-podzol primar; A(B)CD-soluri brune roşcate de pădure; A.BSG.G_s-soloneţ; A(B)D-terra rossa; etc.

Profil geologic. Succesiunea formaţiilor geologice întâlnite într-un foraj sau coloană stratigrafică (v.). Descrierea formaţiunilor se face fie în sens tectonic (în ordinea exactă întâlnită, respectând raporturile spaţiale dintre ele), fie în sens stratigrafic (în ordinea vechimii relative a stratelor). Profilul geologic, care precizează, în principal, litologia şi conţinutul paleontologic al rocilor întâlnite, adâncimea diverselor formaţiuni şi uneori şi orientarea (poziţia) stratelor, se execută pe baza datelor obţinute, în primul rând, prin carotare mecanică, alături de care se mai folosesc carotajele electrice, radioactive etc. Profilul geologic nu trebuie confundat cu secţiunea geologică (v.), aşa cum se întâmplă uneori în practică.

Profil hidraulic. Linia rezultată din intersecţia suprafeţei hidrostatice cu un plan vertical.

Profil hidrogeologic. Secţiune verticală într-o zonă acviferă, în care sunt reprezentate rocile acvifere, suprafeţele apelor freatice şi arteziene sub presiune, apele ascensionale, nivelul apei în găurile de sondă, puţurile, apele captive şi alte lucrări, miniere precum şi alte date hidrogeologice (foraje, puţuri etc.). Are la bază profilul geologic (v.).

Profil morfologic (geomorfologic). Linie care rezultă din intersecţia reliefului cu o succesiune de plane verticale dispuse de-a lungul unui traseu sinuos, în aşa fel ales pe hartă, încât să scoată în evidenţă particularităţile reliefului respectiv. Profilul morfologic reconstituie în plan vertical formele de relief redate pe harta topografică prin curbe de nivel sau prin haşuri şi scoate în evidenţă raportul dintre suprafeţele orizontale şi cele înclinate, altitudinea şi gradul de înclinare a pantelor, precum şi gradul de fragmentare şi de adâncire a reliefului. Pe profil se trece adesea şi structura geologică, pentru a se deduce raportul formelor faţă de geologie, după cum, pe anumite porţiuni, se denumesc formele de relief şi se racordează punctat cele de aceeaşi vârstă (de ex.: terasele). După direcţia lui de trasare, profilul morfologic poate fi: transversal, atunci când se execută în lungul liniilor trase perpendicular pe direcţia văilor şi a interfluviilor; longitudinal, când se execută în lungul văilor sau în lungul interfluviilor; mixt, care reprezintă o îmbinare de profile longitudinale şi transversale. Profilele pot fi şi simple (o cumpănă de ape etc.), complexe (mai multe cumpene figurate în acelaşi profil), compuse (longitudinale şi transversale etc.). În cazul când se suprapun două sau mai multe profile longitudinale suprapuse sau profile transversale se obţin profile longitudinale suprapuse sau profile transversale suprapuse.

Proglaciar. Fenomene specifice marginii din faţa calotelor glaciare, legate obişnuit de topirea gheţarilor. Scurgere proglaciară înseamnă scurgere cu regim neregulat şi cu debite uneori deosebit de mari, provenite din apele de topire ce apar pe frontul sau marginea zonei de ablaţie; pot avea o acţiune geomorfologică deosebită, punând în loc imense pânze aluviale şi săpând canale proglaciare. Lacurile proglaciare sunt lacuri extinse ce apar la marginea calotelor pe cale de topire şi care se instalează succesiv în depresiuni proglaciare, cuvete terminale barate pe morene frontale, sau în cuvete de subsăpare glaciară.

Prognoza resurselor. Complex de metode cu caracter prospectiv prin aplicarea cărora se urmăreşte cunoaşterea potenţialului complet al tuturor categoriilor de resurse, durata în care se pot epuiza sau degrada, posibilitatea înlocuirii unor resurse prin altele, fragilitatea şi capacitatea de suport la presiunea umană.

Prognoză agrometeorologică. Prevederea gradului de favorabilitate a condiţiilor meteorologice viitoare pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor, pentru efectuarea diferitelor lucrări agrotehnice etc.

Prognoza timpului. V. Prevederea timpului.

Progradare. Procesul de evoluţie (stepizare) a solurilor, determinat de: înlocuirea naturală a vegetaţiei forestiere, arborescente, prin vegetaţie ierboasă de pajişte; schimbarea condiţiilor climatice, respectiv stepizarea climatului (ex.: scăderea precipitaţiilor, ridicarea temperaturii etc.). În cazul acestui proces, frecvent la solurile de pădure cu reacţie acidă, care se transformă în soluri de stepă cu reacţie neutră sau chiar bazică, orizontul iluvial B îşi modifică structura, prin intensificarea bioacumulării (de humus) şi prin îmbogăţirea în carbonat de calciu şi în alte săruri, aduse de soluţiile percolate din adâncime (regim ascendo-percolativ). V. Regradare. Ant. Degradare.

Progradarea ţărmului. Înaintarea liniei de ţărm către mare datorită aluviunilor cărate de râuri, în special în regiunea deltelor care se extind încet spre larg. Noţiune fondată de D.W. Johnson în 1919. Opus: Retrogradarea ţărmului.

Proiecţie vulcanică. Fragmente de lavă de mărimi foarte variabile azvârlite în aer în timpul unei emanaţii violente de gaze dintr-un vulcan. După mărime şi aspectul granulometric se disting: blocuri vulcanice (au forme unghiulare şi pot fi din lave sau bucăţi rupte din crater), bombe vulcanice (mai mari de 5 cm, au formă fusiformă, uneori uşor răsucită, formate din lavă), lapilli (fragmente mici, între 2 şi 50 mm), cenuşe (mai mici de 2 mm). Blocurile şi bombele se pot cimenta şi dau brecii vulcanice; lapillii consolidaţi în strate dau tufuri vulcanice, iar cenuşele cimentate formează cineritele. Pe totalul lor, proiecţia vulcanică creează roci mobile sau consolidate, numite piroclastite.

Proluviu. (lat. proluvium-dejecţie). Depozit continental detritic actual format, la baza pantelor, unde este depus sub forma conurilor de dejecţie. Transportul a fost efectuat de către torenţi şi şiroire. Este constituit din bolovănişuri şi pietrişuri (mai puţin rulate decât cele din depozitele aluvionare), nisip şi argilă. Împreună cu materialele coluviale (v.), proluviile formează trene sau glacisurile (v.) coluvio-proluviale sau coluvio-proluviale, după predominarea unuia sau a celuilalt. Sin. Depozit proluvial.

Promontoriu. (lat. pro-înainte, mons-munte). 1. Din punct de vedere geografic reprezintă o porţiune de ţărm cu relief înalt, care înaintează spre largul mării, oceanului sau a unui lac. Promontoriul este constituit din roci tari şi este delimitat de faleze cu versanţi foarte înclinaţi; se formează în cazul în care liniile directoare ale reliefului (anticlinale, horsturi) au o orientare perpendiculară sau oblică faţă de ţărm, sau în cazul când apar la zi, cu aceeaşi orientare, strate redresate, alcătuite din roci tari, în care abraziunea acţionează mai greu decât în rocile mai slabe din jur. Promontoriile se termină cu capuri stâncoase periculoase pentru navigaţie. Între două promontorii apropiate se formează golfuri. 2. Din punct de vedere geologic, promontoriul este un relief pozitiv, alungit, format prin eroziune sau prin mişcări tectonice, îngropat sub formaţiuni geologice mai noi. Ex.: extremitatea estică a Depresiunii Getice, unde structurile geologice ale Carpaţilor Orientali coboară în adâncime, sub depozitele pliocene şi miocene, slab cutate, ale depresiunii.

Propilite. V. sub Propilitizare.

Propilitizare. Proces de transformare (autometamorfism) a unor roci vulcanice (ex.: dacite, andezite, mai rar bazalte), sub influenţa soluţiilor hidrotermale postvulcanice, încărcate cu mineralizatori, în propilite (roci de culoare verde, în care mineralele primare sunt transformate: feldspaţii în zeoliţi şi în continuare în calcit şi sericit; mineralele melanocrate, bogate în fier şi în magneziu, în clorit şi epidot, iar pasta, într-un amestec de feldspat, clorit, sericit, epidot şi cuarţ). Procesul de propilitizare este întâlnit frecvent în ţara noastră, în regiunile vulcanice cu mineralizaţii de tipul mezo- şi epitermal, respectiv cu filoane metalifere din Munţii Apuseni (Munţii Metaliferi), de ele fiind legate acumulările de minereuri auro-argentifere, cuprifere şi plumbo-zincifere exploatate.

Prosobranchiata. (gr. proso-înainte, branchia-branhii). Subclasă de gasteropode, cu cei mai numeroşi reprezentanţi fosili şi actuali. Cuprinde gasteropode erbivore (Aspidobranhiate) şi carnivore (Pectinibranhiate). Ex: Neritina, Viviparis, Turritella, Cerithium, Nerinea, Conus, Trochus, Turbo etc.

Prosodacna. Lamelibranhiat caracteristic pentru Dacianul din ţara noastră. Ex.: Prosodacna mrazeci, P. haueri, P. berti, P. munieri, P. porumbarui, P. neumayri, P. euphrosinae etc.

Prospecţiune. (lat. prospectum, pospicere-a privi înainte). Fază a cercetărilor geologice şi tehnico-geologice, care constă în interpretarea şi în verificarea pe teren (eventual şi în laborator), prin simplă recunoaştere de suprafaţă (directă sau indirectă), completată sau nu cu lucrări miniere de cercetare, a premiselor geologice care au drept scop stabilirea existenţei unuia sau a mai multor zăcăminte de substanţe minerale şi de roci utile, exploatabile, sau obţinerea de date generale referitoare la condiţiile naturale în care se găsesc terenurile de fundaţie. După natura metodelor folosite, se deosebesc: prospecţiune geologică, prospecţiune geofizică, prospecţiune geochimică. Prospecţiunea geologică studiază în mod direct rocile întâlnite pe teren, în deschideri naturale la zi (malurile râurilor, râpe etc.) sau în deschideri artificiale, executate în acest scop (şanţuri, puţuri, galerii etc.) şi, în urma observaţiilor făcute, completate cu analize petrografice, mineralogice, mecanice, chimice etc., transpune pe hărţi topografice exacte şi detaliate rezultatele obţinute (v. Cartare). Prospecţiunea geologică poate fi: de recunoaştere, detaliată şi foarte detaliată şi este recomandată ca fază iniţială a tuturor cartărilor geologice şi tehnico-geologice. Prospecţiunea geofizică cercetează scoarţa terestră şi localizează zăcămintele de roci şi de minerale utile, folosindu-se de măsurarea unor mărimi fizice cu ajutorul câmpurilor fizice naturale (ex.: gravitaţie, magnetismul terestru etc.) sau al unor câmpuri artificiale (ex.: curenţi electrici, undele elastice ale vibraţiilor seismice etc.). Prezenţa în interiorul scoarţei terestre a unor roci sau formaţiuni minerale cu proprietăţi diferite de acelea ale rocilor înconjurătoare (greutăţi specifice sau conductivitatea electrică diferite etc.) produc perturbaţii asupra câmpurilor fizice amintite, din studiul cantitativ şi calitativ al acestora obţinându-se indicaţii preţioase asupra: naturii rocilor din subsol, alternanţei stratelor, a faliilor, nivelului apei subterane etc., iar în final asupra rocilor sau zăcămintelor cercetate. Prospecţiunea geofizică poate fi folosită direct la descoperirea zăcămintelor de substanţe minerale utile (ex.: prospecţiunea magnetometrică pentru minereuri de fier) sau indirect la determinarea numai a structurii geologice care poate conţine substanţele căutate (ex.: la zăcămintele de ţiţei şi gaze). În general, observaţiile obţinute prin metodele de prospecţiune geofizică nu sunt suficiente pentru soluţionarea completă a unei probleme, aşa că se recomandă fie folosirea mai multor metode geofizice în aceeaşi regiune, fie completarea lor cu o prospecţiune geologică. După natura câmpului fizic utilizat, se deosebesc: prospecţiunea electrometrică, prospecţiunea geotermică, prospecţiunea gravimetrică, prospecţiunea magnetometrică, prospecţiunea radiometrică, prospecţiunea seismometrică etc. Prospecţiunea electrometrică se bazează pe măsurarea proprietăţilor electrice ale rocilor din scoarţă şi pe interpretarea anomaliilor constatate în distribuţia valorilor acestor proprietăţi, datorită rocilor de natură diferită. Ca metode de lucru (potenţiometrice, electromagnetometrice şi, mai rar radioelectrometrice), se deosebesc: metoda polarizaţiei chimice spontane, care se bazează pe faptul că unele zăcăminte minerale (ex.: zăcăminte de sulfuri: pirită, pirotină etc., sau de cărbuni fosili care conţin mult sulf) în contact cu soluţii de natură diferită, la extremităţile lor superioare (în zona de oxidaţie, de deasupra nivelului hidrostatic) şi inferioară (în zona de cimentaţie, de sub nivelul hidrostatic), se comportă ca o pilă electrică (polul negativ la partea superioară şi polul pozitiv la partea inferioară), înconjurată de un câmp electric căruia i se măsoară diferenţele de potenţial (cu un potenţiometru) între staţii aşezate la depărtări egale, cu ajutorul unor electrozi nepolarizabili, înfipţi în pământ. Alte metode sunt: metoda liniilor echipotenţiale, metoda rezistivităţilor aparente, metoda raportului căderilor de potenţial, metoda cu curenţi tranzitorii, metoda cu curenţi alternativi de foarte joasă frecvenţă, metoda electromagnetică inductivă, metoda orizonturilor conducătoare etc. Celelalte două tipuri de prospecţiuni sunt tehnice, complicate şi necesită aparatură complexă. Totuşi, am vrea să menţionăm una dintre metodele de prospecţiune geochimică, cu rezultate pozitive în zonele cu corpuri de minereu la adâncimi mici şi cu minerale slab dispersabile, în regiunile mlăştinoaste, şi anume prospecţiunea biogeochimică. Această metodă se bazează pe proprietatea unor plante de a reacţiona la excesul sau la insuficienţa anumitor elemente chimice în soluri, roci sau ape (ex.: abaterea plantelor de la aspectul lor general; neînflorirea la timp sau lipsa de fructe sau seminţe; răsucirea, uscarea şi căderea prematură a frunzelor; coloraţia pătată a frunzelor etc.). Unele plante sunt indicatoare pentru solurile îmbogăţite în anumite elemente, sub care se pot găsi o acumulare, respectiv un zăcământ cu un conţinut ridicat din aceste elemente. Ex.: vioreaua (Viola calaminaria) pentru zinc; ipcărigea (Glysophila patrinii) pentru cupru; astragalul (Astragalus patersonii) pentru seleniu şi uraniu etc.

Protecţia calităţii apelor. Complex de măsuri pentru gospodărirea raţională a resurselor de apă, pentru normarea condiţiilor lor fizico-chimice sau biologice, pentru asigurarea unei calităţi corespunzătoare din punct de vedere economic, igienico-sanitar, estetic şi recreativ, ca şi pentru controlul continuu al stării de calitate.

Protecţia mediului înconjurător. Ansamblu de măsuri instituite prin lege care asigură conservarea în ocrotirea mediului înconjurător.

Proterozoic. (gr. proteros-primul, zoon-vieţuitoare). Sin. Algonkian (v.). V. şi Precambrian.

Protista. Totalitatea microorganismelor unicelulare, în general microscopice (2-3 până la 50-100 , care constituie două subregnuri, cu diferite forme de legătură între ele; Protozoa (gr. protos-primul, zoonon-animal mic), microorganisme animale, şi Protophyta (gr. protos-primul, phyton-plantă), microorganisme vegetale. Protistele animale (sin. Protozoare) cuprind încrengăturile: Rhizoflagellata şi Ciliata (infuzorii), iar Protophyta, încrengătura Thallophyta.

Protobitumen. Bitumen (v.) în formare.

Protomagmatic. V. sub Segregaţie magmatică.

Protosol aluvial. Tip de sol din clasa solurilor neevoluate (în sistemul român de clasificare), format pe depozite recent fluviatile, fluvio-lacustre sau lacustre. Succesiunea tipică de orizonturi: Ao-C. Sin. Aluviune.

Protosol antropic. Tip de sol din clasa solurilor neevoluate (în sistemul român de clasificare), alcătuit din diverse materiale rezultate în urma unor activităţi umane (halde de steril, reziduuri menajere, industriale etc.).

Protozoare. V. sub Protista.

Proustit. (de la numele chimistului francez Louis Joseph Proust, 1754-1826). Sulfoarseniură de argint naturală (Ag₃AsS₃), întâlnită în unele filoane hidrotermale plumboargentifere sau ca rezultat al proceselor de îmbogăţire secundară. Este de culoare roşie aprinsă (de cinabru). Conţinând 65% Ag este un important minereu de argint. Se găseşte în zăcăminte în: Cehia, Germania, Franţa, insula Sardinia, Chile, Mexic etc. La noi a fost întâlnit la: Baia Mare, Baia Sprie (jud. Maramureş), Săcărâmb, Ormindea (jud. Hunedoara), Cârlibaba (jud. Suceava), Roşia Montană (jud. Alba) etc.

Provincie. În unele ştiinţe ale naturii termenul a fost folosit spre a indica teritorii mari pe care se extind anumite forme, formaţiuni sau ansambluri de caractere omogene (ex.: provincie botanică, fitogeografică, petrografică, metalogenetică, petrolieră etc.). Termenul a fost folosit uneori, forţat, şi în geografie (ex.: provincie geomorfologică) în alt sens decât realitatea (unitatea) istorică; or, realitatea istorică se grefa (sau se integra) pe o realitate geografică.

Provincie geologică. Regiune întinsă pe suprafaţa Pământului, în care sunt dezvoltate o mare varietate de roci magmatice cu caractere comune (provin din aceeaşi magmă, au aceeaşi vârstă şi prezintă anumite caractere chimice şi mineralogice înrudite) (provincie petrografică), în care se găsesc zăcăminte metalifere de aceeaşi vârstă şi de aceeaşi origine (provincie metalogenetică), sau de care sunt legate zone de acumulare de ţiţei şi gaze (provincie petroliferă şi gazeiferă). Provincia petrografică nu are un caracter geografic, ci numai unul geologic funcţional, caracteristicile, localizarea şi extensiunea sa fiind determinate de condiţiile tectonice regionale. Unele roci magmatice sunt mai bogate în sodiu, altele mai bogate în potasiu sau în oxizi de magneziu şi de potasiu etc. Principalele tipuri de roci magmatice, după această caracteristică, sunt: tipul pacific, din care fac parte rocile calco-alcaline (alcalino-pământoase), foarte dezvoltate în regiunea Oceanului Pacific şi cele mai răspândite în scoarţă (ex.: granite, granodiorite, sienite, diorite, gabrouri, cu toate varietăţile lor intruzive, efuzive şi filoniene); tipul atlantic, din care fac parte rocile bogate în sodiu (rocile cu nefelin), dezvoltate în regiunea Oceanului Atlantic şi reprezentând 1-2% din totalul rocilor magmatice; tipul mediteranean, din care fac parte rocile cu conţinut mare în potasiu (rocile cu leucit), întâlnite în puţine locuri. În ţara noastră, o provincie petrografică tipică este regiunea de vest a Banatului, unde alături de granodiorite se dezvoltă o serie de roci diferenţiate, intruzive şi efuzive, ale magmei iniţiale. Provincia metalogenetică (v.) cuprinde minereuri metalifere asociate unui larg ciclu de manifestări magmatice, sedimentare sau metamorfice, corespunzând unei anumite epoci metalogenetice (v.). Provincia petroliferă şi gazeiferă este determinată de structura geotectonică a regiunii respective şi de conturele ei geomorfologice, care nu coincid totdeauna cu limitele geotectonice (legate, fie de elemente structurale proeminente, care apar la suprafaţă, fie de bariere structurale îngopate). Se deosebesc trei grupuri de asemenea provincii: grupul I, care cuprinde provinciile din depresiunile platformelor de câmpie, legate fie de depresiunile centrale ale platformelor (ex.: Bazinul Moscovei, din partea centrală a Platformei Ruse; bazinele Michigan şi Illinois din S.U.A. etc.), fie în depresiunile marginale ale acestora (ex.: provincia din nordul Mării Caspice; din Golful Mexic; provinciile situate de-a lungul Golfului Guineei, în Africa; provincia Karnaroon din Australia de Vest etc.); grupul II, care cuprinde provinciile din depresiunile premuntoase (delimitate de o parte de zone muntoase, iar pe partea cealaltă de marginea platformelor de câmpie), respectiv din avanfosele zonelor tinere (ex.: provincie aquitaniană, Languedoc-Franţa; provincia Azov-Kuban; provincia din Golful Persic; provincia din estul şi vestul Venezuelei; provincia din bazinul Kubanului de Nord; etc.); sau ale zonelor vechi, mezozoice (ex.: provincia vest-canadiană; provincia interior vestică din S.U.A.; etc.) sau paleozoice (ex.: provincia Peciora-Rusia; provincia Sahara-Africa; provincia appalachiană din S.U.A.; etc.); grupul III, care cuprinde provinciile din depresiunile intramuntoase (diferite din punct de vedere geotectonic şi geologic), limitate de zone de munţi tineri, terţiare (ex.: provincia din vestul Californiei; provincia Columbiei în America de Sud; provincia Birmaniei în Asia; provincia de la sud de Marea Caspică; provincia panonică; etc.) sau de zone preterţiare (ex.: provincia Munţilor Stâncoşi-S.U.A.; provincia din estul Canadei; provincia Fergana; provinciile Rinului, a Scoţiei, a Egiptului; o serie de bazine din China; etc.).

Provincie metalogenetică. Suprafaţă de teren de întindere variată, care conţine zăcăminte de minerale utile de un anumit tip genetic sau grupe de zăcăminte cu anumite relaţii genetice între ele, formate în aceeaşi epocă metalogenetică (v.) şi încadrate în acelaşi orogen. Într-o provincie metalogenetică pot exista mineralizaţii de acelaşi tip aparţinând la mai multe epoci (ex.: zăcămintele de cupru din Arizona-SUA, care sunt precambriene, permiene şi terţiare), iar minereul preponderent poate fi simplu (ex.: provinciile cu: wolfram din Ruanda şi Uganda; fier din Munţii Poiana Ruscă-România, Krivoi-Rog din Ucraina etc.) sau complex (ex.: provinciile cu: Mn, Fe, pirită cupriferă etc., din cristalinul Carpaţilor Orientali; Fe, CuMo, Bi etc., legată de magmatismul banatitelor; Au, Ag, sulfuri complexe de Pb, Zn, Cu etc., din eruptivul neogen din Munţii Apuseni şi din Maramureş etc.). Principalele provincii metalogenetice de pe glob sunt: în Europa: provincie cu Fe, de la Kiruna (Suedia), din Lorena (Franţa), de la Krivoi-Rog din Ucraina; Kursk şi din Uralul de Sud-Rusia; provincie cu Sn, Cu, Zn, Pb de la Cornwall (Anglia); provincie cu U, Co, Ni, Bi, Ag din Erzgebirge (Cehia şi Germania); provincie cu Au (nativ şi sub formă de telururi) şi metale comune din Carpaţi (România, Ucraina, Slovacia); provincie cu Fe, Cu, Pb, Zn din Yugoslavia; provincie cu pegmatite din Karelia de Nord (Rusia); provincie cu Ni, Cu, Pt din peninsula Kola (Rusia); în Asia: provincie cupriferă din vestul Munţilor Urali; provincie cu cromit şi azbest din estul acestor munţi; provincie cu Mo, Cu din estul aceloraşi munţi; provincie cu Mn din Georgia; provincie cu Sn din munţii Verhoiansk; provincie cu minereuri complexe din Altai-Salair; provincie cu Au de pe Lena şi Aldan; provincie cu W şi Sb din China; provincie cu W, Mo şi Sn din Transbaikalia Orientală; provincie diamantiferă din Iakuţia (Siberia); provincie cu Sn din Malaysia; provincie cu Sn şi Cu din Japonia; etc.; în Africa: provincie cu Au Witwatersrand şi Orange Free State; provincie cu Co, U, Cu din Zambia şi Shaba (Congo); provincie cu cromit şi Pt din Transvaal (Bushveld) şi Zimbabwe (Great Dyke); provincie cu diamant din Transvaal, Cape Province, Orange Free State, Angola, Africa Centrală; etc.; în America de Nord: provincie cu Au din Canada; provincie cu U Great Bear Lake şi Blind River; provincie cu Ni, Cu şi Pt din bazinul Sudbury; provincie cu Ag, Co, Ni din Cobalt-Ontario; provincie cu Zn şi Cu Mississippi Valley; provincie cupriferă din Arizona, New Mexico şi Mexic; provincie cupriferă cu centrul în Butte Montana; provincie cupriferă cu Cu nativ din regiunea Lacului Superior; provincie auriferă de pe coasta Oceanului Pacific (Monther Lode, Great Valley-California, Oregon, Columbia Britanică); provincie cinabriferă Coast Range din California şi Mexic; provincie cu Ag şi Pb din nordul Mexicului (Santa Eulalia, Sierra Mojada etc.) şi provincie cu Au şi Ag din sudul Mexicului (Guanahuato, Pachuca, El Oro); în America de Sud: provincie cupriferă din Chile şi Peru; provincie cu Fe din Brazilia şi Venezuela; provincie cu Ag din Bolivia, Peru şi Argentina; provincie cu Ag, Sn, W, Bi din Bolivia; în Australia: provincie auriferă Victoria-New South Wales; provincie cu Sn, W, M, Au şi Cu din Tasmania; provincie cu Pb, Zn, Ag Broken Hill; etc. În România, provinciile principale, subprovinciile şi districtele (ţinuturile) separate, sunt: provincie cu zăcăminte metamorfozate de Fe din Poiana Ruscă (Teliuc, Ghelar, Vadu Dobrii, Ruşchiţa, Băuţari etc.) şi districtele din Carpaţii Orientali (Bretila, Rusaia) şi Dobrogea (Palazu Mare); provincie cu zăcăminte metamorfozate de Mn din Carpaţii Orientali (Cârlibaba,Ciocăneşti, Iacobeni, Vatra Dornei, Şaru Dornei etc.) şi districtele Semenic (Delineşti) şi Preluca (Răzoare); provincie cu zăcăminte de pirită, calcopirită, blendă şi galenă din Carpaţii Orientali (Burloaia, Fundu Moldovei, Leşu Ursului, Bălan), de pirită de la Boiţa-Haţeg, de pirită şi calcopirită de la Altân-Tepe (jud. Tulcea) şi districtul cu Pb, Zn Muncelul Mic din Poiana Ruscă; provincie cu zăcăminte de grafit din Munţii Parâng; provincie cu pegmatite (cu muscovit şi feldspat) din Carpaţii Meridionali (munţii Sebeş) şi Munţii Banatului (Poiana Ruscă, Semenic) şi subprovinciile din Munţii Apuseni (Gilău) şi Munţii Lăpuşului; provincie cu Cr şi azbest (crisotil) din sudul Banatului; provincie cu Fe din Dobrogea de Nord (Iulia-Consul) şi districtul cu baritină Somova; provincie cu Fe, Cu, Mn din munţii Drocei (Zarandului) şi districtele cu magnetită titaniferă de la Ciungani-Căzăneşti, cu calcopirită şi pirită Almaşul-Căzăneşti etc.; provincie cu Al (bauxită) din Munţii Apuseni (Remeţi, Bratca, Dobreşti, Răcaş, Zece Hotare etc.) şi de la Ohaba-Ponor (jud. Hunedoara) şi districtul cu Fe şi Mn de la Vaşcău-Moneasa; provincie cu Fe, Cu, Mo, Pb, Zn din Banat (Moldova Nouă, Sasca Montană, Dognecea, Ruşchiţa, Ocniţa etc.); provincie cu Au, Ag, Pb, Zn, Cu din munţii Oaş, Gutâi, Ţibleş, Rodna, Căliman, Harghita, cu districtele: Băiţa, Săsar, Valea Roşie, Dealul Crucii etc. (jud. Maramureş) cu Au; Ilba, Nistru, Băiţa, Baia Sprie, Cavnic (jud. Maramureş) şi Toroiaga, Rodna (jud. Bistriţa-Năsăud) cu Pb, Zn, Cu; Lueta-Mădăraş (jud. Harghita) cu Fe; Gura Haitii din munţii Căliman cu sulf; Sântimbru, în munţii Harghita, cu Hg; provincie cu Au (nativ şi telururi), Ag şi subordonat Pb, Zn, Cu, Hg din Munţii Metaliferi (Săcărâmb, Musariu, Barza, Valea Morii, Zlatna, Roşia Montană, Baia de Arieş, Bucium, Băiţa-Crăciuneşti etc.); provincie cu oolite de Fe de la Căpuş şi Săvădisla (jud. Cluj); provincie cu săruri de sodiu din zona subcarpatică (Cacica, Târgu Ocna, Slănic, Ocnele Mari), din Bazinul Transilvaniei (Ocna Dej, Ocna Mureş, Ocna Sibiului, Praid) şi în Maramureş (Ocna Şugatag, Coştiui). Sin. Ţinut metalifer, District metalifer, Provincie metaliferă.