Dinu C. Giurescu Ţara românească



Yüklə 6,23 Mb.
səhifə41/46
tarix28.10.2017
ölçüsü6,23 Mb.
#18556
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   46

429

se află exprimată şi în Prochiron-ul lui Vasile I Mace­doneanul (capitolul 43, titlul XXXIX) 237.

Şi dreptul de ctitorie este atestat în scris în secolele XIV şi XV. Pentru crearea unei fundaţii pioase, determinantă era voinţa fondatorului, indiferent dacă autoritatea poli­tică confirma sau nu actul238. Categorii sociale diverse îşi exercită acest drept. Dintre domni, unii înalţă ctitorii (Vlaicu, Radu. Dan I, Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş, Radu cel Mare etc.) şi aproape toţi le sporesc şi le confirmă daniile ; ctitori sînt şi unii boieri — cei mai cu­noscuţi, Craioveştii, întemeietori ai Bistriţei239 — preoţi, ca popa Dorotei care voieşte să ridice o mănăstire la Licura, în hotarul Rîmnicului240 şi alţii. Dacă aceste fundaţii dobândeau fiinţă şi capacitate juridică fără ca intervenţia statului să fie obligatorie, totuşi un număr de fondatori apelau şi la o întărire domnească, menită să constituie o măsură suplimentară de protecţie a cti­toriei, să sublinieze importanţa ei în viaţa culturală şi socială a ţării 241.

Exercitându-şi un astfel de drept, domnii îşi afirmau dorinţa de a urma exemplul împăraţilor Bizanţului, unde fundaţiile pioase au cunoscut o largă răspândire, iar prac­tica lor, întemeiată pe consuetudine, pe reglementările scrise ale fondatorilor şi ale dispoziţiilor canonice, a dus treptat la constituirea unei ramuri juridice aparte, inti­tulată chiar „dreptul de ctitorie". Fondatorii înşişi, ca şi donatorii ulteriori, s-au numit „ctitori", terminologie adoptată şi în ţările române 242. Cînd sporeşte, către 1400, domeniile Coziei, Mircea cel Bătrîn menţionează în in­troducerea hrisovului său : „...rîynind să urmez vechilor împăraţi şi domni...'' 243. Ideea este reluată şi dezvoltată de Basarab cel Bătrîn : „...rîvnind să urmez vechilor îm­păraţi şi domni care au cârmuit cele pământeşti în bine­faceri cu pace şi s-au învrednicit de împărăţia ceru-



237 N. SMOCHINĂ, op. cit., p. 205.

238 GH. CRONŢ, Dreptul de ctitorie în Ţara Românească
şi Moldova..., p. 94*.

239 Doc. dinainte de 16 mart. 1494, DRH, B, I, p. 400
(nr. 246).

240 Doc. din 16 sept. 1440, ibidem, p. 158 (nr. 91).

241 GH. CRONŢ, op. cit., pp. 91—97.

242 GH. CRONT, op. cit., pp. 82—88.

243 DRH, B, I, p. 49 (nr. 20).

430

i.


rilor" 244. La fel „râvnesc" şi Vlad Călugărul 245 sau Radu cel Mare246. Boierii ctitori urmează exemplul şi se ex­primă aproape în aceleaşi cuvinte, aşa cum face jupanul Aid ea, cînd la 1398 închină satul Cireaşov în folosul Cutlumuzului 247.

Aceste fundaţii aveau capacitatea de a dobîndi bunuri, de a efectua felurite vînzări şi cumpărări de ocine, de a face negoţ ; cînd sînt indicaţi nominal, egumenii figu­rează numai ca reprezentanţi ai ctitoriei, îndrituiţi să încheie tranzacţiile amintite 248.

Succinta analiză a normelor juridice arată că, în fond, dreptul scris — cuprins în acte şi reglementări oficiale — nu consemnează decît o parte limitată, modestă, din multiplicitatea relaţiilor socio-economice, în secolele XIV şi XV.

în desfăşurarea cotidiană a acestor relaţii, în Ţara Româ­nească, în Moldova şi Transilvania, pe toată întinderea pămîntului locuit de români, aveau putere, în principal, legile nescrise, „legea ţării", „obiceiul pămîntului" 249, în-sumînd o multiseculară practică a vieţii sociale, axată în jurul satului — aşezare economico-culturală, unde s-au creat şi s-au aplicat astfel de norme juridice 25° — şi bazată pe îndeletnicirile fundamentale ale producţiei bu­nurilor materiale — cultivarea pămîntului şi creşterea ani­malelor. Cercetarea pe teren din ultimele decenii arată, concludent, că teritoriile cu folclor juridic dezvoltat — mărturiile de astăzi ale legilor nescrise din epoca feu­dală — acoperă, de fapt, întreaga suprafaţă a Româ­niei, cu excepţia cîtorva zone din Bărăgan, Burnas, podi­şul Dobrogei, şesul Banatului251. Cu totul grăitoare este amplasarea microzonelor juridice de tip arhaic, care se înşiruie, fără întrerupere, de-a lungul întregului lanţ al



244 Doc. din 1475—1476, ibidem, nr. 252 (nr. 151).

245 Doc. din 11 sept. 1489, ibidem, p. 353 (nr. 220).

246 Doc. din 20 mart. 1497, ibidem, p. 442 (nr. 272).

247 Ibidem, p. 46 (nr. 19).

248 Pentru detalii, vezi GH. GRONŢ, op. cit., pp. 101—106.

249 Ius valachicum, lex wlachorum etc, în Transilvania, unde
oficialitatea statului maghiar sau austriac recunoştea astfel reali­
tatea comunităţilor româneşti cu instituţiile lor proprii, diferite
de acele ale puterii politice existente atunci.

250 R. VULCANBSGU, Etnologie juridică, pp. 48 ;i 52.

251 Unde acest folclor juridic este redus.

431

Carpaţilor, inclusiv Maramureşul şi Apusenii, în zona deluroasă de nord a Moldovei şi în lunca Dunării, din Banat şi pînă în balta Brăilei 252. Este o nouă confirmare adusă şi de etnologia juridică a teritoriilor locuite fără întrerupere de străromâni şi români pînă la întemeierea statelor lor proprii.

Aceste „legi'', netranspuse în texte, cuprind o multi­tudine de elemente de drept cutumiar agrar şi pastoral, forme de organizare proprii — judecata sătească —, semne juridice populare. Dar mărturiile surprinse de re­centele cercetări, din ultima sută de ani mai ales, reflectă oare realităţi juridice nescrise din perioada feudală şi chiar anterioară ? Este aboslut cert că existenţa, sute de ani, a relaţiilor de producţie feudale, încadrarea tuturor comunităţilor săteşti sub autoritatea statului cu institu­ţiile sale specifice, acţiunea sistematică a organelor de justiţie ale puterii politice, ale clasei dominante, exploa­tatoare, toate acestea şi-au lăsat urmele asupra normelor juridice cutumiare şi asupra aplicării lor. Imaginea sub care ne sînt ele astăzi cunoscute cuprinde, desigur, şi schimbările datorate tocmai factorilor amintiţi. Socotim însă tot atît de certă originea străveche, prestatală şi preţeudală a acestui drept nescris, care reglementa viaţa tuturor comunităţilor săteşti româneşti şi care a fost apli­cat, în continuare, şi de autorităţile statale feudale. Aşa încît în prevederile şi formele lor de manifestare esen­ţiale putem considera realităţile consemnate relativ de curînd, ca în fiinţă şi în secolele XIV şi XV. Reamin­tim cîteva din ele, o detaliere a lor neavîndu-şi locul în cadrul lucrării de faţă253. în centrul cutumelor juridice — ca şi al unui ansamblu de credinţe, superstiţii, de obi­ceiuri — a stat moşia semnificînd iniţial „...pămîntul moştenit de la un moş" şi prin extindere, pămîntul ţării întregi254. Dreptul agrar nescris desemna părţile de fo­losinţă ale moşiei : locurile de arătură — ţarini, ogoare, cîmpuri etc. — de păşunat, de pădure ; reglementa ale-



252 R. VULCANESCU, op. cit., cartograma II la p. 63.

253 întreaga expunere se întemeiază pe lucrarea fundamen­
tală a lui R. VULCĂNESCU, Etnologie juridică, unde se dă
şi bibliografia de specialitate, cu discutarea aportului iui I. Pe-
retz, N. Iorga, G. Fotino (îndeosebi) etc. Vezi pp. 15—35,
65—68 şi bibliografia selectivă, pp. 299—310.

254 R.' VULCĂNESCU, op. cit., pp. 72—73.

432

gerea locurilor pentru desţelenire, măsurare şi defrişare ; calcularea dreptului de exploatare agricolă pe membrii comunităţii săteşti, potrivit cu felurite criterii. Tot ca norme juridice cutumiare, consemnate în scris de auto­ritatea de stat, la început numai nominal (şi mult mai tîrziu cantitativ), au figurat şi dijmele, plocoanele, mun­cile — deci feluritele forme ale rentei feudale, ca şi alte „obligaţii" ale agriculturilor dependenţei255.

Dreptul pastoral nescris reglementa (operînd cu o sumă de diferenţieri şi nuanţări) viaţa păstorilor sedentari din satele devălrnaşe, a celor din satele aservite ca şi trans­humanta 256.

Organele de aplicare a acestor norme juridice erau ceata bătrînilor, alcătuită din oamenii cei mai în vîrstă, dar cu mintea întreagă, avînd aşadar mai multă înţelep­ciune şi experienţă decît ceilalţi, pentru a judeca ceea ce se referea la instituţiile satului feudal, organizarea şi ad­ministrarea lui, legăturile de vecinătate cu celelalte sate, folosind ca tehnică de lucru „judecata la hotare" şi „scaunul de judecată" şi pronunţînd felurite categorii de pedepse257; ceata oamenilor zdraveni (maturi), subor­donată celei dinţii, hotărînd îndeosebi în litigiile pasto­rale 258 ; cetele de feciori, adunînd tineretul satului, ini­ţial îndeplinind funcţia de unitate de pază, ştafete, stri­gături prin sat, de organizare a ceremoniilor festive.

Dreptul cutumiar cuprindea şi rînduia, aşadar, realităţi socio-economcie fundamentale. După constituirea Ţării Româneşti ca stat centralizat, la începutul secolului al XlV-lea, el a rămas în fiinţă, independent de confir­mările sau încuviinţările autorităţii politice care, la rîn-du-i, în documentele cancelariei — analizate de altfel anterior -—• hotăra într-o sumă de sectoare, îndeosebi în stăpînirea pămîntului, a transmiterii dreptului de pro­prietate etc.

Care au fost raporturile, interferenţele între dreptul cutumiar şi cel scris, în secolele XIV şi XV ? Nu se cunosc încercări de codificare, de a transpune în texte unitare normele şi practicile dreptului cutumiar, pînă



256 Ibidem, pp. 87-

257 Ibidem, pp. 188—205.

258 JhiJern rvr. 1 «d

. VULCĂNESCU. op. cit., pp. 73—79 idem, pp. 87—102.

257 Ibidem, pp. 188—205.

258 Ibidem, pp. 184—185.. 205—216 şi 250 şi urm.

433



spre finele secolului al XVII-lea şi îndeosebi în cel ur­mător 259. Fenomenul este explicabil. La constituirea Ţării Româneşti, ca stat feudal unitar (în jur de 1300), .,legile'", obiceiurile, normele de drept cutumiar — cu începuturi aşezate în depărtate epoci şi după o înde­lungă evoluţie — se adaptaseră şi răspundeau necesită­ţilor vieţii sociale şi economice feudale deplin cristalizate şi de aceea o parte dintre ele au fost consemnate de cancelaria domnească în actele ei. Desigur, autoritatea statală, reprezentantă a intereselor clasei dominante, a intervenit treptat, „cenzurînd" şi „corectând" normele cu-tumiare ce aduceau prejudicii statului sau ideologiei re­ligioase. Dar a lăsat să se aplice, în continuare, marea majoritate a acestor norme nescrise, tocmai fiindcă ele exprimau stadiul de dezvoltare socială şi economică, cu suprastructura politică corespunzătoare, pînă la nivelul statului feudal. După cum şi sătenii dependenţi au in­vocat tocmai tradiţia, obiceiul, cu forţa lor dobîndită printr-o practică mai îndelungată, pentru a se împotrivi tendinţelor de exploatare ale vîrfurilor boierimii 260.

Sensul general al evoluţiei însă, după întemeierea Ţării Româneşti, rămîne în favoarea dreptului scris. Dar pro­cesul a fost lent, eşalonat pe sute de ani, pînă în epoca modernă. In tot acest răstimp, cu atît mai mult între 1300 şi 1500, legile nescrise şi-au arătat vitalitatea şi necesitatea 261.

Un ultim aspect de semnalat în gîndirea juridică a epocii : receptarea dreptului bizantin (imperial — laic şi canonic). Dacă noţiunea este înţeleasă în sensul pre­luării, adaptării şi aplicării efective a legislaţiei bizantine în feluritele speţe din viaţa societăţii româneşti, în acest caz nu putem conchide că o asemenea receptare a avut loc în Ţara Românească, în secolele XIV şi XV262.

întîlnim, în schimb, cîteva rare cazuri, cînd rezolvarea, unor litigii s-a efectuat asemănător cu soluţionările din codicele juridice bizantine. Două documente analizate



259 VAL. AL. GEORGESCU, La place de la coutume...,
pp. 566—568.

260 Ibidem, pp. 566—568, 570.

261 G. FOTINO, Origines de l'ancien droit..., p. 64.

262 VL. HANGA, Le droit romano-buzantin a-t-il ete regn.
dans Ies Principautes Roumaines, în RRH, IX, 1971, nr. 2,
pp. 239—241 şi urm.

434


anterior — unul din timpul lui Mircea cel Bătrân, altul din 1533, dar relatând o hotărîre luată de Vlad Călu­gărul 263, — soluţionează cauzele respective similar unor concluzii din manualul Procheiros Nomos al bazileului Vasile I Macedoneanul264. Mai clare sînt paralelismele în domeniul dreptului de ctitorie265. Dintre nomocanoa-nele bizantine care au circulat pe teritoriul Ţării Româ­neşti amintim de Syntagma alfabetică a lui Matei Vlas-taris, din care două copii au fost făcute în Ţara Româ- nească în secolul al XV-lea (una datată 1451, scrisă de grămăticul Dragomir pentru voievodul Ţării Româ­neşti) 266. Dar în această direcţie, a aplicării dreptului bizantin la nord de Dunăre, sînt necesare noi investi­gaţii.

j pp

264 N. SMOCHINĂ, Le Procheiros Nomos, pp. 167—168
şi 199—205 ; cf. VAL. AL. GEORGESCU, op. cit., p. 578.

265 GH. CRONŢ, Dreptul de ctitorie, pp. 87—88 şi vezi
mai sus, pp.

266 AL. GRECU (P. P. PANAITESCU), începuturile drep­
turilor dreptului scris în limba român
ă, în „Studii", 7, 1953,
nr. 4, p. 216 ; P. P. PANAITESCU, Manuscrisele slave din bi­
blioteca Academiei R.P.R., I, Bucureşti, 1959, p. XV ; VAL.
AL. GEORGESCU, Le role de la theorie romano-byzantine de
la coutume dans le developpement du droit feodal voumain,
pp. 1—9 ; IDEM, La place de la coutume..., pp. 574—578.

435

Anexe


ABREVIERI INDICE
AARMSI — Analele Academiei Române. Memoriile Secţiei

Istorice.

AIIC — Anuarul Institutului de istorie din Cluj.

AMET — Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei

AMN — Acta Musei Napocensis

ASB — Arhivele Statului Bucureşti

BCMI — Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice

BMT — Buletinul Monumentelor Istorice

BOR — Biserica Ortodoxă Română

GB — Glasul Bisericii

MCA — Materiale şi Cercetări Arheologice

MIM — Materiale de Istorie şi Muzeografie

MO — Mitropolia Olteniei

NEH — Nouvelles Etudes d'Histoire

RdESEE — Revue des Etudes Sud Est Europeennes

RHSEE — Revue historique du Sud Est Europeen

RI — Revista Istorică

RIR — Revista Istorică Română

RRH — Revue Roumaine d'Histoire

RRHA — Revue Roumaine d'Histoire de l'Art

RSL — Romanoslavica

SCIA — Studii şi Cercetări de Istoria Artei

SCIV — Studii şi Cercetări de Istorie Veche

SMIM — Studii şi Materiale- de Istorie Medie

St.A.I. — Studii şi Articole de Istorie

St.A.O. — Studia et Acta Orientalia

S.U.B.B. — Studia Universitatis Babeş-Bolyai.


Aachen, postav de — 165 ABULFEDA (Abul Fida),

geograf arab — 41, 46,

192, 193

ad modium Chili — 163 ad modius Peyre — 160 ad pondus Chili — 163,

183


Adrianopol — 163, 192 ad sagium Peyre — 160,

183


AGA, boier — 276 agarieni — 387 Agathopolis (Bulgaria) —

160

AGATON, egumen al mă­năstirii Tismana — 99,

230 Akhtopol (Bulgaria) ■—

160

ALAGOZ, stolnic — 283 ALAMAN, (ALĂMAN)

boier — 228 ALÂEDDIN Keykobad,

sultan în Konya — 45 Alba-Iulia, loc. — 37 Albania — 4-5 Ailbeni, sat pe Gilort — 24 ALBERT, rege al Unga­riei — 180 ALBUL — 35 ALBUL, boier (1437) —

223 ALBUL, boier din satul

Albeni pe Gilort (1486)

— 24


ALBUL, boier din satul Ji-

blea — 217, 221, 306

ALBUL cel MARE, boier

— 385


ALBUL, jupan (1475—

1476) — 84 ALBUL, postelnic (1520)

— 285


ALBUL, care ucide pe Cîrstian fratele său — 414

ALBUL, vornic (1428) — 273

ALDEA, boier (1391) — 276

ALDEA din Ţara Făgăra­şului —- 257

ALDEA, fiul lui Marian (Moenescui) — 28

ALDEA, jupan (1398) — 17, 391, 425, 431

ALDEA, mare logofăt (1390—1433) — 273

ALDEA, vornic (1431— 1433) — 399

ALEXANDRESCU DERS-CA, M. — 21, 193

ALEXANDRESCU, Radu

192

Alexandria, loc. în jud. Teleorman — 82

ALEXANDRU, I. AL­
DEA (1431—1436)
domn al Ţării Româ­
neşti — 24, 35, 68, 178,
206, 227, 251, 260, 298,
371, 382, 395, 404, 410,
416

ALEXANDRU cel BUN (1400—1432), domn al Moldovei — 153




441

* Cifrele culese cursiv reprezintă termenii din notele de subsol al paginii respective.



ALEXANDRU cel MARE

/Alexandru Macedon\

192

Alexani (Alexeni) sat pe Ialomiţa — 24, 50, 55, 64, 115

ALEXE, din Alexani ■— 24

ALEXI, jupan — 166

ALFONS V, rege al Ara-gonului şi al Siciliei 1416—1458) — 39

ALI beg, comandant oto­man — 397

Altîntepe loc. — 82

Alualak (Ţara Valahilor)

— 292

Alunişu, schit în Buzău —



364

Amarul, sat — 55, 222 America de Nord — 419 Amlaş, ţară, feudă — 399 Amza, silişte — 242 ANA, sora Voievodului Vlaicu (soţia lui Straci-mir) — 375 Anatolia (Asia Mică) —

45, 46, 165 ANDREA, Damian —

159, 161 ANDREESCU, Ştefan —



134, 136, 363, 365 ANDREI de Ratisbona —

194 ANDREI, episcop catolic

sec. XV — 375, 376 Andrian, munte — 25 ANDRONIC al Il-lea PALEOLOGUL, împă­rat bizantin (1282— 1328) — 154, 203

ANDRONIC al III-lea PALEOLOGUL, împă­rat bizantin (1328— 1341) — 203, 331

ANGELINO, Dulcerto — 22

ANGHEL de la Ocna — 249

Ankara — bătălia de la ~ (1402) — 330

ANTIM, Critopol (v. Da-niil Kritopoulos), mitro­polit al Ungrovlahiei — 355, 356, 357, 368

ANTONIO de Podenzolo — 53, 151, 158, 160, 161

Apa Morii, loc. — 99, 103

Apuseni, munţii — 432

Arcani, sat — 104

Archiud, loc. — 51

Ardeal (vezi şi Transilva­nia) — 21, 141, 180, 375

Arfeul, comuna — 341

Argeş (vezi şi Curtea de Argeş) — 20, 49, 83, 92, 127, 130, 134, 187, 254, 376, 377 ; Curtea Domnească din ~ 125, 330 ; Episcopia catolică din ~ — 373, 375, 376, 377 ; judeţul ~ — 77, 90, 94, 125, 293, 302, 341, 344, 359, 362, 363,

364, 457 ; rîul 32,

56, 85, 126, 303, 341, 362

ARGHIROS, Polos, cîn-tăreţ grec — 44

arghişani — 255



442

Arghiş, rîu — 56, 233 ARGYROPULOS, Andrei

"— 158 Arhanghelul, schit în Vîl-

cea — 364 Ariceşti, sat — 214 ARIE, ereticul, personaj

redigios — 421, 425 ARMBRU.STER, A. —39 armeni — 183 Arnota, mănăstire — 361 ARION, Dinu, C. — 267 ARI IAN (FLAVIUS) —

192 Arsurile lui Boe, munte —

25

Asia — 419



AŞIH-RAŞA-ZADE, cro­nicar — 22 ATANASIE, mitropolitul

Severinului — 356, 368 Athos, munte — 17, 73,

76, 366, 367, 369, 370,

371, 37,2, 415, 421 AUNER, C. — 373, 375,



376, 377 austrieci — 120 AZAMAN de GHIRIS-

SUNDA, Sava, negustor

— 183

Babadag, oraş — 46, 345 ; lacul ~ 347 —; Mun­tele părintelui (Muntele moşului) ~ — 46 Babele, ctitorie — 363 Babelor, lunca — 108 Bacău, judeţul — 90 BADEA, armaşul (1478)



— 286

BADEA, boier (1452) — 242

BADEA, Ciutin, stăpîn de

ocină (1445) — 228,

233 BADEA, diac (pe la

1390—1400) — 273 BADEA, paharnicul lui

Laiotă — 274 BADEA, stâpîn de ocină

în Negoeşti — 214, 234 BADEA, ţigan — 258 BADOMIR, boier (1389)

— 306

BAHADUR, Aii, musul­man — 45



Bahna ; satul ~ — 99,

189, 241 ; seliştea ~ —

226, 270 ; rîul ~ —

241 BAHAEDDIN, Umur bei,

emir, în Efes — 21 Baia de (Araimă, loc. —•

116, 190 Baia de Fier (Baie za

hier) comună în jud.

Gorj — 83, 243 Baia, sat — 83 BAIAZID I ILDIRÎM

(1389—1402) sultan —

330 BAIAZID alll-lea(1481—

1512) sultan — 46 Balcani, munţi — 202 BALCO, boier — 233 BALDOVIN, logofăt

(1412) — 276, 348, 358 BALDUCI PERGOLOT-

TI-Francesco — 53, 159 BALEA, boier din Stăneşti

(1429) — 227 BALEA, paharnic — 178 BALIK'OI zade Hayreddin,

negustor turc din Brusa

170



443

Baloinireşti, sat — 24, 222

Baloteşti, sat — 24

Balş /descoperirile arheo­logice) jud. Olt — 202, 203

BALŞ Şt. — 373

Balta Albă — 196

Balta Ialomiţei — 143, 154, 303

Banat— 104, 340, 432

Banatul de Severin — 191, 276, 376 ; ban al ~ — 276

Bănea, sat — 218, 223, 243

BARANDO da Carpina (consul genovez) — 158

BARBUL — 35

BARBUL (stăpîn de pă-mînt} — 216

BARBUŞA, executat, pro­babil, la Bucureşti (1569) — 389

BARNEA, I. — 182, 336, 352

BARS, jupan — 218, 275

BARTHOLOMEO de PA-RETO (1455) — 22

BASARABI — familie domnitoare în Ţara Românească — 18, 270, 420

BASARAB I (c. 1322— 1352), domn al Ţării Româneşti — 8, 11, 37, 126, 127, 130, 184, 192, 193, 199, 205, 206, 208, 222, 226, 265, 266, 270, 271, 272, 273, 275, 280, 302, 330, 344, 345, 361, 362, 382 ; solia magis-

trului Martin primită de
280

BASARAB al Il-lea [de­cembrie 1442—1443 (pri­măvara)], domn al Ţării Româneşti —• 206

BASARAB cel Bătrîn (vezi LAIOTA BASARAB)

BASARAB cel Tînăr (vezi ŢEPELUŞ BASARAB) — 49—50

BATĂR, Istfan (Ştefan Bâthory) — 176

BĂTEA, jupan — 232

BÂTHORY, Ştefan, voie­vod şi principe al Tran­silvaniei (1571—1583) şi rege al Poloniei (1575— 1586) — 776

BATTISTA,, Becharius — 22

Baţcov, sat — 217

Bavaria — 20

Bădeştii, sat — 226, 389

BĂDICA, RADU (noiem­brie 1523 — ianuarie 1524) — 386, 387, 397, 398

„Băiaşi" în Loviştea — 83

Băile Govora — 79

BĂJAN, D. — 147

BĂLAN, C. — 338

BĂLAN, Măria — 224

BĂLCESCU, Nicolae — 146

Băleni, sat — 24

Băleştii, sat — 24, 250, 407

Bălteni, mănăstire — 361

Băneasa (în municipiul Bucureşti) — 82, 94

Băneşti, sat — 24, 85


Yüklə 6,23 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   46




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin