429
se află exprimată şi în Prochiron-ul lui Vasile I Macedoneanul (capitolul 43, titlul XXXIX) 237.
Şi dreptul de ctitorie este atestat în scris în secolele XIV şi XV. Pentru crearea unei fundaţii pioase, determinantă era voinţa fondatorului, indiferent dacă autoritatea politică confirma sau nu actul238. Categorii sociale diverse îşi exercită acest drept. Dintre domni, unii înalţă ctitorii (Vlaicu, Radu. Dan I, Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş, Radu cel Mare etc.) şi aproape toţi le sporesc şi le confirmă daniile ; ctitori sînt şi unii boieri — cei mai cunoscuţi, Craioveştii, întemeietori ai Bistriţei239 — preoţi, ca popa Dorotei care voieşte să ridice o mănăstire la Licura, în hotarul Rîmnicului240 şi alţii. Dacă aceste fundaţii dobândeau fiinţă şi capacitate juridică fără ca intervenţia statului să fie obligatorie, totuşi un număr de fondatori apelau şi la o întărire domnească, menită să constituie o măsură suplimentară de protecţie a ctitoriei, să sublinieze importanţa ei în viaţa culturală şi socială a ţării 241.
Exercitându-şi un astfel de drept, domnii îşi afirmau dorinţa de a urma exemplul împăraţilor Bizanţului, unde fundaţiile pioase au cunoscut o largă răspândire, iar practica lor, întemeiată pe consuetudine, pe reglementările scrise ale fondatorilor şi ale dispoziţiilor canonice, a dus treptat la constituirea unei ramuri juridice aparte, intitulată chiar „dreptul de ctitorie". Fondatorii înşişi, ca şi donatorii ulteriori, s-au numit „ctitori", terminologie adoptată şi în ţările române 242. Cînd sporeşte, către 1400, domeniile Coziei, Mircea cel Bătrîn menţionează în introducerea hrisovului său : „...rîynind să urmez vechilor împăraţi şi domni...'' 243. Ideea este reluată şi dezvoltată de Basarab cel Bătrîn : „...rîvnind să urmez vechilor împăraţi şi domni care au cârmuit cele pământeşti în binefaceri cu pace şi s-au învrednicit de împărăţia ceru-
237 N. SMOCHINĂ, op. cit., p. 205.
238 GH. CRONŢ, Dreptul de ctitorie în Ţara Românească
şi Moldova..., p. 94*.
239 Doc. dinainte de 16 mart. 1494, DRH, B, I, p. 400
(nr. 246).
240 Doc. din 16 sept. 1440, ibidem, p. 158 (nr. 91).
241 GH. CRONŢ, op. cit., pp. 91—97.
242 GH. CRONT, op. cit., pp. 82—88.
243 DRH, B, I, p. 49 (nr. 20).
430
i.
rilor" 244. La fel „râvnesc" şi Vlad Călugărul 245 sau Radu cel Mare246. Boierii ctitori urmează exemplul şi se exprimă aproape în aceleaşi cuvinte, aşa cum face jupanul Aid ea, cînd la 1398 închină satul Cireaşov în folosul Cutlumuzului 247.
Aceste fundaţii aveau capacitatea de a dobîndi bunuri, de a efectua felurite vînzări şi cumpărări de ocine, de a face negoţ ; cînd sînt indicaţi nominal, egumenii figurează numai ca reprezentanţi ai ctitoriei, îndrituiţi să încheie tranzacţiile amintite 248.
Succinta analiză a normelor juridice arată că, în fond, dreptul scris — cuprins în acte şi reglementări oficiale — nu consemnează decît o parte limitată, modestă, din multiplicitatea relaţiilor socio-economice, în secolele XIV şi XV.
în desfăşurarea cotidiană a acestor relaţii, în Ţara Românească, în Moldova şi Transilvania, pe toată întinderea pămîntului locuit de români, aveau putere, în principal, legile nescrise, „legea ţării", „obiceiul pămîntului" 249, în-sumînd o multiseculară practică a vieţii sociale, axată în jurul satului — aşezare economico-culturală, unde s-au creat şi s-au aplicat astfel de norme juridice 25° — şi bazată pe îndeletnicirile fundamentale ale producţiei bunurilor materiale — cultivarea pămîntului şi creşterea animalelor. Cercetarea pe teren din ultimele decenii arată, concludent, că teritoriile cu folclor juridic dezvoltat — mărturiile de astăzi ale legilor nescrise din epoca feudală — acoperă, de fapt, întreaga suprafaţă a României, cu excepţia cîtorva zone din Bărăgan, Burnas, podişul Dobrogei, şesul Banatului251. Cu totul grăitoare este amplasarea microzonelor juridice de tip arhaic, care se înşiruie, fără întrerupere, de-a lungul întregului lanţ al
244 Doc. din 1475—1476, ibidem, nr. 252 (nr. 151).
245 Doc. din 11 sept. 1489, ibidem, p. 353 (nr. 220).
246 Doc. din 20 mart. 1497, ibidem, p. 442 (nr. 272).
247 Ibidem, p. 46 (nr. 19).
248 Pentru detalii, vezi GH. GRONŢ, op. cit., pp. 101—106.
249 Ius valachicum, lex wlachorum etc, în Transilvania, unde
oficialitatea statului maghiar sau austriac recunoştea astfel reali
tatea comunităţilor româneşti cu instituţiile lor proprii, diferite
de acele ale puterii politice existente atunci.
250 R. VULCANBSGU, Etnologie juridică, pp. 48 ;i 52.
251 Unde acest folclor juridic este redus.
431
Carpaţilor, inclusiv Maramureşul şi Apusenii, în zona deluroasă de nord a Moldovei şi în lunca Dunării, din Banat şi pînă în balta Brăilei 252. Este o nouă confirmare adusă şi de etnologia juridică a teritoriilor locuite fără întrerupere de străromâni şi români pînă la întemeierea statelor lor proprii.
Aceste „legi'', netranspuse în texte, cuprind o multitudine de elemente de drept cutumiar agrar şi pastoral, forme de organizare proprii — judecata sătească —, semne juridice populare. Dar mărturiile surprinse de recentele cercetări, din ultima sută de ani mai ales, reflectă oare realităţi juridice nescrise din perioada feudală şi chiar anterioară ? Este aboslut cert că existenţa, sute de ani, a relaţiilor de producţie feudale, încadrarea tuturor comunităţilor săteşti sub autoritatea statului cu instituţiile sale specifice, acţiunea sistematică a organelor de justiţie ale puterii politice, ale clasei dominante, exploatatoare, toate acestea şi-au lăsat urmele asupra normelor juridice cutumiare şi asupra aplicării lor. Imaginea sub care ne sînt ele astăzi cunoscute cuprinde, desigur, şi schimbările datorate tocmai factorilor amintiţi. Socotim însă tot atît de certă originea străveche, prestatală şi preţeudală a acestui drept nescris, care reglementa viaţa tuturor comunităţilor săteşti româneşti şi care a fost aplicat, în continuare, şi de autorităţile statale feudale. Aşa încît în prevederile şi formele lor de manifestare esenţiale putem considera realităţile consemnate relativ de curînd, ca în fiinţă şi în secolele XIV şi XV. Reamintim cîteva din ele, o detaliere a lor neavîndu-şi locul în cadrul lucrării de faţă253. în centrul cutumelor juridice — ca şi al unui ansamblu de credinţe, superstiţii, de obiceiuri — a stat moşia semnificînd iniţial „...pămîntul moştenit de la un moş" şi prin extindere, pămîntul ţării întregi254. Dreptul agrar nescris desemna părţile de folosinţă ale moşiei : locurile de arătură — ţarini, ogoare, cîmpuri etc. — de păşunat, de pădure ; reglementa ale-
252 R. VULCANESCU, op. cit., cartograma II la p. 63.
253 întreaga expunere se întemeiază pe lucrarea fundamen
tală a lui R. VULCĂNESCU, Etnologie juridică, unde se dă
şi bibliografia de specialitate, cu discutarea aportului iui I. Pe-
retz, N. Iorga, G. Fotino (îndeosebi) etc. Vezi pp. 15—35,
65—68 şi bibliografia selectivă, pp. 299—310.
254 R.' VULCĂNESCU, op. cit., pp. 72—73.
432
gerea locurilor pentru desţelenire, măsurare şi defrişare ; calcularea dreptului de exploatare agricolă pe membrii comunităţii săteşti, potrivit cu felurite criterii. Tot ca norme juridice cutumiare, consemnate în scris de autoritatea de stat, la început numai nominal (şi mult mai tîrziu cantitativ), au figurat şi dijmele, plocoanele, muncile — deci feluritele forme ale rentei feudale, ca şi alte „obligaţii" ale agriculturilor dependenţei255.
Dreptul pastoral nescris reglementa (operînd cu o sumă de diferenţieri şi nuanţări) viaţa păstorilor sedentari din satele devălrnaşe, a celor din satele aservite ca şi transhumanta 256.
Organele de aplicare a acestor norme juridice erau ceata bătrînilor, alcătuită din oamenii cei mai în vîrstă, dar cu mintea întreagă, avînd aşadar mai multă înţelepciune şi experienţă decît ceilalţi, pentru a judeca ceea ce se referea la instituţiile satului feudal, organizarea şi administrarea lui, legăturile de vecinătate cu celelalte sate, folosind ca tehnică de lucru „judecata la hotare" şi „scaunul de judecată" şi pronunţînd felurite categorii de pedepse257; ceata oamenilor zdraveni (maturi), subordonată celei dinţii, hotărînd îndeosebi în litigiile pastorale 258 ; cetele de feciori, adunînd tineretul satului, iniţial îndeplinind funcţia de unitate de pază, ştafete, strigături prin sat, de organizare a ceremoniilor festive.
Dreptul cutumiar cuprindea şi rînduia, aşadar, realităţi socio-economcie fundamentale. După constituirea Ţării Româneşti ca stat centralizat, la începutul secolului al XlV-lea, el a rămas în fiinţă, independent de confirmările sau încuviinţările autorităţii politice care, la rîn-du-i, în documentele cancelariei — analizate de altfel anterior -—• hotăra într-o sumă de sectoare, îndeosebi în stăpînirea pămîntului, a transmiterii dreptului de proprietate etc.
Care au fost raporturile, interferenţele între dreptul cutumiar şi cel scris, în secolele XIV şi XV ? Nu se cunosc încercări de codificare, de a transpune în texte unitare normele şi practicile dreptului cutumiar, pînă
256 Ibidem, pp. 87-
257 Ibidem, pp. 188—205.
258 JhiJern rvr. 1 «d
. VULCĂNESCU. op. cit., pp. 73—79 idem, pp. 87—102.
257 Ibidem, pp. 188—205.
258 Ibidem, pp. 184—185.. 205—216 şi 250 şi urm.
433
spre finele secolului al XVII-lea şi îndeosebi în cel următor 259. Fenomenul este explicabil. La constituirea Ţării Româneşti, ca stat feudal unitar (în jur de 1300), .,legile'", obiceiurile, normele de drept cutumiar — cu începuturi aşezate în depărtate epoci şi după o îndelungă evoluţie — se adaptaseră şi răspundeau necesităţilor vieţii sociale şi economice feudale deplin cristalizate şi de aceea o parte dintre ele au fost consemnate de cancelaria domnească în actele ei. Desigur, autoritatea statală, reprezentantă a intereselor clasei dominante, a intervenit treptat, „cenzurînd" şi „corectând" normele cu-tumiare ce aduceau prejudicii statului sau ideologiei religioase. Dar a lăsat să se aplice, în continuare, marea majoritate a acestor norme nescrise, tocmai fiindcă ele exprimau stadiul de dezvoltare socială şi economică, cu suprastructura politică corespunzătoare, pînă la nivelul statului feudal. După cum şi sătenii dependenţi au invocat tocmai tradiţia, obiceiul, cu forţa lor dobîndită printr-o practică mai îndelungată, pentru a se împotrivi tendinţelor de exploatare ale vîrfurilor boierimii 260.
Sensul general al evoluţiei însă, după întemeierea Ţării Româneşti, rămîne în favoarea dreptului scris. Dar procesul a fost lent, eşalonat pe sute de ani, pînă în epoca modernă. In tot acest răstimp, cu atît mai mult între 1300 şi 1500, legile nescrise şi-au arătat vitalitatea şi necesitatea 261.
Un ultim aspect de semnalat în gîndirea juridică a epocii : receptarea dreptului bizantin (imperial — laic şi canonic). Dacă noţiunea este înţeleasă în sensul preluării, adaptării şi aplicării efective a legislaţiei bizantine în feluritele speţe din viaţa societăţii româneşti, în acest caz nu putem conchide că o asemenea receptare a avut loc în Ţara Românească, în secolele XIV şi XV262.
întîlnim, în schimb, cîteva rare cazuri, cînd rezolvarea, unor litigii s-a efectuat asemănător cu soluţionările din codicele juridice bizantine. Două documente analizate
259 VAL. AL. GEORGESCU, La place de la coutume...,
pp. 566—568.
260 Ibidem, pp. 566—568, 570.
261 G. FOTINO, Origines de l'ancien droit..., p. 64.
262 VL. HANGA, Le droit romano■-buzantin a-t-il ete regn.
dans Ies Principautes Roumaines, în RRH, IX, 1971, nr. 2,
pp. 239—241 şi urm.
434
anterior — unul din timpul lui Mircea cel Bătrân, altul din 1533, dar relatând o hotărîre luată de Vlad Călugărul 263, — soluţionează cauzele respective similar unor concluzii din manualul Procheiros Nomos al bazileului Vasile I Macedoneanul264. Mai clare sînt paralelismele în domeniul dreptului de ctitorie265. Dintre nomocanoa-nele bizantine care au circulat pe teritoriul Ţării Româneşti amintim de Syntagma alfabetică a lui Matei Vlas-taris, din care două copii au fost făcute în Ţara Româ- nească în secolul al XV-lea (una datată 1451, scrisă de grămăticul Dragomir pentru voievodul Ţării Româneşti) 266. Dar în această direcţie, a aplicării dreptului bizantin la nord de Dunăre, sînt necesare noi investigaţii.
j pp
264 N. SMOCHINĂ, Le Procheiros Nomos, pp. 167—168
şi 199—205 ; cf. VAL. AL. GEORGESCU, op. cit., p. 578.
265 GH. CRONŢ, Dreptul de ctitorie, pp. 87—88 şi vezi
mai sus, pp.
266 AL. GRECU (P. P. PANAITESCU), începuturile drep
turilor dreptului scris în limba română, în „Studii", 7, 1953,
nr. 4, p. 216 ; P. P. PANAITESCU, Manuscrisele slave din bi
blioteca Academiei R.P.R., I, Bucureşti, 1959, p. XV ; VAL.
AL. GEORGESCU, Le role de la theorie romano-byzantine de
la coutume dans le developpement du droit feodal voumain,
pp. 1—9 ; IDEM, La place de la coutume..., pp. 574—578.
435
Anexe
ABREVIERI INDICE
AARMSI — Analele Academiei Române. Memoriile Secţiei
Istorice.
AIIC — Anuarul Institutului de istorie din Cluj.
AMET — Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei
AMN — Acta Musei Napocensis
ASB — Arhivele Statului Bucureşti
BCMI — Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice
BMT — Buletinul Monumentelor Istorice
BOR — Biserica Ortodoxă Română
GB — Glasul Bisericii
MCA — Materiale şi Cercetări Arheologice
MIM — Materiale de Istorie şi Muzeografie
MO — Mitropolia Olteniei
NEH — Nouvelles Etudes d'Histoire
RdESEE — Revue des Etudes Sud Est Europeennes
RHSEE — Revue historique du Sud Est Europeen
RI — Revista Istorică
RIR — Revista Istorică Română
RRH — Revue Roumaine d'Histoire
RRHA — Revue Roumaine d'Histoire de l'Art
RSL — Romanoslavica
SCIA — Studii şi Cercetări de Istoria Artei
SCIV — Studii şi Cercetări de Istorie Veche
SMIM — Studii şi Materiale- de Istorie Medie
St.A.I. — Studii şi Articole de Istorie
St.A.O. — Studia et Acta Orientalia
S.U.B.B. — Studia Universitatis Babeş-Bolyai.
Aachen, postav de — 165 ABULFEDA (Abul Fida),
geograf arab — 41, 46,
192, 193
ad modium Chili — 163 ad modius Peyre — 160 ad pondus Chili — 163,
183
Adrianopol — 163, 192 ad sagium Peyre — 160,
183
AGA, boier — 276 agarieni — 387 Agathopolis (Bulgaria) —
160
AGATON, egumen al mănăstirii Tismana — 99,
230 Akhtopol (Bulgaria) ■—
160
ALAGOZ, stolnic — 283 ALAMAN, (ALĂMAN)
boier — 228 ALÂEDDIN Keykobad,
sultan în Konya — 45 Alba-Iulia, loc. — 37 Albania — 4-5 Ailbeni, sat pe Gilort — 24 ALBERT, rege al Ungariei — 180 ALBUL — 35 ALBUL, boier (1437) —
223 ALBUL, boier din satul
Albeni pe Gilort (1486)
— 24
ALBUL, boier din satul Ji-
blea — 217, 221, 306
ALBUL cel MARE, boier
— 385
ALBUL, jupan (1475—
1476) — 84 ALBUL, postelnic (1520)
— 285
ALBUL, care ucide pe Cîrstian fratele său — 414
ALBUL, vornic (1428) — 273
ALDEA, boier (1391) — 276
ALDEA din Ţara Făgăraşului —- 257
ALDEA, fiul lui Marian (Moenescui) — 28
ALDEA, jupan (1398) — 17, 391, 425, 431
ALDEA, mare logofăt (1390—1433) — 273
ALDEA, vornic (1431— 1433) — 399
ALEXANDRESCU DERS-CA, M. — 21, 193
ALEXANDRESCU, Radu
— 192
Alexandria, loc. în jud. Teleorman — 82
ALEXANDRU, I. AL
DEA (1431—1436)
domn al Ţării Româ
neşti — 24, 35, 68, 178,
206, 227, 251, 260, 298,
371, 382, 395, 404, 410,
416
ALEXANDRU cel BUN (1400—1432), domn al Moldovei — 153
441
* Cifrele culese cursiv reprezintă termenii din notele de subsol al paginii respective.
ALEXANDRU cel MARE
/Alexandru Macedon\
— 192
Alexani (Alexeni) sat pe Ialomiţa — 24, 50, 55, 64, 115
ALEXE, din Alexani ■— 24
ALEXI, jupan — 166
ALFONS V, rege al Ara-gonului şi al Siciliei 1416—1458) — 39
ALI beg, comandant otoman — 397
Altîntepe loc. — 82
Alualak (Ţara Valahilor)
— 292
Alunişu, schit în Buzău —
364
Amarul, sat — 55, 222 America de Nord — 419 Amlaş, ţară, feudă — 399 Amza, silişte — 242 ANA, sora Voievodului Vlaicu (soţia lui Straci-mir) — 375 Anatolia (Asia Mică) —
45, 46, 165 ANDREA, Damian —
159, 161 ANDREESCU, Ştefan —
134, 136, 363, 365 ANDREI de Ratisbona —
194 ANDREI, episcop catolic
sec. XV — 375, 376 Andrian, munte — 25 ANDRONIC al Il-lea PALEOLOGUL, împărat bizantin (1282— 1328) — 154, 203
ANDRONIC al III-lea PALEOLOGUL, împărat bizantin (1328— 1341) — 203, 331
ANGELINO, Dulcerto — 22
ANGHEL de la Ocna — 249
Ankara — bătălia de la ~ (1402) — 330
ANTIM, Critopol (v. Da-niil Kritopoulos), mitropolit al Ungrovlahiei — 355, 356, 357, 368
ANTONIO de Podenzolo — 53, 151, 158, 160, 161
Apa Morii, loc. — 99, 103
Apuseni, munţii — 432
Arcani, sat — 104
Archiud, loc. — 51
Ardeal (vezi şi Transilvania) — 21, 141, 180, 375
Arfeul, comuna — 341
Argeş (vezi şi Curtea de Argeş) — 20, 49, 83, 92, 127, 130, 134, 187, 254, 376, 377 ; Curtea Domnească din ~ 125, 330 ; Episcopia catolică din ~ — 373, 375, 376, 377 ; judeţul ~ — 77, 90, 94, 125, 293, 302, 341, 344, 359, 362, 363,
364, 457 ; rîul 32,
56, 85, 126, 303, 341, 362
ARGHIROS, Polos, cîn-tăreţ grec — 44
arghişani — 255
442
Arghiş, rîu — 56, 233 ARGYROPULOS, Andrei
"— 158 Arhanghelul, schit în Vîl-
cea — 364 Ariceşti, sat — 214 ARIE, ereticul, personaj
redigios — 421, 425 ARMBRU.STER, A. —39 armeni — 183 Arnota, mănăstire — 361 ARION, Dinu, C. — 267 ARI IAN (FLAVIUS) —
192 Arsurile lui Boe, munte —
25
Asia — 419
AŞIH-RAŞA-ZADE, cronicar — 22 ATANASIE, mitropolitul
Severinului — 356, 368 Athos, munte — 17, 73,
76, 366, 367, 369, 370,
371, 37,2, 415, 421 AUNER, C. — 373, 375,
376, 377 austrieci — 120 AZAMAN de GHIRIS-
SUNDA, Sava, negustor
— 183
Babadag, oraş — 46, 345 ; lacul ~ 347 —; Muntele părintelui (Muntele moşului) ~ — 46 Babele, ctitorie — 363 Babelor, lunca — 108 Bacău, judeţul — 90 BADEA, armaşul (1478)
— 286
BADEA, boier (1452) — 242
BADEA, Ciutin, stăpîn de
ocină (1445) — 228,
233 BADEA, diac (pe la
1390—1400) — 273 BADEA, paharnicul lui
Laiotă — 274 BADEA, stâpîn de ocină
în Negoeşti — 214, 234 BADEA, ţigan — 258 BADOMIR, boier (1389)
— 306
BAHADUR, Aii, musulman — 45
Bahna ; satul ~ — 99,
189, 241 ; seliştea ~ —
226, 270 ; rîul ~ —
241 BAHAEDDIN, Umur bei,
emir, în Efes — 21 Baia de (Araimă, loc. —•
116, 190 Baia de Fier (Baie za
hier) comună în jud.
Gorj — 83, 243 Baia, sat — 83 BAIAZID I ILDIRÎM
(1389—1402) sultan —
330 BAIAZID alll-lea(1481—
1512) sultan — 46 Balcani, munţi — 202 BALCO, boier — 233 BALDOVIN, logofăt
(1412) — 276, 348, 358 BALDUCI PERGOLOT-
TI-Francesco — 53, 159 BALEA, boier din Stăneşti
(1429) — 227 BALEA, paharnic — 178 BALIK'OI zade Hayreddin,
negustor turc din Brusa
— 170
443
Baloinireşti, sat — 24, 222
Baloteşti, sat — 24
Balş /descoperirile arheologice) jud. Olt — 202, 203
BALŞ Şt. — 373
Balta Albă — 196
Balta Ialomiţei — 143, 154, 303
Banat— 104, 340, 432
Banatul de Severin — 191, 276, 376 ; ban al ~ — 276
Bănea, sat — 218, 223, 243
BARANDO da Carpina (consul genovez) — 158
BARBUL — 35
BARBUL (stăpîn de pă-mînt} — 216
BARBUŞA, executat, probabil, la Bucureşti (1569) — 389
BARNEA, I. — 182, 336, 352
BARS, jupan — 218, 275
BARTHOLOMEO de PA-RETO (1455) — 22
BASARABI — familie domnitoare în Ţara Românească — 18, 270, 420
BASARAB I (c. 1322— 1352), domn al Ţării Româneşti — 8, 11, 37, 126, 127, 130, 184, 192, 193, 199, 205, 206, 208, 222, 226, 265, 266, 270, 271, 272, 273, 275, 280, 302, 330, 344, 345, 361, 362, 382 ; solia magis-
trului Martin primită de
280
BASARAB al Il-lea [decembrie 1442—1443 (primăvara)], domn al Ţării Româneşti —• 206
BASARAB cel Bătrîn (vezi LAIOTA BASARAB)
BASARAB cel Tînăr (vezi ŢEPELUŞ BASARAB) — 49—50
BATĂR, Istfan (Ştefan Bâthory) — 176
BĂTEA, jupan — 232
BÂTHORY, Ştefan, voievod şi principe al Transilvaniei (1571—1583) şi rege al Poloniei (1575— 1586) — 776
BATTISTA,, Becharius — 22
Baţcov, sat — 217
Bavaria — 20
Bădeştii, sat — 226, 389
BĂDICA, RADU (noiembrie 1523 — ianuarie 1524) — 386, 387, 397, 398
„Băiaşi" în Loviştea — 83
Băile Govora — 79
BĂJAN, D. — 147
BĂLAN, C. — 338
BĂLAN, Măria — 224
BĂLCESCU, Nicolae — 146
Băleni, sat — 24
Băleştii, sat — 24, 250, 407
Bălteni, mănăstire — 361
Băneasa (în municipiul Bucureşti) — 82, 94
Băneşti, sat — 24, 85
Dostları ilə paylaş: |