15. Contencios administrativ. Contestaţie împotriva unor acte de control prin care s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată. T.V.A. majorări întârziere, penalităţi şi amenzi.
Prin cererea înregistrată sub nr. 444/03.09.2003 la Tribunalul Constanţa, reclamanta SC U. SA a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Constanţa, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr.1381/26.08.2003 şi a procesului-verbal nr. 4683/20.06.2003 încheiat de Direcţia Controlului Fiscal Constanţa şi implicit a titlurilor executorii emise în baza acestuia, sub nr. 712838/01.07.2003.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal nr. 4683 din 20.06.2003 s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată a TVA, majorări de întârziere, penalităţi şi amenzi în sumă de 1.570.579.499 lei; TVA în sumă de 1.394.146.355 lei reţinută de organele de control că reprezintă cota standard de 19% aplicată unor sume încasate de reclamantă, în baza unui contract extern nr.32061/18.06.2002 privind livrarea unor produse şi prestarea unor servicii ccătre firma OCEA SA cu sediul în Franţa, potrivit cu care bunurile au fost livrate şi serviciile prestate în Portul Constanţa, ca părţi componente ale unui import realizat de C.N. A.P.M. Constanţa SA.
Prin sentinţa civilă nr.219/CA/30.03.2004, Tribunalul Constanţa a admis cererea reclamantei şi a dispus anularea Deciziei nr. 138/26.08.2003, a procesului verbal nr.4683/20.06.2003 şi a titlurilor executorii emise în baza acestuia sub nr.712838/01.07.2003 ca acte subsecvente.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că operaţiunea realizată de reclamantă constă în livrarea la comanda unui partener extern, a unor produse şi servicii livrate la C.N APM SA Constanţa şi că plata TVA-ului s-a efectuat de către această societate ce era obligată prin lege să o suporte.
Fiind operaţiuni obişnuite la intern, TVA-ul nu se suportă din patrimoniul vânzătorului, ci se calculează ca o cotă de 19% din valoarea livrării efectuate cumpărătorului şi, conform art. 13 alin. 1 lit.”a” din Legea nr. 345/2002 se facturează acestuia şi se încasează de la cumpărător odată cu valoarea mărfii, iar apoi se virează la bugetul de stat.
În cauză, deşi plata TVA-ului nu s-a făcut de către CN APM SA Constanţa prin intermediul reclamantei, ci direct, instanţa de fond a reţinut că, în final, s-a încasat de către bugetul de stat.
Instanţa de fond a mai reţinut că situaţia în care se află reclamanta, este reglementată de dispoziţiile art. 3 alin. 3 din Legea nr. 345/2002 şi art. 40 alin. 10 din normele metodologice, potrivit cu care beneficiarului din România îi revenea obligaţia plăţii TVA-ului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGFP Constanţa, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, susţinând următoarele:
-
operaţiunea desfăşurată de către reclamantă nu a reprezentat un export şi, în consecinţă, nu putea beneficia de scutirea TVA-ului în baza art. 11 lit.”a” din Legea nr. 345/2002;
-
operaţiunea reclamantei nefiind un export, nici operaţiunea realizată de către OCEA Franţa cu CN APM Constanţa nu reprezintă un import;
-
suma de 39.309, 46 Euro nu poate beneficia de scutire TVA, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.33 al.1 lit.”a” din HG nr.598/2002.
Recursul este fondat, reţine Curtea.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 20.06.2003 de către organele de control ale Direcţiei de Control Fiscal Constanţa, s-a stabilit în sarcina reclamantei plata suplimentară a TVA-ului aferentă operaţiunilor derulate cu partenerul francez OCEA, rezultând suma de 1.570.579.499 lei.
Prin Decizia nr. 138/26.08.2003, D.G.F.P. Constanţa a respins contestaţia formulată de SC U. SA pentru suma de 1.565.579.499 lei, reţinând că, în mod greşit reclamanta susţine că nu datorează TVA pentru livrările către OCEA, urmare achitării acesteia de către CN APM Constanţa.
În speţa dedusă judecăţii trebuie analizat dacă reclamanta datorează către bugetul de stat TVA aferentă livrării produselor şi prestării serviciilor efectuate în baza contractului de livrări produse nr.32020/08.08.2002, încheiat cu firma OCEA din Franţa, în calitate de cumpărătoare.
În cauză au fost încheiate două contracte – contractul nr.32020/08.08.2002 între SC U. şi OCEA Franţa, potrivit căruia reclamanta a livrat firmei franceze anumite produse, în portul Constanţa şi contractul nr.32016/18.06.2002 încheiat între OCEA SA şi CN APM Constanţa, conform căruia firma franceză a livrat bunurile achiziţionate de la reclamantă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. 5 din Legea nr. 345/2002, în cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de către două sau mai multe persoane impozabile, prin intermediul mai multor tranzacţii, fiecare tranzacţie se consideră o livrare separată, fiind impozitată distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct beneficiarului final.
În conformitate cu dispoziţiile legale TVA-ul este un impozit indirect ce se achită bugetului de stat de către vânzător, dar este suportat efectiv de către cumpărător, odată cu plata preţului, astfel că, în cazul celor două contracte cumpărători sunt OCEA SA şi CN APM Constanţa.
Deşi contractul a fost încheiat de reclamantă cu un partener străin, livrările efectuate constituie livrări la intern, căci produsele nu au părăsit teritoriul ţării, beneficiarul final fiind tot din România, concluzie desprinsă din dispoziţiile art.6 din Legea nr.345/2002.
Pentru operaţiunea încheiată cu OCEA SA, reclamanta nu a colectat TVA, întrucât a considerat că se încadrează în categoria operaţiunilor de export care sunt scutite de taxă pe valoare adăugată cu drept de deducere a taxei achitată furnizorilor, însă din contextul dispoziţiilor legale în materie: art.11 lit.”a” din Legea nr.345/2002 şi art. 27 alin. 1 din HG nr. 598/2002, rezultă că sunt scutite de TVA cu drept de deducere livrările şi prestările de servicii aferente acestora, efectuate în afara graniţelor ţării, pentru beneficiari cu sediul în străinătate.
Operaţiunea derulată între reclamantă şi firma franceză nu are caracterul unui export chiar dacă produsele şi serviciile aferente au fost comandate şi achitate de partenerul străin, neîncadrându-se în prevederile art. 48 şi 81 din Codul Vamal.
Într-o atare situaţie erau incidente dispoziţiile art. 35 din HG nr. 598/2002, potrivit cărora operaţiunile prevăzute la art.11 al.1 lit.”a” din Legea nr. 345/2002 pentru care nu se justifică scutirea de TVA, sunt supuse cotei standard a TVA-ului, respectiv cota de 19%, deci reclamanta era datoare a plăti această taxă în sumă de 1.394.146.355 lei.
Cum taxa nu a fost achitată, în mod corect s-au aplicat majorări şi penalităţi de întârziere calculate conform procesului verbal nr. 2067/20.06.2003.
Împrejurarea că CN APM Constanţa a achitat TVA-ul pentru bunurile cumpărate de la firma franceză, nu o exonerează pe reclamantă de plata obligaţiilor sale legale pentru considerentele invocate mai sus.
Referitor la suma de 39.309, 46 Euro, Curtea reţine că reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă cu transport şi montaj (9.900 Euro) care nu sunt scutite de TVA, întrucât nu sunt aferente unor bunuri aflate în garanţie şi asistenţă tehnică (29.409,46 Euro) pentru toate bunurile furnizate de firma OCEA SA către CN APM Constanţa, bunuri care au făcut obiectul unui import.
În atare condiţii, pentru această sumă nu se aplică scutirea de TVA cât timp nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 33 lit.”a” din HG nr. 598/2002.
Reţinând aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, admite recursul şi modifică hotărârea atacată în sensul respingerii cererii reclamantei, ca nefondată.
Decizia civilă nr. 238/CA/28.10.2004
Dostları ilə paylaş: |