Drept comercial


Contencios administrativ. Anulare HCL prin care s-a aprobat schimbul unui teren din domeniul privat al municipiului. Reglementările aplicabile



Yüklə 0,52 Mb.
səhifə30/32
tarix15.09.2018
ölçüsü0,52 Mb.
#82343
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   32

18. Contencios administrativ. Anulare HCL prin care s-a aprobat schimbul unui teren din domeniul privat al municipiului. Reglementările aplicabile.


Reclamanta Prefectura Judeţului Tulcea, prin Prefect, a chemat în judecată la data de 24.10.2003 pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tulcea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu acesta să se dispună anularea hotărârii nr. 252/24.09.2003 a acestuia, prin care s-a aprobat schimbul unui teren din domeniul privat al municipiului Tulcea, situat în str. T. cu un teren proprietate privată a S.C. D. 35 S.R.L. situat în municipiul Tulcea, str. A.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât a fost aprobată cu încălcarea art. 125 din Legea nr. 215/2001 care prevede că asupra bunurilor care aparţin domeniului public sau privat al unităţilor administrativ teritoriale, consiliile locale hotărăsc numai ca acestea să fie date în administrarea regiilor autonome sau instituţiilor publice ori să fie concesionate sau închiriate, vânzarea, concesionarea şi închirierea făcându-se prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.

Aşadar, modalităţile de administrare a bunurilor proprietatea unităţilor administrativ teritoriale fiind indicate explicit în Legea nr. 215/2001 şi forma juridică a schimbului nefiind reglementată odată cu abrogarea Legii nr. 69/1991, hotărârea consiliului local luată în acest sens este nelegală.

Prin sentinţa civilă nr. 213/12.02.2004 Tribunalul Tulcea a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis cererea reclamantei Prefectura Judeţului Tulcea împotriva Consiliului Local Tulcea şi a anulat H.C.L. nr. 252/24.09.2003, ca nelegală.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâtul Consiliul Local Tulcea este nefondată, deoarece potrivit art. 1 din H.G. nr. 1019/2002, „Prefectura este instituţie publică cu personalitate juridică, care se organizează şi funcţionează în fiecare judeţ cu rolul de a îndeplini atribuţiile şi prerogativele conferite prefectului prin Constituţie, legea administraţiei publice locale şi alte acte normative”.
S-a mai reţinut în acest sens că prefectura ca instituţie publică cu personalitate juridică este condusă nemijlocit de către prefect, iar acţiunea este semnată de prefect şi de către secretarul general al prefecturii.

Pe fondul cauzei s-a reţinut că acţiunea este întemeiată şi hotărârea este nelegală, deoarece, deşi autorităţile publice locale au competenţa de a dispune de bunurile proprietate publică sau privată ale unităţilor administrative teritoriale şi art. 12 alin. 1 din Legea nr. 54/1998 prevede că schimbul de terenuri între persoane fizice şi persoanele juridice prevăzute, ori între persoanele fizice şi persoanele juridice private se face cu acordul părţilor contractante, consiliile locale potrivit art. 125 din Legea nr. 215/2001 hotărăsc în privinţa bunurilor ce aparţin domeniului public sau privat de interes local, ca acestea să fie date în administrarea regiilor autonome sau instituţiilor publice, ori să fie concesionate sau închiriate.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că vânzarea, concesionarea şi închirierea se fac prin licitaţie publică, în condiţiile legii.

În consecinţă, s-a reţinut că din analiza textului de lege sus menţionat rezultă că forma juridică a schimbului de terenuri nu este reglementată, acesta fiind prevăzut de art. 76 alin. 3 din Legea nr. 69/1991, în prezent abrogată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tulcea, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului se arată că, greşit, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual active, instanţa a respins-o, considerând că reclamanta Prefectura Judeţului Tulcea are calitatea a ataca hotărârea Consiliului Local Tulcea în instanţă, deoarece identificarea reclamantului nu se poate face decât în cadrul reglementărilor art. 135 din Legea nr. 215/2001, în sensul că prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios actele emise de autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene – cum este şi hotărârea din cauză, dacă le consideră ilegale.

Se mai arată că instituţia Prefecturii, astfel cum este definită prin art. 143 din Legea nr. 215/2001, legea nu-i recunoaşte prerogative şi competenţe de natura celor prevăzute în art. 135, ci le instituie exclusiv în sarcina prefectului, astfel cum prevede şi art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 1019/2003, art. 1 din acest act normativ nefiind decât o referire la o însărcinare dată de Guvern reprezentantului în teritoriu, atribuţiile şi competenţele date prefectului fiind reglementate prin Constituţie şi lege organică.

Pe fondul cauzei se arată că greşit s-a admis acţiunea reclamantei considerându-se că hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea încalcă legea, deoarece prin interpretarea dată Legii nr. 215/2001 şi Legii nr. 54/1998, instanţa înfrânge şi îngrădeşte dreptul de proprietate al unităţii administrativ teritoriale.

Se mai arată că faptul că în noua reglementare, Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală nu se mai reglementează expres forma juridică a schimbului, nu poate duce la concluzia că acest mod de dobândire a proprietăţii este interzis de lege.

Regula privind bunurile care alcătuiesc domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale este dată de art. 123 din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia „Domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale este alcătuit din bunuri mobile şi imobile, altele decât cele prevăzute la art. 122 alin. 1, intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege”, iar conform alin. 2, „Bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Cum excepţiile sunt de strictă interpretare şi nu există nici o dispoziţie expresă care să interzică autorităţii locale a dobândi bunuri ce aparţin domeniului privat în modalitatea schimbului, hotărârea primei instanţe e nelegală şi netemeinică.

Şi referirea la împrejurarea că „forma juridică a schimbului de terenuri nu este reglementată” nu e un argument corect, deoarece formularea dată de art. 123 alin. 2 este suficientă şi concludentă.

Recursul este fondat, reţine instanţa de control.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, se reţine că reclamanta are calitate procesual activă în cauză, având în vedere că prefectura este instituţie publică cu personalitate juridică (art. 1 din H.G. nr. 1019/2003), iar în redactarea cererii de chemare în judecată, ca temei legal s-au amintit dispoziţiile art. 135 din Legea nr. 215/2001, acţiunea fiind semnată de prefect, deci criticile aduse hotărârii în soluţionarea excepţiei sunt nefondate.

Pe fondul cauzei, criticile sunt întemeiate.

Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, „Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel”.

De asemenea, art. 123 (2) din Legea nr. 215/2001 prevede că, „Bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel”, iar dispoziţiile art. 125 (2) din Legea nr. 215/2001 cuprind reglementări referitoare la vânzare, concesionare şi închiriere, care se fac prin licitaţie publică”.

Din analiza teleologică şi sistematică a acestor dispoziţii, rezultă că reglementări speciale (altele decât dispoziţiile de drept comun) sunt în referire la vânzare, concesionare şi închiriere a bunurilor ce fac parte din domeniul privat al municipiului sau al altei autorităţi administrative, în ce priveşte schimbul fiind aplicabile dispoziţiile din Codul civil şi Legea nr. 58/1998.

Aceasta, deoarece potrivit art. 1405 Cod civil, „Schimbul este un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul”, de aici rezultând că schimbul ca şi vânzarea este un contract comutativ, consensual, sinalagmatic. Municipiul, urmare schimbului nefiind lipsit definitiv sau temporar de folosinţa bunului, pentru un preţ, redevenţă sau chirie, ci primind în schimb un altul, ceea ce înseamnă că dreptului de proprietate nu i se aduce nici o atingere, patrimoniul rămânând acelaşi.

Schimbul se face evident, urmare analizelor, expertizelor şi aprobărilor legale, în interesul autorităţii administrative.

Prin urmare, dacă bunurile ce alcătuiesc domeniul privat al autorităţii administrative sunt supuse dreptului comun, deci sunt alienabile, sesizabile şi prescriptibile, cu atât mai mult acestea pot face obiectul unui contract de schimb în condiţiile sus expuse.

Cum excepţiile nu pot fi prevăzute decât expres de legiuitor, referirile primei instanţe în admiterea acţiunii la disp. art. 125 din Legea nr. 215/2001 sunt nelegale, reţine Curtea, urmând ca pentru considerentele sus-expuse şi în aplicarea art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul să fie admis şi modificată în tot sentinţa atacată, în sensul că acţiunea reclamantei va fi respinsă ca nefondată.



Decizia civilă nr. 251/CA/09.11.2004

Yüklə 0,52 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   32




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin