Drept comercial

14. Contencios administrativ. Soluţionarea contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile OUG nr. 13/2001, fără citarea organului constatator emitent al actului de control.

Prin cererea formulată de către SC A.P.A. 2000 SRL Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ, s-a solicitat anularea deciziei nr. 31/2003 emisă de DGFP Constanţa precum şi a procesului-verbal nr. 8/17.12.2002 încheiat de Direcţia Controlului Fiscal Constanţa.

Şi-a motivat reclamanta cererea arătând că, decizia atacată a fost emisă cu încălcarea gravă a dispoziţiilor art.19 alin.2 din OG nr.70/1997 şi ale art.10 din OG 886/1999, întrucât societatea a fost verificată fiscal de două ori pentru acelaşi tip de impozit, aceeaşi perioadă, în baza aceloraşi documente.

A invocat reclamanta că, impozitul pe venit a fost achitat prin compensare cu TVA, astfel că majorările de întârziere şi penalităţile nu au o bază legală.

A învederat reclamanta că, beneficiază de dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor de materiale consumabile, bunuri ce au fost destinate pentru înfiinţarea a 1831 ha. culturi cereale. Cheltuielile efectuate cu produsele consumabile nu au condus la realizarea de venituri întrucât culturile înfiinţate cu aceste seminţe au fost calamitate integral.

Prin sentinţa civilă nr. 316/CA/2003 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea şi a anulat decizia nr. 31 precum şi procesul verbal nr. 8/2002.

Pentru a dispune astfel a reţinut prima instanţă nelegalitatea controlului fiscal din 17.02.2002 privind TVA, majorări şi penalităţi de întârziere prin încălcarea disp.art.19 alin.2 din OG 70/1997 modificat prin OG nr.113/1999.

Faţă de aceasta s-a stabilit că rămâne însă valabil procesul-verbal nr. 1/2002 în ceea ce priveşte TVA de rambursare, fiind menţinută şi măsura compensării TVA cu impozitul pe salarii în sumă de 41.911.109 lei.

În referire la impozitul pe profit, majorări şi penalităţi la acesta, a reţinut prima instanţă că s-a depus originalul facturii nr. 6834971/2001 dovedind realitatea operaţiunii şi deductibilitatea cheltuielilor de 70.054.271 lei.

A concluzionat prima instanţă că în mod greşit organele de control au reţinut că reclamanta datorează impozit pe profit pentru anul 2001 întrucât producţia a fost compromisă din cauza secetei prelungite.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs D.G.F.P. Constanţa criticând-o sub aspectele:

- deşi reclamanta a solicitat anularea procesului verbal nr.8/2002 emis de Direcţia Controlului Fiscal, această autoritate nu a fost citată în proces, hotătârea pronunţată nefiindu-i opozabilă;

- controlul anterior celui contestat a vizat strict soluţionarea cererii de rambursare TVA;

- în mod eronat instanţa a luat în considerare originalul facturii întrucât el nu a fost prezentat organului de control;

- cu privire la suma de 69.734.599 lei reprezentând cheltuieli cu piesele de schimb instanţa de fond a omis a se pronunţa;

- referitor la impozitul pe profit, critică recurenta faptul că instanţa a reţinut greşit că societatea a înregistrat pierderi, atâta vreme cât acest lucru nu se regăseşte în evidenţele contabile ale societăţii; mai mult, societatea a înregistrat profit pe trimestrul III/2001, la care se adaugă cheltuielile nedeductibile rezultând deci profitul impozabil.

Intimata contestatoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru nemotivarea în termenul legal, dar şi sub aspectul nesemnării cererii de recurs de reprezentantul legal al DGFP Constanţa.

Pe fond a arătat intimata că, recurenta nu a solicitat introducerea în cauză a Direcţiei de Control Fiscal şi nici nu are personalitate juridică fiind o unitate în subordinea DGFP. Constanţa.

Verificând cele două excepţii, Curtea reţine că acestea sunt nefondate, motivele de recurs încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct.8 şi 9 din Cod procedură civilă, iar cererea de recurs purtând semnătura şi ştampila.

În ceea ce priveşte critica potrivit cu care în cauză nu a fost citat şi emitentul procesului-verbal de control, Curtea reţine că aceasta este întemeiată pentru considerentele:

Conform disp. art. 10 din Legea nr. 29/1990 – la primirea acţiunii, tribunalul va dispune citarea părţilor, respectiv a persoanelor vătămate în dreptul lor şi a conţinutului actului prin care s-a produs vătămarea.

Art.11 din aceeaşi lege prevede că, instanţa soluţionând acţiunea va putea să analizeze actul administrativ fiind totodată competentă a se pronunţa şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative ce au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

În cauză se atacă decizia emisă de D.G.F.P. ce a soluţionat contestaţia împotriva procesului-verbal nr. 8/2002, emis de Direcţia Controlului Fiscal cu ocazia controlului efectuat la reclamantă.

Acest act administrativ, de control a contribuabilei reclamante, stă la baza emiterii deciziei supuse judecăţii iar instanţa este obligată să se pronunţe şi asupra legalităţii sale.

Provesul-verbal de control fiind emis de Direcţia Controlului Fiscal, în raport de dispoziţiile legale enunţate mai sus dar şi în raport de disp.art.85 dn Cod pr.civilă, se impune deci soluţionarea contestaţiei întemeiate pe disp.OUG nr.13/2001 şi în raport de acest organ – ca parte în proces, hotărârea pronunţată urmând a-i fi opozabilă.

Conform disp. art. 129 Cod procedură civilă, judecătorul veghează în tot cursul procesului la respectarea dispoziţiilor legale, având puterea de a ordona măsurile necesare judecării cererii.

De asemenea, el are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.

În cauză, faţă de dispoziţiile coroborate ale art. 10 şi 11 din Legea contenciosului, prima instanţă, în virtutea rolului activ avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea citării şi a autorităţii publice menţionate în procesul verbal.

Consecinţa neîndeplinirii acestei obligaţii face ca disp. art. 312 alin. 5 teza I-a Cod procedură civilă - soluţionarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, să devină incidente şi să atragă casarea cu trimitere spre rejudecarea cauzei.

În consecinţă, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 şi 5 Cod procedură civilă, a admis recursul declarat şi a casat hotărârea recurată, celelalte motive de recurs nemaimputându-se a fi verificate ele vizând fondul cauzei.

Decizia civilă nr. 215/CA/14.10.2004

În acelaşi sens, Decizia civilă nr. 221/CA/18.10.2004