Curs metode si tehnici fiscale



Yüklə 0,85 Mb.
səhifə1/11
tarix13.05.2018
ölçüsü0,85 Mb.
#50407
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11


CURS METODE SI TEHNICI FISCALE

Tema 1: Impozitul pe venit. Particularităţile impunerii veniturilor persoanelor fizice.

Curs teoretic –4 ore.

  1. Impozit pe venit – noţiuni generale.

  2. Determinarea facilităţilor impozabile acordate de patron.

  3. Modul de acordare a scutirilor fiscale angajaţilor.

  4. Modul de calcul al impozitului pe venit din plăţile salariale.

  5. Determinarea venitului supus impozitării din creşterea de capital.

  6. Reţinerea impozitului din surse de venit altele decît plăţile salariale.

  7. Prezentarea declaraţiei fiscale cu privire la venit de către persoanele fizice şi calcularea impozitului din venitul global.

Surse bibliografice:

    1. Codul Fiscal al RM, Titlu I şi Titlu II. MO al RM ediţie specială din 08.02.2007 în redacţia existentă la data de 01.01.2013

    2. Lege pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale CF nr. 1164-XIII din 24.04.1997. MO al RM ediţie specială din 08.02.2007 în redacţia existentă la data de 01.01.2013

    3. Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în foloful angajatului. Anexa nr. l la Hotărîrea Guvernului nr. 10 din 19 ianuarie 2010

    4. Instrucţiunea cu privire la modul de prezentare de către persoanele fizice a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit nr. 04 din 29.01.2001

  1. Impozit pe venit – noţiuni generale.

Subiecţii impozitului pe venit sînt persoanele fizice rezidente şi nerezidente care obţin venituri din categoria celor impozabile.

Persoana fizică este considerata:



    • cetăţean al Republicii Moldova

    • cetăţean străin

    • apatrid

    • întreprindere cu statut de persoană fizică (întreprinderi individuale(I.I.) şi gospodăriile ţărăneşti (G.T.).


Rezident al Republicii Moldova este orice persoana fizica care corespunde uneia din cerinţele de mai jos:

- are domiciliul permanent in Republica Moldova, inclusiv :



      • se afla la tratament sau la odihna, sau la învăţătură, sau în deplasare peste hotare;

      • este persoana cu funcţii de răspundere a Republicii Moldova, aflată în exerciţiul funcţiunii peste hotare;

- se afla în Republica Moldova cel puţin 183 de zile pe parcursul anului fiscal;

Nerezident al Republicii Moldova este orice persoana fizică care nu corespunde cerinţelor stabilite pentru determinarea ei ca rezident ori, deşi corespunde acestor cerinţe, se afla in Republica Moldova:

      • în calitate de persoana cu statut diplomatic sau consular ori în calitate de membru al familiei unei asemenea persoane;

      • în calitate de colaborator al unei organizaţii internaţionale, create în baza acordului interstatal la care Republica Moldova este parte, sau în calitate de membru al familiei unui asemenea colaborator;

      • la tratament sau la odihna, sau la învăţătură, sau în deplasare, daca aceasta persoana fizica s-a aflat in Republica Moldova exclusiv in aceste scopuri;

      • exclusiv in scopul trecerii dintr-un stat străin în alt stat străin prin teritoriul Republicii Moldova (trecere tranzit);

Obiectul impunerii al impozitului pe venit pentru persoanele fizice rezidente îl constituie:

  1. toate veniturile (din categoria celor impozabile) obţinute din surse aflate pe teritoriul RM,

  2. veniturile obţinute din surse de peste hotare pentru munca efectuată în RM,

  3. veniturile financiare şi investiţionale din surse aflate în străinătate.

Obiectul impunerii al impozitului pe venit pentru persoanele fizice nerezidente îl constituie:

  1. toate veniturile (din categoria celor impozabile) obţinute din surse aflate pe teritoriul RM.

În scopul determinării impozitului pe venit conform CF al RM se dă următoarele explicaţii privind unele venituri:



Venit financiar este considerat venit obţinut din: royalty, anuităţi, de la darea bunurilor în arendă, locaţiune, uzufruct, diferenţe de curs valutar, activele primite gratuit, dobândă alte venituri din activitatea financiară, dacă participarea contribuabilului la aceasta activitate nu este regulată, permanentă şi substanţială.

Royalty (redevenţă) este recompensa regulată obţinută de la darea în folosinţă a activelor nemateriale sau din dreptul de folosinţă a lor, precum şi din dreptul de folosinţă a resurselor naturale.

Anuitate este plata regulată a sumelor de asigurare, ale pensiilor sau îndemnizaţiilor (cu excepţia prestaţiilor de asigurări sociale).

Dobîndă este orice venit obţinut conform creanţelor de orice fel (indiferent de modul întocmirii), inclusiv de la depunerile băneşti, veniturile obţinute în baza unui contract de leasing financiar.

Venit investiţional este considerat venit obţinut din investiţiile de capital şi din investiţiile în activele financiare (dividende), dacă participarea contribuabilului la aceste activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială.

Dividend este venitul rezultat din repartizarea venitului net între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social.

În funcţie de metoda înglobării a veniturilor pentru determinarea impozitului se utilizează atît impunerea globală cît şi impunerea separată.



Global se impozitează:

  1. plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate

  2. facilităţile acordate de patron

  3. onorarii

  4. comisioane

  5. venitul din activitatea de întreprinzător sau profesională

  6. creşterea de capital

  7. dobînzile

  8. royalty (redevenţe)

  9. anuităţi

  10. primele şi premiile care nu sînt specificate ca neimpozabile în legile prin care se stabilesc aceste plăţi

  11. dividendele obţinute de la agenţii economici nerezidenţi

  12. alte venituri conform art. 18 al CF al RM.

Yüklə 0,85 Mb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin