NOTA INFORMATIVĂ
la proiectul hotărîrii Guvernului pentru aprobarea Nomenclatorului şi tarifelor la serviciile prestate contra plată, precum şi a Regulamentului cu privire la modul de formare şi gestionare a veniturilor colectate de subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, autorităţile administrative
şi instituţiile din subordinea acestuia
Prin Hotărîrea Guvernului nr. 896 din 27 octombrie 2014, a fost aprobat Nomenclatorul și tarifele la serviciile prestate contra plată și Regulamentul cu privire la modul de formare și utilizare a mijloacelor speciale ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, autorităților administrative și instituțiile din subordinea acestuia.
Drept temei legal de emitere a actului normativ menționat supra, au servit prevederile articolului 12 alineatul (3) al Legii nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar. Însă, actul legislativ care a stat la baza emiterii Hotărîrii Guvernului nr. 896 din 27 octombrie 2014, a fost abrogat prin Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014 (în vigoare).
Astfel, Ministerul Afacerilor Interne în temeiul prevederilor articolului 43 alineatul (2) al Legii finanțelor publice și responsabilităților bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014, a elaborat proiectul hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea noului Nomenclator al tarifelor la serviciile prestate contra plată, precum şi Regulamentul cu privire la modul de formare şi gestionare a veniturilor obținute din prestarea servicilor de către subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, autorităţile administrative şi instituţiile din subordinea acestuia.
În acest sens, se propune abrogarea Hotărîrii Guvernului nr. 896 din 27 octombrie 2014 ,,Pentru aprobarea Nomenclatorului şi tarifelor la serviciile prestate contra plată, precum şi a Regulamentului cu privire la modul de formare şi utilizare a mijloacelor speciale ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordinea acestuia”.
Totodată, proiectul actului normativ propune ca, veniturile colectate de către subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne să fie gestionate, alături de veniturile generale şi sursele de finanţare, pe măsura încasării lor, pentru finanţarea cheltuielilor aprobate în bugetele acestora, fără a fi condiţionate pentru anumite cheltuieli (pct. 5 din proiectul Regulamentului).
Astfel, veniturile se vor forma în urma încasării la conturile trezoreriale ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, conform noului Nomenclator care se propune a fi aprobat prin proiectul actului normativ.
Nomenclatorul prevede tarifele percepute la acordarea servicilor contra plată de către subdiviziunile Ministerului, spre exemplu: Departamentul trupelor de carabinieri, Clubul sportiv central ,,Dinamo”, Serviciul medical, Serviciul tehnologii informaționale etc.
În acest aspect notăm că, proiectul actului normativ nu diferă esențial de redacția în vigoare, întrucît Ministerul a păstrat conceptul și mecanismul reglementat prin Hotărîrea Guvernului nr. 896 din 24 octombrie 2014, care se propune a fi abrogată, intervenind cu ajustări de ordin tehnic și revizuind unele servicii prestate, care se justifică după cum urmează:
Departamentul Trupelor de Carabinieri:
Nr. d/o
|
Denumirea serviciului prestat
|
Argumentarea propunerilor
|
1.
|
Servicii hoteliere
|
Tarifele pentru serviciile hoteliere sânt reglementate de Hotărârea ANRE nr. 164 din 29 noiembrie 2004 privind Metodologia determinării, aprobării şi aplicăriitarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate
|
2.
|
Examinarea persoanelor fizice de către Centrul profilactic şi expertiză medico-militară pe lângă Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI
|
Tarifele sunt reglementate de către Hotărîrea Guvernului nr. 1020 din 29 decembrie 2011 ,,Cu privire la tarifele pentru serviciile medico-sanitare”.
|
3.
|
Asigurarea protecţiei bunurilor imobile (clădiri, încăperi, teritorii, etc.), a persoanelor juridice, inclusiv a misiunilor diplomatice, cu excepţia celor ce activează pe bază de reciprocitate, cu antrenarea unui personal din rândul militarilor în termen
|
Paza înfăptuită în regim de 24 ore
|
Calculul tarifului
|
Paza înfăptuită în regim de pînă la 24 ore
|
Calculul tarifului
|
8,00
|
Cheltuieli reale – 1754,17 lei x 3 un.de personal în decurs de 24 ore = 5262,51 lei : 730 ore (365zile x 24 ore/12luni) =7,21 lei + 0,79 lei (1,11%) rata creşterii inflaţiei = 8,00 lei
|
12,00
|
Cheltuieli reale – 2972,50 lei x 3 un.de personal în decurs de 24 ore = 8917,50 lei : 730 ore (365zile x 24 ore/12luni) =12,22 lei
|
4.
|
Asigurarea protecţiei bunurilor imobile (clădiri, încăperi, teritorii, etc.), a persoanelor juridice, inclusiv a misiunilor diplomatice, cu excepţia celor ce activează pe bază de reciprocitate, cu antrenarea unui personal din rândul militarilor prin contract (subofiţer)
|
Paza înfăptuită în regim de 24 ore
|
Calculul tarifului
|
Paza înfăptuită în regim de pînă la 24 ore
|
Calculul tarifului
|
27,00
|
Cheltuieli reale – 6614,17 lei x 3 un.de personal în decurs de 24 ore = 19842,51 lei : 730 ore (365zile x 24 ore/12luni) = 27,18 lei
|
35,00
|
Cheltuieli reale – 8456,67 lei x 3 un.de personal în decurs de 24 ore = 25370,01 lei : 730 ore (365zile x 24 ore/12luni) = 34,75 lei + 0,25 lei (0,72%) rata creşterii inflaţiei = 35,00 lei
|
5.
|
Prestarea serviciilor de asigurare şi menţinere a ordinii publice în timpul manifestaţiilor artistice, culturale, sportive, cu antrenarea personalului din rândul militarilor prin contract (ofiţer), iar la antrenarea militarilor în termen şi subofiţerilor, costurile se vor stabili conform punctelor 3 şi 4 din nomenclator
|
Paza înfăptuită în regim de 24 ore
|
Calculul tarifului
|
Paza înfăptuită în regim de pînă la 24 ore
|
Calculul tarifului
|
33,00
|
Cheltuieli reale – 7947,50 lei x 3 un.de personal în decurs de 24 ore = 23842,50 lei : 730 ore (365zile x 24 ore/12luni) = 32,66 lei + 0,34 lei (1,04%) rata creşterii inflaţiei = 33,00 lei
|
40,00
|
Cheltuieli reale – 9790 lei x 3 un.de personal în decurs de 24 ore = 29370,00 lei : 730 ore (365zile x 24 ore/12luni) = 40,23 lei
|
6.
|
Însoţirea încărcăturilor de preţ, a delegațiilor oficiale și particulare
|
Însoţirea încărcăturilor de este prestată conform contractului de prestare a serviciilor aferente, similar cu reglementările actuale ale BPDS „Fulger” a IGP, menţionate în Hotărârea Guvernului nr. 896 din 27 octombrie 2014 ,,Pentru aprobarea Nomenclatorului şi tarifelor la serviciile prestate contra plată, precum şi a Regulamentului cu privire la modul de formare şi utilizare a mijloacelor speciale ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordinea acestuia”.
|
7.
|
Activităţi cultural artistice
|
Drept urmare a aprobării Hotărârii Guvernului nr. 896 din 27 octombrie 2014, în nomenclatorul respectiv n-au fost incluse serviciile cultural-artistice ale Orchestrei – model al DTC, care anterior, până în anul 2014, erau prevăzute în anexa 1, pct. 6 al actului normativ menţionat supra. Astfel, până în anul 2014, Orchestra a beneficiat de venituri suplimentare pentru asigurarea cu rechizite (partituri, partiții, pupitre), accesorii (ulei pentru tompete, corni, baritoane, tube, cremă pentru tromboane, arcuri, ancii pentru clarinet şi saxofoane, pernuţe pentru flaut și instrumentele din lemn), instrumente muzicale etc. După intrarea în vigoare a Hotărîrii Guvernului nr. 896 din 27 octombrie 2014, aceasta nu a mai prestat nici un serviciu contra plată, fapt ce a condiţionat diminuarea calităţii instrumentelor muzicale. Au fost create şi unele impedimente la procurarea echipamentului şi utilajului special (microfoane, stative şi aparataj de sonorizare), militarii din orchestră fiind nevoiţi să folosească la necesitate, aparatajul personal, fapt ce contravine tuturor principiilor dreptului muncii.
Mai mult ca atît, pentru deplasări la manifestațiile cultural-artistice, sunt necesare cheltuieli suplimentare de transport tur-retur, se atestă uzura instrumentelor muzicale, care duce ulterior la cheltuieli suplimentare de mentenanţă a rechizitelor și accesoriilor sus menționate. Ținînd cont de prețurile instrumentelor muzicale, accesoriilor și munca depusă de fiecare persoană în parte, prețul acestor servicii cultural-artistice trebuie să fie de la 150 lei oră, pentru fiecare persoană participantă. De exemplu, o ancie pentru clarinet costă 60 lei care este funcțională doar o săptămînă. Prin această remunerare care va fi efectuată în bază de contract vom putea acoperi cheltuielile suplimentare pentru rechizite, accesorii și a îmbunătăți baza materială a Orchestrei.
|
8.
|
Darea în locaţiune a activelor neutilizate
|
Cuantumul chiriei va fi calculată în baza Legii bugetului de stat pentru anul respective.
|
Direcția administrare și politici de dezvoltare – va comercializa biletele de odihnă pe bază de contract de prestare a serviciilor, corespunzător reglementărilor în vigoare a Hotărîrii Guvernului nr. 896 din 27 octombrie 2014 și care se regăsesc în noul Nomenclator.
Clubul sportiv central “Dinamo”:
Plata pentru acordarea serviciilor de la activitatea sportivă şi de întremare a sănătăţii la pistele de alergări a CSC “Dinamo”
1. Cheltuieli salariale cu contribuţii sociale şi medicale - 210431,00 lei
a) fondul anual de salariu la personalul titular - 165043,92 lei
muncitor 4 persoane x 2016,06 (sal. m. lunar) x 12 luni = 96770,88 lei
antrenor 1 persoane x 5689,42 (sal. m. lunar) x 12 luni = 68273,04 lei
b) contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat - 23 %
165043,92 lei x 23% = 37960,10 lei
c) contribuţii medicale de asigurare obligatorie achitate de patron - 4,5%
165043,92 lei x 4,5% =7426,98 lei
2. Energie electrică:
84000 kw x 2,388 lei = 200592 lei
3. Energie termică:
372 Gkal x 1346,40 lei = 500860,80 lei
4. Apa şi canalizare:
12800 m3 x 29,352 lei = 375705,60 lei
5. Arenda pistelor de alergări :
Pa = Ua x K1 x K2 + Q
P anual = 25973,24 llei x 1,09x 6,80 = 192513,65 lei
6. Reparaţia curentă (1,2 % de la valoarea de bilanţ):
470965 lei x 1,2 % = 5651,58 lei
Total cheltuieli anuale: 1485754,63 lei
Numărul zilelor de antrenament pe an: 205 zile
Numărul de ore planificate pe zi: 8 ore
Numărul de piste 6
Numărul de persoane p/u o pistă 6
Costul la 1 oră de antrenament = Cheltuieli anuale : numarul zilelor de antrenament în an : numărul de ore planificate pe 1zi: numărul de piste
1485754,63 /205 / 8 /6 = 150 lei
Plăţii pentru acordarea serviciilor de la activitatea sportivă şi de întremare a sănătăţii la sectorul de atletism a CSC “Dinamo”
1. Cheltuieli salariale cu contribuţii sociale şi medicale - 148739,56 lei
a) fondul anual de salariu la personalul titular - 116658,48 lei
muncitor 2 persoane x 2016,06 (sal. m. lunar) x 12 luni = 48385,44 lei
antrenor 1 persoane x 5689,42 (sal. m. lunar) x 12 luni = 68273,04 lei
b) contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat - 23 %
116658,48 lei x 23% = 26831,45 lei
c) contribuţii medicale de asigurare obligatorie achitate de patron - 4,5%
116658,48 lei x 4,5% =5249,63 lei
2. Energie electrică:
20800 kw x 2,388 lei = 49670,40 lei
3. Energie termică:
107 Gkal x 1346,40 lei = 144064,80 lei
4. Apa şi canalizare:
740 m3 x 29,352 lei = 21720,48 lei
5. Arenda sectorului de atletisml :
Pa = Ua x K1 x K2 + Q
P anual = 3229 lei x 1,27x 1,0 = 4100,83 lei
6. Reparaţia curentă (1,2 % de la valoarea de bilanţ):
48435 lei x 1,2 % = 581,22 lei
Total cheltuieli anuale: 368877,29 lei
Numărul zilelor de antrenament pe an: 245 zile
Numărul de ore planificate pe zi: 10 ore
Costul la 1 oră de antrenament = Cheltuieli anuale : numarul zilelor de antrenament în an : numărul de ore planificate pe 1 zi
368877,29 /245 / 10 = 150 lei
Plata pentru acordarea serviciilor de la activitatea sportivă şi de întremare a sănătăţii la terenul de volei a CSC “Dinamo”
1. Cheltuieli salariale cu contribuţii sociale şi medicale - 170374,37 lei
a) fondul anual de salariu la personalul titular - 133626,96 lei
muncitor 1 persoane x 2016,06 (sal. m. lunar) x 12 luni = 24192,72 lei
antrenor 1 persoane x 5689,42 (sal. m. lunar) x 12 luni = 68273,04 lei
medic 1persoane x 3430,10 (sal. m. lunar) x 12 luni = 41161,20 lei
b) contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat - 23 %
133626,96 lei x 23% = 30734,20 lei
c) contribuţii medicale de asigurare obligatorie achitate de patron - 4,5%
133626,96 lei x 4,5% = 6013,21 lei
2. Energie electrică:
1100 kw x 2,388 lei = 2626,80 lei
3. Energie termică:
7 Gkal x 1346,40 lei = 9424,80 lei
4. Apa şi canalizare:
750m3 x 29,352 lei = 22014 lei
5. Arenda terenului de volei :
Pa = Ua x K1 x K2 + Q
P anual = 6247,41 lei x 1,09 x 1,1 = 7490,64 lei
6. Reparaţia curentă (1,2 % de la valoarea de bilanţ):
57357 lei x 1,2 % = 688,28 lei
Total cheltuieli anuale: 212618,89 lei
Numărul zilelor de antrenament pe an: 136 zile
Numărul de ore planificate pe zi: 6 ore
Numărul de persoane p/u teren 12
Costul la 1 oră de antrenament = Cheltuieli anuale : numarul zilelor de antrenament în an : numărul de ore planificate pe 1 zi
212618,89 /136 / 6 / = 260 lei
Plata pentru acordarea serviciilor de la activitatea sportivă şi de întremare a sănătăţii la terenul de mini-fotbal a CSC “Dinamo”
1. Cheltuieli salariale cu contribuţii sociale şi medicale - 148739,56 lei
a) fondul anual de salariu la personalul titular - 116658,48 lei
muncitor 2 persoane x 2016,06 (sal. m. lunar) x 12 luni = 48385,44 lei
antrenor 1 persoane x 5689,42 (sal. m. lunar) x 12 luni = 68273,04 lei
b) contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat - 23 %
116658,48 lei x 23% = 26831,45 lei
c) contribuţii medicale de asigurare obligatorie achitate de patron - 4,5%
116658,48 lei x 4,5% = 5249,63 lei
2. Energie electrică:
1400 kw x 2,388 lei = 3343,20 lei
3. Energie termică:
7 Gkal x 1346,40 lei = 9424,80 lei
4. Apa şi canalizare:
820 m3 x 29,352 lei = 24068,64 lei
5. Arenda terenului de mini- fotbal :
Pa = Ua x K1 x K2 + Q
P anual = 5736 lei x 1,27 x 2,5 = 18211,80 lei
6. Reparaţia curentă (1,2 % de la valoarea de bilanţ):
17207 lei x 1,2 % = 206,48 lei
Total cheltuieli anuale: 203994,48 lei
Numărul zilelor de antrenament pe an: 121 zile
Numărul de ore planificate pe zi: 6 ore
Numărul de persoane p/u teren 14
Costul la 1 oră de antrenament = Cheltuieli anuale : numarul zilelor de antrenament în an : numărul de ore planificate pe 1 zi
203994,48 /121 / 6 / = 280 lei
Plata pentru acordarea serviciilor de la activitatea sportivă şi de întremare a sănătăţii la terenul de handbal a CSC “Dinamo”
1. Cheltuieli salariale cu contribuţii sociale şi medicale - 170373,37 lei
a) fondul anual de salariu la personalul titular - 133626,96 lei
muncitor 1 persoane x 2016,06 (sal. m. lunar) x 12 luni = 24192,72 lei
antrenor 1 persoane x 5689,42 (sal. m. lunar) x 12 luni = 68273,04 lei
medic 1persoane x 3430,10 (sal. m. lunar) x 12 luni = 41161,20 lei
b) contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat - 23 %
133626,96 lei x 23% = 30734,20 lei
c) contribuţii medicale de asigurare obligatorie achitate de patron - 4,5%
133626,96 lei x 4,5% = 6013,21 lei
2. Energie electrică:
1800 kw x 2,388 lei = 4298,40 lei
3. Energie termică:
7 Gkal x 1346,40 lei = 9424,80 lei
4. Apa şi canalizare:
810 m3 x 29,352 lei = 23775,12 lei
5. Arenda terenului de handbal :
Pa = Ua x K1 x K2 + Q
P anual = 2295,41lei x 1,35 x 3,5 = 10845,81 lei
6. Reparaţia curentă (1,2 % de la valoarea de bilanţ):
34414 lei x 1,2 % = 412,97 lei
7.Alte cheltuieli 9500 lei
Total cheltuieli anuale: 228630,48 lei
Numărul zilelor de antrenament pe an: 136 zile
Numărul de ore planificate pe zi: 6 ore
Numărul de persoane p/u teren 14
Costul la 1 oră de antrenament = Cheltuieli anuale : numarul zilelor de antrenament în an : numărul de ore planificate pe 1 zi
228630,48 /136 / 6 / = 280 lei
Plata pentru acordarea serviciilor de la activitatea sportivă şi de întremare a sănătăţii la sala de forță a CSC “Dinamo”
1. Cheltuieli salariale cu contribuţii sociale şi medicale - 179585,28 lei
a) fondul anual de salariu la personalul titular - 140851,20 lei
muncitor 3 persoane x 2016,06 (sal. m. lunar) x 12 luni = 72578,16 lei
antrenor 1 persoane x 5689,42 (sal. m. lunar) x 12 luni = 68273,04 lei
b) contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat - 23 %
140851,20 lei x 23% = 32395,78 lei
c) contribuţii medicale de asigurare obligatorie achitate de patron - 4,5%
140851,206 lei x 4,5% = 6338,30 lei
2. Energie electrică:
39800 kw x 2,388 lei = 95042,40 lei
3. Energie termică:
107 Gkal x 1346,40 lei = 144064,80lei
4. Apa şi canalizare:
940 m3 x 29,352 lei = 27590,88 lei
5. Arenda sala de forță :
Pa = Tb x (1+ K1 +K2 +K3) x K4 x S
P anual = 322,6 x (1+0,5+0,5+0,5)x 0,79 x 240 = 152912,40 lei
6. Reparaţia curentă (1,2 % de la valoarea de bilanţ):
647100 lei x 1,2 % = 7765,20 lei
7.Alte cheltuieli 5500 lei
Total cheltuieli anuale: 612460,96 lei
Numărul zilelor de antrenament pe an: 212 zile
Numărul de ore planificate pe zi: 8 ore
Costul la 1 oră de antrenament = Cheltuieli anuale : numarul zilelor de antrenament în an : numărul de ore planificate pe 1 zi
612460,96 /212 / 8 / = 360 lei
Plata pentru acordarea serviciilor de la activitatea sportivă şi de întremare a sănătăţii la sala de forță a CSC “Dinamo”
1. Cheltuieli salariale cu contribuţii sociale şi medicale - 179585,28 lei
a) fondul anual de salariu la personalul titular - 140851,20 lei
muncitor 3 persoane x 2016,06 (sal. m. lunar) x 12 luni = 72578,16 lei
antrenor 1 persoane x 5689,42 (sal. m. lunar) x 12 luni = 68273,04 lei
b) contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat - 23 %
140851,20 lei x 23% = 32395,78 lei
c) contribuţii medicale de asigurare obligatorie achitate de patron - 4,5%
140851,206 lei x 4,5% = 6338,30 lei
2. Energie electrică:
39800 kw x 2,388 lei = 95042,40 lei
3. Energie termică:
107 Gkal x 1346,40 lei = 144064,80lei
4. Apa şi canalizare:
940 m3 x 29,352 lei = 27590,88 lei
5. Arenda sala de forță :
Pa = Tb x (1+ K1 +K2 +K3) x K4 x S
P anual = 322,6 x (1+0,5+0,5+0,5)x 0,79 x 240 = 152912,40 lei
6. Reparaţia curentă (1,2 % de la valoarea de bilanţ):
647100 lei x 1,2 % = 7765,20 lei
7.Alte cheltuieli 5500 lei
Total cheltuieli anuale: 612460,96 lei
Numărul zilelor de antrenament pe an: 144 zile
Numărul de ore planificate pe zi: 7 ore
Numărul de persoane p/u sală 20
Costul unui tichet de antrenament = Cheltuieli anuale : numarul zilelor de antrenament în an : numărul de ore planificate pe 1 zi,numărul de persoane
612460,96 /144/ 7 / 20/ = 30 lei
Plata pentru acordarea serviciilor de la activitatea sportivă şi de întremare a sănătăţii la sala de forță a CSC “Dinamo”
1. Cheltuieli salariale cu contribuţii sociale şi medicale - 179585,28 lei
a) fondul anual de salariu la personalul titular - 140851,20 lei
muncitor 3 persoane x 2016,06 (sal. m. lunar) x 12 luni = 72578,16 lei
antrenor 1 persoane x 5689,42 (sal. m. lunar) x 12 luni = 68273,04 lei
b) contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat - 23 %
140851,20 lei x 23% = 32395,78 lei
c) contribuţii medicale de asigurare obligatorie achitate de patron - 4,5%
140851,206 lei x 4,5% = 6338,30 lei
2. Energie electrică:
Dostları ilə paylaş: |