Drept comercial

6. Contencios administrativ. Contestaţie împotriva unui act de control. Impozit pe profit datorat. Impozit pe veniturile realizate în ţară, de persoane juridice nerezidente. Taxa pe valoarea adăugată.

Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa la data de 7.06.2002, reclamanta S.C. P.S.R. S.R.L.Constanţa, a chemat în judecată pe pârâta D.G. a F.P. Constanţa, solicitând desfiinţarea deciziei nr. 99/99 Bis, din 8 mai 2002, cu consecinţa anulării procesului-verbal de control nr.2469/25.03.2002, încheiat de D.C.F.Constanţa, prin care s-a constatat că datorează bugetului de stat suma de 2.440.750.224 lei.

Prin sentinţa civilă nr.59/CA/21.02.2003, a fost admisă acţiunea, dispunându-se anularea deciziei nr.98/8 mai 2002, astfel cum a fost completată prin decizia nr.99 Bis/2002, emisă de pârâră.

Prin decizia civilă nr. 116/CA/9.06.2003, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a fost admis recursul declarat de pârâta D.G.F.P.Constanţa, s-a casat hotărârea recurată şi s-a trimis cauza aceleaşi instanţe, în vederea examinării şi pronunţării asupra obiectului litigiului (proces-verbal nr. 2469/25.05.2002), precum şi a citării organului constatator al procesului-verbal întocmit de A.F.P. Constanţa.

In al doilea ciclu procesual, după rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 160/CA/15.03.2004, a Tribunalului Constanţa, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi s-a anulat parţial procesul-verbal nr. 2469/25.03.2002 şi decizia nr. 99/99 Bis din 8 mai 2002, în sensul că s-a diminuat cu 250.064.135 lei debitul reprezentând impozit pe venituri, realizate de persoane nerezidente, fiind menţinute celelalte sume ca datorate la bugetul de stat.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

1. Referitor la impozitul pe profit, conform actului de control, cota de impozit se acordă, potrivit art.7 din O.G. nr. 70/1994, modificat prin O.U.G. nr. 217/1999, numai agenţilor economici care au încasat venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie, ceea ce presupune procesarea unei materii prime, apreciere cu privire la care reclamanta nu este de acord.

Insă, din examinarea textului de lege, rezultă că reclamanta nu se încadrează în aceste dispoziţii legale.

2. Referitor la impozitul pe veniturile realizate în România, de persoane juridice nerezidente:

Controlul a constatat că, în perioada februarie-octombrie 2000, reclamanta a achitat unor persoane juridice nerezidente din Turcia, contravaloarea unor servicii de transport naval, prestate de către acestea. Deoarece plata s-a făcut fără ca persoanele juridice rezidente în Turcia să prezinte certificat de rezidenţă fiscală, eliberat de autorităţile străine, a fost stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată a sumei de 608.431.521 lei, la care au fost adăugate majorări de întârziere, de 586.688.997 lei, penalităţi de întârziere de 10% 60.843.152 lei, penalităţi de 0,5% în sumă de 18.252.495 lei.

Potrivit art. 12 din O.G. nr. 93/1998, pentru evitarea dublei impuneri, beneficiarul venitului trebuie să prezinte organelor fiscale din România, certificatul de rezidenţă fiscală, eliberat de organul fiscal din ţara de rezidenţă, prin care să se ateste că este rezident al statului.

Actele depuse de reclamantă nu respectă macheta transmisă de Ministerul Finanţelor Publice cu adresa nr. 260848/19.03.2003, motiv pentru care nu au fost luate în calcul de organul de control.

Excepţie, însă, face înscrisul privind firma C.D., eliberat la 24.09.2002, de Ministerul Finanţelor din Turcia-Direcţia Generală Fiscală, care cuprinde elementele cerute de actul normativ.

In consecinţă, din impozitul stabilit în sarcina reclamantei, în sumă de 608.431.521 lei şi accesoriile aferente, urmează să fie scăzută suma de 250.064.135 lei, reprezentând impozitul pe veniturile realizate de această firmă, împreună cu accesoriile aferente.

In aceste condiţii, actul constatator va fi anulat parţial cât şi decizia contestată.

3. Referitor la taxa pe valoarea adăugată. In ceea ce priveşte suma de 29.750.695 lei, reprezentând TVA constituită pentru neîncasarea în termen a contravalorii unui export, deoarece nu s-a făcut dovada la data controlului că exportul efectuat a fost încasat, nu se mai justifică aplicarea cotei zero de TVA, fiind încălcate prev.art.17 lit.b din O.G.17/2000 şi pct.9.3 lit.d din Normele de aplicare a acesteia.

In ceea ce priveşte amenda în sumă de 34.422.236 lei, care i-a fost aplicată reclamantei, conf. disp. O.G. nr. 18/1994, pentru neîncasarea în termen a valutei, a fost aplicată în mod corect de organul constatator.

Imprejurarea că ulterior controlului, reclamanta a încasat valuta, nu face ca suma de 29.750.695 lei, să apară ca plătită şi nu are drept consecinţă nici anularea amenzii.

Impotriva acestei hotărâri, în termen, au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâtele:

1. Reclamanta P.S.R. S.R.L. solicită admiterea lui, modificarea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza, să se admită în totalitate acţiunea astfel cum a fost formulată.

Se invocă, ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea instanţei de fond fiind nelegală şi netemeinică.

Astfel, potrivit legii, pentru a beneficia de cota de 5%, la calculul impozitului pe profit, este necesar ca bunurile să provină din activitatea proprie a societăţii, să fie exportate direct sau prin contract de comision, iar veniturile în valută să fie încasate printr-un cont bancar din România.

Ori, reclamanta a exportat bunurile din activitatea proprie, a încasat valuta într-un cont bancar din România, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 7 din O.G. nr. 70/1994.

In aceste condiţii, suma de 612.483.843 lei, reprezentând impozitul pe profit, cu majorările şi penalităţile aferente, nu este datorată bugetului de stat, astfel cum a constatat şi expertiza contabilă efectuată în cauză.

Cu privire la venitul realizat de persoane juridice nerezidente, la care s-a calculat impozitul în sumă de 608.431.521 lei, se arată că nu este datorată bugetului de stat în totalitatea sa.

Potrivit art. 12 din O.G.83/1998, atunci când există convenţii pentru evitarea dublei impuneri, sunt aplicabile acele convenţii, în cazul persoanelor nerezidente, care realizează venituri în România.

Adresa trimisă de Ministerul Finanţelor Bucureşti, privind acea machetă, a fost înregistrată la D.G.F.P. Constanţa sub nr. 5256/26.03.2002, iar controlul a fost efectuat la 22.03.2002, astfel că nu se putea pretinde existenţa certificatului de rezidenţă, care să respecte această machetă.

Pe de altă parte, susţine reclamanta, a prezentat organului de control un anumit tip ce certificate de rezidenţă, care chiar dacă nu corespund machetei respective, totuşi atestă că societăţile comerciale nerezidente, care au prestat servicii pentru aceasta, au declarat veniturile şi au plătit impozitul aferent în ţara lor de origine.

In ceea ce priveşte TVA, în sumă de 29.750.695 lei, se susţine că în mod greşit s-a dispus obligarea societăţii reclamante la plata acestei sume.

Prin procesul-verbal din 22.03.2002, organul de control, a stabilit din nou debitul în sumă de 29.750.695 lei, reprezentând TVA aferent aceleaşi sume de la export care era deja încasată.

In temeiul art.9.3 şi 9.9 din Normele de aplicare a O.G.17/2000, organele de control verifică dacă încasarea valutei a devenit efectivă, după aplicarea cotei zero pe TVA.

Ori, reclamanta a încasat valuta din operaţiunea de export, astfel că urma să suporte doar amenda de 34.422.236 lei, aplicată de organul de control.

2. Pârâtele D.G.F.P. Constanţa şi D.C.F. Constanţa au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul menţinerii în tot, atât a deciziei 99/99 Bis din 8.05.2002 a D.G.F.P.Constanţa cât şi a procesului-verbal nr.2469/25.03.2002, încheiat de D.C.F.Constanţa ca fiind legale şi temeinice.

Se arată că prin sentinţa civilă atacată, instanţa de fond a apreciat că, pentru impozitul stabilit în sarcina reclamantei, de 608.431.521 lei şi accesoriile aferente, urmează să fie scăzută suma de 250.064.135 lei, reprezentând impozitul pe veniturile realizate de firma C.D., sens în care a anulat parţial, atât actul de control cât şi decizia atacată.

Nici în timpul controlului, dar nici ulterior, reclamanta nu a făcut dovada faptului că persoanele juridice nerezidente din Turcia, beneficiare a unor venituri din România, deţin certificate de rezidenţă fiscală, emise de Ministerul Finanţelor din Turcia-Departamentul General al Veniturilor Statului.

De asemenea, nici una din copiile prezentate de reclamantă, nu respectă macheta certificatului de rezidenţă fiscală, transmisă de Ministerul Finanţelor Publice-D.G.F.P.Constanţa.

In condiţiile în care S.C. P.S. România S.R.L.Constanţa nu face dovada cu certificate de rezidenţă pentru persoanele juridice implicate în această cauză (A.S., S.D., S. Ltd., U.M. Co., S.D.E.) şi singurul document depus ulterior este pentru una din aceste firme, însă care nu este în traducere legalizată şi conform cu macheta transmisă de organele fiscale din Turcia, recurentele susţin că pretenţiile reclamantei nu pot fi admise.

Analizând motivele invocate şi criticile formulate, Curtea reţine următoarele:

Cu ocazia unui control efectuat la sediul S.C. P.S. Romania S.R.L., s-a stabilit că aceasta datorează bugetului de stat suma de 2.440.750.114 lei, reprezentând TVA, majorări de întârziere aferente TVA, impozit pe profit, majorări de întârziere aferente impozituului pe profit, penalităţi, impozit pe venituri pentru rezidenţi şi majorări de întârziere.

Suma contestată de reclamantă are următoarea componenţă:

1. - impozit pe profit – 612.483.843 lei;

- majorări impozit pe profit – 505.583.851 lei;

- penalitate 0,5% - impozit pe profit – 18.374.515 lei;

2. - impozit pe veniturile realizate de persoanele nerezidente - 608.431.521 lei;

- majorări aferente impozitului pe venituri persoane nerezidente – 586.688.997 lei;

- penalitate 10% - impozit persoane nerezidente – 60.843.152 lei;

- penalitate 0,5% - impozit pe venit persoane nerezidente – 18.252.945 lei;

3. T.V.A.- 29.750.695 lei;

- majorări de întârziere TVA – 340.595 lei.
Referitor la impozitul pe profit:

Obiectul principal de activitate al S.C. P.S. România S.R.L. îl reprezintă activitatea de comerţ cu ridicata al deşeurilor metalice şi nemetalice. Activitatea comercială efectuată de reclamantă, respectiv activitatea de export fier vechi, reprezintă 95% din totalul veniturilor societăţii.

Problema controversată o reprezintă interpretarea textului de lege din O.U.G. nr. 217/1999, pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 7/1994, privind impozitul pe profit, unde la art.7 se arată ”contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, precum şi din prestări de servicii, plătesc o cotă de 5%, pentru partea din profitul impozabil, care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor”.

Insă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta nu poate beneficia de prevederile mai sus-citate, deoarece bunurile exportate nu sunt realizate din activitatea proprie, prin procesare a materiei prime şi nici de facilitatea de 5% la calculul impozitului pe profit.

In aceste condiiţii, reclamanta datorează suma de 612.483.843 lei, reprezentânnd impozit pe profit, prin aplicarea cotei de 25% şi nu a cotei de 5% cum a constituit societatea.

Pentru nevirarea în termen reclamanta datorează majorări de întârziere cât şi penalităţi de 0,5%, astfel cum au fost stabilite în actul de control.

Referitor la impozitul pe veniturile realizate din România, de persoane juridice nerezidente, în sumă de 608.431.621 lei, conform art.12 din O.G. nr. 83/1998, în situaţia în care există convenţii pentru evitarea dublei impuneri, sunt aplicabile prevederile acelor convenţii coroborate cu prev. art. 5 din ordonanţă.

Insă, pentru a se putea beneficia de aceste prevederi, trebuie ca beneficiarul veniturilor să prezinte organelor fiscale din România, certificatul de rezidenţă fiscală, eliberat de organul fiscal din ţara respectivă, prin care să se ateste, că este rezident al statului respectiv şi că-i sunt aplicabile prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri.

Reclamanta nu a îndeplinit aceste condiţii legale, respectiv că aceste persoane juridice nerezidente din Turcia, deţin certificate de rezidenţă fiscală, emise de Ministerul Finanţelor din Turcia-Departamentul General al Venitrilor Statului.

Pe de altă parte, D.G.F.P. Constanţa a primit de la Ministerul Finanţelor Publice din România - Direcţia Generală de Politică şi Legislaţie Fiscală macheta certificatului de rezidenţă fiscală, pe care persoanele fizice sau juridice, rezidenţi turci, ar trebui să le deţină.

Insă, nici una din copiile acestor certificate, prezentate de reclamantă, nu respectă această machetă.

Singurul document depus de reclamantă este numai pentru o singură firmă, respectiv C.D., una din societăţile beneficiare ale plăţilor externe, cu sediul la Istanbul, însă, acest document nu are o traducere legalizată şi nu este conformă cu macheta transmisă de organele fiscale din Turcia.

In aceste condiţii, în mod greşit instanţa de fond a diminuat cu 250.064.135 lei, debitul reprezentând impozit pe veniturile realizate de persoanele nerezidente.
Referitor la taxa pe valoarea adăugată, în sumă de 29.750.697 lei şi majorările de întârziere aferente, susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate.

In urma întocmirii actului de control, această măsură a fost luată, ca urmare a neîncasării la termen a contravalorii unui expert.

Reclamanta nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 9.3 lit. d din H.G. nr. 401/2000, care să justifice aplicarea cotei zero de TVA pentru exportul realizat direct de unităţile ce acţionează în nume propriu.

Ca urmare, prin aplicarea art. 9.9 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, i s-a stabilit reclamantei obligaţia de plată a TVA, prin aplicarea unei cote corespunzătoare librărilor la intern şi a majorărilor aferente, calculate de la data documentului care atestă livrarea bunului.

Sancţiunea aplicată reclamantei a avut în vedere toate actele existente şi operaţiunile efectuate la data efectuării verificării, respectiv neîncasarea în termen a acelui export.

In raport de considerentele expuse, rezultă, în ceea ce priveste recursul declarat de reclamanta S.C. P.S. România S.R.L., că toate criticile aduse hotărârii instanţei de fond sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în conf. cu art. 312 alin.1 Cod predură civilă, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

Aşa cum s-a mai arătat, recursul declarat de cele două pârâte s-a reţinut întemeiat, deoarece instanţa de fond, în mod greşit a făcut aplicarea unor dispoziţii legale în materie, motiv pentru care, reţine instanţa de control, urmează a fi admis, modificându-se în tot sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei formulate de S.C. P.S. România S.R.L.

Decizia civilă nr. 131/CA/20.09.2004