Drept Roman Curs 5



Yüklə 25.74 Kb.
tarix01.03.2018
ölçüsü25.74 Kb.




Drept Roman – Curs 5


Curs 5

Intre edictele date de către magistrații romani, edictul pretorului prezintă un interes deosebit, deoarece pretorul exercita, prin excelenta, atribuțiuni cu caracter judiciar. Ceilalți magistrați deși aveau unele atribuțiuni judiciare, isi desfășurau principala activitate in domeniul administrativ, așa incat edictele lor nu prezintă un interes special pentru studiul DPR.

Prin edictele lor, pretorii, cel urban si cel peregrin, puneau la dispoziția parților cele mai potrivite mijloace procedurale pentru ca ele sa-si poată valorifica pretențiile legitime. Către sfârșitul epocii vechi, când dreptul quiritar devina inaplicabil, activitatea pretorului a capotat o importanta tot mai mare, deoarece ori de cate ori dreptul civil nu oferea un procedeu adecvat in scopul valorificării unor pretenții legitime, el crea mijloace noi, sancționând pe cale procedurala noi drepturi subiective.

Totodată, utilizând mijloace procedurale, pretorul a creat noi instituții juridice si astfel s-a format o noua ramura de drept, dreptul pretorian, constituit ca o replica la vechiul drept civil.

In felul acesta, romanii au reusit sa extinda sfera de reglementare juridica pe cale procedurala, de vreme ce o pretentie care este valorificata pe cale judiciara devine drept subiectiv. Prin urmare, romanii au creat drepturi subiective si prin legi, si prin mijloace procedurale cu ocazia judecarii proceselor. Totodata pretorul a reusit sa creeze noi institutii juridice, care spre sfarsitul republicii s-au constituit in dreptul pretorian.

In sens formal, edictul pretorului era valabil pe termen de 1 an, atat cat dura si magistratura, dar, in fapt, anumite dispozitii, acelea care se dovedeau utile, erau preluate si de pretorii urmatori, iar prin pretori succesivi, acele dispozitii se fixau definitiv in corpul edictului. De aceea, Cicero spunea ca, pe vremea sa, edictul pretorului era format din doua parti: EDICTUM VETUS si EDICTUM NOVUM.



      • In edictum vetus erau cuprinse acele dispozitii care treceau de la un pretor la altul.

      • In edictum novum erau cuprinse noile dispozitii introduse de fiecare pretor in parte.

Activitatea creatoare a pretorului a ajuns la apogeu in vremea lui Cicero. Mai tarziu, insa, imparatul Hadrian i-a ordonat lui SalvIus Iulianus sa codifice edictul pretorului si sa-i dea o forma definitiva, forma de la care viitorii pretori nu se mai puteau abate. Din acel moment, activitatea creatoare a pretorului a incetat, iar edictul codificat de Salvius Iulianus este denumit EDICTUM PERPETUUM ca si edictul valabil pe termen de 1 an.

Edictum perpetuum a lui Iulian nu s-a pastrat nici el, fiind distrus de barbari. De aceea, in epoca moderna s-a pus problema reconstituirii sale, reconstituire care s-a facut pe baza fragmentelor din lucrarile jurisconsultilor care au comentat edictum perpetuum, fragmente ce au ajuns la noi prin Digestele Imparatului Justinian. Cea mai buna reconstituire a fost facuta de profesorul german Otto Lenel prin lucrarea intitulata tot « Edictum Perpetuum ». Porivit acestei reconstituiri, Edictum Perpetuum era impartita in 4 parti:

1.Despre organizarea proceselor.

2.Mijloace procedurale de drept civil

3.Mijloace procedurale de drept pretorian

4.Despre executarea sentintei

Fata de faptul ca dreptul pretorian s-a constituit in opozitie cu dreptul civil, s-a pus problema definirii raportului dintre dreptul civil si dreptul pretorian. In vederea definirii acestui raport s-au avut in vedere doua principii .


  • Potrivit primului principiu, pretorul nu poate crea drept.

  • Potrivit celui de-al doilea principiu , dreptul pretorian este vocea vie a dreptului civil.

In aparenta, cele doua principii se contrazic, dar, in realitate, ele se completeaza reciproc, deoarece afirmatia ca pretorul nu poate crea drept trebuie inteleasa in sensul ca pretorul nu poate crea drept civil, intrucat acesta este creat numai de catre popor in forma legii, insa pretorul poate influenta linia de evolutie a dreptului civil asa cum rezulta din definitia dreptului pretorian conform careia: JUS PRETORIUM EST QUOD PRAETORES INTRODUXTERUNT ADIUVANDI VEL SUPPLENDI VEL CORRIGENDI IURIS CIVILIS GRATIA PROPTER UTILITATEM PUBLICAM (,,Dreptul pretorian este cel creat de pretori pentru a veni in sprijinul dreptului civil, pentru a-l completa si pentru a-l corecta, in conformitate cu binele public”.)

Din aceasta definitie, rezulta ca pretorul influenteaza evolutia dreptului civil pe trei cai, pe care le denumim ADIUVANDI IURIS CIVILIS GRATIA, SUPPLENDI JURIS CIVILIS GRATIA, CORRIGENDI JURIS CIVILIS GRATIA.



  • In primul caz, pretorul interpreteaza de asa maniera dispozitiile dreptului civil, incat sa extinda sfera lor de aplicare .

  • In al doilea caz, pretorul completeaza dispozitiile dreptului civil cu noi dispozitii, astfel incat sa poata fi solutionate si noile cazuri ivite in practica juridica .

  • In al treilea caz, atunci cand constata ca anumite dispozitii ale dreptului civil sunt depasite, pretorul le desfiinteaza.

In epoca postclasica, distinctia dintre dreptul civil si dreptul pretorian s-a mentinut, dar in vremea lui Justinian cele doua randuieli juridice s-au contopit, in sensul ca nu mai dispunem de criterii pentru a distinge intre institutiile dreptului civil si institutiile dreptului pretorian.

In epoca veche, normele dreptului privat roman au fost exprimate si prin jurisprudenta. Jurisprundenta este stiinta dreptului roman, creata de juristconsulti prin interpretarea textelor din vechiile legi. Jurisconsultii romani erau oameni de stiinta, cercetatori in domeniul dreptului, dar nu erau functionari publici, nu practicau si nu erau remunerati.

Ei desfasurau activitatea de cercetare juridica din proprie initiativa si pe cont propriu. Aceasta activitate era atat de apreciata incat Cicero spunea « Casa jurisconsultului este oracolul intregii cetati.” Dar pana in anul 201 i.Hr. jurisprudenta a avut un caracter religios, deoarece, atunci cand s-a adoptat Legea celor XII table nu au fost publicate toate dispozitiile de drept procesual sau de procedura civila, adica nu au fost publicate zilele faste si formulele solemne ale proceselor. Avand in vedere faptul ca la romani procesele puteau fi judecate numai in anumite zile denumite ZILE FASTE, iar procesele presupuneau pronuntarea unor FORMULE SOLEMNE si greseala unui singur cuvant atragea pierderea procesului.

Intrucat atat zilele faste cat si formulele solemne ale proceselor au ramas si pe mai departe un monopol al pontifilor, numai acestia se puteau dedica cercetarii stiintifice in domeniul dreptului. In anul 301 un libert , un dezrobit a lui Appius Claudius Caecus pe nume Gnaeus Flavius a divulgat si zilele faste si formulele solemne ale proceselor afisandu-le in forum.

Din acel moment, jurisprudenta a devenit laica, in sensul ca orice persoana se putea dedica cercetarii stiintifice in domeniul dreptului.Totusi, pana in secolul I i.Hr., jurisprudenta laica a avut un caracter empiric de speta, intrucat jurisconsultii se margineau sa ofere consultatii in legatura cu textele din legi care se aplica la anumite cazuri, precum si in legatura cu formulele solemne pe care partiile trebuie sa le pronunte cu ocazia judecarii proceselor.

Incepand din secolul I, jurisprudenta dobandeste un caracter stiintific, de vreme ce jurisconsultii se preocupau de formularea unor principii juridice si sistematizau intreaga materie supusa cercetarii pe baza acelor principii. Cu toate ca jurisconsultii nu erau practicieni, totusi activitatea lor de cercetare avea implicatii practice, implicatii care isi gaseau expresia in cuvintele respondere, cavere si agere.



      • RESPONDERE desemneaza consultatiile pe care le ofereau jurisconsultii in cele mai diverse probleme de drept.

      • CAVERE desemneaza consultatiile oferite in legatura cu forma actelor juridice.

      • AGERE desemneaza consultatiile oferite judecatorilor in legatura cu judecarea unor procese.

In epoca clasica, jurisprudenta a ajuns la apogeu, caci in aceasta epoca au trait si s-au afirmat cei mai mari jursconsulti si au fost elaborate cele mai valoroase lucrari. Totodata jurisconsultii clasici au creat terminologia juridica, au formulat principiile dreptului si, totodata, au creat acele institutii juridice care se aplica si in zilele noastre. De altfel, inca din epoca lui Octavianus Augustus s-au fondat doua scoli de drept:

1. Scoala sabiniana - a fost fondata de Caius Ateius Capito

2. Scoala proculiana - a fost fondata de Marcus Antistius Labeo

In linii generale, scoala Sabiniana avea orientare conservatoare, caci promova solutiile Legilor celor XII table, iar scoala proculiana avea orientare novatoare, progresista, intrucat ea urma linia de gandire a edictului pretorului. Denumirile celor doua scoli provin de la numele celor mai valorosi discipoli ai fondatorilor: Sabinus si Proculus.

Massurius Sabinus a scris un tratat celebru de drept civil pe care l-au comentat toti jurisconsultii clasici, comentarii denumite LIBRI AD SABINUM. Il mentionam, de asemenea pe Caius Cassius Longinus, care era atat de apreciat incat la un moment dat scoala Sabiniana era denumita si scoala casiana. Deosebit de valoros a fost si Salvius Iulianus care a codificat edictul pretorului si a scris o lucrare enciclopedica denumita Digesta (ceea ce cuprinde totul).

In vremea lui Antonin Piul s-a remarcat jurisconsultul Pomponius, care a scris o istorie a jurisprudentei romane. Lucrarea s-a pierdut, dar un lung fragment din aceasta lucrare a ajuns pana la noi in Digestele lui Justinian. O enigma a dreptului roman este jurisconsultul Gaius, deoarece banuim ca ar fi trait la jumatatea secolului II, dar niciun contemporan nu il mentioneaza, pentru a constata in secolul V ca lucrarile sale se bucurau de o mare faima. S-a afirmat de anumiti autori ca ar fi fost un sclav grec dezrobit sau ca ar fi de origine daca; fapt este ca in legatura cu Gaius s-au scris cele mai multe lucrari in toate universitatile din lume si nu pentru ca Gaius ar fi fost deosebit de original, ci pentru ca una din lucrarile sale denumia Institutiones a ajuns pana la noi pe cale directa sub forma unui manuscris palimpsest.

Palimpsestul este un papirus de pe care s-a sters textul initial, iar in locul acestuia s-a scris un alt text. In cazul nostru, prin secolul VI, un calugar a sters textul institutelor lui Gaius si, in locul lui, a scris un imn religios. Peste sute de ani, cercetand biblioteca episcopala de la Verona, profesorul Niebuhr a descoperit la 1816 acest papirus.

Profesorul Niebuhr si-a dat seama imediat ca este vorba despre un palimpsest si a aplicat anumiti reactivi chimici pentru a descifra textul initial, constatand ca a descoperit institutele lui Gaius. La vremea aceea, reactivii chimici erau primitivi, incat papirusul s-a carbonizat, iar unele cuvinte, mai ales in partea finala, nu au putut fi citite, astfel incat manuscrisul de la Verona este lacunar.

Intamplarea a facut ca la 1933 in Egipt sa se descopere un nou papirus care cuprinde chiar partea finala a institutelor lui Gaius, astfel incat lacunele manuscrisului de la Verona au putut fi completate. Papirusul descoperit in Egipt este denumit Noul Gaius sau Gaius din Egpt.

Institutele lui Gaius sunt un manual de scoala, adresat studentilor in drept, astfel incat materia este tratata sistematic pe baza unor principii si ofera posibilitatea reconstituirii fizionomiei institutiilor juridice romane din epoca veche si de la inceputul epocii clasice, insa cei mai mari jurisconsulti ai Romei au trait la sfarsitul secolul II si la inceputul secolului III. Este vorba despre Papinian, Paul si Ulpian.

Aemilius Papinianus a fost considerat cel mai mare jurisconsult al Romei si de contemporani, si de posteritate. De altfel, el era denumit PRIMUS OMNIUM sau oferit solutii optime tuturor cazurilor reale sau imaginare. Paul si Ulpian au fost discipolii sai.

Iulius Paulus a fost extrem de original si foarte productiv dar avea un stil ermetic pe cand contemporanul si rivalul sau Ulpius Domitius nu a fost atat de original dar era foarte accesibil.

De aceea o treime din Digestele Imparatului Justinian este formata din fragmente care au fost extrase din lucrarile lui Ulpian.

Ultimul jurisconsult clasic care a desfasurat o activitate creatoare este Modestin sau Herenius Modestinus. In epoca postclasica, pe fondul decaderii generale a societatii romane, a decazut si jurisprudenta, incat jurisconsultii postclasici nu au mai desfasurat o activitate creatoare, ci s-au marginit sa rezume sau sa comenteze lucrarile jurisconsultilor clasici, lucrari care au fost elaborate cu secole in urma si erau atat de numeroase incat nu puteau fi cunoscute integral de o singura persoana.

Profitand de aceasta situatie, unii avocati sau chiar partile aflate in proces au inceput sa falsifice textele jurisconsultilor clasici, punand pe seama acelor jurisconsulti afirmatii pe care nu le facusera, cu scopul de a castiga procesele. Pentru a se pune capat acestei practici, in anul 426 s-a dat o constitutiune imperiala denumita LEGEA CITATIUNILOR, prin care s-a prevazut ca in fata judecatorilor pot fi citati numai cinci jurisconsulti clasici, care erau celebri, lucrarile lor erau cunoscute si nu puteau fi falsificate fara ca judecatorul sa depisteze falsul.

Este vorba despre Papinian, Paul, Ulpian, Gaius si Modestin. De regula, cei cinci jurisconsulti aveau aceleasi opinii, in diverse probleme de drept, dar uneori parerile lor erau controversate (diferite). In asemenea cazuri, legea spune ca se va urma parerea majoritatii.



Uneori aparea si paritatea. In acest caz, cand doi jurisconsulti aveau o parere, doi o alta parere, iar al cincilea nu se pronunta, in acea problema de drept judecatorul trebuia sa urmeze parerea lui Papinian si, daca tocmai Papinian era acela care nu se pronunta, judecatorul trebuia sa opteze, sa aleaga intre cele doua solutii. La sfarsitul legii citatiunii s-a republicat o constitutiune imperiala data de imparatul Constantin cel Mare in anul 321, prin care imparatul Constantin desfiintase toate notele critice pe care Paul si Ulpian le facusera la adresa operei lui Papinian, deoarece, in conceptia imparatului Constantin, Papinian era in afara criticii.

Dostları ilə paylaş:


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə