Era libertatii statul national-legionar

13. Ofensiva „Ajutorului Legionar”. Semnificatia spirituala si nationala a acestei opere

Pâna la sfârsitul anului 1940, „Ajutorul Legionar” luase o dezvoltare extraordinara, comparând cu timpul scurt de când intrase în functiune. În trei luni prezenta si eficacitatea acestui organism s-a raspândit în toata tara, patrunzând în cele mai umile paturi ale populatiei. Ca sa întelegem fulgeratoarea ascensiune a acestui asezamânt legionar, trebuie sa pornim de la starea de spirit a populatiei dupa biruinta de la 6 Septembrie, dispusa la toate sacrificiile. Reproducem aici comentariul unui ilustru gazetar, Ion Diaconescu, aparut în Buna Vestire din 1 Ianuarie 1941, în care se explica „misterul” reusitei acestei institutii. A fost o avalansa de generozitate a întregului neam, trezita si pusa în valoare de forta spirituala a miscarii:

Revista realizarilor dinamismului legionar „Ajutorul Legionar”

”Una din poruncile testamentului moral al Capitanului, lasat neamului pentru reînvierea sa, este: legea ajutorului reciproc.

Dupa biruinta Miscarii, acest comandament al fondatorului României Noi, a fost materializat de Comandamentul Legiunii într-o organizatie temeinica si cu ramificatii pe întreg cuprinsul tarii, denumita „Ajutorul Legionar”.

Rosturile acestei institutii nu sunt de milostenie si pomana, ci de a stârni si dezvolta solidaritatea Romanilor.

Oricare frate de un sânge cu noi, cazut în nenorocire, are drept, nu la pomana sau milostenie, ci la un sprijin spre a se ridica, pentru a se reface si a deveni un element bun al colectivitatii românesti;

Acest drept, al celui sarac în nenorocire, este, în celalalt talger al balantei, o datorie a tuturor consângenilor.

Fratele cazut este o pierdere morala si biologica a natiei. Ridicarea lui este un câstig pentru întreaga comunitate.

Scopul urmarit de Ajutorul Legionar este deci numai în aparenta de ajutorare materiala. În fond el urmareste trezirea si afirmarea solidaritatii natiei, fiind astfel de esenta pur morala si, daca vreti, rasiala.

Cu aceste atribute, „Ajutorul Legionar” poarta pecetea în sensul spiritual al cuvântului.

Si aceasta cu atât mai mult într-o tara, în care solidaritatea nationala era foarte precara si efemera.

Rezultatele obtinute de „Ajutorul Legionar”, în abia trei luni de activitate, sunt o dovada incontestabila asupra capacitatii ogorului sufletesc al natiei, de a primi si fecunda samânta revolutiei spirituale legionare.

Au daruit „Ajutorului Legionar” daruri de bani sau în natura, aproape un milion de români, sau daca socotim pe capete de familie, cam unul din trei.

Prin urmare, a treia parte din natie s-a solidarizat cu opera urmarita de „Ajutorul Legionar”, în scurtul timp de trei luni de zile.

Un asemenea rezultat a întrecut cele mai optimiste asteptari.

În sufletul neamului nostru, zac nestiute si nefolosite, virtuti împaratesti cu care se pot face minuni.

Este rostul Legiunii de a trezi la viata aceste virtuti si a le valorifica întru edificarea celui mai stralucit viitor.

În presa timpului, întâlnim numeroase informatii referitor la actele de caritate ale „Ajutorului Legionar”, si acestea, desigur, nu reprezinta decât o mica parte din acelea ce s-au înfaptuit. Legionarii, angajati în activitatile „Ajutorului Legionar”, nu erau preocupati de propaganda si afisaj personal, ci se aflau zi si noapte pe teren, pâna la epuizare, batând la casele celor nevoiasi, pentru a le asculta pasurile si a le da o mâna de ajutor.

Aproape nu era saptamâna sa nu se anunte deschiderea unei noi cantine sau a unui nou sediu al organizatiei, în diferitele cartiere ale Capitalei. În 23 Octombrie, într-o singura zi, „Ajutorul Legionar” anunta ca s-au distribuit în Bucuresti 3071 mese. În acel moment functionau la Bucuresti 11 cantine scolare, în care s-au servit 1525 mese. Copiii saraci s-au bucurat de masa în mod gratuit. La cantina „Voievodul Mihai”, se ospatau împreuna refugiati, intelectuali si muncitori, cu o capacitate zilnica de 1396 de mese. Nu trebuie uitat ca aceste ospatarii populare erau în functiune abia la o luna de la întemeierea „Ajutorului Legionar”.

”Ajutorul Legionar” a luat sub ocrotire de la primele saptamâni de activitate familiile legionarilor cazuti. În scopul grabnicei ajutorari, Ilie Gârneata, seful organizatiei, a adresat în 12 Octombrie un chestionar acestor familii, cu rugamintea de a raspunde întrebarilor puse:

1. Date biografice asupra legionarului cazut.

2. Date în legatura cu situatia materiala, în general, a întregii familii.

3. Date în legatura cu situatia personala a fiecarui membru al familiei (vârsta, studii, profesia).

4. Date asupra altor persoane care erau sprijinite de cel ucis.

5. Orice alte date în legatura cu întocmirea unei statistici în aceasta chestiune. Odata în posesia acestor raspunsuri, Ilie Gârneata s-a îngrijit ca familiilor celor cazuti sa primeasca un prim ajutor în numerar, ramânând ca prin masuri ulterioare sa se bucure de o asistenta permanenta.

La 1 Noiembrie a fost inaugurata Cantina Comisariatului Refugiatilor de pe Strada Brezoianu, în prezenta Arhiereului Veniamin Pocitau, a Doamnei General Antonescu, Ilie Gârneata, Dr. Ilie Colhon, comisarul refugiatilor din Ardealul de Nord si Doamna Claudian Tell.

În provincie se desfasura aceeasi activitate febrila pentru ajutorarea refugiatilor si a familiilor sarace. Aproape n-a fost judet în care sa nu se fi creat un restaurant popular si sa nu existe o organizatie care sa se ocupe de cei lipsiti de mijloace.

În 20 Octombrie, „Ajutorul Legionar” concepe o operatie strategica de înalt nivel pentru cunoasterea nevoilor populatiei: Recensamântul Saraciei. În loc ca lumea saraca a Capitalei sa întinda mâna pentru a cere o bucata de pâine sau a bate pe la usile stapânirii, mergeau legionarii în întâmpinarea lor, cautându-i la ei acasa pentru a le cerceta lipsurile si a lua masurile de ajutorare. Comunicatul din presa spune urmatoarele:

Echipele „Ajutorului Legionar” pe teren

”Se întreprinde aici în Capitala tarii recensamântul întregii populatii nevoiase, facut dupa un plan de ansamblu, alcatuit în chip metodic.

Este cea mai vasta ancheta facuta în tara noastra pâna astazi, ale carei rezultate statistice vor constitui oglinda starilor sociale din Capitala, dupa care se va pasi întâi la ajutorarea si plasarea în servicii a celor nevoiasi si lipsiti de munca, pentru combaterea crizei economice actuale; apoi la stabilirea normelor ce vor calauzi mâine politica de Stat, în domeniul social si economic.

În odaitele mizere, adesea facute din scânduri, legionarii alcatuiesc fisa nevoiasului.

În fise se prevede nationalitatea si religia celor cercetati, cauzele saraciei, nevoile imediate si posibilitatile de plasare a celor fara lucru.

Ancheta nu se termina cu promisiuni, ci de îndata familiile vizitate primeau un ajutor minim: asistenta medicala, internari în spitale, alimente, lemne de foc, o mica suma de bani etc.

Echipele „Ajutorului Legionar” îsi îndeplineau aceasta misiune cu sobrietate si demnitate, dar si cu inima. Prezenta lor în mahalalele Capitalei a fost cea mai buna propaganda ce se putea face în grelele împrejurari de astazi”.

”Ajutorul Legionar” a întreprins o vasta actiune de ajutorare a sinistratilor din zonele atinse de cutremur. Ilie Gârneata, seful institutiei, a parcurs 1000 de kilometri pentru a vizita orasele lovite de cutremur si a luat masuri de ajutorare pe baza propriilor constatari pe teren. În zilele de 15, 16 si 17 Noiembrie s-a interesat de daunele suferite de populatie în Iasi, Vaslui, Bârlad, Tecuci, Râmnicu-Sarat, Panciu si Ploiesti, împartind un prim ajutor de patru milioane de lei.

În 14 Decembrie 1940, „Ajutorul Legionar” anunta proxima inaugurare, a zece cantine scolare numai în Capitala. Ziarele publica si o lunga lista a realizarilor „Ajutorului Legionar” în mai multe judete din tara.

Generalul Antonescu, în darea de seama asupra guvernarii de la 6 Septembrie la 31 Decembrie 1940, pune între înfaptuirile din aceasta perioada si realizarile „Ajutorului Legionar”:

Înfiintarea de cantine gratuite sau cu pret redus în toata tara, 500.000 mese gratuite, distribuite în trei luni de Miscarea Legionara”.

14. O manifestatie comunista

În ziua de 3 Noiembrie, partidul comunist a organizat o manifestatie de protest a ceea ce numeau ei „regimul fascist” si contra prezentei armatelor germane în România, pe care le denuntau ca „armate de ocupatie”.

Sefii lor au ales ca loc de manifestatie Halele Obor si au fixat-o într-o Duminica dimineata, când o multime de locuitori din cartier veneau sa se aprovizioneze la aceasta piata. Socoteala lor era clara. Cum putini ar fi raspuns chemarii partidului, numarul lor anemic s-ar fi amestecat cu masa precupetilor si a cumparatorilor si, în modul acesta, ar fi dat impresia unei „mari” adunari de protest.

Prefectura de Politie fusese informata de planurile comunistilor prin Florin Becescu, care conducea, sub Moruzov, sectia anticomunista din Serviciul Secret si ramasese în acest post si sub noi, fiind un specialist în materie.

Am avut prilejul sa vorbesc cu Florin Becescu dupa manifestatia de la Obor, fiindu-mi prezentat de catre Mile Lefter. M-am întretinut câtva timp cu el asupra problemei comuniste. M-a asigurat ca organizatia lor clandestina din Capitala nu prezinta nici un pericol real pentru Stat, fiind constituita din câteva zeci de persoane. Apoi si acest aparat minuscul, jumatate este infiltrat de agenti ai Serviciului Secret, încât toate miscarile lor sunt perfect controlate. Singura lor posibilitate de manifestare este sa azvârle din când în când manifeste prin curtile oamenilor, pâna ce se descopera filiera lor si multiplicatorul.

Ca si alte dati, informatia primita de la Florin Becescu s-a adeverit întocmai. Prefectura de Politie a concentrat în dimineata de Duminica, la Obor, un contingent puternic de comisari si agenti, care au ocupat punctele strategice ale pietei, pentru a putea taia fuga manifestantilor. Când au aparut agitatorii comunisti, s-a vazut ca desfasurarea de forte era prea mare. Nu erau mai multi decât 15- 20. S-au urcat pe niste scaune sau scânduri si unii dintre ei au început sa vorbeasca multimii, în timp ce altii împrastiau manifeste. Dar n-a trecut decât câteva minute, pâna ce au putut sa se strecoare prin multime si sa fuga. În goana dupa ei, s-a întâmplat un tragic accident, care a costat viata unui legionar. Functionarul de la Prefectura de Politie, Chirica Nita, alerga dupa un manifestant comunist pe care-l credea o capetenie a lor, vroind sa-l captureze. Ceilalti care veneau din urma l-au confundat pe Chirica cu unul dintre comunistii care fugeau si, dupa mai multe somatii, au tras în directia lor. Nita Chirica s-a prabusit într-un lac de sânge, ranit mortal, în timp ce comunistul urmarit de el se pare ca a scapat.

Manifestatia comunista planuita la Obor s-a dizolvat înainte chiar ca sa fi prins corp si lumea adunata în piata sa stie despre ce este vorba. N-a avut nici un rasunet si nici nu s-a vorbit de ea în Capitala. Punctul ei negru a fost tocmai moartea accidentala a acestui brav legionar, cazut la datorie în combaterea inamicilor patriei.

Legionarul Chirica Nita a fost înmormântat la Predeal în 6 Noiembrie 1940. S-a savârsit mai întâi slujba înmormântarii la Biserica Sf. Ilie Gorgani, unde i-a fost adus sicriul, în prezenta Colonelului Zavoianu, Prefectul Politiei Capitalei. Au mai asistat la slujba Maiorul Orasanu, Secretarul-General al Prefecturii, Inspectorul de Politie, Eremia Socariciu, chestor de politie Ilie Stânga, chestor Virgil Popa, Dr. Jianu, Comandor Popovici si Victor Apostolescu, care a comandat ceremonia.

Dupa slujba s-a format o coloana legionara de autobuze, care au transportat sicriul lui Nita Chirica pâna la Predeal, unde a avut loc actul înhumarii, în cimitirul eroilor legionari.

Pentru ziua de 13 Decembrie, partidul comunist a anuntat din clandestinitate ca se vor produce greve si tulburari. Cum s-a raportat în Consiliul de Ministri, ziua de 13 Decembrie a trecut în liniste în toata tara. S-au facut arestari de comunisti în anumite centre, la Radauti, Sibiu, Suceava, Botosani, Iasi si Giurgiu, prinsi pe când raspândeau manifeste. Marea majoritate a celor arestati erau evrei.

15. „Axa”

Un grup de intelectuali din Legiune considerând ca trebuie sa se accentueze cu mai mare energie coordonatele doctrinare ale Miscarii în presa regimului si ca gazetele ce le avem nu raspund deplin acestui deziderat, mi-au cerut aprobarea ca sa scoata un nou ziar, al carui nume sa fie Axa.

Alegând acest titlu, membrii acestui cerc vroiau sa arate ca sunt continuatorii vechii publicatii a Miscarii, Axa, aparuta în anul 1936, iar de alta parte sa sublinieze ca România apartine sistemului de alianta al Puterilor Axei, iar ei vor sustine, prin scrisul lor, noua orientare de politica externa a tarii noastre. Axa a aparut în 2 Decembrie 1940, purtând subtitlul „ziar de lupta politica si doctrinara legionara”. Era un cotidian de seara, avându-l ca director pe Pavel Costin Deleanu, iar ca prim-redactor pe Crisan Axente. Acesta era cunoscut în lumea legionara sub forma prescurtata a numelui sau de botez, Crisu Axente.

Paul Costin Deleanu era un vechi colaborator al revistei Axa, si îsi facuse un nume în publicistica româneasca. Avea o solida formatie filozofica, iar colaborarea lui, alaturi de Vasile Marin si Mihai Polihroniade la Axa, , era o garantie ca noua gazeta nu se va îndeparta de la linia de gândire legionara.

Crisu Axente era Doctor în Drept de la Paris si se tragea din istorica familie a tribunului Axente, care a jucat un mare rol, sub conducerea lui Avram Iancu, în luptele cu ungurii din anii 1848-1849. Tatal lui a descalecat din Ardeal si s-a asezat la Turnu Severin unde a profesat avocatura. Aici s-a nascut Crisu Axente.

Sub guvernarea legionara, Crisu Axente a fost numit, în graba primelor zile, Prefect al Judetului Mehedinti, pentru ca mai târziu sa renunte la acest post si sa vina la Bucuresti, unde, credea el, ca prin formatia lui intelectuala, va putea fi mai de folos luptei noastre.

Gazeta Axa, desi aparuta mai târziu decât confratii ei Buna Vestire si Cuvântul, s-a impus repede opiniei publice prin stilul ei sobru si rigoarea analizelor ei politice.

Prin aparitia Axei, presa legionara a atins apogeul posibilitatilor ei de dezvoltare din acel moment. Cele trei ziare au depasit tirajul vechilor gazete, Universul, Curentul si Timpul, devenind organele predilecte de informatie ale paturii urbane a poporului nostru. Fiecare dintre ele avea caracteristici proprii, în modul cum tratau aspectele vietii publice, dar, în acelasi timp, se completau armonios prin forul lor doctrinar comun. Printr-un Comunicat al Secretariatului General, din 19 Decembrie, cele trei cotidiane, Buna Vestire, Cuvântul si Axa, au fost recunoscute ca formând împreuna „presa legionara”. Dar nu era suficient sa existe o presa legionara; trebuia sa fie si ziaristi pregatiti care sa o si scrie. La noi în tara, oricine se putea improviza în ziarist, fara sa aiba nici macar o diploma universitara si nici macar bacalaureatul. Pentru a elimina acest neajuns, Ministrul Propagandei, Constant, împreuna cu Horia Cosmovici, au luat initiativa de a crea o universitate Libera de Ziaristica. Universitatea de Ziaristica a fost inaugurata în 17 Decembrie în Sala Studentilor în Litere si Filosofie, în prezenta ministrului si a înaltilor functionari de la Departamentul sau. Au luat cuvântul Alexandru Constant, P.P. Panaitescu si la urma Horia Cosmovici si-a desfasurat conferinta de deschidere, având ca subiect „Rolul presei si propagandei în Statul national-legionar”.

16. Reînvierea cartii legionare

E o norma constanta prigonitorilor Miscarii ca odata cu uciderea capeteniilor ei, sa urmareasca si sa distruga si gândul lor transmis prin cartile ce le-au scris. Fie ca acesti opresori au fost Carol sau Antonescu sau natia straina a comunistilor, procesul a ramas acelasi. Se asasineaza legionarul, dar se cauta si asasinarea spiritului lui, temându-se ca din aluatul lui sa nu rasara alti legionari. De aceea, prima grija a supravietuitorilor din aceste prigoane a fost sa salveze de la disparitie gândurile acestor oameni care s-au sacrificat pentru idealul de marire nationala. Trupurile lor se transformasera în tarâna, dar ramâne cartea, ca marturie suprema a vietii lor eroice. Cu toata furia distructiva a tiranilor, n-au putut fi gasite si arse toate exemplarele din cartile lor, publicate în perioada anterioara. În anumite locuri nestiute, s-a mai pastrat ceva în suflete pioase. Acest patrimoniu cultural ascuns a constituit baza de plecare pentru a reface biblioteca Legiunii si a o împrastia iarasi în lume. Odata cu biruinta de la 6 Septembrie si sfarâmarea catuselor care tineau neamul ferecat, a reînviat si gândul ctitorilor Miscarii de sub lespedea grea a tiraniei carliste. În acelasi ritm vertiginos în care s-a desfasurat toate activitatile noastre si în perioada guvernarii, „a izbucnit navalnic spre lumina” si cartea legionara. În câteva saptamâni, putinele exemplare salvate de la distrugere au luat calea tipariturii si slova legionara a patruns cu iuteala unui fulger în toate colturile tarii. Vasile Posteuca, conducatorul „Serviciului de Propaganda scrisa” al Miscarii, s-a pus pe treaba cu o energie titanica pentru a reedita tezaurul doctrinar si istoric al Miscarii. Munca lui a fost considerabil înlesnita de faptul ca dispuneam atunci de imprimeria moderna a Cuvântului si alte tiparnite în Capitala si în provincie. Nu trebuia sa ne mai ascundem de nimeni si nici probleme materiale nu aveam, caci cartea legionara se vindea atunci în zeci de mii de exemplare. Pasiunea de a reedita cartea legionara avea si o alta explicatie. Marea majoritate a autorilor acestor carti nu mai erau în viata. Cazuse victima terorii carliste. Ei nu mai erau fiziceste între noi. Trupeste nu mai existau, dar faceam efortul ca prin opera lor, sa-i mentinem vii în mijlocul nostru. Publicam scrierile lor nu numai dintr-un act de pietate, ca o aducere aminte a jertfei lor, ci pentru ca simteam nevoia sa-i încorporam luptei, noastre, sa le simtim îndrumarea lor binefacatoare în crearea Statului National-Legionar, sa triumfe conceptia lor în tiparele noi ale vremii. Zbuciumul si caldura lor spirituala sa ne ocroteasca si sa ne calauzeasca si pe noi care purtam poverile grele ale refacerii tarii. Cum era si firesc, Posteuca a acordat prioritate în activitatea publicistica a serviciului sau reeditarii scrierilor ramase de la Capitan: Pentru Legionari, Carticica Sefului de Cuib si Circulari si Manifeste. Însemnarile de la Jilava nu fusesera înca descoperite. În acelasi lot de urgenta au aparut cartile legionarilor cazuti în Spania, Cranii de Lemn a lui Ion Mota si Crez de generatie a lui Vasile Marin. Testamentul lui Mota si-a reluat zborul spre toate cuiburile si casele legionare.

Din Crez de generatie s-a extras articolul „Cuvinte catre Studenti” si s-a publicat într-o brosura aparte, pentru a servi la orientarea noilor generatii de studenti.

Au urmat apoi clasicii doctrinei legionare, care au interpretat mai precis conceptia Capitanului: Ion Banea, cu cartile lui Capitanul si Rânduri catre generatia mea, Alexandru Cantacuzino, cu puternicele lui studii, scrise cu vigoare si luciditate, Românul de Mâine, Ce suntem noi, Miscarea Legionara si lumea comunista, la care s-a adaugat brosura cu relatarea expeditiei legionare în Spania, Pentru Hristos; Victor Gârcineanu, cu micul lui eseu, dar profund ca inspiratie legionara, Din Lumea Legionara.

Au fost reproduse apoi povestirile capeteniilor legionare care au participat la expeditia din Spania: Însemnari de pe front a lui Neculai Totu, Crucificatii lui Banica Dobre si Cea mai mare jertfa legionara a Preotului Borsa.

N-au fost uitate nici cunoscutele lucrari de talmacire stiintifica a doctrinei legionare, Miscarea Legionara si Taranimea, Miscarea Legionara si Muncitorimea, de Traian Herseni; Suflet si Gând Legionar de Ion Veverca si seria de probleme tratate de Ernest Bernea în Cartea Capitanilor, Stil Legionar si Tineretul si Politica.

A vazut lumina zilei si studiul de politica externa al lui Mihail Polihroniade Tineretul si Politica Externa.

Au reaparut si doua studii mai putin cunoscute: Revolutia Fascista a lui Doru Belimace si Problema Aromânilor scrisa de Iancu Caranica.

Nu puteau lipsi din acest avânt editorial Cartea de Cântece si colectia de articole a Profesorului Nae Ionescu, Roza Vânturilor.

În cursul prigoanei precedente documentul de politica externa al lui Vasile Christescu, Situatia României dupa acordurile de la München. Tot o carte aparuta clandestin în prigoana este si Adevarul în Procesul Capitanului, care a fost oferita publicului într-o noua editie.

Din timpul guvernarii noastre prea putine lucrari s-au publicat, întâi pentru ca efortul organizatiei s-a concentrat în directia salvarii vechiului stoc de carti si apoi toate condeiele legionare au fost acaparate de ziaristica