Era libertatii statul national-legionar

20. 10 Decembrie

10 Decembrie a fost ultima mare manifestatie legionara sub guvernarea noastra. Dupa 10 Decembrie, încordarea între Conducatorul Statului si Legiune a crescut în asa masura încât nu ne-a mai permis sa convocam legionarii pentru comemorarile noastre.

În a doua parte a acestei lucrari, la capitolul Reorganizarea Studentimii, am aratat ca, în 27 Septembrie, Consiliul Suprem al Studentimii l-a ales pe Viorel Trifa ca Presedinte al Uniunii Nationale a Studentilor Crestini Români. Noul presedinte era cunoscut pâna acum ca un bun orator, dar s-a dovedit a fi si un excelent organizator. Punându-se îndata „pe treaba”, cum m-a anuntat în telegrama ce mi-a trimis-o dupa alegere, în scurta vreme a reorganizat Uniunea si centrele studentesti din tara si s-a îngrijit paralel si de îmbunatatirea conditiilor de viata ale tineretului universitar. Caminele si cantinele studentesti au trecut sub administratia autonoma a Uniunii si sub noua conducere si-au schimbat înfatisarea, devenind oaze de sanatate si de voie buna. Ministerul Educatiei Nationale, prin decretul lege din 15 Octombrie, dispune reorganizarea Uniunii pe noi baze. În competenta a organizatiei cad toate problemele de asistenta, burse, sport, raporturi externe.

Înainte de dictatura carlista, studentimea româna din Capitala îsi avea sediul ei la „Casa Studenteasca, de pe Calea Plevnei Nr. 61. Odata cu începerea prigoanei, studentii au fost alungati de la sediul lor, iar localul închis si sigilat. Dupa 6 Septembrie, studentimea a reintrat în posesia „casei” si în aceasta cladire s-au mutat atât birourile Uniunii cât si ale Centrului Studentesc Bucuresti, condus de Dr. Valer Neagoe. Tot la „Casa Studenteasca” de pe Calea Plevnei s-a redeschis la 1 Noiembrie 1940 cantina studenteasca, care functionase mai înainte si care a fost suprimata odata cu toate organizatiile studentesti.

Tot Uniunea Nationala a Studentilor a primit si însarcinarea sa distribuie, dupa criterii de echitate, bursele studentesti, începând din luna Octombrie. Cu aceasta decizie, Ministrul Educatiei Nationale întarea autonomia administrativa a corpului studentesc.

Printr-un decret semnat de Conducatorul Statului, în urma propunerii Ministrului Educatiei Nationale, Traian Braileanu, în 4 Noiembrie, Viorel Trifa a fost confirmat pe trei ani în functia de Presedinte al Uniunii Nationale a Studentilor Crestini Români. În modul acesta, Trifa primise o îndoita recunoastere în fruntea studentimii: din partea Consiliului Suprem al Studentimii si a Statului National-Legionar.

Ca sef al studentimii legionare pe întreaga tara îl numisem pe Vasile Andrei si în circulara data la 10 Octombrie îi recomandam sa lucreze în armonie cu noul Presedinte al Uniunii Nationale. Din colaborarea celor doi sefi s-a ajuns la cele mai bune rezultate, realizându-se opere însemnate în beneficiul întregii studentimi.

Generalul Antonescu, impresionat de activitatea rodnica a Uniunii Nationale a Studentilor Crestini Români, a intervenit cu un ajutor substantial din partea Statului, pentru a ameliora conditiile de viata materiala ale studentimii. În acest scop a alocat din bugetul Statului suma de 100 de milioane de lei pentru repararea si amenajarea caminelor existente si pentru a asigura o hrana satisfacatoare noilor generatii de carturari. Iata cum saluta un student-gazetar, Anastasie Eftimie, în Buna Vestire din 10 Decembrie, evenimentul:

”Hotarârea D-lui General Ion Antonescu, Conducatorul Statului si Presedintele Consiliului de Ministri, de a aloca un fond de 100.000.000 lei pentru reorganizarea si punerea în functiune a caminelor studentesti constituie un eveniment de covârsitoare semnificatie nationala si trebuie privit ca atare.

Consecintele acestor masuri revolutionare vor fi stralucite si imediate.

Peste un trecut de neîntemeiata vrajmasie politicianista, îndreptata împotriva tineretului carturaresc si luptator, peste un divort artificial creat între generatii de fosti guvernanti obtuzi si lipsiti de perspective, D-l General Antonescu vine sa tamaduiasca ranile si sa întinda generos mâinile parintesti ale întelegerii”.

În aceasta atmosfera de entuziasta participare la cladirea noului Stat Românesc, a întâmpinat studentimea glorioasa zi de 10 Decembrie, când tineretul de la toate Universitatile din tara în anul 1922, într-o miscare spontana, s-a ridicat contra invaziei evreiesti în centrele de cultura ale României si a înstrainarii de mâine a clasei conducatoare.

La orele 9 dimineata, s-a savârsit o slujba la Biserica Studenteasca Sf. Anton din Piata Carol de catre Duhovnicul studentimii, Preotul Georgescu-Edineti. Au asistat toti presedintii din Capitala, in frunte cu presedintele Uniunii, Viorel Trifa, si Presedintele Centrului Studentesc Bucuresti, Dr. Neagoe. S-a facut mai întâi o rugaciune pentru pomenirea conducatorilor studentimii morti în prigoana. În jurul altarului se aflau familiile celor ucisi, mame si surori, în vesminte negre si cu fetele palide de suferinta. Sunt prezente în Biserica drapelele tuturor societatilor studentesti, începând de la Uniune pâna la cele ale Facultatilor. În continuare s-a rostit si un Te-Deum pentru viata si sanatatea Regelui, a Reginei-Mama, a Conducatorului, a Guvernului, a Armatei si a corpului profesoral. Ceremonia se încheie cu „Multi Ani Traiasca”, dupa care Parintele Edineti stropeste cu apa sfintita drapelele.

Din Piata Carol, studentimea Capitalei, încolonata si în ordine perfecta, se îndreapta spre „Casa”’ de pe Calea Plevnei. Aici va avea loc festivitatea împlinirii a 18 ani de la actul epocal de la 10 Decembrie 1922. Sala mare de la parter, în care se va desfasura comemorarea, este tapetata în verde, iar în fund, unde e tribuna, un urias portret al Capitanului domina vederea. La masa oratorilor, de-o parte si de alta, se însiruie tricolorul românesc, flancat de drapelele german, italian, spaniol si japonez.

La ceremonie au participat Traian Braileanu, Ministrul Educatiei Nationale, Mihai Antonescu, Ministrul Justitiei, Generalul Pantazi, Subsecretar de Stat la Armata, Constantin Papanace, Subsecretar la Presa si Propaganda, Comandantii Bunei Vestiri, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Ilie Gârneata, Mile Lefter si Rectorul Universitatii de la Bucuresti, P.P. Panaitescu. În afara de acestia au mai fost prezenti în sala numerosi profesori universitari si multi demnitari ai regimului si ai Miscarii.

La urma am sosit si eu, fiind salutat la intrare de Vasile Andrei, seful studentimii legionare. Am luat loc la tribuna, alaturi de Traian Braileanu si Rectorul P.P. Panaitescu.

Solemnitatea a început cu apelul studentilor cazuti în prigoana carlista. Dupa fiecare nume, sutele de studenti raspundeau în cor „Prezent”. Defilau prin fata ochilor sufletesti ai colegilor figurile martiale ale lui Gheorghe Furdui, Paul Craja, Iosif Bozântan, Traian Cotiga, Ion Antoniu, Ion Caratanase, Mircea Goga, Stefan Curca si atâtia altii care s-au jertfit pentru ca neamul sa traiasca. Studentimea cânta apoi Imnul Legionarilor Cazuti.

Presedintele Uniunii, Viorel Trifa, adresându-se asistentei, anunta ca se afla în sala delegatii studentimii germane si italiene, care vor lua cuvântul pentru a saluta studentimea româna. În primul rând vorbeste Franz Ronenberger, reprezentantul studentimii germane, care a spus urmatoarele:

”Sunt fericit sa aduc studentimii române salutul studentimii Germaniei national-socialiste.

Cu acest prilej gândul nostru se îndreapta în primul rând catre Capitan, al carui martiriu în lupta D-voastra nationalista este cunoscut tuturor.

Suntem bucurosi ca aceasta colaborare germano-româna este din nou îndrumata pe caile ei traditionale, gratie Miscarii Legionare.

Traiasca Legiunea si Capitanul!”

La sfârsitul cuvântarii delegatului german, corul studentesc intoneaza Horst Wessel Lied.

Trece apoi la tribuna delegatul studentimii italiene Valserioti, care se adreseaza studentimii cu urmatoarele cuvinte:

”Camarazi Studenti ai României Legionare,

Vin sa va aduc salutul universitar italian, întrucât tinerimea italiana simte o deosebita simpatie pentru tineretul român, care merge paralel cu al nostru în opera lui de renastere.

Ca si voi am crezut si noi în Capitanul vostru si în idealurile lui nationaliste. Eu va asigur ca Italia si studentimea italiana are deplina încredere în voi si în destinul vostru. Noi suntem siguri ca, pâna la urma, în cadrul Miscarii Legionare, România va iesi victorioasa”.

A luat cuvântul apoi, Viorel Trifa, Presedintele Uniunii Studentesti, care a tinut un important discurs, în care a definit rolul studentimii în viata politica a tarii, ca avangarda revolutionara a miscarii nationaliste.

”Camarazi,

Sarbatorim ziua de 10 Decembrie într-un Stat legionar. Este aceasta un punct la care am ajuns si pentru care au trebuit sa treaca foarte multi ani; nici mai mult si nici mai putin decât 18 ani au trecut pâna am ajuns aici, ca în Statul legionar sa sarbatorim ziua de 10 Decembrie.

Desigur ca istoria nu se scrie întotdeauna dupa fapte, ci de multe ori si dupa hârtoage; daca însa va fi cineva sa o scrie dupa fapte, atunci va avea sa scrie un capitol important: lupta studentimii române crestine timp de 18 ani.

În toata aceasta vreme, studentimea crestina româna a fost un corp organizat si mai ales un corp care întotdeauna a luptat. Pentru ca asa am înteles noi misiunea noastra de luptatori ai unui neam.

Ceea ce caracterizeaza actiunile studentesti în cei 18 ani de pâna acum este în primul rând antisemitismul; în al doilea rând este lupta împotriva fostelor clase conducatoare; si în al treilea rând adeziunea totala pentru Capitan.

Studentul român a fost antisemit nu pentru ca a citit într-o carte ca trebuie sa fie împotriva jidanilor, ci pentru ca a simtit ca nu mai poate trai în tara lui. Daca de la 1922 încoace au fost studentii nostri antisemiti, aceasta a fost cauza acestei tragedii românesti, ca atunci când plecati de la sate, jecmaniti de jidani, s-au gasit la orase din nou jecmaniti de jidani. Si a trebuit atunci sa se ridice si sa spuna; „Aceasta nu se mai poate”.

Aceasta a însemnat antisemitismul nostru. Dar, mai mult, studentimea nu s-a marginit sa strige pe strazi „Jos Jidanii” ci studentimea s-a gândit în acelasi timp cum se poate crea o soarta mai buna Neamului Românesc.

Si avea si dreptul sa o faca, caci noi eram mereu loviti. Multi dintre ai nostri cadeau rapusi de gloante, Si atunci si-a zis: ce are sa iasa, trebuie sa fie o Românie mai buna, asa cum au visat-o stramosii nostri.

Dar cu timpul ei au fost nevoiti sa constate ca treburile în Stat merg tot mai rau si atunci a început lupta împotriva clasei conducatoare, care n-avea nimic în comun cu poporul.

Acesta este duhul sanatos de la tara, care venea sa imprime Miscarii Studentesti din România o nota noua, o nota revolutionara. Dar nici aceasta nu era destul.

Daca aceasta lupta împotriva paturii conducatoare avea sa reuseasca sau nu, eu nu stiu; a aparut în istorie Capitanul si ne-a dat o linie noua: pe aicea trebuie sa mergeti, împreuna, ca sa puteti realiza totul.

De aceea al treilea caracter al Miscarii tineretului a fost adeziunea totala pentru Capitan. Mândria vietii noastre este ca ne-am atasat total Capitanului, si când a fost în închisoare si când a fost omorât, în permanenta am ramas pe linia trasata de el. Adeziuni cu rezerve nu au fost în viata noastra. Camasile jumatate verzi, jumatate de alta culoare, nu au fost în viata studentimii.

Noi am fost vesnic aceiasi. Desigur ca lucrul acesta ne-a atras ura clasei conducatoare. Desigur ca lucrul acesta ne-a adus în situatia ca noi sa vedem în propria noastra tara dusmani ai acestei tari – asa cum nimeni dintre D-voastra n-a putut sa o creada.

Si au început fel de fel de sisteme, mai întâi în mod direct, apoi indirect.

Ne-au dat conducatorii tarii o educatie falsa. Generatia dinaintea noastra ne-a dat de multe ori cartea, dar România avea nevoie si de caractere. Într-adevar noi am vrut sa cladim si altceva; ori clasa conducatoare de atunci vroia sa faca din noi niste oameni simpli hârtogari.

De aceea noi am cautat sa venim cu un tip de om nou, care sa poata apoi sa conduca aceasta tara. Mai mult înca, aceasta clasa conducatoare a vrut sa ne cumpere; dar nici aceasta nu s-a putut, pentru ca linia Capitanului, în afara de propria noastra vointa, ne tinea acolo unde trebuia sa ramânem.

Au trecut atunci la extirparea noastra si l-au omorât mai întâi pe Capitan, apoi pe cei mai buni dintre ai nostri. Dintre conducatorii studentimii nu mai traieste azi nimeni. Toti au fost omorâti. Ati auzit citindu-se lista câtorva camarazi; nu sunt chiar toti, sunt si mai multi, caci s-a vrut ca prin moarte sa distruga ideea.

Trebuie sa fim permanenta revolutionara a neamului

”Rezultatul! Rezultatul este ca noi sarbatorim astazi Zece Decembrie în Statul Legionar. Rezultatul este ca ei nu mai sunt aici, iar noi am ajuns unde suntem; si nu suntem prin vrerea lor, ci prin necesitatea istorica si prin vointa noastra de a fi.

Am ajuns într-un Stat Legionar, într-o situatie atât de tragica, cum nimeni nu si-a putut închipui. Noi, studentii, nu mai avem sefi, noi studentii sa ne facem astazi totul; nimic nu am mai gasit din tot ce aveam dupa prigoana din anii 1938, 1939 si 1940; nimic din organizatiile studentesti; totul a fost distrus. Caminele închise, drapele arse, totul a fost închis si sigilat.

Dar un lucru nu s-a putut sigila: credinta noastra în biruinta. Am ajuns într-adevar în Statul Legionar, dar fara Capitan. Niciodata nu s-au gândit d-nii acestia ca Neamul Românesc este capabil sa dea mereu alti Capitani.

Iata-ne deci, peste vointa lor, cu sefii nostri. Iata-ne într-un Stat Legionar, pe care noi l-am visat, pe care noi l-am vrut, pentru care am luptat si pentru care ei desigur n-au avut decât zâmbete de ironie. Iata din nou un Comandant. Iata în fruntea noastra conducând un General. Si iata din nou o tara plina de camasi verzi.

O identificare totala s-a facut între Stat si Miscarea Legionara. Trebuie sa stie deci d-nii care astazi mai cred înca ca acest Stat Legionar ar fi venit pentru o perioada.

Trebuie sa stie acestia ca orice lovitura o vor da Miscarii sau sefului ei, va trebui sa treaca peste cadavrele noastre. Si ele vor fi, daca va fi nevoie, atât de multe, încât niciodata ei nu vor putea trece fara sa se împiedice.

Aceasta si pentru un alt motiv, pentru motivul ca noi avem aici o misiune de îndeplinit. În spatele nostru stau siruri multe de morti, care au murit în credinta ca vom realiza ceva din ceea ce au visat ei.

Noi avem un testament peste care nu putem trece nici cu vrerea noastra, nici a altora. Noi avem un testament de la mortii nostri scumpi din care nu cedam nici o iota.

Misiunea noastra a celor de astazi, este sa mergem hotarâti pe aceasta linie a înaintasilor nostri. Sa fim noi mai departe permanenta revolutionara a României.

Misiunea noastra este sa cream din acest corp studentesc un corp de elita, sa facem ca aici sa se pregateasca conducatorii de mâine, sa facem ca din biblioteca si de pe terenul de lupta sa iasa conducatorii adevarati ai României.

Iata de ce Statul Legionar va trebui sa capete o tot mai mare amploare. Nu avem nevoie pentru aceasta de un numar mare de camasi verzi îmbracate de azi pe mâine, ci avem nevoie de oameni care sa stie sa conduca, în spiritul Capitanului.

În acest spirit sarbatorim noi astazi ziua de 10 Decembrie. La acest lucru ne-am gândit, acesta trebuie sa-l realizam si cred ca sub comanda Comandantului nostru Horia Sima si sub conducerea Generalului nostru, Domnul Ion Antonescu, vom izbuti sa facem din România o tara „Ca soarele sfânt de pe cer”.

Ultimul orator a fost Dumitru Groza, seful corpului muncitoresc legionar, care a exaltat solidaritatea de lupta si idealuri între studentime si muncitorime.

”Domnule Comandant,

Camarazi Studenti,

Camarazi Muncitori,

Dusmanii Neamului Romanesc si ai stravechii noastre credinte, urmarind întotdeauna dezbinarea Neamului si distrugerea completa a Patriei, au izbutit sa ridice între muncitorii si studentii români crestini un zid urias, care ne-a despartit zeci de ani, prin învrajbiri iudeo-masonice si lupte între frati. Este o metoda care duce popoarele la naruire sigura.

Prin dumnezeiasca întelepciune, tarie si lupta dârza a Capitanului nostru, la 10 Decembrie 1936, când s-a savârsit cea dintâi întelegere si unire între muncitorime si studentimea româneasca, zidul de ura si de miselie s-a prabusit în pulbere la pamânt.

Astazi aceasta unire, stropita cu sângele muceniciei noastre comune, este de granit.

Ne-au unit chinurile pe care le-am suferit împreuna în beciurile politiilor si în celulele temnitelor. Ne-au unit lacrimile mamelor noastre care îsi frângeau neputincioase mâinile la gratiile închisorilor si politiilor. Ne-au unit sângele pe care l-am varsat împreuna pentru dreapta credinta si sfânta noastra biruinta. Ne-au unit trupurile ciuruite de gloante ale studentilor si muncitorilor, azvârlite câineste în aceleasi santuri sau aruncate hoteste în gropile din mijlocul târgurilor. Ne-au unit crucile înfratite în acelasi cuptor diavolesc. Ne-au unit aceleasi valuri de doliu care fluturau pe chipul gârbovitelor noastre mame.

Pe fruntile nemângâiatelor sotii, pe ochii îngrozitelor noastre surori, pe fetele sarmanilor orfani ai muncitorilor si ai intelectualilor legionari ucisi miseleste în prigoana, la capatâiele de veci ale studentilor si muncitorilor cazuti pentru Legiune si Capitan, este acelasi plâns, se murmura aceeasi rugaciune si clocoteste aceeasi revolta.

În ceasul Învierii si al Biruintei, mâna care scrie si mâna care bate nicovala s-au gasit înclestate pe acelasi steag, pe aceeasi spada: Steagul Legiunii si Spada Arhanghelului Mihail.

Ne-a unit totul si de aceea nu ne mai poate desparti nici tunetul nici trasnetul, nici focul nici apa, iar moartea ne va gasi strâns uniti în jurul Comandantului nostru Horia Sima.

Camarazi,

În acest prim 10 Decembrie al biruintei noastre sa juram ca unirea noastra este indestructibila si vesnica, asemenea Duhului Capitanului si duhurilor tuturor studentilor si muncitorilor morti pentru Legiune si în credinta legionara. Sa juram si sa pornim cântând la munca, la lupta si la victorie.

Traiasca Legiunea si Capitanul!

Traiasca Comandantul nostru Horia Sima!

Traiasca România Legionara!

Solemnitatea de la „Casa studenteasca” s-a încheiat cu discursul meu:

”Camarazi,

Acest 10 Decembrie îl sarbatoreste studentimea într-un cadru si o atmosfera cu totul deosebite de cele anterioare.

Altadata, guverne straine de sufletul poporului nostru împiedicau prin mijloace binecunoscute libera manifestare a studentilor, aducând ca justificare nevoia de a apara o ordine de nimeni amenintata si un Stat care de douazeci de ani a fost într-un razboi continuu cu natia.

Aceasta ostilitate împotriva studentimii s-a înasprit în ultimii ani si a culminat cu prigoana din 1938, când numele de student a fost asimilat, în conceptia de guvernare a regimului disparut, cu acela de infractor permanent al Statului, pentru ca studentimea a refuzat sa se încadreze într-o ordine impusa de sus si pentru ca a participat cu toate fortele, pâna la epuizare, în lupta în care se afla angajata, pe viata si pe moarte, Miscarea Legionara.

Astazi studentimea comemoreaza în libertate împlinirea unui ideal care i-a angajat de douazeci de ani puterile ei creatoare si care încheie în acelasi timp o etapa glorioasa de lupta pe linia destinului legionar.

Natiunea întreaga recunoaste acum, dupa un lung drum de rataciri, în lupta studentimii, propriile ei aspiratii spre o lume de dreptate si omenie, iar tineretul care ani de-a rândul a fost considerat neserios, lipsit de simt politic si usor influentabil, astazi capata o stralucita confirmare a conceptiei lui politice si spirituale, pentru care a suferit si s-a jertfit.

Îndata dupa razboi, în plin entuziasmul României Mari, numai sufletul studentimii a întrezarit primejdiile care amenintau viitorul Patriei si a vibrat îndurerata în fata fenomenului de descompunere morala a natiei românesti, sub actiunea iudeo-masoneriei, care prin adâncire nu putea duce decât la un deznodamânt fatal pentru tara.

1918 ne-a adus unitatea teritoriala. Odata cu aceasta unitate, idealul care a însufletit atâtea generatii, a disparut si a intrat în istorie.

O falsa conceptie care s-a ivit, îndata dupa razboi, predica, în locul idealului ajuns, o atitudine defensiva a unor oameni cuminti; care nu mai au nimic de revendicat si a caror misiune se limiteaza la pastrarea unei situatii câstigate. S-a uitat însa de cei care tineau asemenea lectii de nationalism inofensiv, ca unitatea teritoriala nu atrage dupa sine si unitatea spirituala a unui popor, singura hotarâtoare pentru destinul lui istoric.

Însa aceasta unitate spirituala nu se poate realiza decât prin proiectarea, în departarile veacului nostru, al unui nou ideal, destul de luminos si de mare, ca sa poata înmanunchea toate eforturile natiunii noastre.

Slabiciunea si decadenta clasei conducatoare

Tocmai în acel moment critic al istoriei românesti, când se consumase un ideal, clasa conducatoare nu a fost capabila sa intervina si, prin absenta ei, si-a dovedit slabiciunea si decadenta.

Daca si înainte de razboi au existat masoni si masonerie, patura conducatoare a tarii, constienta si nationalista, a utilizat aceste forte, care dominau atunci în lume, în conjunctura internationala, pentru interesele tarii.

De la razboi încoace, s-a petrecut însa un fenomen de subplantare a paturii noastre conducatoare, o înlaturare pe nesimtite a elementelor legate de pamânt si de sufletul Patriei, si înlocuirea lor cu alte elemente de structura cosmopolita, care au servit si utilizat Statul românesc, cu toate resursele lui, pentru puterea mondiala a iudeo-masoneriei.

Numai asa se explica faptul ca, la un moment dat, a putut sa se ridice si sa domine aceasta excrescenta abominabila a genului uman, aceasta întrupare a tot ce poate fi mai odios si criminal în omenire, Armand Calinescu.

Oamenii din lumea veche n-au avut un ideal

Întrebam oamenii din lumea veche : unde mergeati si care era idealul vostru politic si spiritual? Si va raspund foarte simplu: N-aveati nici un ideal, pentru ca o anumita tehnica a îmbogatirilor rapide nu poate constitui un ideal, iar drumul vostru era fara orizont.

De atâtea ori am fost îndoctrinati ca idealul României s-a împlinit si ca acum n-avem decât sa ne aparam frontierele, fara sa stim ca un popor, care nu doreste nimic nou, care se multumeste sa consume din ceea ce a câstigat, e condamnat mortii.

Frontierele unei tari se mentin prin forta launtrica a unui popor si când aceasta forta lipseste, ele se prabusesc.

La noi a existat aceasta putere a sufletului românesc, dar voi v-ati pus de-a curmezisul ei si ati încercat prin toate mijloacele, de la persuasiune pâna la asasinat sa o nimiciti.

Ati reusit sa darâmati frontierele tarii, dar n-ati reusit sa nimiciti aceasta forta, Miscarea Legionara. Tot atacul concentric al iudeo-masoneriei n-a putut atinge flacara unei credinte, mare atât prin puterea ei ofensiva cât si prin puterea ei de rezistenta.

N-ati avut nici un ideal atunci si va repet întrebarea, daca aveti un ideal acum, sau v-ati facut un ideal din disparitia regimului legionar? E adevarat ca e pe cale sa dispara lumea consiliilor de administratie, a jafului din averea Statului, a fondurilor secrete, a exploatarii taranilor, muncitorilor si intelectualilor, e pe cale sa dispara lumea hrubelor masonice, lumea acelora care se simteau atât de bine în tovarasia rentabila a iudeilor.

Însa aceia care profetizeaza prabusirea tarii sub conducerea regimului legionar le raspundem ca nu se poate prabusi, pentru ca astazi însasi tara conduce.

Observatorul obiectiv poate sa constate apoi în lumea aceasta veche o susceptibilitate aproape maladiva, ori de câte ori se întâmpla chiar si cea mai însemnata calcare a unui text de regulament. De unde a aparut acest simt excesiv de legalitate si dreptate? Sa fie succesul regimului legionar care i-a schimbat atât de repede? De ce nu s-a manifestat înainte când trupurile legionarilor zaceau azvârlite pe strada?

”Oamenii miilor de ilegalitati si crime cer de la legionari sa fie sfinti si zei, dupa ce ne-au ucis Capitanul, care singur putea sa-i ierte, si dupa ce douazeci de ani acest tineret a fost umilit si rastignit.

Stim ca si acum sunt multi dintre aceia care regreta ca n-au fost împuscati zeci de mii în loc de o mie si ca în adâncul constiintei lor mai nadajduiesc într-o revenire a vremii, în care sa perfectioneze opera de nimicire a tineretului si sa transforme din nou o tara libera într-o tara de iloti si un neam mândru într-un neam umilit”.

Aici ma opresc cu reproducerea discursului meu, deoarece se gaseste mai sus acel pasaj care a fost comentat dupa expulzarea noastra de la putere, ca o dovada de aprobare a „asasinatelor de la Jilava” din noaptea de 26/27 Noiembrie 1940. În realitate cu aceste cuvinte explicam procesul sufletesc al legionarilor care i-au sanctionat pe criminalii erei carliste, când au descoperit în fundul gropii de la Jilava osemintele Capitanului.

În continuare, exaltam lupta studentimii, de la izbucnirea miscarii studentesti în 1922, pâna astazi, si îi indicam noul ideal ce trebuie sa-i absoarba energiile, pe linia spiritualitatii legionare.