Era libertatii statul national-legionar

4. Ministerul Cultelor si Artelor

La Ministerul Cultelor s-a produs o criza în relatiile cu Biserica Ortodoxa din cauza actiunii necugetate a Preotului Stefan Palaghita, care fusese numit Inspector la acest minister. Fire impulsiva si dezordonata, si-a pus de gând sa epureze înalta ierarhie bisericeasca de vladici care nu faceau cinste scaunului pe care sedeau.

Dupa o perioada de cercetari, a întocmit dosare împotriva a trei episcopi, pe care-i acuza de grave nereguli administrative, simonie si pacate omenesti. Traian Braileanu, care guverna si acest minister, sovaia sa dea curs anchetei întreprinse de Preotul Palaghita si atunci a venit la mine cu dosarele, în speranta ca voi fi mai accesibil argumentelor lui si voi accepta sa ridic chestiunea în fata Generalului Antonescu. Acesta, la rândul lui, trebuia sa ceara Sfântului Sinod sa ia masuri contra culpabililor. L-am lasat pe Preotul Palaghita sa-si desfasoare concluziile la care a ajuns în ancheta lui. Mi-a deschis dosarele si mi-a aratat o multime de piese acuzatoare, între care si declaratii de martori. Dosarele erau bine întocmite si contineau suficiente dovezi de a-i pune sub acuzatie pe episcopi. Dupa ce si-a terminat rechizitoriul, am început sa-i explic care este pozitia Miscarii fata de Biserica :

– Nu ne amestecam în afacerile interne ale Bisericii. Nu trebuie sa cadem în eroarea partidelor sau a Regelui Carol, care au degradat Biserica la un instrument al intereselor lor particulare. Statul trebuie sa ajute Biserica, dar fara sa-i ceara nici un serviciu în schimb. Biserica este mult deasupra noastra, cum spunea si Capitanul. Forul care poate decide asupra conduitei Episcopilor este exclusiv Sf. Sinod, care nu trebuie supus la presiuni politice. Sf. Sinod trebuie sa ramâna suveran pe initiativele si deciziile lui”.

I-am spus în continuare ca atunci când Generalul Antonescu m-a întrebat la începutul guvernarii „ce facem cu Patriarhul Nicodem”, i-am raspuns ca „trebuie lasat unde e”. Miscarea nu cere nici o satisfactie pentru faptul ca în timpul guvernarii carliste Patriarhul a justificat si a binecuvântat crimele regimului. I-am amintit ca în declaratia mea din 4 Iulie 1940, când am luat în primire Ministerul Cultelor, mi-am exprimat dorinta de a vedea o Biserica libera si independenta, dedicata exclusiv misiunii ei Divine, fiind telegrafic felicitat de Mitropolitul Balan.

Aceasta este pozitia Miscarii si l-am invitat sa închida dosarul contra Episcopilor si sa se ocupe de alte treburi.

Preotul Palaghita a plecat dezamagit de la mine. Dar între timp actiunea lui a avut si alte urmari care au provocat si interventia Generalului. Ministerul Cultelor, instigat de Preotul Palaghita, a suspendat plata salariului Episcopului Gherontie al Constantei, cel mai învinuit dintre ei. Episcopul s-a plâns Generalului si acesta a adus cazul în discutia Consiliului de Ministri, cerându-i lui Braileanu sa repare ilegalitatea. Episcopul Gherontie nu fusese nici inculpat, nici judecat si nici suspendat.

Mai târziu Preotul Palaghita a venit la mine cu o alta propunere tot atât de stranie, care privea de asta data miscarea. Si anume, sa dau dispozitii ca toti legionarii sa iasa din organizatiile de baza si sa formeze un corp aparte, cum ar avea studentii. Acest nou corp s-ar constitui pe regionale. Câte regionale are Miscarea, atâtea regionale de preoti sa fie. Bineînteles, el râvnea sa fie seful acestui corp nou.

I-am respins si aceasta idee, explicându-i ca daca am proceda la fel cu toate profesiile si toti intelectualii din Miscare, daca avocatii, medicii, inginerii, profesorii, învatatorii din miscare ar urma aceeasi evolutie, iesind din organizatia generala si constituindu-se în corpuri aparte, atunci decapitam Miscarea de cele mai bune elemente ale ei. Atunci cine sa conduca masele de legionari? La ora actuala avem preoti sefi de judet, preoti sefi de regiune, preoti prefecti. În prigoana, numerosi preoti au suferit lagar si închisoare si am avut preoti martiri, care au murit pentru popor în rând cu ceilalti legionari ucisi. Rolul lor este mare în Miscare. Daca i-am desprinde din mediul în care au crescut si s-au format, am saraci Miscarea de un factor important de aglutinare politica si orientare spirituala.

Pentru a doua oara Preotul Palaghita a plecat dezamagit de la mine. Era un agitat, un cap nebulos, victima a unei imaginatii haotice, care-l împiedica sa vada realitatea.

5. Ministerul Sanatatii, Muncii si al Ocrotirilor Sociale

Ministerul Sanatatii si al Muncii, mai înainte despartite, au avut aceeasi soarta ca si Ministerul Educatiei si al Cultelor, fiind reunite de Antonescu într-un singur minister, avându-l ca titular pe Vasile Iasinschi.

La Ministerul Muncii administratia a functionat normal, fara frecusuri cu Generalul Antonescu.

Nu tot asa la Ministerul Sanatatii, unde relatiile lui Iasinschi cu Conducatorul Statului au devenit din ce în ce mai încordate. Câta vreme Iasinschi a facut acte de rutina si schimbari de personal care afectau numai cadrele sanitare inferioare, protestele Generalului nu s-au auzit. Dar când acesta a cutezat sa se atinga de situatia unor „intouchables”, personaje care detineau functii importante în cadrul medical al tarii si care s-au bucurat de un tratament privilegiat sub toate regimurile, atunci mânia lui Antonescu s-a descarcat fulminant si cu cea mai mare brutalitate contra Ministrului Sanatatii. Acesti pontifi ai medicinii întretineau relatii cordiale cu anturajul antonescian si când situatia lor parea sa fie periclitata, îndata suna soneria de alarma de la Presedintie, pentru a-l pune în garda pe General de schimbarile întreprinse de ministrii legionari.

Au fost mai multe cazuri, dar dintre ele în special doua au creat tensiuni în guvern si au contribuit la deteriorarea relatiilor dintre Conducator si Iasinschi. Profesorul Dr. Iacobovici fusese înlocuit din functia de medic primar al Asezamintelor Brâncovenesti. Fiind sesizat de „nedreptatea” savârsita, Generalul ordona o ancheta, punând urmatoarea rezolutie, pe care o reproducem, pentru ca cititorul sa-si dea seama de anomaliile ei, de contradictiile ei si confuziile acumulate în câteva linii:

”9 Ianuarie 1941

Ministerul de Justitie va numi pe cineva sa studieze daca dispozitia este legala si sa refere fara întârziere. Chiar daca ar fi legala, este o crima sa ne batem joc de putinii oameni de stiinta pe care-i avem. Cu astfel de sisteme se distruge totul. Eu nu sunt o firma închiriata de oameni care comit acte care depasesc ca arbitrar si razbunare actele fostului regim. Îl rog pe D-l Ministru Iasinschi sa spuna acestea D-lor de la Spitalul Brâncovenesc, care, daca nu înteleg aceasta, este ca dovedesc ca nu merita locurile pe care le-au ocupat si trebuie schimbati fara întârziere”.

Analizând rezolutia Generalului, se desprind urmatoarele concluzii si observatii:

1. Nimeni, nici medicii legionari si nici Ministrul Sanatatii, n-au contestat eminentele calitati stiintifice ale D-rului Iacobovici. Generalul deplasa chestiunea în discutie pe alt teren, strain de problema.

2. Dr. Iacobovici a fost înlocuit într-o functie administrativa, ca medic primar al Asezamintelor Brâncovenesti.

3. A fost înlocuit pentru ca medicii de la aceasta institutie au descoperit nereguli la spitalele aflate în administratia Asezamintelor Brâncovenesti.

4. Generalului Antonescu fiindu-i teama ca destituirea D-rului Iacobovici sa nu fi fost tocmai „arbitrara”, cum pretindea acesta, ca sa-si salveze totusi protejatul, are grija sa adauge în rezolutie ca „chiar daca ar fi legala, este o crima sa ne batem joc de putinii oameni de stiinta pe care-i avem”.

5. Medicii de la Asezamintele Brâncovenesti care au cerut înlocuirea D-rului Iacobovici erau informati ca sub administratia lui s-au savârsit nereguli. Nu s-a luat o decizie de ordin administrativ, destinata sa asigure o gestiune corecta la aceste asezaminte.

6. Generalul Antonescu nu se multumeste cu aceste observatii, ci adauga si enormitatea ca rechemarea lui Iacobovici întrece în „arbitrar si razbunare actele fostului regim”. Recurge la aberatie ca sa puna pe acelasi plan sau chiar mai mult crimele regimului carlist… cu destituirea unui functionar.

7. Generalul îi ameninta pe medicii de la Asezamintele Brâncovenesti cu destituirea lor, daca nu reintegreaza, de acord cu Ministrul, pe Dr. Iacobovici.

Din aceasta analiza rezulta cu claritate ca arbitrarul era practicat de Generalul Antonescu, care, sub influenta anturajului sau nefast, împiedica instaurarea unei administratii sanatoase la Asezamintele Brâncovenesti.

Al doilea caz, care caracterizeaza aceeasi mentalitate înveninata de mediul în care traia, a fost a Dr. Costinescu, fost Ministru al Sanatatii în mai multe guverne liberale iar, în vremea noastra, Presedinte al Crucii Rosii. În urma reclamatiilor facute de medicii legionari din Capitala ca la Crucea Rosie s-ar fi savârsit nereguli, Ministrul Iasinschi decide înlocuirea Dr. Costinescu. Abia s-a dat decizia, a si intrat în functie soneria de alarma de la Presedintie. De asta data însasi Doamna Maria Antonescu a luat afacerea în mâna, aducând la cunostinta sotului ei „oroarea” savârsita. Dr. Costinescu, introdus în tainele anturajului, i-a trimis o scrisoare Doamnei Antonescu, plângându-se de nedreptatea ce i s-a facut, fiind dat afara de la o institutie unde a muncit atâtia ani...

Ca de obicei, si în acest caz, Generalul deviaza de la subiect, ca sa-si justifice revolta contra înlocuirii abuzive a Dr. Costinescu, invocând consideratii de alta natura. Exalta opera realizata de Dr. Costinescu la Crucea Rosie, între altele crearea Sanatoriului de la Moroeni, care era într-adevar o institutie exemplara. Îsi ia osteneala chiar sa se duca la Moroeni, ca sa viziteze sanatoriul, întorcându-se încântat de ce-a vazut acolo. În discutia avuta la un Consiliu de Ministri, pune accentul pe realizarile „Crucii Rosii” sub presedintia Dr. Costinescu, în timp ce Ministrul se refera la neregulile descoperite la aceasta asociatie de binefacere nationala, care, într-un regim legionar, trebuie curmate. Dându-si seama Generalul ca la o ancheta ar putea iesi si nereguli, are grija sa adauge în cursul discutiei:

”Daca prin neregulile semnalate de D-ta s-a creat aceasta situatie, eu sunt fericit”. Cu alte cuvinte, dupa conceptia Generalului, poti sa furi, poti sa jefuiesti, daca s-a realizat ceva de importanta pentru Stat, atunci neregulile se pot trece cu vederea. Generalul ascundea vinovatia protejatilor lui îndaratul operelor ce le-au realizat acestia în fruntea unei institutii! Ne venea în minte afacerea Skoda, când perora Antonescu în favoarea Dr. Costinescu. Contractul încheiat de guvern cu Uzinele Skoda era bun pentru înzestrarea armatei, dar pretul armamentului achizitionat era oneros pentru Stat, din cauza intermediarilor, care au încasat mari comisioane.

Înlocuirile decise de Iasinschi erau perfect justificate din punct de vedere al corectitudinii administrative, dar, cine stie, opozitia Generalului nu ar fi fost atât de drastica daca s-ar fi petrecut la o data în Octombrie sau Noiembrie. Au cazut cum nu se poate mai prost, într-o perioada când Generalul Antonescu îsi ascutea armele ca sa ne loveasca pe la spate. Interventia lui în favoarea Dr. Costinescu era din 13 Decembrie, iar rezolutia lui pentru reintegrarea Dr. Iacobovici din 9 Ianuarie 1941. Peste doua saptamâni dadea lovitura de Stat contra propriului sau regim!

6. Ministerul de Interne

În fruntea Ministerului de Interne sau al Afacerilor Interne, cum se mai numea, era Generalul Constantin Petrovicescu. Un om drept, fara nici o urma de rautate sau viclenie, incapabil sa faca vreun act daunator tarii sau prietenilor lui. Din cauza loialitatii lui fata de Miscare, a avut mult de suferit din partea lui Antonescu, care încercase la început sa-l atraga de partea lui, pentru a-l folosi mai târziu în politica lui de ruptura cu miscarea.

Generalul Petrovicescu a fost unul dintre delegatii guvernului, desemnati sa participe la funeraliile Preotului Mota la Orastie, alaturi de Nicolae Mares, Ministrul Agriculturii, si de Traian Braileanu, Ministrul Educatiei Nationale. Întorcându-se la Bucuresti, cu mare mâhnire si îngrijorare, mi-a comunicat conversatia avuta în tren cu Nicolae Mares. Acesta i-a vorbit de neîntelegerile dintre Garda si General si i-a propus sa treaca de partea Generalului, pentru ca, din pozitia lui de Ministru de Interne, sa-l ajute pe Conducator sa poata domina situatia în eventualitatea unui conflict deschis. Generalul Petrovicescu a ramas uimit de destainuirile lui Mares si i-a raspuns ca, dupa câte stie el, relatiile dintre Seful Statului si Seful Legiunii sunt excelente.

Trebuie bine notata data când a avut loc aceasta convorbire stranie: în timp ce Generalul se afla în vizita în Germania, asadar înainte de întâmplarile de la Jilava, care ar fi putut servi ca motor al tenebroaselor lui planuri.

Am ramas pe gânduri dupa discutia Petrovicescu-Mares, dar mi se parea mai mult o intriga a acestuia din urma decât dovada unei conspiratii care s-ar tese contra Legiunii cu stiinta Generalului. E adevarat ca nu eram scutiti de anumite neîntelegeri, dar acestea erau de importanta secundara si nu vedeam cum ar ameninta soliditatea regimului. M-am bucurat mai mult de atitudinea Generalului Petrovicescu, care a ramas ce-a fost întotdeauna: un prieten devotat al Miscarii, pe care acum, ca si în 1934, puteam conta în cele mai grele împrejurari. Evenimentele de mai târziu au dovedit taria de caracter a acestui om, care a preferat sa înfrunte închisoarea si cele mai mari nedreptati decât sa devina o unealta a noilor prigonitori.

Alaturi de Ministerul de Externe, Ministerul de Interne a fost tinta atacurilor permanente ale Conducatorului Statului. Aproape n-a fost Consiliu de Ministri în care Generalul Petrovicescu sa nu fi fost tras la raspundere de Antonescu pentru presupusele acte de dezordine si anarhie din tara. Externele si Internele erau doua ministere-cheie în Stat, a caror posesiune de catre miscare deranja planurile Generalului. Materie conflictiva exista din abundenta la Ministerul de Interne, pentru ca avea, între alte atributii, pastrarea ordinii interne si urmarirea fostilor demnitari carlisti. Fara îndoiala ca se savârseau acte ilegale, dar acestea luau proportii alarmante în gura Sefului Guvernului si al Statului, care le cauta cu lumânarea, le sublinia cu satisfactie si le exploata la maximum. Ce s-a petrecut sub regimul legionar e de neînchipuit. Nici un guvern din lume nu-si speculeaza propriile slabiciuni, daca le are, si nu arunca cu piatra în proprii lui colaboratori, la fiecare ocazie. Exista o solidaritate guvernamentala pe care trebuie sa o respecte toti ministrii, începând de la seful guvernului. E treaba opozitiei sa demaste sau a opiniei publice sa critice actele guvernului. Antonescu avea o placere deosebita, aproape perversa, sa înfiereze neregulile descoperite la ministrii legionari, ceea ce nu se petrecea cu ministrii afiliati ideologiei lui. Nu pentru îndreptarea Statului era el atât de sever în condamnarea neregulilor constatate la Ministerul de Interne, ci pentru a-si umple dosarele cu piese de acuzatie contra miscarii, justificându-si lovitura de Stat de mai târziu.

Generalul Petrovicescu a suferit enorm de pe urma acestor sageti înveninate pe care le primea la fiecare Consiliu de Ministri din partea Conducatorului. Nu odata a venit la mine rugându-ma sa-i dau voie sa-si prezinte demisia si tot de atâtea ori l-am rugat sa mai rabde si sa mai stea unde e, pentru ca dusmanii Legiunii sa nu profite de plecarea lui si Generalul sa numeasca pe cine stie cine la Interne. A fost un martir al atasamentului sau pentru memoria Capitanului si pentru tineretul legionar, al carui zel la munca pentru refacerea natiunii îl vedea si-l aprecia. Generalul Petrovicescu mai lupta cu o dificultate: nu era stapân deplin la Ministerul de Interne. Antonescu îi pusese în coasta pe Colonelul Rioseanu, care avea o pozitie sui-generis în guvern. Numit Subsecretar de Stat pentru Ordinea Publica în guvernul de tranzitie, dintre 6-l4 Septembrie, a ramas cu acelasi titlu si în guvernul nou constituit cu legionarii. Odata numit la Interne, Generalul Petrovicescu a luat în primire toate resorturile ordinii publice: Jandarmeria, Directiunea Generala a Sigurantei si a Politiilor si Prefectura Politiei Capitalei. Aceasta structura ierarhica s-a stabilit cu atât mai usor dupa ce ultimele doua organe, Siguranta Statului si Prefectura de Politie au fost ocupate de legionarii Alexandru Ghica si Colonelul Zavoianu. Titularii raportau direct Generalului Petrovicescu fara sa mai treaca prin filiera lui Rioseanu, Subsecretar de Stat pentru Ordinea Publica. Aceasta situatie anormala s-a creat din pricina faptului ca Rioseanu însusi nu respecta ordinea ierarhica existenta, nu se considera subordonat Ministrului Petrovicescu, ci trata direct cu Antonescu si primea ordine direct de la acesta. Lipsit de resorturile principale ale puterii, Rioseanu s-a cantonat atunci în „Serviciul Secret” al Armatei, fostul fief al lui Moruzov. A întesat acest serviciu cu agenti dati afara de la Siguranta si de la Prefectura de Politie, aceia care servisera sub Carol, si cu ajutorul lor si-a creat un serviciu de informatii paralel. Dar „Serviciul Secret”, sub conducerea lui Rioseanu, încetase de a mai fi ceea ce era destinatia lui reala, o oficina de contra-spionaj, ci s-a transformat într-un serviciu de informatii anti-legionar. „Serviciul Secret” se ocupa prea putin de dusmanii tarii, de infiltratiile comuniste, de agentii straini, si îsi desfasura precumpanitor activitatea supraveghind celelalte organe de protectie ale Statului. Rioseanu se interesa de ce se întâmpla la Prefectura de Politie, de ce se întâmpla la Directia Generala a Sigurantei, pentru a descoperi „nereguli” si a le raporta lui Antonescu. Conducatorul nu avea încredere în rapoartele Generalului Petrovicescu, în timp ce sorbea cu nesat toate informatiile prezentase de Rioseanu. La Comandamentul Jandarmeriei a fost numit de Antonescu, Generalul Vasiliu. Acesta s-a aratat binevoitor fata de Miscare sau se prefacea ca ne este prieten. În orice caz, câta vreme Corpul Jandarmeriei a ramas sub autoritatea Ministrului de Interne, Generalul Petrovicescu, n-am avut sa ne plângem de comportamentul jandarmilor. La sate au jucat un rol sters, evitând sa intre în conflict cu garnizoanele legionare. Mai târziu Generalul Antonescu a scos jandarmeria de sub ordinele Ministrului de Interne si a trecut-o la Presedintia Consiliului, cu scopul de a putea dispune de acest corp pentru momentul loviturii de Stat. La recomandarea mea, a fost numit ca Secretar General la Interne Dr. Victor Biris. Doctor în Drept si fost procuror la Oravita, care cunostea mecanismul ordinii publice. A fost un eminent colaborator al Generalului Petrovicescu si, în tot timpul guvernarii noastre, n-am auzit „plângeri” contra lui din partea lui Antonescu. În ceea ce priveste nemultumirile lui Antonescu contra Ministrului de Interne, din lunga lista ce-am auzit la sedintele ministeriale, cele mai multe erau de importanta secundara, care nu meritau sa fie tratate ca materie de guvernamânt, chiar în cel mai legalist Stat. Aceste nereguli puteau fi rezolvate perfect prin colaborarea dintre ministere sau la nivelul administrativ inferior. Ca sa dam un exemplu. În judetul Teleorman, un legionar trage o palma mosierului Stan Ghitescu. Acesta, pe lânga ca era mare mosier, mai era si membru al partidului national-crestin. Îndata ce a fost înstiintata Doamna Goga, l-a alarmat pe General si tragerea acestei palme s-a transformat într-un scandal guvernamental. Sigur ca legionarul care îl lovise pe Stan Ghitescu iesise din legalitate si trebuia sanctionat, dar n-am înteles niciodata cum de în jurul acestei palme Antonescu sa faca o zarva pâna la isterie, ca si cum s-ar prabusi tara, înveninând atmosfera unui Consiliu de Ministri, care trebuia sa se ocupe de treburi mai importante. Câte mii de palme n-am primit noi si sub regimul partidelor si sub regimul carlist? Care ministru, care sef de guvern sau care instanta judecatoreasca s-a însarcinat sa cerceteze bataile suferite de legionari pentru a-i pedepsi pe vinovati, politisti sau jandarmi? De aceasta natura erau marea majoritate a neregulilor cu care-l mitralia Generalul Antonescu la fiecare Consiliu de Ministri pe Petrovicescu si colaboratorii lui. Cele mai multe din „faradelegile” savârsite de legionari care îmbracau functii publice se pot grupa în patru categorii:

1. Confiscari de automobile. Într-o buna zi, tuna si fulgera Generalul Antonescu ca i s-a confiscat automobilul lui Lobey, fost secretar particular al lui Armand Calinescu si copartas la crimele acestuia. Ori de câte ori i se semnalau astfel de ilegalitati, Petrovicescu intervenea energic si automobilele luate erau restituite proprietarilor lor, ca si în cazul lui Lobey. O simpla operatie de politie era ridicata de General la rangul de problema de guvernamânt!

2. Violari de domiciliu. Functionarii de politie, legionari, fara îndoiala ca au savârsit astfel de delicte. Nefamiliarizati cu resorturile vietii publice, treceau uneori peste bariera legalitatii. Dar pe timpul regimului carlist, violarile de domiciliu nu mai erau exceptie, ci moneda curenta. Orice agent al fortei publice putea sa-ti intre în casa când vroia, fara sa aiba vreun mandat judecatoresc.

3. Imixtiuni la vami. Multi evrei paraseau tara prin punctele de frontiera Galati si Constanta. Evident, ei cautau sa scoata cât mai multi bani si obiecte de valoare, profitând de coruptia agentilor vamali. Aflând de aceste complezente ale vamesilor, organele politienesti din aceste orase au dublat functionarii de la vama cu proprii lor inspectori, pentru a împiedica evaziunea de capitaluri. La perchezitiile facute de functionarii legionari de la politie s-au descoperit mari fraude.

Chestiunea amestecului legionar la vami a fost ridicata într-un Consiliu de Ministri chiar de George Cretianu, Ministrul Finantelor. Atunci a intervenit Generalul Petrovicescu, aratând ca daca nu era acest supracontrol legionar, evreul Hurtig ar fi parasit tara cu multe milioane. Jean Hurtig, fost administrator al ziarelor Timpul si Argus, a fost arestat la Constanta de politia legionara, pe când vroia sa se îmbarce si sa fuga din tara cu bijuterii si devize în valoare de peste patru milioane de lei. Pâna la urma a convenit si Antonescu ca masurile luate de chesturile politiei de la Galati si Constanta sunt bune si a aprobat ca functionarii vamali sa fie dublati de functionarii legionari de la politie.

4. Abuzuri ale Prefectilor. Incontestabil ca, în zelul lor de a repara nedreptatile savârsite în trecut populatiei românesti, anumiti prefecti si-au depasit atributiile lor legale. Nu trebuie uitat ca eram în faza de initiere si de formatie a noului personal administrativ, ceea ce nu se putea realiza cât ai bate din palme. Incidentele erau inevitabile pâna când noii prefecti si-ar fi însusit practica administrativa. Asa de pilda, una din aceste ilegalitati. La Iasi, Prefectul Judetului, Dr. Ventonic, interzice încarcarea unor vagoane de marfa, pentru motivul ca proprietarii marfurilor erau evrei. Evident un abuz. A intervenit în Consiliul de Ministri chiar Ministrul Comunicatiilor, Pompiliu Nicolau. Ministrul de Interne, General Petrovicescu, a luat nota si a dat ordinele necesare Prefectului. Situatia s-a normalizat. Dar Generalul Antonescu nu s-a multumit cu acest mod simplu si expeditiv de a rezolva incidentul de la Iasi, ci a tinut o diatriba contra acestor procedee, care „ruineaza” economia tarii.

Ilegalitatile tratate în Consiliul de Ministri erau, în mare lor majoritate, de aceasta natura minora. Nu era o metoda de guvernare, ci o stângacie administrativa inerenta oricarui regim. Nu s-a vazut nici o revolutie în lume care sa debuteze, de a doua zi, cum vroia Generalul, printr-un legalism perfect. Fiecare revolutie trece printr-o faza de excese, pâna ce apele sociale se potolesc reintrând în matca lor. Revolutia legionara a fost una din cele mai blânde si mai tolerante din lume.

Au existat si cazuri mai grave de dezordine si anarhie, pe care le voi trata în alte capitole, fiind legate de anumite momente ale guvernarii noastre si având nevoie sa fie explicate prin ansamblul împrejurarilor în care s-au produs.