dacă acceptăm că pedagogia este o ştiinţă, trebuie să acceptăm şi următoarele consecinţe:
pedagogia va oferi o cunoaştere suficientă dar şi eficientă a realităţii educaţionale
pe baza acestei cunoaşteri, pedagogia va oferi o metodă eficientă de formare a elevilor
profesorii trebuie să-şi asume eşecurile elevilor
pentru a deveni profesor sunt necesare studii academice
din perspectiva pedagogiei ca ştiinţă, elevii sunt percepuţi ca o masă omogenă, având aceleaşi nevoi şi interese
profesorul va utiliza una şi aceeaşi metodă de predare pentru întreaga clasă
“Pedagogia este arta de a instrui şi de a forma individul. Principiul oricărei pedagogii este nu numai de a transmite cunoştinţe, dar şi de a forma oameni.” (Dictionar Larousse)
dacă acceptăm că pedagogia este artă trebuie să acceptăm şi următoarele consecinţe:
pedagogia nu poate oferi o cunoaştere eficientă şi suficientă a realităţii educaţionale
pedagogia nu poate oferi o metodă eficientă de formare a elevilor
profesorul nu-şi asumă eşecurile elevilor
pentru a deveni profesor nu sunt necesare studii academice, ci practica la locul de muncă, ucenicia
elevii vor fi priviţi ca individualităţi, ca persoane având nevoi şi interese specifice
profesorul va utiliza metode de instruire diferenţiate, personalizate în funcţie de nevoile şi interesele elevilor
Concluzii:
Concluzii:
Pedagogia conţine două niveluri:
teoretic – la nivelul căruia se încearcă utilizarea unor metode, instrumente specifice ştiinţelor mature (exacte)
practic – aplicativ – se regăseşte în modul de a se manifesta al profesorului în sala de clasă; utilizează şi instrumente, metode care ţin de arsenalul artei
► – profesori de vocaţie sau competenţi
este omul o fiinţă educabilă?
1. omul este o fiinţă educabilă la modul absolut (Socrate, Iisus, Erasmus din Rotterdam)
2. omul nu este o fiinţă educabilă (unii teoreticieni din domeniul ingineriei genetice, Schopenhauer etc.)
3. omul este o fiinţă educabilă între anumite limite fixate de zestrea sa genetică
TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA
teoriile ereditariste (ineiste) susţin rolul primordial şi
decisiv al eredităţii în evoluţia omului (în plan filogenetic si ontogenetic)
uneori, prin exagerarea rolului eredităţii, s-a ajuns la teoriile despre superioritatea unei rase în raport cu altele
teoriile ambientaliste: - susţin (absolutizează) rolul factorilor socio-educaţionali (mediul social şi educaţia) în dezvoltarea psihoindividuală, negând sau desconsiderând semnificaţia eredităţii
străbătute de un exagerat optimism pedagogic, aceste teorii s-au dovedit unilaterale
teoria dublei determinări: - pune în evidenţă nu numai influenţa specifică a fiecărei categorii de factori, ci, mai ales, interacţiunea lor în procesul dezvoltării psihoindividuale
în esenţă, această teorie susţine că programul nostru genetic este un ansamblu de virtualităţi a cărui actualizare depinde de condiţiile de mediu şi de educaţie
ereditatea – însuşirea fundamentală a materiei vii care se referă la transmiterea de la o generaţie la alta, sub forma codului genetic, a mesajelor de specificitate ale speciei
identitatea genetică este imposibilă între antecesori şi descendenţi, fiecare individ fiind unic
ereditatea reprezintă un ansamblu de predispoziţii native, care fac parte din 3 categorii de “caractere”:
genotipul – totalitatea proprietăţilor ereditare ale unui organism, zestrea sa ereditară; are 2 componente:
