genotipul general – conţine elemente predeterminate, comune speciei şi care se transmit pe cale genetică (ex conformaţia corporală, bipedismul etc)
genotipul individual – conţine elemente de variabilitate în interiorul speciei (ex culoarea ochilor, a părului etc)
fenotipul – totalitatea caracteristicilor unui individ, ca rezultat al interacţiunilor primare ale genotipului cu mediul
este determinat de baza ereditară şi de factorii de mediu
3. potenţialul de formare – este preponderent de natură psihică
are o dimensiune generală – abilitatea de gândire, capacitatea de asimilare de modele şi strategii, de asimilare a limbajului etc.
are o dimensiune particulară – configurată de propriile trăsături de personalitate şi de propria subiectivitate
MEDIUL
este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacţionează, direct sau indirect pe parcursul dezvoltării sale
influenţa mediului se face pe mai multe planuri: natural-geografic (relief, climă), social (familie, grup de joacă)
acţiunea mediului asupra dezvoltării personalităţii poate fi directă (ex clima) sau indirectă, mediată de caracterul comunităţii umane (nivel de trai, grad de cultură, civilizaţie)
există mediu proximal – lucruri, persoane, evenimente cu care individul interacţionează zilnic
există mediu distal – lucruri, persoane, evenimente îndepărtate în spaţiu şi timp de individ (internet, mass-media)
un factor de mediu prezent, dar indiferent individului este inert din perspectiva dezvoltării (ex melodie ptr un surd)
condiţia dezvoltării este ca acel factor să acţioneze asupra individului, care, la rândul lui, să reacţioneze, intrând în interacţiune
nişă de dezvoltare – accentul este pus pe activizare, pe trezirea interesului copilului
structura nişei de dezvoltare –
a. elementele (obiecte, persoane, evenimente) accesibile copilului la diferite vârste
b. răspunsurile şi reacţiile anturajului faţă de copil
c. cerinţele adultului vizând competenţele încurajate, vârsta la care sunt solicitate, nivelul de performanţă solicitat
d. activităţi impuse/propuse copilului
nişa de dezvoltare se structurează în funcţie de tradiţie, de gradul de dezvoltare economică, de reprezentările sociale despre copil şi copilărie
► zeii au reprezentat primul model, iar faptele lor (mitul) au reprezentat tiparul perfect pentru faptele oamenilor
► idealul nu poate fi atins
idealul are două componente:
utopică - are legătură cu aspiraţia omului către perfecţiune, dar ignoră posibilităţile sale reale
realistă – strâns legată de posibilităţile reale ale persoanei
idealul reprezintă tipul de personalitate dezirabilă pentru o societate, la un moment dat
de obicei, este consemnat în documente oficiale, mai ales în legea învăţământului
în şcoală, idealul se configurează în:
modul de elaborare a materialelor (forma/numărul manualelor etc)
mod de predare
mod de evaluare
4. modul în care profesorul interacţionează cu elevul
5. modul în care se implică în rezolvarea conflictelor care apar în sala de clasă
prezenţa idealului are drept suport afectivitatea
de aceea, prezenţa idealului constituie cel mai bun factor de motivare a elevului
în acelaşi timp, datorită suportului afectiv, idealul prezintă şi riscul fanatizării
în şcoală, idealul reprezintă o perpetuă sursă de conflict, întrucât şcoala nu poate propune un ideal care să răspundă aspiraţiilor, nevoilor şi intereselor tuturor elevilor
► oferta şcolii nu se poate suprapune în întregime peste cerere (ce vor actorii economici, ce vrea societatea, ce vor părinţii, ce vor elevii)
Etapele constituirii idealului în spaţiul european