Capitolul 2
Magii de la Răsărit. Fuga în Egipt. Irod ucide pruncii.
Întoarcerea din Egipt şi aşezarea în Nazaret.
Închinarea Magilor 2, 1-12
2:1 Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:
2:2 Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.
2:3 Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.
2:4 Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos?
2:5 Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul:
2:6 "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel".
2:7 Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.
2:8 Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.
2:9 Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.
2:10 Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
2:11 Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
2:12 Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.
Fuga în Egipt şi întoarcerea în Nazaret – 2,13-23
2:13 După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.
2:14 Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.
2:15 Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu".
2:16 Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.
2:17 Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:
2:18 "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt".
2:19 După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt,
2:20 Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului.
2:21 Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel.
2:22 Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii.
2:23 Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.
Închinarea magilor
Posibile comentarii:
-
Pericopa este unitară şi distinctă. După expunerea genealogiei şi relatarea pe scurt a naşterii minunate a lui Iisus, Ev. Matei reproduce două evenimente generate de aflarea veştii privind naşterea lui Iisus: închinarea magilor şi reacţia lui Irod faţă de noul născut. Cele două evenimente sunt evident legate, nu numai istoric, ci şi teologic: În interpretarea Ev. Matei, prin închinarea magilor se afirmă faptul că neamurile îl primesc pe Hristos,iar prin reacţia lui Irod, faptul că poporul iudeu îl respinge. Fuga în şi întoarcerea din Egipt sunt strâns legate de atitudinea lui Irod.
-
Patru tipuri de erminii sunt citate de U. Luz:
-
Interpretarea hristologică: venirea lui Hristos aduce cu sine disoluţia magiei de orice fel. Dacă magii se închină lui Hristos, atunci înseamnă că lumea veche se reorientează radical.
-
Interpretarea în relaţie cu misiunea la neamuri, deschiderea spre neamuri.
-
Interpretarea parenetică – gestul magilor este unul exemplar pentru toţi, privind evlavia faţă de Iisus
-
Interpretarea care pune accentul pe faptul că magii sun îndrumaţi exclusiv de Dumnezeu. Dumnezeu este cel care îndrumă paşii oamenilor.
-
Un titlu relevant pentru erminia acestui capitol ar fi: Neamurile în faţa Împăratului lui Israel (U. Luz I, 127)
-
Două contraste sunt puse în evidenţă de Ev. Matei în această secţiune:
-
între atitudinea neamurilor, prin magi, faţă de prunc şi atitudinea iudeilor prin Irod:
2:2 Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.
2:3 Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.
-
între adevăratul Împăratul lui Israel şi falsul Împărat, care era Irod.
-
Închinarea magilor suportă şi o erminie mesianică dacă o citim în conexiune cu Isaia 60, 1-6 1 Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! 60:2 Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine.60:3 Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta.60:4 Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri.60:5 Atunci vei vedea, vei străluci şi va bate tare inima ta şi se va lărgi, căci către tine se va îndrepta bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge.60:6 Caravane de cămile te vor acoperi, şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate cu aur şi cu tămâie, cântând laudele Domnului.
-
Erminia hristologică a închinării magilor propune şi interpretarea darurilor aduse de magi:
-
Mir (smirnă) – prevestitor al morţii lui Hristos;
-
aur - indicând demnitatea împărătească;
-
tămâie – indicând demnitatea arhierească.
-
Steaua este un limbaj potrivit pentru magi. Nici pe profeţi, nici pe îngeri nu i-ar fi crezut magii. (Sf. Ioan Gură de Aur). Pogorământul făcut de Dumnezeu pentru a vorbi pe un limbaj potrivit oamenilor.
Fuga în Egipt şi întoarcerea în Nazaret (2,13-23)
Posibile comentarii
-
Fragmentul, parte a prologului, conţine elemente importante folosite de Ev. Matei ca preludiu pentru întreaga Evanghelie (U. Luz I,145)
-
Pronia lui Dumnezeu, mâna lui Dumnezeu este cea care-L protejează pe Pruncul Iisus. Intervenţia directă a lui Dumnezeu este cea care salvează pe copil.
-
Iosif este în plan secund. În centrul este Isus cu mama sa.
-
Întoarcerea nu în Iudeea , ci în Galileea neamurilor: Matei 4:15 "Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Respingerea din partea iudeilor rămâne, urmaşul lui Irod nutreşte aceleaşi sentimente potrivnice, de aceea Iisus merge în Galileea, la marginea lumii iudaice.
-
În concluzie, Matei nu reţine amănunte, eventuale evenimente minunate, din acest episod. El subliniază insistent un lucru, care-l interesează pentru a-l trasmite, consecvent cu scopul lui mai curând teologic: Dumnezeu însuşi este centrul istorisirii. Dumnezeu este cel care îl scoate pe copil din mâna lui Irod , purtându-l în Egipt, departe de mânia şi urgia acestui, aducându-l la timpul potrivit în patria sa, ca oarecând pe iudei din robia Egiptului.
Capitolul 3
Predica Sf. Ioan Botezătorul
Botezul lui Iisus
Predica Sf. Ioan Botezătorul (3,1-12)[Mc 1,1-8; Lc 3,1-9.15-17; In 1,19-28]
Capitolul 3 face parte din secţiune mai mare, intitulată
Începutul misiunii publice a lui Iisus Hristos (3,1-4,22)
Aceasta este, la rândul ei, împărţită în trei părţi:
-
Ioan Botezătorul. Botezul Mântuitorului (3,1-17)
-
Ispitirea (4,1-11)
-
Începutul propriu-zis al propovăduirii (4,12-22)
3:1 În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii,
3:2 Spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.
3:3 El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui".
3:4 Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui era lăcuste şi miere sălbatică.
3:5 Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului.
3:6 Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
3:7 Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?
3:8 Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă,
3:9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.
3:10 Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
3:11 Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.
3:12 El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.
3:13 În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.
3:14 Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
3:15 Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.
3:16 Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El.
3:17 Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".
Comentarii:
-
Momentul Ioan Botezătorul este extrem de important pentru Ev. Matei. El presupune, de asemenea, legătura cu Vechiul Testament. Sf. Ioan Botezătorul este rămăşiţa sănătoasă a vechiului Israel, care-l recunoaşte pe Mesia spre deosebire de restul poporului. Îl recunoaşte nu în virtutea vreunei puteri sau virtuţi personale, ci în virtutea faptului că se face interpret al voii lui Dumnezeu, face parte din iconomia dumnezeiască, proorocită de Isaia.
-
Sf. Ioan este proorocul – deci cel prin care Dumnezeu însuşi vorbeşte poporului Său şi prin care, iată, arată, adevereşte mesianitatea lui Iisus.
-
De observat că, în viziunea Sf. Ev. Matei totul se desfăşoară sub directa îndrumare a lui Dumnezeu. Proorocul Ioan este trimis de Dumnezeu Însuşi – în duhul proorocilor întregii istorii a Israelului. În plus, Dumnezeu va interveni El Însuşi la momentul botezului pentru a confirma în chip explicit şi minunat că Cel botezat este Fiul Lui, în care se împlineşte planul sau iconomia sau voia dumnezeiască.
-
Ev. Matei rezumă predica Sf. Ioan într-o singură frază, identică cu cea care va rezuma propovăduirea Mântuitorului Hristos (4,17): Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. (3,2). Tema centrală a Evangheliei este, deja anunţată de Sf. Ev. Matei. Aceasta este : Împărăţia cerurilor, apropierea iminentă a Împărăţiri cerurilor.
-
Este anunţată deja tema judecăţii, (3:12 El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.), una din temele fundamentale ale Evanghelie după Matei şi ale teologiei Ev. Matei (în 60 din cele 148 de pericope ale Evangheliei apare tema judecăţii. Judecata este asociată explicit venirii lui Mesia şi este făcută direct de Fiul. Proclamarea Evangheliei începe cu anunţarea Judecăţii şi sfârşeşte cu descrierea Judecăţii finale care este făcută tot de Fiul (cap. 24-25 : 25:31 Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.25:32 Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
Osânda care urmează judecăţii este focul cel veşnic:
25:41 Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.
-
Legată de tema judecăţii este tema pocăinţei, anunţată de Ioan Botezătorul dar şi dezvoltată pe larg în mustrarea lui faţă de contemporani şi conaţionalii săi.
-
Simpla filiaţie sau descendenţă din Avraam, adică apartenenţa la poporul ales, la Israel nu-i salvează pe iudei de judecată care se anunţă nemiloasă, trebuie să facă fapte de pocăinţă. Este o temă anunţată aici şi reluată de Matei pe parcursul Evangheliei.
Botezul Domnului sau Teofania, descoperirea sau arătarea
Fiului lui Dumnezeu (3,13-17)
3:13 În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.
3:14 Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
3:15 Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.
3:16 Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El.
3:17 Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".
Comentarii:
-
Botezul lui Iisus este momentul arătării, al certificării mesianităţii şi, mai mult al filiaţiei Sale dumnezeieşti. Teofania Sfintei Treimi şi proclamarea de către Tatăl a Fiului, în care se împlineşte voia Sa, este momentul în care nu din partea oamenilor vine recunoaşterea, cin din partea lui Dumnezeu Însuşi.
-
Botezul lui Iisus este şi un moment în care Iisus se smereşte pe sine: primind a fi botezat şi încă de cineva mai mic decât El. Sensul botezul este dat de mărturisirea ui Iisus: pentru a împlini toată dreptatea. Ev. Matei punctează prin aceasta asumarea Vechiului Testament de către Iisus, în expresia sa sănătoasă, anume aceea care îl are permanent pe Dumnezeu drept îndrumător şi nu aceea care l-a înlocuit pe Dumnezeu cu tradiţia sau cu erminia ipocrită a Legii.
-
Botezul este împlinirea Legii: Am venit să dezleg blestemul care stătea peste omenire prin călcarea Legii. Trebuie, dar, ca Eu mai întâi să împlinesc toate şi scoţându-vă de sub osândă, să pun capăt legii. Se cuvine,d ar, ca Eu să împlinesc toată Legea, pentru că se cuvine să dezleg blestemul scris în lege împotriva voastră. (Sf. Ioan Gură de Aur, 146)
-
Erminia bisericească a Botezului Domnului este dată de Sărbătoare Botezului care este unul dintre cele mai importante praznice împărăteşti, după Învierea şi Naşterea Domnului. Elementul important care intervine în erminia bisericească şi care nu apare în Evanghelie este acela al sfinţirii apelor prin botezarea Fiului lui Dumnezeu.
-
Un alt element demn de subliniat, legat de Botez, este proclamarea de către Dumnezeu a lui Iisus Hristos ca Fiu supus, ascultător, care împlineşte voia lui Dumnezeu.
Predica de pe Munte
Consideraţii generale
(după şi în dialog cu U. Luz op. cit. I, 214)
-
Predica de pe Munte (PM) este prima cuvântare programatică din Ev. după Matei. Este singura cuvântare a Mântuitorului care conţine aproape exclusiv porunci directe ale Domnului Iisus Hristos. Poate fi considerată ca fiind nucleul Evangheliei Mântuitorului Hristos.
-
Deşi pare a fi adresată numai ucenicilor (după chemare lor – 4,18-22, Iisus le adresează primele învăţături – 5,1 ş.u.), PM nu priveşte numai pe apostoli ce pe toţi oamenii. De altfel, chiar în PM sunt momente când este semnalată prezenţa mulţimilor (7, 28 Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.) Problema este pusă în discuţie pentru a se arăta că morala expusă în PM nu este una rezervată unui număr restrâns de chemaţi, ci tuturor oamenilor.
-
Vechiul Testament, rămâne în viziunea PM, baza şi centrul referenţial în ceea ce priveşte voia lui Dumnezeu. El este respectat, împlinit şi întregit de Domnul Iisus Hristos. În PM avem, de fapt, o corecţie fermă aplicată nu legii şi proorocilor, ci erminiei acestora de către iudei. Această corecţie o întâlnim deseori la profeţii VT care exprimă în egală măsură voia lui Dumnezeu. De exemplu ipocrizia care conduce pe majoritatea la o atitudine exterioară, ostentativă, fără acoperire în motivaţia interioară şi care constituie cel mai vizat păcat al iudeilor în învăţătura Mântuitorului, este deseori înfierată de prooroci: Isaia 29:13 Şi a zis Domnul: "De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni. Ieremia:12:2 Tu i-ai sădit şi ei au prins rădăcini, au crescut şi au făcut roade; Tu eşti aproape numai de buzele lor, iar de inima lor eşti departe.
-
Discursul este concentrat asupra „dreptăţii Împărăţiei cerurilor”, dreptate şi Împărăţia lui Dumnezeu sunt două cuvinte chei ale acestui fragment.
-
Caracterul paradigmatic al PM este de reţinut. PM nu conţine o sumă exhaustivă de porunci sau prescripţii, care s-ar putea constitui în conţinutul concret al Legii noi. Acesta este un aspect important care o diferenţiază de Legea veche, unde avem prescripţii privind cazuri concrete – vezi Decalogul, dar nu numai. Situaţiile concrete care sunt citate au evident un caracter de exemplu. La acestea pot fi adăugate nenumărate alte exemple. De altfel, este evident faptul că Mântuitorul enunţă nişte principii generale pe care după aceea le ilustrează cu exemple. Este un salt evident de perspectivă. Începând chiar cu Fericirile, putem constata acest lucru.
-
Nu mai avem de a face cu exprimări imperative, ci cu enunţuri care dezvăluie sau punctează o anumită stare interioară a omului care este compatibilă cu Împărăţia cerurilor. Stările acestea se pot manifesta în situaţii concrete dintre cele mai diverse. Ele trimit, în majoritatea lor, mai curând la o aşezare lăuntrică de durată, dacă nu chiar permanentă, nu au în vedere situaţii concrete în care se manifestă. Lucrul acesta trebuie avut în vedere. O consecinţă imediată a acestui aspect este faptul că nimeni nu-şi poate număra faptele bune, pentru că nimeni nu poate spune am fost curat cu inima de trei ori, sau am fost blând de zece ori, sau am flămânzit pentru dreptate…. Ceea ce citim în partea a doua a fiecărei fericiri nu reprezintă răsplata, ci urmarea firească a stări menţionate în prima parte: Cei săraci cu duhul moştenesc, datorită stării lor Împărăţia cerurilor, care este nu un loc, ci mai curând o stare. Sărăcia cu Duhul, ca de altfel şi celelalte stări sunt compatibile cu Împărăţia cerurilor. Dacă ar fi să rescriem într-o exprimare mai precisă fericirile pentru a pune în evidenţă relaţia logică dintre prima parte şi a doua parte a fiecărei fericirii, una din variante ar fi: Sunt de fericit cei săraci cu duhul pentru că Împărăţia cerurilor este a lor, este pentru ei; în nici un caz : Sunt fericiţi cei săraci cu Duhul pentru că vor primi în schimb Împărăţia cerurilor. Etc.
5:3 Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
5:4 Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
5:5 Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
5:6 Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
5:7 Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
5:8 Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
5:9 Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
5:10 Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
5:11 Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
5:12 Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.
La fel în continuare, privitor la caracterizarea Apostolilor ca sare a pământului şi lumină a lumii.
5:13 Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.
5:14 Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.
5:15 Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
5:16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.
Vezi enunţarea principiului şi ilustrarea lui prin exemple:
5:39 Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
5:40 Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
5:41 Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.
5:42 Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta.
-
Diferenţa specifică este dată şi de abordarea în literă, pe de o parte, şi abordare în duh, de cealaltă parte. Legea care reglementează situaţii concrete este o lege întemeiată în literă, este o lege care reglementează aspectele exterioare ale lucrurile, numai manifestarea nu şi motivaţia sau scopul care au determinat manifestarea. Legea care reglementează principii, este o lege care se întemeiază în duh, în interior. Împlinirea legii percepută în literă este uşor de măsurat, de cuantificat, dar presupune riscul ipocriziei – împlinirea numai exterioară, fără suportul inimii, al intenţionalităţii. Împlinirea legii întemeiată în duh nu poate evita angajamentul lăuntric la nivelul intenţiei intime şi la nivelul finalităţii nemărturisite a lucrului pe care-l faci.
-
Accentul pus pe făptuire nu pe teorie. PM vizează fapta nu teoria, vieţuirea potrivit cu poruncile lui Iisus. Matei accentuează legătura dintre învăţătura şi practică (5,19; 7,21-23) li insistă asupra necesităţii înfăptuirii învăţăturilor lui Iisus, având în vedere, fără îndoială şi atitudinea ipocrită a cărturarilor şi fariseilor care erau foarte riguroşi în propovăduirea legii şi în cerinţele faţă de ceilalţi, în timp ce ei îşi permiteau în ascuns încălcarea fără prea multe scrupule a Legii. Vezi mustrarea Mântuitorului Hristos la adresa acestora din Matei cap. 23.
-
Caracterul maximalist al PM. Legat de acest caracter practic al PM trebuie subliniată disputa exegetică în jurul întrebării dacă exigenţele PM sunt realizabile sau nu, dacă prescripţiile Legii noi pot fi înfăptuite. Dacă nu cumva PM este ceea ce în limbaj actual s-ar numi o abordare maximalistă sau chiar utopică.
Tradiţia răsăriteană rezolvă această dilemă avansând perspectiva celor două măsuri:
-
Dostları ilə paylaş: |
