Facultatea de litere

17. plecaserăm

 “dezacorduri de analfabet de genul «ei făcuse», «ei fusese», etc. în loc de «ei făcuseră», «ei fuseseră» etc.” (forum.softpedia.com, 8.06.2005).

 Dimitrie Eustatievici Braşoveanul (1757) – fără –ră-

 Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780) – fără –ră-

 Diaconovici Loga (1822) – fără –ră-

 Heliade Rădulescu (1828) - cu –ră

 “Adaugerea silabei -ră şi la acest timp, (...) ei lăudase-ră, ţinuse-ră etc., e de prisos” (Timotei Cipariu, Gramatica limbei române, 1869, în Opere, II, p. 214).

 Gramaticile interbelice (Al. Rosetti, I. Iordan ş.a.) integrează ambele forme, prin scrierea în paranteză a desinenţei: luase(ră)m, luase(ră)ţi, luase(ră).

 “La 1 pl. şi 2 pl. normele limbii actuale admit atât formele cu desinenţele -răm, -răţi, cât şi pe cele cu desinenţele –m, -ţi (fără –ră), dar dau preferinţă celor dintîi, faţă de care formele fără –ră- sunt simţite ca învechite. La 3 pl. limba literară actuală a reţinut însă exclusiv forma cu –ră” (M. Avram, Gramatica pentru toţi, ed. a II-a, 1997, p. 230). În continuarea paragrafului, autoarea explica această diferenţă prin nevoia de a evita omonimii, dar mai ales “prin impresia de dezacord în număr pe care o dă persoana a III-a pl. de tipul ei adunase”.

 “Formele fără -ră- la indicativ mai-mult-ca-perfect sunt învechite/populare” (DOOM 2005, p. XCVII)