Facultatea de litere

16. cireşi

 Iorgu Iordan a fost convins că -i se va generaliza: în Limba română actuală. O gramatică a greşelilor (1943, 1948), considera tendinţa ireversibilă: "nu văd ce-ar putea interveni s-o oprească" (p. 63).

 Al. Graur, Tendinţele actuale ale limbii române (1968): "foarte adesea cele două forme coexistă, de exemplu cireşe şi cireşi", p. 106),  "Nu cumva în momentul de faţă, după o perioadă de dezvoltare a tipului cu -i, se dezvoltă din nou cel cu -e?" (p. 118)  în Dicţionar al greşelilor de limbă (1982) - recomandă formele cireşe şi căpşune, cu o explicaţie care se va bucura de o lungă carieră: forma în -i "e pluralul de la numele pomului / plantei".

 Dicţionarul enciclopedic ilustrat Cartea Românească, 1931: I.A. Candrea consemna pluralele cireşe şi cireşi.

 Dicţionarul limbii romane, 1940: înregistra la căpşună pluralele căpşune şi căpşuni, la cireaşă pluralele cireşe şi (mai rar) cireşi.

 Dicţionarul limbii române moderne (DLRM, 1958), cireaşă avea, alături de cireşe, şi varianta de plural cireşi, iar căpşună doar pluralul căpşuni.