Felliniada Ana Barbu Cuprins

Felliniada

Ana Barbu

Cuprins



1. Asupra titlului. .....................................................................pag 4

2. Idei generale. Concept. .....................................................pag 4

3. Simbol, mesaj, semnificație................................................pag 6

4. Viziune generală asupra expresiei. ..................................pag 6

4.a)Limbaj. Analiză. ...................................................................pag 8

5. Concluzii................................................................................pag 20

6. Bibliografie.......................................................................... pag 21


Felliniada


1.Asupra titlului.


Am dat acest titlu lucrării mele de licenţă, datorită impactului pe care filmele

lui Fellini l-a avut asupra mea. În acest mod pătrund în universul lucrărilor mele.

Am atașat acest titlu, nu pentru a transpune pe pânza cadre de film, ci pentru a descrie subiectul central al temei: un colaj fotografic - film vs viața. Un maraton cot la cot cu personajele felliniene, prinse în pânza universului meu urban. Acestea aleargă, se întrepătrund, suprapunându-se cu oamenii universului meu.

În viziunea mea exista o singură lume: cea a lui Fellini, mereu reactualizată.


2. Idei generale.Concept

“Am recurs la culori pentru a mă deghiza” astfel justifică Fellini parcurgea cinematografică alb-negru cu unele pasaje color. Personaje misterioase sunt create pentru a fi percepute mereu altfel decât au fost prezentate.Ai senzatia ca exista un alter ego in fiecare dintre ele. Scoaterea in evidență a personajelor tipice acelor vremuri într-o notă umoristică, trădează drame interioare aparent ascunse. Mare admirator a eternului feminin, maestrul încearcă o nuanțare a rolului femei în societate.Altfel spus, pentru el „în spatele unui barbat puternic se află întotdeauna o femeie” .

Deși personajele feliniene trăiesc într-o lume decadentă, de multe

ori acestea sunt pline de tandrețe și neputință. De altfel și satira lui Fellini este de multe ori blândă.

La Fellini totul se transformă în simbol. Personajele sale sunt un simbol

pentru națiune: preotul catolic, mama Italia - gospodina nevrozată, puștiul cel șmecher,

prostituata sau burghezul.

Aceste tipologii m-au inspirat în transfigurarea lor pe pânză. Alegerea imaginii și a conceptului fellinian în raport cu lumea mea contemporană le-am finalizat, amalgamându-le pentru nașterea noilor identități. Personajele se schimbă, prezenta feminină rămâne însă aceeași frumusețe impactantă din spatele oricărui bărbat cu poziție in societate.

Impactul cu imaginea cinematografică am experimentat-o într-un alt proiect anterior în care reinterpretarea unor imagini deja date poate fi cu adevarat interesantă. Acum ca și atunci am urmărit reconstituirea firului vizual și narativ însă cu intervenții pe care eu le regăsesc echivalente cu cele deja folosite. De data aceasta, n-am mai ales să transpun tot într-un alt film, ci într-o formă mai personală și poate tot odată mai directă: pictura de șevalet; univers veridic și cotidian, dar subtil incărcat de personaje ce ascund sau nu anumite trăiri intense. Structurând un anume tip de imagine, deja particular mie, dar într-o constantă cautare, am realizat 6 compoziţii ce se doresc a fi o adresare coerentă şi unitară in primul rând la nivel conceptual, evitand totusi repetitivitatea din punct de vedere compozițional și strict descriptiv.

Plecând de la studierea unor simple instantanee din film, am reușit să colez încât rezultatul final să fie o imagine la fel de expresivă pe cât cea cinematografică. Îmi compun lucrările pornind de la fotograme. Imaginea pe care eu o generez se compune din secvențialitate, detalii ale unor imagini și portrete ale unor personaje, toate având funcție simbolică atât în film cât și in lumea mea contemporană.

În cele 6 lucrări este prezent un dialog între personaje prin colarea lor, însă într-o analiză mai amănunțită comunică doar prin prisma faptului că sunt așezate compozițional într-un spațiu bidimensional. Apar elemente sugestive ale apartenenței cinematografice, lucrarea pleacă de la un film, delimitând astfel existența celor provenite din contemporaneitate. Personaje ce se află în permanentă antiteză, atât strict la nivel figurativ/plastic, cât şi dincolo de descriere, într-o zonă a portretizării interioare, decadență vs. speranță. Încordare-relaxare, fragilitate-robusteţe, sunt trăsături antinomice, constante, ce subliniază opoziţia dintre acestea, totodată reliefându-le.

O altă trăsatură invariabilă a fost așezarea personajelor într-un interior neclarificat lăsând a se evidenția expresivitatea, fără a introduce prea mulți factori externi ce duc la tensionarea atmosferei.

Mi-am propus o influență a secvențialității filmului, prin accentuarea expresiei personajelor, în special la nivel portretistic. M-am documentat si am aflat că Fellini înainte de a regiza un film își stabilea personajele caracterisitice, desenându-le, insistând asupra expresivitații corpului uman.







3. Simbol, mesaj, semnificație


În lucrările mele am intenționat să surprind ipostaze umane, în speță imaginea multiplicată a unei feminități universale. ”Femeia lui Fellini” este compusă dintr-un colaj de emoții, stări și roluri sociale pe care aceasta le joacă. Casnica nevrozată, femeia fatală, femeia clovn, femeia copil, ”grasa amorezată”, toate sunt surprinse în situații contextuale ce frizează ironia dulce- amară specifică spiritului italian. Identitatea feminină multifațetată se modifică în funcție de public – simbol al societății italiene. Fellini îl propune pe bărbat ca reprezentant al acestei societăți și raportează viziunea asupra femeii la acesta. Bărbatul puternic, cuceritorul, timidul, sunt roluri în care se transpune regizorul în filmele sale, oferind astfel o notă autobiografică.

Inspirată de imaginea femeii felliniene, am căutat să surprind echivalențe personale. Astfel am plasat în rolurile mai sus amintite personaje feminine autentice a căror personalitate se pliază pe scenariile regizorului. Întocmai ca acesta exercițiul meu plastic a fost și unul de autoanaliză și experimentare a diferitelor fațete ale feminității.


4.Viziune generală asupra expresiei

La o scurtă autoevaluare a lucrărilor mele accentul figurativ este menținut constant, cu foarte mici abstractizări ale formei.

În demersul proiectului meu mi-am ridicat in primul rând problema gradului de descriere în cadrul aceleiaşi lucrări, urmărind efectul atât în scop compoziţional, (atmosferizare, sublinieri ale profunzimii, reliefarea unui centru de interes,) cât şi pur descriptiv (evidenţierea unor parţi anatomice în raport cu altele, trimiteri la natura interioară a personajelor, descrieri ale materialitaţii etc.). Însă acest lucru este strict influențat și de perceperea mea asupra operei cinematografice.

Am preferat ,vizibil şi în mod voit, tenta plată în detrimentul picturalităţii, atât din considerente de gust şi afinitate, cât şi pentru întărirea conceptului. Am păstrat anumite porțiuni ce aparțin fie limbajului filmului, fie sunt structurate pentru a evidenția separarea dintre lumea neo-realistă italiană și cea contemporană.





Folosirea scenariilor a fost o alternativă însă înțelegerea asupra operei a fost la nivel imaginativ fără a mai fi nevoie de o descriere lirică. Astfel am acționat mai mult asupra suprafeței picturale ducând-o mai departe de a fi un cadru fellinian.

Configurațiile filmului de a suprapune cadru peste cadru , se întâlnește și în descrierea plastică a lucrărilor mele. În același timp supradimensionarea și scoaterea din cadru a personajelor reprezintă o sugestie asupra cadrului deorece am dorit o evidențiere a personajelor ce aparțin universului meu urban.

Din punct de vedere cromatic se întâlnește o puternică influență a culorilor desaturate, deşi paleta îmi desconspira o afinitate pentru coloritul de tip baroc (tonuri de brun, roşu, ocruri, negrul şi albul tratate ca şi culoare) nu m-am ferit să introduc verdele şi violetul, făcând astfel posibilă juxtapunerea cu o zonă a picturii în care recele devine atât umbră cât şi ton local. Totodată căutarea culorii locale nu m-a interesat, ci doar sugerarea acesteia.

Compozițional proiectul meu are o structură ce dorește să treacă de etapa narativă/ilustrativă, deoarece intenția mea nu a fost de a crea o poveste, o etapă deja creată de însuși Fellini. Nu clasific tipul acesta de compoziție ca fiind un afiș în care personajele sunt tratate fiecare în același mod tehnic, fară a sublinia un centru de interes. Pur și simplu am vizualizat creațiile ca atare fără a presupune o poveste in spatele lor.

Mi-am ridicat probleme de cantitate cromatică, săturând pe zone restrânse şi grizând pe suprafeţe mai mari, în primul rând din considerente compozitionale.

Închei acest capitol de viziune asupra expresiei motivând folosirea tehnicilor contemporane, precum utilizarea fotogramelor, elemente media, supradimensionarea personajelor și existența filmului ca fiind punctul de plecare al acestui proiect, în demersul meu artistic strâns legat de lumea contemporană.
4.a)Limbaj. Analiză

Dedic acest subcapitol unei analize amănunțite asupra lucrarilor, grupate in funcție de tipul de imagine pe care o subliniază. Menționez că ordinea de abordare, este chiar parcurgerea acestora cronologică, demonstrând astfel evoluţia (atât plastică cât şi conceptuală) proiectului meu.

Felliniada 1. Fellinele

Dimensiuni: 100 x 80

Tehnică: Ulei pe pânză


Felliniada 2. Fellinele

Dimensiuni: 160 x 120

Tehnica: ulei pe pânză


Lucrările figurează dominanta feminină lăsând să se înțeleagă absența motivată a bărbatului, pentru sublinierea existenței lor în diferite ipostaze. Așa cum am mai menționat nu există un fir narativ al dialogului dintre personajele prezentate, ci pur si simplu surprinderea expresiei în favoarea dramatismului prezent.

Titlul este ales pentru a configura poziția socială a unora dintre simbolurile feminine felliniene, așa cum sunt ele prezentate în filmele sale. Consider că am reușit să transpun în lucrările mele aceleași prototipuri, însă în interpretarea proprie. Pornind de la preluarea unor fotograme din filme, colându-le, am ajuns la un nivel de supradimensionare și schematizare a formei.

Am acordat o mare importanță citatului fotografic și secvențialității, acestea reprezentând baza proiectul. În același timp nu am vrut să ajung la rezolvarea unei imagini de tip fotorealist. Trebuie sa menționez că se poate observa o oarecare apropiere de acest tip de imagine, însă nivelul descriptiv ar fi necesitat mai multă atenție.

Am ales supradimensionarea, ca fiind una dintre cele mai des întâlnite tipuri de abordare a personajelor, din considerente de diferențiere a citatului fototgrafic de imaginea personajelor contemporane. Tot aici aș dori să argumentez utilizarea unui program computerizat de prelucrarea imaginii, din motive de delimitare la nivel vizual. Am diminuat tonalitatea cromaticii unui personaj, ajungând la trei tonuri, lucru ce m - a ajutat la stabilirea unei diferențe între ceea ce a fost colat. Crearea unor ecrane alb/negru cu referire la obiectivul camerei de filmat reprezintă tot o separare clară a lumilor disputate.

Consider că în acest tip de abordare a imaginii, nu puteam sa mă lipsesc de anumite elemente tehnice, tocmai din cauza existenței unui film la bază.

Aș dori să le detaliez pe fiecare din punct de vedere tehnic si cromatic, chiar dacă sunt strâns legate una de cealaltă ,exista diferențe la acest nivel.

Prima lucrare reliefează drama personajului principal din filmul ”La Strada”, o femeie-clovn ce îsi ascunde viața nefericită amuzându-i pe ceilalți. Scena este gândită ca un spectacol în care ceilalți privesc în jos, ea fiind bufonul ce privește in sus. În extremele compoziției apar personajele din lumea mea contemporană ce au fost detaliate în mică măsura, tocmai pentru a nu distrage atenția asupra centrului de interes. Am folosit baza unei fotograme preluate chiar din film în care am regrupat personajele și am schimbat accentul pe feminitate. Nefericirea personajului se arată nu numai pentru cei ce au văzut filmul ci și din anumite elemente precum: descrierea vestimentației precare, zâmbetul de fațadă pe care-l afișează, ascunderea detaliilor anatomice vrând să rămână undeva în umbră. Însă în transpunerea pe pânză a căpătat o altă identitate, aflându-se in mijlocul spectacolui,lasand in spate problemele afective.


Scoaterea din lucrare a unor detalii anatomice ale personajelor, a fost voit realizată din motive compoziționale, pentru a putea fixa centrul de interes. În același timp și pentru a trimite cu gândul la o fotogramă ce nu presupune a avea în întregime toate personajele componente.

La nivel plastic, imaginea propune în primul rând un grad variat de descriere, deși am dorit în primă fază suprinderea unui cadru de film, însă pe parcursul documentării asupra proiectului am eliminat această ipoteză. Astfel am insistat pe plan cromatic separând personajele la nivel vizual , ce s-a dovedit a fi o contribuție substanţială la sublinierea conceptului.

Din punct de vedere cromatic tind să argumentez o ușoară monocromie, deoarece nu am considerat necesitatea detașării personajelor cu ajutorul culorii. Folosirea aproape excesivă a brunurilor în combinație cu alb/negru, m-a ajutat pe mine sa creez o mai mare apropiere a lucrării de ceea ce insemna lumea filmului italian in anii 60-70. Contrastul închis deschis și cel de cantitate realizat pe întreaga suprafață a lucrării surprinde mai mult viziunea cinematografică. Am insistat asupra modelării simbolului central feminin, pentru a putea exprima caracterul pe care l-am identificat și în film.

Mi-am ridicat şi probleme de descriere la nivelul tuşei, pe alocuri simţindu-se nevoia de zone mai vibrate (vibraj ce nu păşeşte într-o zonă a picturalităţii, ci rămâne într-o zonă strict descriptivă) pentru a contrabalansa zonele aplatizate.

În cea de-a doua lucrare există o diferențiere la nivel cromatic și descriptiv, față de prima lucrare prezentată. Am încercat să poziționez simbolul feminin, făra a simți nevoia de a introduce personaje masculine. Este o separare de ranguri sociale, însă contrară realității, în prim plan excelând același personaj ce poartă pe umeri o puternică dramă interioară. Scoaterea din cadru și supradimensionarea femeii din dreapta, este în antiteză cu condiția pe care aceasta o afirmă. Existența unor simboluri din ” Otto e mezzo” si așezarea lor undeva într-un plan secund succed ideea din film, în care sunt prezentate ca femei bogate menite să privească de undeva, din spate. Spre deosebire de prima lucrare, aici apar elemente vestimentare ce gradează rangul fiecăreia dintre personaje, însă fără ca ele să fie dezvolatate într-un sens descriptiv ci mai mult pictural.




Se pot observa părți în stadiu de eboșă sau absența anumitor detalii anatomice, cu scopul de a nu încărca suprafața și de a nu-i da o viziune narativă. Am urmărit evidențierea picturalității pentru a putea depăși stadiul de fotogramă, în care fiecare detaliu este urmărit.

Din punct de vedere cromatic m-am ajutat foarte mult de fondul pe care l-am dat înainte de a mă apuca de lucrare, aş spune chiar că aceasta este cea mai saturată dintre lucrări (cel puţin la nivel cantitativ). Am evitat să mă apropii din nou de o ușoară monocromie, deși pe alocuri este clar vizibilă, însă prin introducerea cadrelor alb- negru situația s-a balansat devenind clar o lucrare policromă. Amintind de aceste cadre mă simt obligată a justifica existența lor. În primă fază sunt folosite pentru a trimite spre cadrele alb-negru ale filmelor felliniene, dar și o influență a fotografiei, ca și cum ar fi privit acel detaliu printr-un obiectiv de aparat.

Constrastul de închis deschis și cel de cantitate sunt și aici prezente, însă într-o mai mare proporție comparativ cu prima lucrare. Garantez acest lucru deoarece în prima lucrare sunt personaje lăsate într-un stadiu de eboșă, într-o notă monocromă, însă în cea de-a doua variază gradul de descriere, apelând la amestecul culorilor. Vibrația tușei poate fi foarte ușor semnalată, observându-se în special pe suprafețele femeilor din partea superioară a lucrării.


Am hotărât să prezint aceste două lucrări împreună deoarece prezintă același personaj, cu același dramatism deghizat, înconjurat de persoane dintr-o lume diferită de cea pe care o trăiește. Apariția simbolurilor lumii mele contemporane, situate într-o parte inferioară a lucrării fie la mărime naturală, fie supradimensionată sunt poziționate intenționat pentru a închega reinterpretarea filmelor felliniene.

În încheiere, aș îndrăzni să afirm că cea de-a doua lucrare leagă cel mai bine conceptul proiectului, împreună cu ajutorul încadramentelor alb/negru cu trăsături direcționate spre cinematografie.

Felliniada 3.

Dimensiuni: 140 x 110

Tehnica: Ulei pe pânză



Felliniada 4.

Dimensiuni: 160 x 140

Tehnica: ulei pe pânză


Felliniada 5.

Dimensiuni: 160 x 140

Tehnica: ulei pe pânză


Am grupat aceste lucrări deoarece spre deosebire de primele, în acestea există un dialog între personajele colate. În același timp acțiunile derivă de la un personaj la celălalt, aparent ilustrând o fotogramă din film, însă simbolurile au fost adunate din mai multe cadre și repuse în compozițiile prezentate. Scopul este de a reda caracterul fellinian, dar în situații inexistente , departe de a respecta ordinea perspectivală.

În prima lucrare din această serie detaliez o scenă fără a defăima papalitatea, însă într-o notă umoristică. Prezența grasei amorezate, la baza unei discuții între două personaje ale bisericii catolice, înclină dialogul în zona absurdului italian, facând referire la filmul ”Amarcord”. La o analiză mai amănunțită se observă colarea personajului feminin în scena celor doi bărbați, prin detalii precum nuditatea ei, expresia de încântare la vederea masculinității ascunse în vestimentație, cu tentă erotică rămasă într-un stadiu incipient. De aceea accentul a fost pus pe detalierea descriptivă a simbolului neo-realist, bărbații fiind lăsați într-un stadiu de eboșă, schematizând expresivitatea lor.

Din punct de vedere cromatic, am un raport cantitativ al tonului local cu intervenții alb negru, cu scopul de a face remarcată colarea imaginilor. Menționez că astfel de amestecuri sunt existente în aproape toate lucrările cu scopul de a diferenția importanța pe care am dat-o simbolurilor, fie ele din scenele cinematografiei felliniene, fie din universul meu urban. Din nou apare contrastul închis deschis, în special pe formele voluptoase ale femeii. Insistența asupra găsirii tonalității carnației cantitative a fost pentru definirea formei cât mai realiste și apropierea de expresia pe care aceasta adoptă.

În ultimul rând, dar nu cu o importanță scăzută, aș dori să descriu detaliul vestimentar, drapajul ce acoperă zone anatomice atât personajului central, cât și celor din extremități. Însă rezolvarea este diferită, descriptivă în cazul femeii, prin sublinierea materialității, ajutându-mă de fondul pe care l-am dat în amestec cu rozuri și ocruri calde, iar în umbră răcirea lor cu intervenția umbrei naturale și foarte puțin negru. Introducerea in consistența pastei a albului rece (cel de titan) și negrului de fum a fost voită fiind nevoie de un contrast ușor simțit de cald rece. În cazul robelor simbolurilor catolice, le-am aplatizat considerând necesar un decupaj în compoziția prezentată.

În cea de-a doua lucrarea acțiunea simbolizează nevroza mamei gospodine asupra copilului și bărbații ce privesc liniștiți întregul scandal.Apariția regizorului în colțul din dreapta, la o dimensiune destul de mică exprimă tocmai ideea unei scene regizate, în care prezența sa nu trebuie simțită.

La nivel plastic adopt încă odată supradimensionarea și in același timp rezolvarea cromatică printr-o tehnică modernistă computerizată aplicată personajului feminin din extremitatea dreaptă. Acest tip de rezolvare am considerato necesară deoarece este rezultatul demersului tehnic modern aplicat la cursurile de atelier. Doresc a aminti că acest personaj și cea care interpretează rolul mamei nevrozate consituie parte integrantă a universului meu urban.


Din punct de vedere cromatic se simte prezența fondului, dar și al amestecului monocrom/policrom, din aceleași motive utilizate ca la lucrarea precedentă. Raportul cantitativ de culoare al extremității din dreapta, mi-a pus probleme la nivel compozițional deoarece trebuia echilibrat cu întreaga suprafață rămasă, lucru pe care îndrăznesc să spun că l-am reușit prin modelarea mamei și transparența fondului în celelalte personaje din spate.

Se poate observa foarte ușor insistența asupra vizibilității tușei pe alocuri, fapt ce l-am considerat un traseu către zona picturalității, balansând astfel viziunea grafică redată de schematizarea anumitor zone. Prezența canapelei ce face referire subliniază ideea de interior, este anulată de scoaterea personajelor din cadru, rămânând la nivel imaginativ existența unui posibil încadrament.

În cea de-a treia lucrare prezentată, accentul este pus pe simbolurile masculine, dominate de o prezență feminină. Din nou obțin o imagine integrată din colaje de fotograme, ducându-le într-o zona picturală, prin reinterpretarea scenelor felliniene.

Cromatic se observă aceași formulă utilizată și la celelalte lucrări, cu o ușoară tentă mai monocromă, însă fără să mă lipsesc de încadramentele personajelor alb/negru. Decupajul creat de elementele de recuzită cinematografică și de elemente vestimentare tratate prin transparențe, scot în evidență concentrarea asupra centrului de interes.

Apariția unui presupus autoportret asupra căruia nu am insistat la nivel de asemănare cu realitatea, ci mai mult la nivel plastic, motivează singura prezență feminină. Există un dialog fizic, unde bărbații deși poziționați în spate, contraatacă siguranța pe care simbolul feminin o afișează.

Nu am să insist asupra aspectelor discutate și la celelalte lucrări, pentru a nu mă repeta, acestea fiind relevate anterior. Menționez însă că alegerea grupării acestor 3 imagini, a fost cu scopul de a ilustra printr-o serie de scene, dialoguri la nivel de colaj.


Felliniada 6. Serializare

Dimensiuni: 180 x 140

Tehnica: ulei pe pânză
Această ultimă lucrare încheagă cel mai bine ideea de expresivitatea cinematografică a lumii felliniene, fiind elaborată la nivel portretistic. Apar personaje din cele trei filme ce au reprezentat sursa mea de inspirație: ”La Strada”, ”Otto e mezzo”, ”Amarcord”. Colarea imaginilor fiind perfect vizibila, într-o serie de încadramente. Apare din nou autoportretul, însă de data aceasta dus cât mai aproape de realitate, cu o motivație a înțelegerii asupra operei lui Fellini.

La nivel plastic se întâlnesc mai multe procedee de rezolvare a figurii umane, fie schematizată dar îndreptată spre o zonă impresionistă a picturalității, fie foto realistă , pentru a putea sugera cât mai bine carnația personajelor, fie printr-o serie de zemuri transparente menite să surprindă gestica simbolistică. Vibrația tușelor este încă o componentă a viziunii picturale, utilizată tocmai pentru a mă îndepărta în anumite zone de neo-realismul cinematografic.


Cromatic, este o mai mare abundență de culori, contraste precum cel de cantitate si de închis deschis, dar și alternanța ecranelor grizate cu culori saturate precum roșu, verde, albastru , violet, reprezentând un traseu clar spre perioada alb/negru și color ale filmelor lui Fellini.

O sursă de inspirație pentru această lucrare sunt serializările lui Andy Worhol. Însă diferențierea constă în înlocuirea personajului singular trecut prin diverse ecrane cromatice, cu mai multe portrete, axându-mă pe expresivitatea obținută în încadramente. Tot aici aș mai putea menționa că elimin tehnica de serigrafiere a personajelor, fiind o opțiune subiectivă, controlând mimica prin gradul variat de vibrație a tușei.

Citatul fotografic este substanța acestei lucrări, atât din punct de vedere expresiv, cât și tehnic. Am considerat că nu mai este necesară colarea imaginilor, fiind o prezentare a tipologiei de personaj fellinian.

Elementele de decor au fost foarte puțin introduse în această compoziție, fiind retrasă ideea de interior. Am insistat puțin asupra materialității vestimentare în câteva încadramente, din necesitatea descriptivă scenei respective.

Erotismul și umorul pervers reapar într-o notă accentuată a expresivității personajelor, fiind parte din ecranizările lumii neo- realiste italiene.

Doresc totuşi să mai adaug, că această lucrare, poate constitui, începutul unui nou tip de imagine abordat în demersul meu artistic.

Voi încheia succint, subliniând, că doar factura picturală diferă, lucrarea păstrându-se, evident, în graniţe puternic ancorate în figurativ.
5. Concluzii
N-as vrea sa inchei fără a mai spune câteva cuvinte despre legătura specială dintre mine si filmele lui Fellini.

Trăind între două lumi, datorită originii mele pe parțial italiană, imaginația a fost drumul spre creație. Parabola dintre viață și vis din „Otto e mezzo” sau ironia personajelor din „La strada”, mi-au dezvăluit decadența unei lumi hrănite cu spectacol.

Filmul„Amarcord” prezintă o Italie a anilor 30 măcinată de contraste. Într-un fel sau altul Italia rămâne acceași și în zilele noastre, încercând rareori să-l contrazică pe Fellini.

Asupra unei eventuale panotări a ciclului de lucrări, optez pentru ordinea în care acestea au fost prezentate (şi chiar elaborate).

Deși această serie de șase lucrări puncteaza finalizarea studiilor mele de licență, acest proiect rămâne deschis unei noi provocări: călătoria sentimentală între iluzie și realitatea unui geniu. O etapă următoare a proiectului va fi transpunerea în lumea felliniană numai personajele universului meu urban. Este un exercițiu de imaginație pe care sper să-l redau pe pânză cât mai aproape de viziunea regizorului. Nu exclud și încercarea unei astfel de transfigurării la nivel de film.


Bibliografie:

Fabrizio Borin – “ Federico Fellini- Viaggio sentimentale nell’illusione e nella realta di un genio”, Editura Gremese

Giovanni Grazzini – “Gli anni Sessanta in cento film”, Universale Laterza

Alex Leo Șerban , Giovanni Grazzini, ” În marginea unei cărți de Federico Fellini

Material cinematografic : “La Strada”, “Otto e mezzo”, “Amarcord”


Barbu Ana - Lucia este in prezent sudenta la Master in arte vizuale, an I, Facultatea de Arte Plastice, Sectia Pictura, la Clasa: Prof. univ. dr. Cătălin Bălescu.