Fondatorii Uniunii Europene aveau dreptate să considere că prosperitatea viitoare a Europei va depinde de capacitatea ei de a rămâne un lider mondial în domeniul tehnologic. Știau ce avantaje pot apărea prin reunirea cercetării europene sub o umbrelă comună. Astfel, în 1958, în paralel cu CEE, au înființat Euratom - Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Scopul acestei comunități era de a facilita pentru statele membre ale UE exploatarea în comun, în scopuri pașnice, a energiei nucleare. Ca parte a acestor eforturi, a fost creat un Centru Comun de Cercetare (CCC), compus din nouă institute aflate în patru locații distincte: Ispra (Italia), Karlsruhe (Germania), Petten (Țările de Jos) și Geel (Belgia).
Cu toate acestea, pe măsură ce inovația a căpătat avânt, cercetarea europeană a trebuit să se diversifice, adunând laolaltă oameni de știință și cercetători din domenii cât mai variate cu putință. UE a trebuit să găsească noi metode de a finanța munca acestora și noile aplicații industriale ale descoperirilor lor.
Cercetarea comună la nivelul UE a fost concepută pentru a completa programele naționale de cercetare. Ea se concentrează asupra proiectelor care aduc laolaltă un număr de laboratoare din mai multe țări europene. De asemenea, sprijină cercetarea fundamentală în domenii precum fuziunea termonucleară controlată (o sursă potențial inepuizabilă de energie pentru secolul al XXI lea). În plus, încurajează cercetarea și dezvoltarea tehnologică în industrii cheie, precum sectorul electronicii și calculatoarelor, care se confruntă cu o concurență acerbă din afara Europei.
Finanțarea cercetării UE se face în principal prin intermediul unei serii de programe cadru. Cel de al șaptelea program cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică acoperă perioada 2007 2013. Cea mai mare parte a bugetului de peste 50 miliarde de euro va fi dirijată spre domenii precum sănătatea, sectorul alimentar, cel agricol, al tehnologiilor informației și comunicațiilor, al nanoștiințelor, cel energetic, al protecției mediului, al transporturilor, al securității, cel spațial și spre științele socioeconomice. Alte programe suplimentare vor promova idei, oameni și abilitățile lor, prin intermediul cercetării aflate la granițele dintre domeniile cunoașterii științifice, prin sprijinirea cercetătorilor în dezvoltarea carierei lor profesionale și prin stimularea cooperării internaționale.
Finanțarea cercetării UE se face în principal prin intermediul unei serii de programe cadru. Cel de al șaptelea program cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică acoperă perioada 2007 2013. Cea mai mare parte a bugetului de peste 50 miliarde de euro va fi dirijată spre domenii precum sănătatea, sectorul alimentar, cel agricol, al tehnologiilor informației și comunicațiilor, al nanoștiințelor, cel energetic, al protecției mediului, al transporturilor, al securității, cel spațial și spre științele socioeconomice. Alte programe suplimentare vor promova idei, oameni și abilitățile lor, prin intermediul cercetării aflate la granițele dintre domeniile cunoașterii științifice, prin sprijinirea cercetătorilor în dezvoltarea carierei lor profesionale și prin stimularea cooperării internaționale.
c. Energie
Combustibilii fosili – petrol, gaze naturale și cărbune – reprezintă 80 % din consumul energetic în UE. Un procent important din cantitatea necesară de combustibil fosil se importă din afara UE. În prezent, 50 % din necesarul de gaze naturale și petrol se importă, iar această dependență ar putea ajunge la 70 % până în 2030. UE va deveni astfel mai vulnerabilă la întreruperea alimentării sau la explozii ale prețurilor cauzate de crize internaționale. Un alt motiv pentru reducerea consumului de combustibili fosili este acela de a tempera procesul de încălzire globală.
III. Cine plătește pentru Europa: Bugetul UE
Pentru finanțarea politicilor sale, Uniunea Europeană dispune de un buget anual de peste 120 miliarde de euro. Acest buget este finanțat prin așa numitele „resurse proprii” ale UE, care nu pot depăși echivalentul a 1,24 % din venitul național brut total al statelor membre.
Aceste venituri provin în principal din:
taxe vamale asupra produselor importate din afara UE, inclusiv din prelevări pe produse agricole;
un procent din taxa pe valoarea adăugată aplicată bunurilor și serviciilor pe întreg teritoriul UE;
contribuții din partea statelor membre în funcție de bunăstarea respectivă a acestora.
Fiecare buget anual face parte dintr-un ciclu bugetar de șapte ani cunoscut sub numele de „perspectivă financiară”. Perspectivele financiare sunt stabilite de Comisia Europeană și necesită aprobarea în unanimitate din partea statelor membre și negocieri care să fie urmate de acordul Parlamentului European. În cadrul perspectivei financiare pentru 2007 2013, bugetul total pentru această perioadă este de 864,4 miliarde de euro.
Bugetul UE- surse de finanţare Anul financiar 2012
Bugetul Uniunii Europene 2012
2. Piața unică
2. Piața unică
Piața unică reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale Uniunii Europene.
Între statele membre au fost eliminate, în mod treptat, restricțiile privitoare la comerț și libera concurență, rezultatul tuturor acestor măsuri fiind creșterea standardelor de viață.
Piața unică nu a devenit încă un spațiu economic unic.
Anumite sectoare ale economiei (servicii publice) rămân încă sub incidența legilor naționale.
Statele Uniunii Europene rămân încă independente în ceea ce privește fiscalitatea și bunăstarea socială.
Piața unică este susținută de anumite politici conexe puse în aplicare de către Uniunea Europeană de-a lungul anilor.
Scopul acestor politici este de a ajuta cât mai multe firme și cât mai mulți consumatori să se bucure de avantajele pieței unice.
I. Realizarea obiectivului din 1993
Limitele pieței comune
Tratatul din 1957 care a pus bazele Comunității Economice Europene a făcut posibilă eliminarea barierelor vamale din interiorul Comunității și a stabilit un tarif vamal comun aplicabil mărfurilor provenind din țările din afara Comunității Economice Europene. Acest obiectiv a fost îndeplinit la data de 1 iulie 1968.
Cu toate acestea, drepturile vamale nu constituie decât un aspect al barierelor protecționiste ridicate în calea comerțului transfrontalier.
În anii ′70, alte bariere comerciale au stat în calea realizării complete a pieței comune.
Norme tehnice, standarde de sănătate și de siguranță, reglementări naționale în ceea ce privește dreptul de a practica anumite profesii și controlul schimburilor valutare restricționau libera circulație a persoanelor, a bunurilor și a capitalurilor.
Obiectivul din 1993
Obiectivul din 1993
În iunie 1985, Comisia, sub președinția lui Jacques Delors, a publicat o Carte Albă, al cărei scop era eliminarea, în cel mult 7 ani, a tuturor barierelor fizice, tehnice și fiscale care restricționau libera circulație în interiorul Comunității.
Obiectivul său era încurajarea expansiunii industriale și comerciale în cadrul unui spațiu economic extins și unificat, comparabil cu piața americană.
Conceptul de piață unică a fost introdus prin Actul Unic European, care a intrat în vigoare în iulie 1987. Acesta prevedea:
extinderea competențelor Comunității în anumite domenii de politică (politica socială, de cercetare, de mediu);
instituirea treptată a pieței unice până la sfârșitul anului 1992, prin punerea în aplicare a unui vast program legislativ care presupunea adoptarea a sute de directive și regulamente;
folosirea mai frecventă a votului cu majoritate calificată în Consiliul de Miniștri.
II. Bilanțul pieței unice
Barierele fizice
În interiorul Uniunii Europene, toate controalele la frontieră privind bunurile, precum și controlul vamal al persoanelor au fost eliminate. Poliția (brigăzi antidrog și de luptă împotriva criminalității) desfășoară activități de control ori de câte ori este necesar
Acordul Schengen, semnat în iunie 1985 de către nouă dintre cele 12 state membre la acea vreme (Regatul Unit, Danemarca și Irlanda nu au fost părți semnatare ale acestui acord), vizează cooperarea polițienească și o politică comună de azil și de imigrație, în scopul eliminării totale a controalelor persoanelor la frontierele interne ale Uniunii Europene (a se vedea capitolul 10 „Libertate, securitate și justiție”). Noile state membre, care au aderat la Uniunea Europeană în anul 2004, se aliniază progresiv normelor spațiului Schengen.
b. Barierele tehnice
b. Barierele tehnice
Pentru majoritatea produselor, statele membre ale Uniunii Europene au adoptat principiul recunoașterii reciproce a reglementărilor naționale. Oricărui produs fabricat și comercializat legal într-un stat membru trebuie să i se permită plasarea pe piața oricăruia dintre celelalte state membre.
Liberalizarea sectorului serviciilor a fost dobândită grație recunoașterii reciproce sau coordonării reglementărilor naționale în ceea ce privește accesul la anumite profesii (avocatură, medicină, meserii din domeniul turismului, sectorului bancar, asigurărilor etc.) sau practicarea acestora. Cu toate acestea, libera circulație a persoanelor este un obiectiv încă departe de a fi atins. Încă există obstacole pentru persoanele care doresc să se stabilească sau să profeseze în alt stat membru.
Au fost întreprinse acțiuni în vederea favorizării mobilității lucrătorilor, în special în ceea ce privește asigurarea recunoașterii în toate statele membre a diplomelor sau a calificărilor în diferite meserii (instalator, tâmplar etc.).
Datorită deschiderii piețelor naționale de servicii din interiorul Uniunii Europene, prețul apelurilor telefonice naționale a scăzut semnificativ față de acum 10 ani. Folosirea internetului pentru telefonia vocală, susținută de noile tehnologii, este tot mai frecventă. Presiunea concurenței a avut drept consecință scăderea tarifelor companiilor aeriene din Europa.
c. Barierele fiscale
c. Barierele fiscale
Barierele fiscale au fost reduse datorită armonizării parțiale a cotelor naționale de TVA. Impozitele pe veniturile obținute din investiții au făcut obiectul unui acord încheiat între statele membre ale Uniunii Europene și alte țări terțe (printre care și Elveția). Acest acord a intrat în vigoare în iunie 2005.
d. Contractele publice
Fie că sunt sau nu încheiate de către administrații naționale, regionale sau locale, contractele publice constituie de acum înainte obiectul unei concurențe pe tot teritoriul Uniunii Europene, datorită directivelor referitoare la servicii, echipamente și lucrări, inclusiv în sectoare cum ar fi apa potabilă, energia și telecomunicațiile.
III. Lucrările în curs
a. Servicii financiare
Planul de acțiune al Uniunii Europene de a crea, până în anul 2005, o piață integrată pentru servicii financiare a fost finalizat. Acest plan va permite reducerea costurilor de împrumut acordate firmelor și consumatorilor și va oferi depunătorilor o gamă largă de produse de investiții – planuri de economii și de pensii – pe care le vor putea obține de la furnizorii europeni aleși. Taxele bancare pentru plățile transfrontaliere au fost reduse.
b. Barierele administrative și tehnice în calea liberei circulații a bunurilor și serviciilor
Statele membre ale Uniunii Europene rămân încă reticente în a accepta standardele și normele altor state sau, câteodată, în a recunoaște calificările profesionale. Fragmentarea sistemelor fiscale naționale dăunează, de asemenea, integrității și eficacității pieței.
c. Pirateria și falsificarea
Este nevoie de o protecție sporită pentru a preveni piratarea și falsificarea produselor provenind din Uniunea Europeană. Comisia Europeană apreciază că aceste practici ilegale cauzează Uniunii Europene dispariția anuală a mai multor mii de locuri de muncă. Din acest motiv, Comisia Europeană, împreună cu guvernele naționale, lucrează la un proiect care vizează extinderea protecției drepturilor de autor și a brevetelor.
IV. Politici de susținere a pieței unice
Transportul
Activitatea Uniunii Europene a vizat mai ales libertatea de a presta servicii în domeniul transporturilor terestre, în special accesul liber pe piața transporturilor internaționale și activitățile de cabotaj, care constau în a permite accesul transportatorilor nerezidenți pe piața națională de transport a statelor membre ale Uniunii Europene. Au fost luate decizii în vederea armonizării condițiilor de concurență în domeniul transporturilor rutiere, în special a condițiilor privind accesul la profesie și la piața de muncă, libertatea de stabilire și de a presta servicii, timpul de conducere și siguranța rutieră.
Politica comună în ceea ce privește transportul aerian trebuie să facă față efectelor concurenței mondiale. Liberalizarea spațiilor aeriene europene este realizată în etape, rezultatul acestui fapt fiind o mai mare flexibilitate a modului în care marile companii aeriene își împart între ele aceste spații, accesul reciproc pe piețe și libertatea fixării tarifelor. La aceasta se adaugă clauzele de protecție referitoare la responsabilitățile serviciului public aerian și la imperativele amenajării teritoriului.
Transporturile maritime sunt supuse regulilor concurenței care se aplică atât armatorilor europeni, cât și celor care navighează sub pavilionul unor state terțe. Aceste reguli vizează combaterea politicilor tarifare neloiale (pavilioane de complezență), dar, de asemenea, urmăresc să facă față gravelor dificultăți cu care se confruntă industria șantierelor navale din Europa.
b. Concurența
b. Concurența
Prezentă în Tratatul de la Roma, politica comună a concurenței este corolarul indispensabil al aplicării regulilor libertății comerciale în cadrul pieței unice europene. Această politică este pusă în aplicare de către Comisia Europeană, care, alături de Curtea de Justiție, veghează la respectarea ei.
Această politică a apărut pentru a împiedica orice înțelegere între companii, orice ajutor public sau monopol abuziv susceptibile să denatureze libera concurență în cadrul pieței unice.
Orice înțelegere care cade sub incidența regulilor Tratatului trebuie notificată Comisiei Europene de către companiile sau organismele implicate. Comisia poate aplica în mod direct o amendă companiilor care nu respectă regulile concurenței sau care omit să adreseze notificarea cerută.
În cazul unui ajutor public ilegal sau în absența notificării acordării unui astfel de ajutor, Comisia Europeană poate solicita rambursarea acestuia de către beneficiar. Orice fuziune sau preluare care ar putea genera o situație de poziție dominantă într-un sector anume trebuie notificată Comisiei.
c. Protecția consumatorului
c. Protecția consumatorului
Politica privind protecția consumatorului în Uniunea Europeană permite cetățenilor europeni să facă cumpărături în deplină siguranță în toate statele membre.
Toți consumatorii beneficiază de același nivel ridicat de protecție.
Produsele alimentare și nealimentare sunt supuse unor teste efectuate în scopul verificării faptului că sunt de cea mai înaltă calitate.
Uniunea Europeană întreprinde măsuri pentru a preveni riscul înșelării consumatorului de către comercianți lipsiți de scrupule sau de către o publicitate mincinoasă sau înșelătoare.
Drepturile consumatorului sunt protejate, acesta putând cere despăgubiri oriunde pe teritoriul Uniunii Europene, fie că și-a făcut cumpărăturile într-un magazin, prin poșta electronică, prin telefon sau pe internet.
