Florin tudose orizonturile psihologiei medicale editura Medica Bucureşti 2003
CUVINTE CARE ILUSTREAZĂ NIVELURILE DE EXPRESIE ALE
Yüklə 2,87 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Restian A (1997)
- Rudică T şi Costea D
CUVINTE CARE ILUSTREAZĂ NIVELURILE DE EXPRESIE ALE UNUI SENTIMENT
Aspecte ale comunicării cu pacientul 191 Pentru a da un răspuns bazat pe reciprocitate, trebuie găsit nu numai sentimentul exact ci şi intensitatea corectă. Pacientul care spune „Durerea este devastatoare" nu va crede că l-aţi ascultat, dacă răspunsul dumneavoastră este „Deci durerea vă supără puţin?". Pe de altă parte, dacă pacienta spune „Mă simt cam terminată astăzi", doctorul nu va obţine efectul dorit dacă spune „Se pare deci că simţiţi că nu mai aveţi nici o speranţă". 9. COMUNICAREA NONVERBALĂ MEDIC - PACIENT în opinia lui Restian A (1997), practica medicală are ca fundament interpretarea comunicării nonverbale, observaţia atentă. Informaţiile non-verbale pe care le transmite pacientul sunt de natură fizică, biologică, medicală, socială, culturală. Din punct de vedere medical, prin informaţiile nonverbale pe care le culege, medicul adună date semiologice esenţiale pentru demersul său diagnostic, date cu valoare aproape absolută în specialităţi ca dermatologia sau neurologia. Faciesul, aspectul pielii, atitudinile, mişcările, mersul, scrisul, pot da informaţii valoroase în multe afecţiuni. Pacientul, la rândul său examinează şi urmăreşte medicul în tot ceet ce înseamnă atitudinea sa. Medicul nu trebuie să uite niciodată că prin comportamentul său el comunică ceva pacientului. Pacientul sesizează dacă medicul este atent, interesat de relatarea sa, îi apreciază atitudinea calmă şi răbdătoare, vocea adaptată situaţiei. Pacientul nu iartă niciodată atitudinea de dezinteres, de ignorare pe care o are uneori un medic. Rudică T şi Costea D subliniază faptul că medicul trebuie să fie atent la propriile-i gesturi şi reacţii (clătinarea capului, aerul neliniştit, etc.) pe care bolnavul le interpretează imediat, dar despre care nu îndrăzneşte să vorbească. Comunicarea nonverbală este procesul de transmitere a informaţiei fără a folosi cuvinte. Cuprinde felul în care o persoană îşi foloseşte corpul, cum ar fi expresia feţei, privirea, gesturi ale braţelor şi ale mâinilor, poziţia, şi diferite mişcări ale picioarelor. Comunicarea nonverbală include, de asemenea, paralingvistica - adică unele calităţi cum ar fi tonul, ritmul, frecvenţa şi vibraţia; greşeli de vorbire; pauze sau tăcere. De foarte multe ori, înţelegem sentimentele celorlalţi tocmai prin aceste aspecte ale comunicării nonverbale. Exemple medicale frecvente sunt tensiunea discursului în cazul pacienţilor anxioşi sau hipomaniacali, tonul lipsit de inflexiune al celor 192 Orizonturile psihologiei medicale foarte deprimaţi. Pacienţii bolnavi, de cele mai multe ori „au vocea slăbită"; putem măsura starea sănătăţii unei persoane după cum îi sună vocea („A trecut printr-o operaţie, dar glasul îi sună bine!"). O componentă importantă a comunicării nonverbale implică spaţiul de mişcare, adică păstrarea distanţei: cât de mult ne apropiem fizic, în timp ce vorbim cu prietenii sau partenerii de afaceri, iubite sau pacienţi. Alte componente cum ar fi îngrijirea personală, îmbrăcămintea şi mirosurile (exemplu: transpiraţia, alcoolul, tutunul) de asemenea oferă informaţii despre pacient fără a fi nevoie de cuvinte şi vă poate fi de ajutor în înţelegerea mai bună a situaţiei. Chiar dacă comunicarea nonverbală a pacientului este evidentă, acesta este foarte probabil să nu fie conştient de ea. Asta nu înseamnă că mesajele nonverbale sunt neconcludente de fapt, pot fi chiar mai exacte decât mesajul verbal, tocmai pentru că sunt neintenţionate şi necenzurate. Cu toate că este interesant să observi aspecte ale comunicării nonverbale, te poţi întreba ce să faci cu observaţiile făcute. Căutaţi consistenţa; identificaţi comportamentele nonverbale,şi decideţi dacă există punte de legătură între acestea şi mesajul verbal transmis de pacient. Când aceste legături există, comunicarea este mai mult sau mai puţin directă. Iar dacă există discrepanţe, trebuie făcut un efort pentru descifrarea mesajului corect Propria comunicare nonverbală necesită un nivel ridicat de conştiinţă de sine şi disciplină. Este deosebit de important modul în care reacţionezi la anumite urgenţe ce pot apărea în spital în timpul consultaţiei. Trebuie să arăţi că atenţia îţi este concentrată asupra pacientului, privindu-1 în ochi, păstrarea unei poziţii atente şi o aparentă neconştientizare a faptului că, în altă parte, situaţia este destul de gravă.
Tabelul de mai jos prezintă o listă de gesturi obişnuite şi unele sugestii de privind interpretarea corectă a acestora. Aspecte ale comunicării cu pacientul 193
 Tabelul 10.
Două dintre ele necesită comentarii. Gesturile de neajutorare sau lipsa de speranţă sunt tipic compuse din două faze. Ambele mâini sunt ridicate la nivelul feţei, cu coatele fixe, palmele orientate una către alta; sunt mişcate uşor înspre exterior, cu degetele depărtate şi arătătorul şi degetele uşor îndoite, ca şi cum ar fi gata să apuce. Această poziţie durează puţin, mâinile căzând apoi lipsite de vlagă în poală. Gestul acesta înseamnă că pacientul se simte fără putere în faţa problemei sau situaţiei respective. Prima parte poate însemna cererea ajutorului, în 194 Orizonturile psihologiei medicale timp ce a doua parte (hipotonia sau retragerea) accentuează inutilitatea primirii oricărui ajutor. Evitarea răspunsului prin reglarea vocii se petrece chiar şi atunci când nu sunt prezente mucus sau flegmă. O alternativă a acestui gest este frecarea nasului, ceea ce implică o uşoară frecare cu partea dorsală a degetului arătător. Aceste gesturi înseamnă că pacienta nu este de acord sau respinge afirmaţiile făcute. Spre exemplu: „Cum merg lucrurile acasă?". Pacientul răspunde: „Bine", îşi reglează vocea şi îşi freacă uşor nasul. Probabil că vrea să spună: „De fapt, lucrurile nu merg atât de bine acasă." Paralimbajul. Când se ascultă discursul unui pacient, pot fi auzite, pe lângă cuvinte, pauzele, tonul, şi modelarea. în acelaşi fel, pacientul aude tonul şi ritmul cuvintelor tale. Indicaţiile paralingvistice pot aduce o contribuţie importantă la modul în care este înţeles pacientul şi la felul în care acesta te percepe ca pe cineva care vrea să-1 ajute. Unul din aspectele paralimbajului sunt pauzele de care ne vom ocupa în cele ce urmează. Pacientul face o pauză înainte de a răspunde întrebării medicului sau înainte de a da următoarea replică. De ce face aceste pauze? Cauzele pauzelor includ:
Aspecte ale comunicării cu pacientul 195 10. MODELE ALE RELAŢIEI MEDIC - PACIENT Există un număr de modele potenţiale. Deseori nici medicul, nici pacientul nu sunt pe deplin conştienţi că în realitate se aleg unul pe altul. Modelele, cel mai adesea, derivă din personalităţile, expectaţiile şi nevoile ambilor. Faptul că la aceste personalităţi aşteptările şi nevoile sunt în general trecute sub tăcere şi pot fi destul de diferite pentru doctor şi pacient pot conduce la o proastă comunicare şi dezamăgire din partea ambilor participanţi. Modelul medical încă prevalent consideră consultaţia un simplu decor în care doctorul îşi desfăşoară munca de diagnostic şi tratament. Cu toate că acest model de consultaţie este tradiţional şi comod pentru medic el a fost în ultimele decenii ţinta unor puternice contestări şi este tot mai puternic contestat. După Oană CS (1997), conform acestui model, accesul pacientului la medic şi contactul cu acesta implică executarea unor veritabile ritualuri: /. Umilinţa pacientului care trebuie să-şi afirme neajutorarea;
„Noul val", care tinde să schimbe aceste paradigme, ia în considerare tot mai mult faptul că pacientul nu funcţionează ca o maşină care s-a defectat, ci are sentimente, iar doctorul la rândul lui, nu este o maşină de pus diagnostice şi elaborat tratamente, având la rândul lui sentimente. Pe creasta „noului val" plutesc conceptele moderne cum ar fi: abordarea „holistică", „suferinţa şi deprofesionalizarea medicinei", „medicalizarea excesivă a vieţii", „drepturile pacientului şi consimţământul informat" etc. în medicina moder- 196 Orizonturile psihologiei medicale nă se trece dincolo de aspectul clinic al consultaţiei, relaţia psihologică fiind un complement indispensabil în înţelegerea bolii şi bolnavului. Modelul comportamentalist care deplasează accentul de pe doctor pe pacient înseamnă o coborâre voluntară a medicului de pe piedestalul autori-taris şi îndepărtarea de stereotipul autocratic. Una dintre primele teorii care descrie cel mai bine modelul medical actual este teoria rolurilor. Tabelul 12.
Yüklə 2,87 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||