Georges Dumezil

În 'corporaţia' vrăjitorilor kavi, ca la ţiganii din vremea noastră, femei ar fi ocupat un loc mai important, mai activ, decât acela acordat femeile (jjn mediile sacerdotale obişnuite (brahmani, flăminica*). În relaţiile lor c un kavi, patronii lui ar fi trebuit deci să se poarte atent cu soţia, fiica, mari acestuia. Astfel s-ar explica de asemenea, în literatura purănică, rolul mami ui Kăvya Us'anas: patronii fiului ei, cu ocazia unei absenţe prelungite a ace: tuia, se adresează mamei lui, care ia într-adevăr conducerea operaţiunilor. U sprijin îndepărtat pentru această ipoteză poate că este furnizat de singura se cietate, indo-europeană măcar în parte, în care apare titlul de kavi şi anum cea lidiană8. Dacă, în inscripţiile în limba lidiană, kavepoate fi un preot 1 fel de bine ca şi o preoteasă (o dată, kavi al lui Bakkhos şi al lui Armas' dar o dată 'kavi a lui Demeter'; ceilalţi kavi sunt fără precizare), cuvântt apare la acuzativ, xaosiv, numai ca titlu al unei preotese a Artemidei, î patru exemple ale unei formule greceşti stereotipe: 6 S^uoţ ete^o-s Mexstivvj (c) eoyevouţ xocusiv îssatsuaacrav î^iwţ Tyjţ 0soo, poporul 'a răsplătit-o pe Me letina, fiica lui Theogenes, kavepentru că a împlinit cu vrednicie funcţi de preoteasă a zeiţei'.

Dar această putere aparte a femeilor şi-ar fi avut şi reversul, cel puţin îi 'folclorul corporaţiei' şi anume în toate sensurile în care exempla din oricare societate pun în evidenţă primejdiile pe care le comportă o guvernare feminină influenţată de femei sau recunoscând femeilor o mare libertate*.

În primul rând, după cum ştie toată lumea, sunt lipsite de judecată. Ast fel, în legenda purănică amintită, purtarea lui Kăvya Us'anas şi aceea a mame fiale, chemată să-l suplinească, sunt foarte diferite: pe când el (şi aceasta î explică absenţa) s-a dus la Siva să-i ceară o 'formulă de biruinţă' în răz boiul pe care clienţii săi îl susţin împotriva zeilor, mama lui, îndată ce se ved 111 fruntea demonilor, încurcă lucrurile printr-o strategie excesivă şi haotică Preoteasa care era soţia brahmanului, respectiv a flaminului.

* Olivier Masson, 'Lydien kaves (xatiijţ) ', Jahrbuch fur kleinasiatische Forschung, I, 1950 oL18? ~188; R°berto Gusmani, Lydisches Worterbuch. 1964, s.u. 'kave-'; cf. p. 278. În latină şi

— Acă, derivate de la aceeaşi rădăcină (aceea din caueo, xoâa s-au îndreptat spre sfera juridică,; cautor, 'garant', fără îndoială causa, 'motiv invocat, proces etc.'; gr. xotov, 'zălog. Dar 'ar în greacă Hesychios dă cuvântul xolrtz (x67] ţ), 'preot al Cabirilor care purifică de omoruri ZI Pierre Chantraine, Dictionnaire etymologique de la langue grecque, II, 1970, s.u. xoLco şi xotov^

* Este evidentă oricui, credem, intenţia autorului de a ironiza anumite concepţii 'preistorice când însăşi regalitatea lui Indra, dând foc lumii zeilor, ea încalcă pactul taprin care statele majore ale oricăror perechi de beligeranţi îşi interzic anii-; e abuzuri şi provoacă intervenţia, întotdeauna de temut, a lui Vişnu e îi taie capul. Apoi există riscul dorinţelor şi sentimentelor imperioase: pe sta îl ilustrează pe întrecute, în cele două romane compuse de către indieni. Ranieni după despărţirea lor, pornind de la concepţii vechi, pasiunile la fel intempestive a fiicei lui Kăvya Us'anas şi a nevestei lui Kây Us. B de obvat că, în privinţa efectelor acestor abateri, ceea ce subliniază în primul d cele două romane este dezordinea ce rezultă în transmiterea normală, de om la om, a unei puteri (politice sau magice): fiul regelui Kavi Usa&an devine rege, aşa cum ar fi trebuit să fie după moştenire; elevul vrăjitoui Kăvya Us'anas nu învie morţii, aşa cum ar fi trebuit să o facă în virtul învăţăturii primite.

Capitolul VII FABRICAREA UNEI DINASTII

1. KAYANIZII, DINASTIE ISTORICĂ?

Chiar dacă reţinem concordanţele pe care capitolul precedent a încerj să le pună în lunsină, nu e mai puţin adevărat că, în dezvoltarea lor, în gl părea şi importanţa relativă a episoadelor, cele două romane, cel indian şi iranian, n-au nimic comun: atât în privinţa caracterului şi a modalităţilor de ţiune ale personajului cât şi ale celorlalte 'societăţi kavi', diferitele apropieri nscos la iveală decât trăsături, introduse, ilustrate, într-o parte sau în cealal în moduri foarte diferite. Şi să nu uităm că, în afară de romanul din prin cânt al Mahăbhăratei şi de acela pe care Xvatăynămak l-a oferit interpreţi 'tradiţiei naţionale', sunt atestate nenumărate trăsături 'ân afara intrigii': ggveda până la Purăne pe de o parte, în sistematizarea istoriei Kayanizilor de altă parte.

Dar ceea ce am aflat prin aceste reflecţii comparative e suficient pen a orienta în alt mod decât cel de până acum, uzual încă, problema pe c Arthur Christensen, după ce a expus datele din textul păstrat al Avestei, înainte de a „xamina datele existente în epoca sassanidă, a pus-o la sfârşi capitolului al doilea al cărţii sale şi pe care a rezolvat-o, fără a arunca o t vire în afara Iranului, în câteva cuvinte: 'Perioada kavi-lor este mitică s istorică P'1. Istorică, a răspuns el, bazându-se pe ceea ce el numeşte 'fapt' următoarele patru fapte:

1. Există o opoziţie de tip între cei opt kavi şi regii care-i precedă schema Ya^-urilor, anume Haosyariha, Taxma Urupi, Yima: pe cî aceştia sunt în mod evident 'mitici sau legendari (omorâtor de balaur etc. Kavi nu îndeplinesc – cu excepţia unor trăsături mitice luate de la Tricei m părţile care privesc pe adversarul lor turanic Frarirasyan – decât 'ispri eroice pur omeneşti'; 'faptul că tradiţii posterioare Yas^-urilor au amplifi Prin episoade mitice istoria lui Kavi Usa&an şi a lui Kavi Haosravah, nu t buie să ne inducă în eroare', deoarece chiar personaje mai târzii şi în m S1gur istorice au primit unele trăsături 'supranaturale'.

1 Les Kayanides, p. 27-35. 08 Mit şi epopee

2. Primii regi, cu siguranţă mitici, nu primesc niciodată titlul de kavi, priu iranienilor orientali şi atestat istoric, ca titlu regal, pentru unii regidin timpul lui Zoroastru.

3. Numele mai multora din cei opt kavi – Arsan, Byaryăan, Syăvarsan.

— De tip prezoroastrian, ceea ce e normal pentru o dinastie care a precedat, puţin fără îndoială, dar a precedat predicarea lui Zoroastru.

4. Dacă admitem, aşa cum spune tradiţia posterioară şi cum este verosimil ei patru kavi care merg de la Kavi Usasan (al treilea) la Kavi Byarsan (ai lea) sunt nu taţi şi fii, ci fraţi, vom 'putea presupune' că aceşti patru au domnit întâi separat peste patru teritorii care au fost apoi supuse de l dintre ei, Kavi Usasan, despre care Yasi-urile spun că 'a domnit peste e ţările, peste oameni şi peste demoni' şi au fost transmise de către el nului kavi, Haosravah, nepotul său.

Şi iată imaginea propusă de Christensen: Până la urmă n-ar fi o presupunere prea îndrăzneaţă aceea că seria de kavi ne oferă o schemă că ce îmbrăţişează perioada de la instalarea arienilor emigraţi în Iranul oriental sub un regim rhic organizat, până la reforma lui Zoroastru.

Dacă acceptăm această argumentare, informaţiile pe care le putem dobândi din Yasts vor o oarecare valoare pentru elucidarea istoriei, altminteri necunoscută, a Iranului oriental în ida preahemenidă. În faţa unor povestiri care pretind a fi istorie şi al căror caracter general contrar admisibilităţii unei realităţi istorice, procedeul corect este, după părerea mea, să nu m în ele cu orice preţ nişte mituri, ci să considerăm că aceste povestiri au cel puţin un fond levăr şi să le examinăm în lumina legilor psihologice ale formării legendelor, în ţinuturile situate între deserturile centrale ale Iranului şi bazinul Indusului, triburile arieânind din nord, au organizat o monarhie sub regi desemnaţi prin titlul de kavi. Unul dintre kavi, Usasan, a reunit sub stăpinirea lui tot teritoriul arian; s-ar fi putut spune despre el ce Yast-ul 10 (13-14) spune poetic despre Mi0ra, că 'privea către tot sălaşul arian. Unde largi îşi rostogolesc valurile către Iskata şi Pouruta, către Margiana, Areia, Gava (Sogdiana) orasmia'. Avea un duşman puternic: pe Frawrasyan, marea căpetenie a triburilor turiene: ra şi el, probabil, de neam arian. Acesta, după ce a pus să fie ucis Syăvarsan, fiul lui Usai alt personaj distins, Agraeraga din familia Naravizilor, reuşeşte să pună mina pe, x, aranah ji'*, adică să devină kavi şi, stăpân peste arieni, se luptă împotriva unui duşman înverşunat stora, pe care tradiţia îl numeşte, cu un nume cu aspect iranian, Zainigav şi îl ucide. Dar avah, fiul lui Syăvarsan, porneşte la luptă împotriva lui Fraiirasyan şi-i ia puterea. Franî încearcă în zadar, de mai multe ori, să recucerească Gloria divină care, după credinţa ira-) r, nu-i însoţeşte decât pe regii legitimi; câteva mari bătălii desfăşurate într-un ţinut împădurit apăt războiului: Fraiirasyan e înfrânt împreună cu Karssavazdah, principalul sprijin al domale şi amândoi sunt puşi în lanţuri şi ucişi ca răzbunare pentru uciderea lui Syăvarsan şi Agraeraoa. Acest război epic a produs o impresie de neşters asupra tuturor minţilor şi, încă îpuriu, legenda a început să-l împodobească pe uzurpator cu trăsături care par împrumutate omul-balaur, Azi Dahâka. Odată cu Haosravah, vremurile glorioase ale kavi-loi iau sfârşit: ît se pare. Se păstra amintirea unui fiu al lui Haosravah, Ăxrura, care nu purtase titlul de în perioada următoare, ţinuturile din răsărit au fost stăpânite, în mod evident, de regişori e numeau kavi. Printre aceştia era şi Kavi Viătâspa, convertitul, protectorul lui Zoroastru.

2. DISCUTAREA ARGU MENTELOR LUI ARTHUR CHRISTENSEN

— Hiar în momentul în care era publicat de Christensen, acest tablou, cu ia care-l justifică, ar fi trebuit să dea naştere la multe obiecţii de detaliu principiu. În primul rând, din cele patru 'fapte' invocate pentru a-l ica, unele sunt prezentate inexact, celelalte nu obligă la concluziile pe suntem invitaţi să le tragem:

Nici primii trei regi din 'schema Yast-urilor', nici eroii (c) raetaona şi; ăspa nu sunt 'mai mitici' decât kavi; numai că au mituri mai fantastice, Pentru semnificaţia noţiunii, vezi şi p. 597, 624 etc.

Si mai ales mai detaliate, mai pitoreşti, decât cele cu care în Yasts sunt cinst singurii doi kavi despre care dau câteva amănunte, Usasan şi Haosravs Despre primul, sub forma scurtă a numelui, Usan, aflăm numai că era de forţa prodigioasă (Yast 14, 39) şi a ajuns la cea mai mare putere peste toj ţările, peste toţi oamenii şi peste demoni (Yast 5, 45-47). Escamotând derr nii în reconstrucţia sa istorică, Christensen nu vede în aceste ultime cuvir decât o imagine al cărei sens este că un rege istoric cu numele de Kavi U San a realizat unificarea Iranului oriental. Or, în Yasts nu se spune nitr altceva despre Haosyaiiha, primul rege 'mitic'; ci se dezvoltă doar şi se an lizează fiecare termen: Haosyaiiha îi cere zeiţei Apelor (Yast 5, 21): 'Dâ-s această fericire [.] să dobândesc toată puterea peste toate ţările, peste demo şi peste oameni, vrăjitori, tirani, kavi şi karapani, să dobor două din trei păi dintre demonii mazanieni [din Măzendarân] şi dintre ticăloşii varenieni!'. C o uşoară variaţie o roagă pe zeiţa Drvăspa (Yast 9, 4): 'Dă-mi această fei cire [.] să fiu învingător peste toţi demonii mazanieni, să n-o iau la fuj de teama demonilor, ci toţi demonii s-o ia la fugă fără voie, îngroziţi şi să 1 prăbuşească plini de spaimă în întunecime!' Şi celelalte trei Yasts în care îndreaptă rugăciuni către Vayu (Ya$t 15, 12) şi Asi Variuhî (Yast 15, 25) sa care vorbesc despre izbânzile sale (Yast 19, 26) nu fac decât să repete una sa cealaltă dintre aceste formule. În virtutea cărui criteriu se decide că victori 'peste toţi oamenii şi peste demoni' este o reprezentare mitică atunci cân e vorba de Haosyaiiha şi nu e decât o metaforă, o înfrumuseţare, o expresi din 'limbajul stereotip folosit în Yasts' când e vorba de un kavi?

2. 'Faptul' constatat se limitează la atât: trecerea cuvântului kavi la sensu de conducător politic, rege, este propriu Iranului oriental şi deci povestirii despre kavi regi – fie ele istorice sau mitice – trebuie să provină din aceast parte a Iranului.

3. Faptul că trei dintre numele kavi-lor au forme prezoroastriene nu duc decât la presupunerea că, mitice sau istorice, sunt într-adevăr anterioare Iu Zoroastru.

4. F limpede că nu e vorba de un fapt, ci de o presupunere, care implici dinainte ca dobândit ceea ce ar rămâne de demonstrat.

Cât despre metodă, cât despre reconstituirea unor fapte istorice porninc de la legende din care se reţin numai părţile 'rezonabile', 'verosimile', eli minând restul, e un joc pe cât de simplu, pe atât de arbitrar şi deci zadarnic* în plus, ne-am bucura să cunoaştem aceste 'legi psihologice ale formării legendelor' care permit astfel degajarea, în mod obiectiv, a unui 'fond de adevăr'; vor exista poate într-o zi; în starea prezentă a studiilor în acest domeniu, ek nu fac decât să acopere cu vorbe mari preferinţele criticului.

De fapt, Christensen a eludat adevărata problemă, care ar fi trebuit să-i preceadă primele observaţii, care este comparativă şi al cărei enunţ e simplu: °are comparaţia face sau nu să apară între iranianul Kay Us şi aproape-omonimul său indian, cu siguranţă miticul Kăvya Us'anas, concordanţe care nu se Pot explica nici prin întâmplare, nici printr-un împrumut făcut de India din Iran? Dacă răspunsul e negativ, e liberă calea pentru încercarea lui Christensen,

* Relaţia între istorie şi mitologie/teologie fiind atât de complexă, problema: 'reflectare de îapt istoric sau istoricizare a unui teologem?' nu se poate, evident, rezolva în funcţie de un prin – Clpiu prestabilit – într-un singur sens – ci numai de la caz la caz, după o analiză extrem de atentă a tuturor datelor (chiar şi concordanţa dintre elementele păstrate la mai multe popoare poate proveni „neon din preistorie, nu numai din 'premitologie'). De altfel, autorul însuşi nuanţează în alte locuri ceea ce par a avea prea categoric afirmaţiile de aici (cf. § 6 etc).

Iscuriie ei; aaca răspunsul e pozitiv, încercarea e condamnată dina-; Kay tâs fiind şi el o figură mitică inserată în istorie. Or, ştim acum că el de concordanţe există. Sunt prea numeroase, prea precise şi prea deosebite tru a putea fi explicate prin întâmplare. Pe de altă parte, un împrumut it de India din Iran este exclus, pentru că India e cea care a păstrat) area veche, magico-religioasă, a termenului kavi, alterată considerabil în îi. În sfârşit, nici un împrumut în cealaltă direcţie nu e mai admisibil, dat d că concordanţele se referă nu la ceea ce se împrumută uşor, anume povescontinue, ci la trăsături de caracter şi modalităţi de acţiune care au fost e în scenă şi în valoare în mod diferit de către indieni şi iranieni.

Această constatare comportă consecinţe importante.

În primul rând, ea confirmă încă o dată că, dincolo de tăcerea celor mai îi texte sau de prea scurta selecţie de informaţii pe care o conţin ele, în ia ca şi în Iran, unele texte mai recente, uneori târzii, au păstrat, adap-u-le stilului epocii, trăsături a căror concordanţă ne obligă să le datăm din oada comună indo-iranică. Trebuie deci corectată în acest sens perspectiva evoluţie propusă de Christensen: 'noutăţile' pe care textele pehlevi şi peea de epocă musulmană le povestesc despre Kay Us nu sunt noi decât în iă, în îmbrăcăminte, în afabulaţie; de fapt, ele păstrează un material prezotrian. Problema nu mai e de unde au fost scoase principalele elemente ale tui material, cele care au fost recunoscute drept comune între aceste texte lahabhărata, ci de ce părţile păstrate din Avesta, înainte de Yaăts, le-au ut sub tăcere.

În al doilea rând, nu numai acest material, aceste trăsături, aceste moda-; i de acţiune ale lui Kay TJs sunt de origine 'mitică' – să spunem, mai lest, legendară – ci şi personajul însuşi: ar fi o acrobaţie să admiţi că ristat, într-o dinastie de kavi-iegi, un om autentic numit Kavi Usa (Sa) n ca îgendarul *Kavi Us'an indo-iranian şi ale cărui tip şi istorie reale, uitate,: i fost înlocuite de tipul şi legenda tradiţionale ale acestui omonim. Dacă m să considerăm dinastia kavi-lor ca având un fond istoric, va fi mai plau- 1 să socotim că, spre mijlocul acestei dinastii, cei răspunzători de 'istorie' nserat, cu numele, caracterul şi acţiunile sale, un kavi celebru, dar aparţii poveştii.

ALTE TEME MITICE IN ISTORIA KAYANIZILOR: EROUL ÎN TRESTIA DE MARE.

Dar – şi acesta e al treilea subiect de reflecţie care se impune – oare tr-adevăr vorba de o inserare îndrăzneaţă a legendarului în istoric? Altfel i, nu cumva, dimpotrivă, prin contagiune, totalitatea dinastiei kavi-lor, cu cipalii ei reprezentanţi, devine suspectă de a nu fi decât legendă istoricizată? Desigur, dovada nu e posibilă decât pentru Kavi Usa (Sa) n: celelalte nume dinastie sunt proprii Iranului, nu se regăsesc în onomastica indiană, reală legendară, în afară de acela al ultimului kavi, Haosravah, căruia îi coresi în Vede, în Mahăbhărata, mai mulţi Sus'râva, însă puţinele lucruri care se 1 despre ei nu se pretează la nici o comparaţie cu dosarul lui Haosravah; acest nume, care înseamnă 'cu glorie bună, foarte glorios' şi care ar fi reacă Eoxae-qţ, era atât de uşor de format, atât de banal, încât nu impune sza unei origini comune, aşa cum se întâmplă cu complexa concordanţa re vedicul Kăvya (Kavi) Us'anas şi avesticul Kavi Usan. Totuşi, avertizat azul acestuia, trebuie să luăm aminte la ce spun despre ceilalţi kavi aceX leaşi texte, pehlevi sau persane, care s-au dovedit atât de conservatoare peni el. Or, mai multe din aceste texte spun – şi spun numai – lucruri miraculos pe care nu va mai îndrăzni nimeni să le socotească, fără să le mai examine drept 'adăugire târzie', 'ânfrumuseţare'.

Privitor la unul dintre primii kavi, e vorba chiar de o temă mitică id tificabilă şi a cărei existenţă deja indo-iranică a fost stabilită acum treizeci ani, prin constatarea unei concordanţe între un episod din Mahăbhârata şi povestire armeană care pun în scenă, ambele, acelaşi personaj divin2. 1$ vorba de zeul victoriei, Indra Vrtrahân, 'omorâtorul lui Vrtra' (sau 'disti gătorul opoziţiilor'), în India şi Vahagn în Armenia, adică, sub o formă împi mutată din iraniana medie, iranicul Varadragna. Mahăbhârata poveste; cum, între biruinţa sa asupra lui Vrtra şi consacrarea pe care s-ar părea ar fi trebuit să i-o aducă pe dată, Indra dispare, se ascunde sub o înfăţişa măruntă, în tulpina unui lotus pe o insulă în mijlocul oceanului; trebuie zeul Foc să-l găsească, apoi capelanul zeilor să-l descânte, să-l 'umfle la loc şi abia după aceea iese victorios din tulpină, nu fără a fi instituit un sacrific în care Focul şi el însuşi sunt strâns asociaţi. Un fragment de cântec din Armei mazdeizată povesteşte însăşi naşterea lui Vahagn: într-o dâră de fum, de flăcăi se avântă, sub înfăţişarea unui tânăr cu părul de foc, din tulpina unei tres care se află în mijlocul mării; şi îşi începe cariera de 'ucigător de balauri visapak'at*.

În perioada indo-iranică, această spectaculoasă epifanie, naştere sau renî tere, aparţinea cu siguranţă lui Indra Vrtrahân. Dar se ştie că Indra a fc una din principalele victime ale reformei zoroastriene; a devenit unul d arhidemonii opuşi termen contra termen noilor arhangheli, iar funcţiunea de războinic, corectată, moralizată, pusă în slujba religiei adevărate, a fc împărţită între un zeu tradiţional, de toată încrederea pentru reformato Mi6ra şi o abstracţie personificată, Victoria, Vdraqragna, în care supravi ţuieşte în transparenţă titlul zeului decăzut. I^egenda armeană a lui Vaha; dovedeşte că, în unele forme ale mazdeismului, tema zeului războinic care aşteaptă înăuntrul trestiei de mare ceasul arătării fusese transferată, aşa cu era, asupra lui Vara0ragna. Nu la fel se întâmplă în zoroastrismul strict, a cum se exprimă el în părţile păstrate din Avesta şi în rezumatele pehlevi s părţilor pierdute din Avesta sassanidă. Tema n-a fost suprimată; a fost num coborâtă de la nivelul divin la nivelul eroic şi complicată prin combinarea cu un concept mitic propriu iranienilor, dar foarte important la toate popoare din familie, chiar şi la sciţi şi deci premazdeean: acela de x'armah (pehlev xvarrah), el însuşi strâns legat de Victorie şi anume de V9ra0ragna. Xvarzm ste, pentru un principe, asupra unui principe, pecetea vizibilă, semnul garanţia bunăvoinţei, mai exact: ale alegerii divine. În mod fără îndoia artificial, Marele Bundahisn distinge trei soiuri: al regilor kavi, al iranienilc 1 Preoţilor. În orice caz, xvarznah are particularitatea de a se transmite şi mai degrabă de a trece, prin voia lui Dumnezeu, de la un ales care şi-a împ

2 Beur et malheur du guerrier, 1969, p. 111 – 121.

* Movses Xorenac'i, Pafmufiwn'HayoC ['Istoria armenilor'], I, 31: 'Năşteau Cerul şi Para

*Ui. Năştea şi Marea purpurie: Marea a dat naştere unei trestii roşii; din tulpina trestiei fum ieş

^H tulpina trestiei o flacără ieşea; şi din flacăra aceea un tinerel ţâşnea, cu pâr de foc şi bat e flacără iar ochişorii-i erau sori. A fost lăudat în sunet de castaniete – am auzit cu urech „oastre. Apoi şi cu balaurii spuneau în cântec că s-a bătut şi i-a biruit.'.

Timpul la un altul care şi-l începe, sau de a se retrage de la un ales care -l mai merită. Astfel, xvaranah al lui (c) raetaona (pehlevi: Freton), biruitorul Tricefalii- – unde a luat locul indo-iranicului *Trita şi corespunde vedicului Trita, riliar al lui Indra sau substituit lui Indra în uciderea Tricefalului – e pus rezervă pentru alt beneficiar, care va fi tocmai al doilea din dinastia regi- -kavi, dacă nu fondatorul ei: Kavi Aipivohu, pehlevi Kay Apiveh. Sub ce mă? Povestirea din Marele Bundahisn, care dă singura tradiţie cunoscută: pre acest kavi, este complexă, obscură în mai multe puncte, dar limpede cel care ne interesează3: Xvarrah al lui Freton se aşezase pe rădăcina unei trestii, în marea Frăxvart. Prin vrăji, No-; ă prefăcu o vacă în ţap sălbatic şi o duse acolo. Seceră trestiile şi, vreme de un an, hrăti' ele vaca, aşa că xvarrah pătrunse în vacă. Aduse vaca înapoi, o mulse şi dădu laptele cel0r fii pe care-i avea, Vămun, Sun şi Changraiiha. Dar xvarrah nu merse în fiii lui, ci în Frânak fiica lui]. Notargă voi să o ucidă pe Prănak, dar ea scăpăade tatăl ei, ajutată de xvarrah leu făgăduiala să-şi dea primul copil lui Uăbăm. Atunci TJsbăm o scăpă de tatăl ei. Primul copil' care-l aduse pe lume a fost Kay Apiveh, pe care-l dădu lui Uăbăm. Ea se întoarse cu Uăbăm.?] ca soaţă a lui Uăbăm.

Ne aflăm astfel în plin miraculos şi primul timp al acestui miracol – cele-; e rămânând neexplicate – răspunde problemei, derivate din tradiţia indo-iraă privind modul de renaştere sau de naştere a zeului victoriei şi anume r-o formulare comandată de natura xvar3nah-ului: în ce fel, ca să fie olosit pentru un nou ales, poate fi scos din trestia de mare, unde s-a ascuns, iranah al unui erou învingător?' Astfel şi al doilea kavi, ca şi al şaselea, pare a fi beneficiat de o poveste iricată din mituri vechi, în parte indo-iranice: istoricitatea dinastiei ca atare e însă întărită prin aceasta. Dacă vrem neapărat, putem reţine posibilitatea

0 serie de regi kavi să fi existat, chiar şi sub numele pe care li le dă 'isto- ' (afară, bine înţeles, de Kavi Usa (Sa) n, prins în flagrant delict de irealitate rică până şi în numele său), iar evenimentele reale ale domniilor lor, adevăele lor caractere etc, să fi fost în întregime acoperite, înlocuite de un mate-

1 legendar preexistent, mai prestigios. Mie personal această complicaţie mi see lipsită de temei şi de necesitate.

4. INTERZICEREA HEŢIEI.

Va trebui să extindem cercetarea la toţi kavi aşa cum sunt prezentaţi,; ori cu detalii 'noi', în textele de epocă musulmană, începând cu Xvatăynăk sau cu alte surse pehlevi pierdute. Vor apărea fără îndoială alte concorâţe indo-iraniene, se vor lăsa recunoscute alte mituri sau legende istoricizate. I cita un singur exemplu, care interesează, pe de o parte, primul personaj dinastiei, Kavi Kavăta şi interesează din nou pe indianul Kăvya Us'anas, de altă parte.

În Y”s/-uri, Kavi Kavăta nu e decât un nume. Marele Bundahisn leagă el o temă, frecventă în legendele despre întemeietori4: un descendent înde-tat al lui Manuscihr, deci al lui Freton, numit Uzăv, a văzut într-o zi un mc care tremura de frig într-un coş părăsit pe un râu; l-a luat, l-a crescut L-a numit 'copilul găsit'. Nu se povesteşte nimic despre domnia lui, decit a35, 38, ed. B. T. Anklesaria, p. 298. Pentru unele elemente ale povestirii (tiii eliminaţi, i aleasă, laptele) vezi, mai jos, p. 672, 689. 4 35, 28, ed. B. T. Anklesaria, p. 296.