Georges Dumezil

Surpriza nu este mai mică atunci când cuvântul trece la gemeni, la Nakula ale cărui afinităţi pentru funcţiunea războinică sunt notorii, la Sahadeva, îndrăgitul lui Yudhişţhira. Primul se raliază fără rezervă la părerea comună a celor trei fraţi mai mari şi, încrezător în elocinţa convingătoare a lui Krşna, se declară partizan al ambasadei: el adaugă chiar o idee nouă, pe care, dacă vrem, putem s-o legăm de pacifismul inerent al funcţiunii a treia: acum, când cd treisprezece ani de încercări cauzate de răutatea verilor s-au sfârşit, el sinite că în sinea lui resentimentul s-a atenuat, ca să nu spună că s-a stins: „a vremea când rătăceam în păduri, noi n-aveam dispoziţia binevoitoare care ne însufleţeşte astăzi când păşim în mijlocul regatului' (2851).

Astfel că, în această adunare, singurii 'ulii' hotărâţi, fără rezervă, sunt cei la care nu ne aşteptam, ultimii doi, duiosul Sahadeva şi Draupadî, femeia. *-u o^violenţă egală şi cu un ton uneori apropiat de ocară şi unul şi celălaltă cer războiul pedepsirea gravelor jigniri îndurate. Trebuie război, spune Saha-v^' ch. Iar dacă acei Kaurava se hotărăsc pentru pace şi, în lipsa lui Bruma,; * lui Arjuna şi a lui Yudhişţhira, el este cel care va merge să-l pedepsească pe ^uryodhana! Ruşine arcaşului Arjuna, ruşine puterii lui Bhâma, întăreşte raupadî, dacă lui Duryodhana îi mai rămâne de trăit o singură clipă! Pe a ea îl cheamă la răspundere în felul cel mai îndurerat: a-l vedea îngri- -se numai de dharma (adică, aici, de morală) este ca şi cum o săgeată lespica inima. Foate aceste atitudini neaşteptate găsesc, desigur, justificări psihologice ibile: prestigiul lui Krşna şi încrederea pe care o inspiră, de asemenea, mţământul pe care fratele mai mare, Yudhişthira, i l-a dat cel dinţii, impun ntia [părerea formulată] a acelora care vin pe urmă. Pe „de altă parte,; gem că tocmai în virtutea sensibilităţii, a duioşiei lor, lui Draupadi şi lui deva le repugnă mai mult să ierte jigniri care i-au rănit mai adânc şi care, îndoială, au fost deosebit de revolt ăroare în cazul lui Draupadî. Însă sta nu explică totul: în chip vădit, redactorii s-au amuzat să-l facă pe ia să exprime dorinţa de pace cea mai amănunţit motivată, iar pe Sahadeva, trtile cele mai belicoase.

11. STRUCTURA FRAŢILOR PĂNRAVA ŞI REPARTIZAREA ARMELOR.

Nu neapărat în repertoriul ideilor, ci în magazia lor de realia, autorii. Mbhăratei au ştiut să găsească şi alte tablouri de corespondenţe care subliă valorile funcţionale ale fraţilor Păndava. Unul din cele mai interesante cel relativ la armament. Fiind toţi kşatriya, cei cinci fraţi trebuie să aibă e, să înveţe să le mânuiască şi, la ziua sorocită, să le ceară victoria. Dar, re aceşti kşatriya, numai doi, prin ordinea lor de naştere, prin taţii lor ni şi prin caracterele lor, răspund pe deplin idealului acestei clase; pentru oi armele fac parte integrantă din funcţiunea lor, din cele două 'aspecte' are le reprezintă în funcţiunea lor comună: nu ni-l putem imagina pe Bhima. Măciuca sa, nici pe Arjuna fără arcul său Găndâva. Dar ceilalţi? În mod mal, când ne gândim la ei, ni-i închipuim fără arme.

Iată ce se spune despre această mică problemă pe vremurile 'copilăriei' atunci când primeau încă învăţăturile lui Drona (I, 132, 5270-5274)47: Doi elevi ai lui Drona erau buni în lupta cu măciuca (gadâ): Duryodhana şi Bhâma, cu suflete îvl clocotitoare de mânie. Cei doi gemeni întreceau pe toţi oamenii în mânuirea spadei (tsăYudhişthira era cel mai bun la car (rathasreşţhah). Arjuna, 'capul capilor de car', îi işea pe toţi tinerii principi prin desăvârşirea sa la lecţiile făcute în comun pentru arc şi săgeată de altfel, pentru alte arme de aruncare, sarvăstreşu, astre).

Mai târziu, în momentul plecării în primul exil (ÎI, 12, 2463-2465), Yudţhira porneşte la drum fără arme; Arjuna este echipat în întregime (samnad ih), cu cele două tolbe de săgeţi (işudhî) şi cu arcul său Găndâva; Bhâma ţine măciuca cea grea (gadăm gurvâtn); cei doi gemeni au spadă (khahgam scut (cârma).

Doar armele fratelui mai vârstnic şi cele ale gemenilor necesită un comeniu. În textul al doilea, în opoziţie cu fraţii săi, Yudhişthira n-are nici o nă; aceasta se potriveşte cu ce este mai adânc în caracterul său; după mul text, el excelează în mânuirea nu a unei arme propriu-zise, ci a părţii ei mai însemnate şi mai maiestuoase a armamentului, a echipajului, a carului luptă: aceasta este pe măsura rangului său de rege48. Cât priveşte spada

^ervată gemenilor, se poate susţine argumentul ca această varietate de cuţit

: e, la înfăţişare, mai puţin 'specială' decât arcul şi săgeţile; cu privire la easţa, în Săntiparvan se găseşte un pasaj interesant (XII, 767, 6121-6124).

: ela dintre gemeni care are mai multă afinitate pentru funcţiunea a doua „' JMQ, IV, p. 57.

48 Cf. ritul carului regal în asvamedha, P.-EDumont, L' Asvamedha, 1927, p. 148-152.

Nakula, îi cere lui Bhâşma – acest cumsecade Bhâşma care, rănit de moart de lungă treme, a hotărât totuşi să nu moară decât după ce va fi transmi esenţialul ştiinţei sale – să răspundă la mai multe întrebări privitoare 1 spadă, dintre care iat-o pe prima: Se spune, bunicule, că arcul este pe lumea asta cea mai bună dintre arme. Mie unuia miai dragă totuşi spada pentru că, o rege, când arcul îi este tăiat sau frânt, când caii lui sunt mor sau istoviţi, un bun războinic bine învăţat cu spada poate încă să se apere. Cu o singură mâni un erou înarmat cu o spadă se poate împotrivi mai multor arcaşi, mai multor adversari înarma cu ghioage şi suliţe. Acest lucru îmi este nelămurit şi doresc să ştiu adevărul. Care este de-adevăn cea mai bună armă în orice bătălie?'.

Solicitat de alte întrebări, Ehâfma neglijează să răspundă la aceasta, da ceea ce interesează este părerea lui Nakula şi, de asemenea, opinia comun căreia el i se opune: Nakula îşi laudă arma care, totuşi, trece drept inferioar armei celui mai 'adevărat kşatriya' al familiei – faţă de arc.

Se prea poate ca acest armament al gemenilor să continue în epopee reprezentare foarte veche, căci ea se regăseşte în mitologia scandinavilor, îi care zeii principali, anume zeii din lista canonică a celor trei funcţiuni, ai fiecare o armă caracteristică. La aceşti vechi germani, războinic la care func ţiunea a doua a invadat-o pe prima, Odinn nu mai este doar zeul suverai magician (ef. Varuna), ci şi patronul războinicilor pe câmpul de bătaie (ci Indra şi Ar juna): el are drept armă suliţa (geirr) şi ţepuşa (spjot). Pori marele bătăuş de preferinţă solitar (cf. Văyu şi Bhâma), nu se desparte de cic canul său (hamarrj. Iar Freyr, zeul fecundităţii, ce poartă el oare? 49 Pui Freyr, reprezentantul canonic al funcţiunii a treia, voluptuosului şi, de altfel, pacificuh Preyer îi este atribuită spada (sverd) şi o spadă care joacă în povestea zeului un rol deosebii în raport vădit cu firea sa: împins de patima sa amoroasă pentru uriaşa Gercâr, el a consimţit s predea această spadă servitorului şi mesagerului său Sldmir, pe care l-a trimis s-o aducă, de voi de nevoie, pe frumoasa uriaşă, astfel că, atunci când are să se lupte cu enigmaticul Beli, trebui să-l omoare cu mâna goală sau cu nişte coarne de cerb şi nu poate decât să regrete, darul' săi necugetat; astfel că, mai ales, se va înfăţişa condamnat dinainte, catastrofal dezarmat, la bătăii eshatologică (Skirnismdl, str. 8-9, 23-25; Snorra Edda Sturlusonar, ed. F. Jonsson, p. 40 – 41' Practica războinică a scandinavilor, aşa cum reiese din saga şi din legi, n-a putut inspira aceast repartiţie mitică, ea trebuie deci să fie anterioară. Este izbitor că ea se potriveşte cu cea nu ms puţin teoretică, sau demodată, [făcută] între armele fraţilor Păndava.

În adevăr, în scenele de luptă, toţi eroii, inclusiv Bhâma şi Arjuna, s folosesc adesea de al te arme (între care şi spada) decât aceea care îi caracteri zează, iar uneori, cân d este vorba să li se sublinieze solidaritatea, armamentu le este redus la uniformitate, aliniat, dacă se poate spune, după cel al Iu Arjuna, la începutul cântului al patrulea, înainte de a intra incognito în ser viciul regelui Virata, ei îşi ascund împreună armele în vârful unui copac: el sunt aceleaşi, ia r ei încep cu arcurile, cel al lui Arjuna, al lui Bhâma, al Iu Nakula, al lui S ahadeva. Repartiţia panopliei în timpul copilăriei şi la plecare; m exil este cu at ît mai semnificativă; ea trebuie să fi fost impusă de o tradiţi toarte veche; atribuirea spadei celor doi, kşatriya de rang vaisya' – cei dii vaisya, în mod normal, nu luptă – reaminteşte, de altfel, faptul că, în imnuri* n Rgveda, spada nu este nici măcar menţionată (asi = lat. cnsis este acol (doar cuţitul de sacrificiu, în afară de o singură dată, AV, XI, 9, 1, unde este ', Remarques sur Ies armes des dieux de gtroisieme fonction chez divers peu ples indo-eur Peens, studi e Materiali di Storia delle Religioni, XXVIII, 1957, p. 7-9.

G9 cuţitul-armă50) şi ca nu este vorba nici de o armă care ar fi specifică aş^ cuni vdjra [fulgerul] îl caracterizează pe Indra, arcul pe Rudra,: Maruti etc.”.

12. ARMOMA FRAŢILOR PĂNDAVA * zăbovit asupra excursurilor, a variaţiilor, a exerciţiilor de corespondenţe52

— Avi dedat autorii poemului plecând de la structura grupului fraţilor

: am reţinut astfel o primă imagine a procedeelor lor şi am verificat

: ursul îndelungatei perioade de timp, poate al secolelor, cât a durat r, ei păstraseră conştiinţa semnificaţiei acestei structuri. Să revenim la structura însăşi, pentru a-i sublinia o trăsătură aparte: fraţii Păndespart cât mai puţin cu putinţă şi, când unul din ei rămâne departe îlung – acesta este de mai multe ori cazul lui Arjuna – activitatea este ca şi suspendată, redusă la aşteptarea sau căutarea celui lipsă.

It, nici chiar cele câteva năzbâtii ale lui Bhâma nu pun niciodată în e înţelegerea lor: de la un capăt la altul al poemului, sub autoritatea hiştmra, ei tind spre acelaşi ţel, se ajută între ei, împărtăşesc încercările dle.

D evenimentele îngăduie în sfârşit ca Yudhişthira să domnească însuşirile, mile' specifice fraţilor săi alcătuiesc în chip armonios, cum a subliVikander, mijloacele dregătoriei sale. Atunci când pregăteşte, ca învinnarele sacrificiu al Calului care va consfinţi suveranitatea sa universală, oseşte cât mai bine şi toţi îi sunt necesari: Arjuna, sfătuieşte Krşna, va i escorta de kşatriya însărcinată să apere (pălayişyati) calul în timpul

; ău de hoinăreală liberă în afara hotarelor; de ce?

— Pentru că el este

: e să învingă întreg pămmtul' (saktah sa hi mahâm jetum); rămânând în

3hâma va avea grijă de apărarea lui (samartho raksitum răşţram), asistat

: ula, care are o putere fără margini (amitavikramah); iar Sahadeva cel

; nt (buddhimăn), un fel de intendent, se va ocupa de îndeplinirea sarşi îndatoririlor privind familia, adică de astă dată de primirea rudelor e la serbare (samâăhăsyat. Kutumbatantram vidhivat sarvam) (XIV,

— 2103). Şi, de fapt, după ce l-a trimis pe Arjuna cu misiunea de a (raksitum) calul, Yudhişthira îi rânduieşte pe Bhâma şi pe Nakula la raşului (puraguptau samădadhat), iar pe Sahadeva la primirea rudelor nbatantre). Într-un cuvânt, în cuprinsul familiei (kula), cei cinci fraţi rează aşa cum, în viaţa oricărei societăţi îrya normal constituite şi în viaţa universului, cele trei funcţiuni se articulează armonios. Vom întâlni alte expresii ale acestui paralelism, unele din ele de mare importanţă.

Mărginim a constata aici că cei răspunzători de transpunere au tradus, Proza vedică menţionează teaca (asidhără, vavri), centironul (văla) şi săsa, un fel de cuţit spadă (ceea ce va servi anume la sacrificarea lui Sunahâepa), vezi A. A. Macdonell şi Keith, Vedic Index, 1912, ss. Vv. În marele său articol, The social and military position ofing caste în ancient India as represented by the Sanskrit epic', Journal of the American i Society, XIII, 1889, B. W. Hopkins a studiat armamentul ofensiv din Mahăbhărata, p. 03 (p. 284, dezvoltarea folosirii spadei; însă, la p. 281, o comparaţie care şchioapătă între: ile măciucii şi spadei, trecând cu vederea spadele gemenilor); Hopkins nu a notat armameneosebitoare ale fraţilor Păndava.

1 Asupra faptelor celtice şi italice, vezi articolul citat mai sus (p. 69, n. 49), p. 9, n. 4. 1 Cei cinci Păndava sau o mare parte dintre ei sunt împărţiţi, în treacăt, după alte structuri: echipei sacrificatoare, părţile unui arbore, punctele cardinale. Uneori s-au tras concluzii exceân aceste jocuri (Bosch, pentru arbore; Kuiper, pentru punctele cardinale).

În lumea pământească, în raporturi de 'fraţi' – dar de fraţi minunat uniţi – raporturile de solidaritate şi de colaborare ierarhizată care existau, în teologie, între zeii celor trei niveluri funcţionale şi, în ideologie, între aceste niveluri înseşi0 sale Suntem pregătiţi să-l urmăm pe Wikander în a doua parte a descoperirii „Fraţii Pandava nu sunt singura 'echipă' funcţională pe care a imaginat-o India: vezi, de ' -excelenta analiză a lui Atsuhikoyoshida 'Le Pun yavantajataka, anal yse structurale d'un jataka, Annales, Economies, Socieus, Civilisations, 1964, p. 685 – 695.

Capitolul III SOŢIA FRAŢILOR

(Păndu) Onarma Văyu Indra Asvinii Orupada Yudhist-hirabhima Arjuna NakulQ şi Sahadeva.

) DraupadT Dhrsfa- (Sn) dyumna (Agni) cei cinci Draupadeya (Visvedeva)

1. ZEIŢA TRIVALENTA A INDO-IRANIEXILOR.

Tot atunci când descoperea motivul grupării celor cinci Păndava, Wikander va, în 1947, marea aporie a Mahâbhăratei: măritişul poliandric al lui DrauPe cât părea de scandalos, de inexplicabil, dacă poemul era fie o invenţie ă, fie povestirea împodobită a unor întâmplări istorice, ca cei cinci fraţi, tentanţii cei mai puri ai idealului nobililor ărya, protejaţii zeilor ărya, să spectacolul unei practici matrimoniale atât de contrare teoriei şi obiceiului a ărya din toate timpurile, pe atât această situaţie omenească excepţionala ustifică de îndată ce în ea a fost recunoscută transpunerea în termeni ni a unei situaţii teologice şi mitologice pline de înţelesuri.

În două studii succesive, în 1945 şi în 19471, fusese deja precizat un teolovedic indo-iranian indo-european: listei zeilor funcţionali masculini, are fiecare personaj sau grup de personaje reprezintă o funcţiune şi numai (astfel că reunirea lor ierarhizată prezintă o analiză a structurii de ansamblu), Dgiile mai multor popoare indo-europene îi alătură, îi asociază o zeiţă unică, trivalentă, care face într-un fel sinteza aceloraşi funcţiuni. Punctul de

1 Naissance d'Archanges, 1945, p. 170-180; Tarpeia, 1947, p. 56 – 64.

Plecare al cercetării fusese un caz tipic observat în două exemplare, în It. în mitologia Avestei post-găthice, în care lista funcţională a zeilor masculi1!' Ia drept vorbind, este curmată şi înnegurată prin excomunicarea lui IrJ11'

/= ved. Înd (a) ra) şi a lui NârihaiO ya (= ved. Năsatya), se desprinde o zJ^ fapt, ea este s°liâ statornicită la cele trei niveluri pe care aceste cuvânt^, a cărei titulatură complexă îi defineşte limpede natura: este Anăhită, cu nui}) ' – ^treg Ar^dvî Stâră Anăhită, adică 'Umeda, Puternica, Neprihănita'; e semnalează2: Ea este, în sensul material – scriam eu în 1947 – marele râu mitic, izvorul comun are curg neîncetat toate apele, toate râurile pământului. Yait-ul ei, al cincilea, o proslăveşte ţ^n °sfânta care sporeşte vigoarea', ca pe 'sfânta care sporeşte turmele', ca pe, sfânta care spoţ-l* „h gătia', ca pe, sfânta care sporeşte pământul'. În plus, ea face ritual pură (yaoz dasăiti) sărţ: ^6 tuturor masculilor şi matricea tuturor femelelor, face femelele să nască în mod fericit şi le (J^t4 ieste laptele cuvenit, la timpul potrivit (2). Pe de altă partea, ea este cea pe care au invoţ. Tu_ eroii din vremurile vechi şi care le-a dat vigoare ca să-şi poată birui duşmanii demonici (20-j, '„0 Astfel se află clar marcate în natura şi în acţiunea ei trăsăturile funcţiunilor a treia şi a doua/*)- fecundatoare şi cea războinică), în timp ce rolul ei de purificatoare (yao2 dă-a pune rituJ^a stare de a': primul element este cuvântul vedic yoş, 'salvare' şi latinescul iils), de multe ori.? N mai şi căruia îi corespunde elementul principal al numelui ei, An-ăhită, 'imaculată', o leagă şj lr' prima funcţiune fe Versetele 86-87 ale YaU-xâui exprimă cu putere trivalenţa zeiţei spmu una după alta că războinicii trebuie să o roage pentru cai iuţi şi pentru glojj _ preoţii, pentru ştiinţă şi sfinţenie; tinerele nubile, pentru un soţ viteaz şi femJ în durerile facerii, pentru o naştere bună.

Pe de altă parte, într-un chip mai sistematic, teologia abstractă şi mov teistă pe care găqăs au substituit-o, termen la termen, teologiei politeiste a iiu „ iranienilor prezintă acelaşi teologem într-un mod mai structurat: vechii 7 funcţionali, cei pe care îi asociază încă (la paraindienii din Mitani ca şi în ujj.1 imnuri vedice) formula 'Mitra-Varuna, Indra, gemenii Năsatya (As'vini) ', fost înlocuiţi în aceeaşi ordine, prin tot atâtea abstracţiuni ierarhizate şi m prin aspecte ale lui Dumnezeu sau prin arhanghelii – primele lui creaturi ' acei Axassa Sp^nta sau 'Nemuritorii Binefăcători', ale căror caractere funcţio^.' au putut fi recunoscute, în pofida unei anumite uniformizări a teologiei3. ^ lista a fost îmbogăţită cu o unitate introdusă în rangul al patrulea, după Ax ghelul care are pe Xsadra (ved. Kşatrâ, 'putere' şi principiu al funcţiunii răzkf nice) în numele său şi înaintea celor doi Arhangheli strâns uniţi, transpuşi j.' Năsatya, Haurvatăt, 'Sănătatea' şi Amgrgtăt, 'Nemurirea'. Deşi numele *'? Milor trei Arhangheli sunt de genul neutru, iar cele ale ultimilor doi de g%K feminin, ei sunt totuşi concepuţi cu toţii ca fiind masculini: pentru ultjJH îndeosebi, aceasta reiese din faimoasa poveste iudeo-musulmană a celor doi în& n. foarte masculini, prea masculini, care-şi poartă încă numele întrucâtva deform^/1 Hărut şi Mărqt4. Dimpotrivă, al patrulea termen, Ărmaiti, feminin prin g^e: gramatical, este la fel şi în reprezentarea sa mitică şi aceasta este sing^ femeie din grup. Or, elementul material care îi este asociat (cum sunt ajj3. Şi plantele pentru Haurvatăt şi Amarstăţ) este pământul ca producător, hrănit ca mamă, iar cultul ei este un minuţios cult al pământului; în plus, ea se oc

— Întocmai ca şi Anăhită în cealaltă formă a religiei – de procreaţie, mai ţj cis, de sămânţa bărbatului. Însă în acelaşi timp numele ei înseamnă 'gânfy6' (religios) corectă, pietate, devoţiune' (cf. argtn-mati) şi, în găqă ca şi în Ave*e posterior, această valoare etimologică orientează o mare parte a activităţii ţ.*

* Tarpeia, p. 58-59.

Naissance d'Archanges este consacrată în întregime acestei demonstraţii.

* Naissance d'Archanges, p. 163-170.

7o berile pehlevi ea va furniza cel mai înalt model de căsătorie, recomandat îiliile princiare, între fiică şi tată: ea este soţia lui Ohrmazd şi, ca atare, 1, ocrotitoarea pioaselor stăpâne ale caselor iraniene: iar, în legenda regemuscihar, ea este 'revelatoarea religiei'. În sfârşit, găftăs o asociază adetităţii de a doua funcţiune Xsaqra, înlocuitoare a lui Indra, care o precedă it în lista canonică şi pe care ni se arată că ea o 'face să crească' (răd.), iar în Yast-ul lui Ohrmazd (I, 25) ea este înfăţişată ca zdrobindu-i, paraî-i pe duşmani. Astfel cea de a patra entitate, singura mitic feminină, ictivă la toate cele trei niveluri5.

A persoana lui Sarasvatî, foarte apropiată de Anăhită (sau fără îndoială, iirând de prototipul prezoroastrian al Anăhitei) şi ca şi ea în mod specific râu, India vedică prezintă o figură feminină trivalentă care este adesea ată As'vinilor în cartea de imnuri şi în ritual, anume în mai multe din ile care se conformează structurii trifuncţionale (I, 3, 10-12; V, 41, 8; cf. apele înlocuind-o pe Sarasvatî, I, 23, 16-23). Or, ea este clar trivaătătoare de vitalitate şi de urmaşi (cf. II, 41, 17), ea este asociată uneori divinităţilor care: ază procreaţia, lui Sinâvalî şi Asvinilor (gdrbham dhehi.: X, 184, 2); ea este 'mamă la um (dmbitame, II, 41, 16); sânul ei nesecat (te stdnah sasaydh.) dă de băut bunuri de îi (I, 164, 49); ea este,. Dăruitoare', dadih (VIII, 2l', 17), ea procură bogăţii (VII, 25, 2), lapte, untură, mied: IX, 67, 32), belşug (daruri 'care preţuiesc mii', bogăţie, prosperitate: 8-9).

Iar şi 'pură' (cf. I, 3, 10 şi ceea ce se spune despre Apele-mame I, 23, 22), ea 'domneşte oate gândurile pioase', iscă şi face să izbândească imboldurile de evlavie (I, 3, 10-11; cf. i, rsdrasvati sădhdyantî dhâyam nah: 'S. Care duce la ţel cugetarea noastră pioasă'; VI, 61, turn avitri 'ajutătoare a gândurilor pioase'); ea este invocată împreună cu zeiţa de jertfă Ilâ iratî) în stanţele 8 şi 9 ale imnurilor îpri (cf. Ch. Renel, Acvins et Dioscures, 1896, p. 81 – încă din Rgveda o găsim drept ceea ce va fi adeseori mai târziu: asociată sau asimilată a Văc, cu 'vocea' sau 'vorbirea' personificată.

N plus, ea nimiceşte pe devanid (VI, 61, 3), cei care îi dispreţuiesc pe zei şi este vrtraghni*.: aşa, distrugătoarea demonilor (ibid., 7); ea ocroteşte pe adoratorii ei; 'Soţie a eroilor' itnî), ea le dă un adăpost de toată nădejdea, un refugiu inviolabil (VI, 49, 7) şi, vitează, ibeşte duşmanii, în alianţă cu Măruţii (ÎI, 30, 8).

N sfârşit, dacă Rgveda nu o arată decât o dată colaborând (medical) cu Asvinii (X, 131, 5), L asociere este puternic statornicită în Brahmana şi există motive de a crede că ea este veche; neyi Samhită*, XIX, 94, spune expres că Sarasvatî este soţia Asvinilor, atribuindu-i un loc: indienii i-l dau în general lui Uşas.

'e scurt, această zeiţă pe care şi natura ei proprie (râu) şi o întreagă parte a semnalmentului nă, fecundatoare, hrănitoare etc) şi locul ei de inserare în partea finală a listei zeilor funcşi, în fine, legăturile cu Asvinii o situează în funcţiunea a treia – această zeiţă nu este Lţin la largul ei în cele două funcţiuni superioare: vrtraghni, vârdpatnî, distrugând pe devanid eneral pe duşmani, ea este războinică; pură, regină a gândurilor bune, inspiratoare şi îndru-: e a evlaviei, ea intră în domeniul zeilor suverani.

Lm amintit mai înainte asimilarea uzuală şi foarte veche a lui Sarasvatî ic, Vorbirea personificată. Or, unul dintre imnurile cel mai stăruitor trite din Rgveda (X, 125 = Atharvaveda, IV, 309) este tocmai imnul panteist re zeiţa Văc se defineşte ea însăşi drept animatoarea celor trei niveluri întare, cuvânt sacru, luptă: str. 4, 5, 6) şi începe prin a afirma, cu o reibilă utilizare a listei canonice, că ea 'duce, susţine' pe zeii masculini iduali ai celor trei funcţiuni.

' Naissance d'Archanges, p. 72, 172; Tarpeia, p. 59-60.

J Tarpeia, p. 57-58.

' Vezi, mai sus, p. 47, n. 17, sau dhî 'viziune' (Gonda), 'viziune poetică' (Renou).

1 Este singura ocazie în care acest epitet puternic este la feminin, aplicat unei zeiţe.

' Ansamblul imnurilor care alcătuiesc Yajurveda alba.

9 JMQ, IV, p. 26-30; 'Les trois fonctions dans le Rgveda.' (vezi, mai sus, p. 36), p.

0. Sarasvatî, în calitate de Văc, este invocată la începutul fiecărui cânt din Mahăbhărata.

Eu îi susţin (bibharmi) pe Mitra-Varuna, eu îi susţin pe Indra-Agni, eu susţin pe doi Asvini.

Nu se poate exprima mai bine caracterul sintetic al zeiţei alăturat (ai în sprijinul) enunţării analitice a zeilor. _

2. CĂSĂTORIA POLIANDRICĂ A LVFI DRĂUPADf Acesta era tabloul teologic după care au lucrat autorii Mahăbhăratei. L observat până acum în ce mod au transpus ei lista zeilor celor trei funcţii

— Sub o formă mai arhaică, în care Văyu figura încă lângă Indra – în lij fraţilor Păndava, înlocuind ierarhia valorilor cu ordinea vârstelor şi traduci în termeni de rudenie, de frăţie, strânsa solidaritate dintre aceşti zei. Ce pute ei face din zeiţa unică trivalentă pe care o găseau alăturată figurilor mas line? Traducând iarăşi în termeni de înrudire ceea ce, în teologie, era un rap conceptual, ei au preschimbat-o într-o eroină care este soţia unică a întregu grup. Aceasta este explicaţia, simplă şi onorabilă, a căsătoriei scandaloase a Draupadî.

Soluţia fiind astfel dobândită, merită osteneala să vedem în ce fel au d voltat-o poeţii. Sub această cauzalitate ideologică ce le fusese impusă şi care au ţinut-o pentru ei, ca un fel de canava a splendidei lor tapiserii, ei imaginat şi aici o cauzalitate românească: măritişul anormal al lui Draup: este efectul unei întâmplări, al unei neînţelegeri.