Georges Dumezil

Faptul se produce în timpul unei prime petreceri în pădure a fraţilor Panda după incendiul casei de lac şi îmi face plăcere să transcriu aici rezumatul sim] ficat, puţin schimbat, dar fidel în trăsăturile sale esenţiale, pe care îl lăs în teancurile sale de note, acum aproape două sute de ani marele nerecunosc care este colonelul de Polier (I, p. 582-587)10:

Draupud [= Drupada], Rajah din Tanaisser [al neamului Păficăla], voind s-o căpătui: pe fiica sa Draupadî, îi destina mina pentru acela care va doborî cu o săgetare un chip de p prins în vârful unei prăjini, la o înălţime atât de ameţitoare încât vederea, neputând să-l ajui trebuia să tragi cu ochii aţintiţi într-un bazin plin cu apă, aşezat la poalele prăjinii şi în can oglindea peştele. Sosise ziua de Soimbre [svayamvara] şi toţi Kajahii pământului erau poftii acesta.

1, sl această veste tânărul Arjoon [= Ar juna], abia ieşit din copilărie, hc răşte să-şi încerce şi el norocul. Cum Rajahii nu reuşeau, tatăl 'consimte cu n nire să extindă asupra tuturor spectatorilor permisiunea de a intra în împi muire'. Arjoon înaintează atunci 'sub smerita înfăţişare a unui fachir' şi, o singură săgeată, doboară peştele.

Draupud, desigur, nu prea mulţumit de umila condiţie din care pare să facă parte gine pe care i-l dă soarta, nu i-o poate refuza pe fiica sa, dar, dându-i-o, îl face să înţeleagă că tre sa plece cu ea departe şi nu îndeplineşte faţă de el niciuna din ceremoniile îndătinate la caş mie între egali. Dar ciuda fratelui prinţesei merge şi mai departe: el nu poate îndura gândul zi? E? R Pe care ° ast^el de căsătorie i le va atrage din partea celorlalţi Rajahi; gândurile cai bat sunt să-l ucidă pe Arjoon, să i-o răpească pe sora sa. Pentru a le înfăptui, el îi urmăreşt eJ doi soţi, în timp ce Arjoon, neavând ochi decât pentru fermecătoarea prinţesă pe care a merit aut de mult, ia bucuros din nou, împreună cu ea, calea pădurii.

„Textul din Mahăbhărata despre căsătoria lui Draupadî este în I, 184-199, 6925 – 7365.

— 5* a modificat detalii (în poemul sanscrit, toţi fraţii Păndava asistă la svayamvara costui n călugări cerşetori; Drupada este încântat de succesul lui Ar juna; Ar juna şi Bhâma o duc îm na pe Draupadî; Dhrsţadyumna spionează, dar nu se apropie de Păndava etc), însă esenţi ste păstrat. Sosind aproape de sihăstrie, Arjuna şi Bhâma strigă mamei lor: 'bhihşă 1 ' [Iată] pomai: răspunde: Bucuraţi-vă toţi de ea în devălmăşie „ (bhunkteti sametya sarve).

Văzuse cu durere plecarea acestui fiu drag. Ea, ca şi cei patru fraţi ai lui Arjoon. Tnântul să nu măuânce nimic până la întoarcerea lui. Ss înnoptase de-a binelea, când te cu soţia sa. Beat de fericire, îi striga de dsparte mamii sale cu o voce triumfătoare: te mulţumită de ceea ce îţi aduc'. Kuntî, toropită de oboseala aşteptării şi de nemânită unui post atât de îndelungat, aude cuvintele fiului ei. Crezând că-i aduce merinde: ea trebuie să împărţi cn fraţii tăi'. Arjoon, uimit, grăbeşte pasul pentru a-i arăta că; nfăţişându-i-o pe Draupadî. Dar e prea târziu: ceea ce Kuntî a spus din greşeală este i sorţii, trebuie să te împaci cu ea; ea dâclară că această prinţesă este datoare să fie cinci fii ai ei. Încredinţându-i în acelaşi timp conducerea gospodăriei, ea o învaţă să porţiile fiecărei mese, ale cărei mâncăruri se împart în două părţi egale: una pentru Bhim din pricina forţei sale grozave, cealaltă împărţită în şase porţii, din care cinci pentru a şasea pentru primul trecător sau călător ce S3 nimereşte în pădure.

Le prinţesei, care se ascunsese pentru a-l pândi pe Arjoon, aude dispoziţiile pe care Kuntî îi sale. După numele tuturor membrilor familiei, el îşi dă seama că Draupadî, departe a unui umil fachir, a intrat în ilustra familie a Pandosilor [= Păndava], intenţiile sale preschimbă în mulţumirea cea mai vie. El îşi părăseşte ascunzişul şi, întâlnindu-l pe l caută în pădure un comesean pentru porţia a şaptea, primeşte invitaţia şi îşi arată mdosi toată bucuria pe care i-o pricinuieşte un deznodământ atât de fericit. Draupud, i întoarcerea fiului său şi la fel de mulţumit, se grăbeşte să îndrepte înjosirea, lipsa de care s-a făcut vinovat faţă de ginerele său. Cai, elefanţi, litiere. Sunt trimise la porunca i aduce ilustra familie, pe care Rajahnl o primi la Tanaissar cn toate semnele de cinstire itorau.

Întul unei mame este în adevăr irevocabil şi acest qui pro quo este râsde ciudata condiţie a lui Draupadî. Poeţii au potrivit cu îndemânare situaţie aparte: îi vedem pe Yudhişţhira, pe Arjuna întrecându-se în e, apoi iubirea aprinzându-se în inimile celor cinci fraţi; citim chiar şi ea foarte amănunţită prin care ei îşi împart în timp folosinţa bunului un. Dar, prin simplul cuvânt al lui Kuntî, esenţialul era dobândit: Li va avea cinci soţi. Cauzalitatea românească a justificat ceea ce impunitatea ideologică, un eveniment întâmplător i-a transmis lui Draupadî ui esenţial al zeiţei trivalente.

3. CAUZALITĂŢI SUPRAPUSE

' poeţii nu se puteau mulţumi cu acest eveniment. Căsătoria poliandrică raupadî apare, până în acest punct, ca o nenorocire inevitabilă; ea este n neajuns şi, deşi justificat, istoriceşte', scandalul nu este motivat şi înte. Pe de altă parte, dat fiind că fraţii Păndava şi-au primit caraci alcătuirea ca grup prin transpunerea în limbaj epic a structurii zeiţionali, iar căsătoria lor cu una şi aceeaşi femeie transpune, de asemenea, a acestor zei cu o zeiţă trivalentă, simetria impune ca soţia lor să fie, a ei sunt fiii acelor zei, fiica sau întruchiparea unei însuşiri precise a zeiţe. Cu alte cuvinte, pentru Draupadî ca şi pentru fraţi, între cauzalileologică abstractă şi cauzalitatea romanescă umană trebuie să se insereze litate intermediară, explicând cum nu numai o funcţiune, ci divinitatea la corespunzătoare acestei funcţiuni nu s-a transpus doar, ci s-a transizic într-o eroină unică. Îmbinarea acestor două conformităţi a generat ui deosebit de interesante, cu îndemânare legate de povestire.

Ci insatisfacţia morală în care ne lasă, pe ascultători ca şi pe cititori, irea prin accident a căsătoriei celor cinci fraţi, este resimţită şi expriân poem, de către cele mai apropiate rude ale lui Draupadî. Bucuria tă de către Drupada şi fiul său Dhrşţadyumna la ideea de a se uni cu familie a fraţilor Păndava este întunecată de forma neobişnuită pe ia această unire. Ca fiica şi sora lor, ca o femeie oarecare să aibă mai oţi – aşa ceva este inadmisibil! Tu care eşti un om al datoriei (dhar-

^nikah), Spune Drupada celui mai în vârstă din aceşti gineri prea numeroşi, nu face ceea ce este potrivnic datoriei (adharmam), ceea ce buna cuviinţă respinge! De unde ţi-a venit un asemenea gând?' (I, 195, 7245). Cele două părţi hotărăsc să se lase în seama judecăţii înţeleptului Vyăsa şi acesta cere părerea celor interesaţi. Drupada, apoi Drştadyumna îşi repetă mai întâi obiecţia şi cuvântul dharma revine de trei ori în cuvântarea fiecăruia. Apoi Yudhişthira îşi apără cauza citând două precedente onorabile (Gautamî s-a unit cu şapte Xi; fiica unui pustnic a avut zece soţi) şi opunând dharmei lui Drupada o altă dharma: cuvântul unei mame, cel mai bun dintre guru, este constrângător, trebuie să-l mănânci ca pe o milostenie'. În sfârşit, Kuntî nu poate decât întări această maximă, deplângând totuşi faptul de a fi rostit cuvântul fatal, un cuvânt 'mincinos', antfa, adică imprudent, nelalocul său, nepotrivit şi al cărui efect se opune ordinii universale. Când toţi aceştia şi-au istovit mica ştiinţă parţială, Vyăsa îşi arată hotărârea sau, mai degrabă, dă soluţia totală a problemei. El trece de partea părerii lui Yudhişthira şi a lui Kuntî, dar o linişteşte pe aceasta din urmă: ea nu a 'minţit', cuvântul ei este conform ordinii ' lumii. Cum oare?

El reia atunci preistoria, pregătirea mitologică a naşterii fraţilor Păndava şi o duce puţin mai departe în trecut decât ceea ce ştiam până acum. În ciuda coloraţiei evidente sivaite a istorisirii (I, 797, 7275-7318), ea nu poate fi trecută cu vederea.

Scena se petrece la zei. Într-o zi când Yama, zeul stăpân al morţii, făcea un sacrificiu şi prin urmare orice cuvânt al lui se realiza necondiţionat, el hotărî să acorde tuturor fiinţelor nemurirea. Aceasta nelinişti foarte pe zei, care i se adresară lui Prajăpati. El nu putu decât să constate corectitudinea procedurii, dar totuşi îi linişti: atâta vreme cât Yama oficiază, oamenii nu vor muri; dar odată sacrificiul terminat, moartea îi va cuprinde, firea lui Yama va ieşi biruitoare asupra legământului făcut şi el însuşi, ajutat de zei, va nimici în masă pe locuitorii necuveniţi ai pământului.

Întorcându-se de la această ciudată adunare, Indra zăreşte o femeie care plânge şi ale cărei lacrimi se preschimbă în lotuşi de aur. El o întreabă despre pricina durerii ei: 'Nu poţi să o cunoşti, răspunde ea, decât dacă mă însoţeşti'. El o urmează şi ea îl duce pe un vârf al lui Himavat*, unde vede un tinăr frumos şezând pe un tron şi jucând zaruri cu o tânără femeie. Indra se prezintă: 'Află, isteţule tânăr, că lumea este în puterea mea!'. Jucătorul, absorbit, nu-l ascultă. Enervat, Indra repetă: 'Eu sunt stăpânul lumii'. Tânărul se întoarce şi zâmbeşte, dar cu un surâs care îl îngheaţă pe Indra. Tânărul – care este L'iva – sfârşeşte partida de zaruri, apoi zice femeii: 'Ia-l pe Indra; voi face în aşa fel ca trufia să nu mai intre în inima lui!'. De îndată ce femeia îi atinge, el cade la pământ. Îiva îi zice: 'Să nu mai faci! Dă la o parte stmca asta uriaşă şi intră în peştera ce se va deschide!'.

Or, în peşteră, aşteaptă deja patru oameni, toţi asemănători lui Indra ei' Slnt în fapt patru Indra din vremuri mai vechi, care au săvârşit acelaşi Păcat, au adus aceeaşi jignire lui, 5iva. Groaznicul zeu îl vesteşte că va sta închis acolo câtăva vreme şi că pe urmă, cu cei patru soţi ai săi, se va întrupa Pe pământ: 'După ce veţi fi îndeplinit nenumărate isprăvi anevoioase, încheie el, veţi fi ucis o mulţime de oameni, vă veţi întoarce, prin meritele voastre, în lumea preafericită a lui Indra'. Cei cinci nenorociţi cer atunci ca Dharma, Vayu, însuşi Indra – care va delega la această sarcină o parte din fiinţa sa Lanţul munţilor Himalaya, uneori personificat ca divinitate.

Cei doi As'vini să-i rezămislească, pe rând, în viitoarea mamă.: aceştia vor fi Păndava. În acelaşi timp, Siva o desemnează pe zeiţa Srl – Prosperifortuna – să fie soţia celor cinci eroi ce se vor naşte: soţia lor comună, ece în ultimă analiză, ei nu sunt decât unul, fiind întrupările a cinci succesive ale aceluiaşi zeu, Indra. Drept dovadă a spuselor sale, povestivyăsa îi deschide ochii lui Drupada şi-i arată, într-o viziune rapidă, pe 'ţii săi pământeşti, fraţii Păndava, sub chipul lor adevărat, divin: de cinci [ndra. Demonstraţia este simplă şi satisfăcătoare. În pofida caracterelor fuucţipe care fiecare le datoreşte tatălui divin pe care şi l-a ales (Dharma, Văyu, cei cinci băieţi nu sunt decât forme ale aceluiaşi zeu, Indra; este deci ral ca ei să nu aibă decât o singură soţie, iar căsătoria lui Draupadi nu poliandrică decât în aparenţă.

În ce fel se potriveşte această istorisire cu cea pe care Mahăbhărata a) cu 2500 sloka mai sus şi pe care noi am mai ştudiat-o? 11. Tot ce se e spune este că ele nu sunt incompatibile. În cealaltă povestire, Păndu, centru gemeni a doua sa soţie sunt cei care aleg pe zeul-tată al fiecărui t; aici, viitorii copii, înainte de zămislirea lor, sunt cei care aleg pe zeii le vor fi taţi. Dar de ce nu s-ar întâlni aceste două alegeri? Nu este oare mai mare subtilitate a Providenţei, nu este oare jocul obişnuit al Destinului i lăsa oamenilor iluzia unei iniţiative libere, pe când ei nu fac decât să se ormeze necesităţilor unui plan sau capriciilor unei vreri, amândouă de obârdivină?

Mai gravă este coloraţia s'ivaită a istorisirii: păcatul lui Indra, păcatul identl celor patru Indra care l-au precedat, este o lipsă de respect, involuntară, de un zeu superior, cumplitul al treilea personaj din ceea ce va fi trinitahinduistă. Îiva are obiceiul acestor capcane: el se înfăţişează oamenilor zeilor sub o formă care îl face de nerecunoscut şi pedepseşte pe oamenii sau care nu l-au recunoscut. Atare lucru nu poate avea vechime: mitologia din hmana vorbeşte desigur de păcatele lui Indra, s-au făcut şi liste ale lor, unul din cazuri nu este de acest tip. În al doilea rând, relaţia dintre întrua celor cinci Indra şi suprapopularea provocată de straniul legământ al lui ia este destul de artificială, acea întrupare fiind totodată o pedeapsă şi.

— Se, o misiune. Mai mult, alegerea pe care o fac cei cinci Indra, pentru a veni urne, 'Iuând' cinci zei funcţionali, este cu totul gratuită, fără explicaţie.

Îfârşit 'Indra multipli', spre deosebire de Agni sau de Aurorele multiple, fac parte dintr-o concepţie uzuală a mitologiei indiene, nici vedice, nici e: în Mahăbhărata ei apar doar aici. Avem deci sentimentul că această iune este o retuşare sivaită, stângace, a unei naraţiuni anterioare, în care

— Toria fraţilor Păndava era deja explicată în acelaşi fel prin reducerea

1 persoană divină unică, dar în care Siva nu intervenea, în care Indra n u uultiplica şi în care vina intra în tiparul tradiţional al păcatelor sale. Din

: ire, această versiune este atestată nu în Mahăbhărata, dar într-una din Purăne, rkandeya, care şi pentru alte tradiţii, a păstrat – deş i nu este una din mai vechi – forme deosebite de vulgata epică sau purănică12.

11 Vezi, mai sus, p. 37-40.

12 Heur et malheur du guerrier, 1969, p. 69 – 77.

4. MAHKANDEYA PURAJiA, 5 încă de la începutul acestei Purăna, un discipol al lui Vyăsa – autorul legendar al Mâhăbhăratei – Jaimini, se duce la înţeleptul Mărkandeya pentru a_i înfăţişa câteva dificultăţi pe care le întâlneşte în marea epopee.'Mărkandeya îl trimite la un grup de păsări pe cât de inteligente pe atât de sfinte şi, în cântul al patrulea, Jaimini le înşiră cele patru puncte care îl nedumer se: cum oare a fost minat Vişnu să se întrupeze în Krşna? Cum a devenit Draupadî soţia comuna a celor cinci Păndava? Cum a ispăşit Baladeva, adică cel de al treilea Râma, fratele lui Krşna, uciderea unui brahman? De ce cei cinci fii pe care Draupadî îi avusese de la cei cinci Păndava au murit înainte de a se fi însurat şi de a fi avut urmaşi? Sfârşitul cântului al patrulea rezolvă prima întrebare, întruparea lui Vişnu, iar al cincilea tratează despre căsătoria lui Draupadî. Iată traducerea acestui text de douăzeci şi patru de distihuri mai mult demonstrative decât poetice, aşa cum am publicat-o în Aspects de la foncţion euerriere, în legătură cu cele 'trei păcate ale războinicului13'. Ca şi în 1956, o împart în secţiunile ei fireşti.

I. A) Primul păcat:

1. Odinioară, după ce îl otnorâse pe fiul lui Tvaşţar (adică Tricefalul), o, brahmamile I, slava (tejas) lui Indra, copleşit de această ucidere de brahman, suferi o scădere însemnată.

2. Ea intră în zeul Dharma, această slavă a lui Sakra [= Indra], din pricina acestui păcat; şi îakra se găsi lipsit de slavă (nistejas), când slava lui plecase în Dharma.

B) Al doilea păcat:

3. Atunci Tvaşţar, stăpân al făpturilor, aflând că fiul său fusese ucis, îşi smulse unul din conciurile de ascet şi zise:

4. 'Cele trei lumi cu divinităţile lor să vadă astăzi puterea mea! Să o vadă ucigaşul de brahman cel cu gânduri rele, pedepsitorul demonului Pălea [= Indra],

5. Prin care a fost ucis fiul meu, devotat îndatoririi sale!'. După ce a vorbit aşa, el îşi puse conciul ca ofrandă pe foc.

6. De acolo se ridică Vrtra, marele asura, cu ghirlande de flăcări, cu o statură uriaşă şi cu dinţi imenşi, semănând cu revărsarea unei unsori din mojar.

7. Duşman al lui Indra, de o esenţă nemăsurată, întărit de vlaga (sau slava: tejas) lui Tvaşţar, în fiecare zi el spori cu o bătaie de arc, el, fiinţa eu mare putere.

8. Văzând că acest mare demon Vrtra era menit să-l omoare, iakra, dorind pacea, bolnav de frică (bhayătura), îi trimise pe cei şapte înţelepţi,

9. Care făcură, intre el şi Vrtra, prietenie (sakhya) şi înţelegeri (samaya) – ei, înţelepţii cu sufletul ferice, devotaţi binelui ^tuturor fiinţelor.

JO. Când, prin încălcarea înţelegerii (samayasthitim ullanghya), Vrtra fusese ucis de ăakra, atunci, copleşit de omorul [săvârşit], acesta fu părăsit de puterea trupească (bala).

11. Această putere trupească, ieşită din trupul lui Sakra, intră în Măruţa (alt nume al Vântului, Vâyu) care pătrunde totul, nevăzut, divinitate supremă a puterii fizice (balasya. AdhidaiC) Al treilea păcat:

12. Şi când îakra, luând înfăţişarea (rupa) lui Gautama, o violase pe Ahalyă*, atunci el, Indra al zeilor, fu despuiat de frumuseţea sa (acelaşi cuvânt ca pentru 'formă, înfăţişare': rupam).

13. Graţia tuturor membrelor sale, care fermeca atâta sufletele, îl părăsi pe Indra al zeilor, odată pângărit şi intră în cei doi Năsatya.

ÎI. Pământul la anaghie fii h u A^a (l ca Pe regele zeilor îl părăsiseră dreptatea şi slava sa (dharmena tejasă tyaktam), nd lipsit de putere trupească (balahânam) şi fără frumuseţe (arupinam), [demonii] fâii lui Diti se siliră să-l învingă.

13 Heur., p. 71 – 72. Jatr_ Cea mai frumoasă femeie din lume, soţia înţeleptului Gautama, înşelată de Indra, întrupat ° noapte sub chipul soţului ei, atras printr-o stratagemă în afara casei lor.

15. Râvnind să-l biruie pe Indra al zeilor, aceşti Daitya, puternici la culme, o, mare muni! Scură în familii de regi cu vigoare nemăsurată.

16. La câtăva vreme după aceasta, Pământul, apăsat de povara sa, merse în vârful muntelui unde îşi au şederea locuitorii cerului.

17 Strivit de atâtea poveri, el le dezvălui obârşia chinului său, pricinuit de către Daitya, lui Danu:

18 Aceşti asura cu mare tărie, care fuseseră doborâţi de voi, au venit cu toţii să se nască nea oamenilor, în case de regi;

19 armatele lor sunt numeroase şi, năpădit de greutatea lor, eu mă afund. Faceţi deci în aşa oi, cei Treizeci (= zeii), ca să aflu uşurare'.

III. Naşterea eroilor:

20. Atunci, cu părţi din vlaga lor (tejas), zeii coboară din cer pe pământ, în ajutorul făpturilor utru a înlătura povara Pământului.

A) 21. Slava (iarăşi tejas) primită din trupul lui Indra, bărbatul [adică Dharma] o liberă el i* iar în sânul lui Kuntî (regina, soţia lui Păndu), fu zămislit regele Yudhişţhira cel de o mare (mahătejas).

B, B') 22. Atunci Vântul eliberă forţa trupească (bala) şi se născu Bluma; şi din jumătate ceea ce rămăsese din] vigoarea (virya) lui îakra se născu Părtha Dhanafijaya (adică Arjuna).

C) 23. Veniră pe lume cei doi gemeni (yamajau) Nakula şi Sahadeva, zămisliţi de către Năsaa sânul lui Madrî (a doua soţie a lui Păndu), înzestraţi cu frumuseţea (râipa) lui Sakra, împoi cu o mare strălucire; ^ D) 23 (urmare). Astfel preafericitul Satakratu (adică Indra) coborî şi se întrupa (avatâma) tici părţi,

24. Iar soţia sa foarte norocoasă Krşnă (soţia lui Indra, adică Draupadî) se născu din Foc: urmare ea fu numai soţia lui Sakra şi a nimănui altuia.

Vedem că şirul evenimentelor şi justificarea căsătoriei sunt, în linii mari, eaşi ca în istorisirea pe care Vyăsa i-o face lui Drupada în primul cânt Măhăbhărata. Dar cu cât mai mulţumitoare! Siva nu apare; nu este decât singur Indra; păcatele pe care le săvârşeşte pe rând sunt dintre cele mai i statornicite de tradiţia vedică; repartizarea acestor păcate în cele trei

5 funcţionale, a căror antichitate este garantată prin paralela cu scandinavul catherus şi prin aceea cu grecul Herakles14, justifică pe deplin faptul că acestor funcţiuni sunt cei care intervin în ultimul act al dramei; în sfârcriza de suprapopulaţie este provocată şi rânduită în mod coerent şi în d cu tot ceea ce, în Măhăbhărata, este în afara povestirii lui Vyăsa. Este probabil că Mărkandeyapurăna dă aici o versiune veche, care se potriveşte greutate, prin ultimul său distih foarte scurt, cu povestirea naşterilor din nul text al Mahăbhăratei.

Astfel, munca de transpunere ne apare limpede în complexitatea ei: între inalul teologic şi adaptarea romanescă, o construcţie mitologică face inn fel legătura dintre cer şi pământ, iar fiecare din aceste etaje comportă irivinţa unicităţii, fie a zeiţei, fie a soţiei, propria sa cauzalitate: în primul, a asigură sinteza funcţiunilor faţă de analiza personajelor masculine; în loilea, zeiţa-soţie, rămasă unică, se întrupează pentru a se alătura soţului a fond unic, dar în aparenţă împărţit; în al treilea, providenţiala şi invo-; ara sentinţă a soacrei o condamnă pe noră să fie soţia tuturor fiilor ei.

5. EXPLICAŢIA ROMAâVESCĂ.

Imaginaţia – dacă nu cea a primilor autori, cel puţin cea a epigonilor lor a adăugat la această construcţie armonioasă şi completă variante sau măcar iphcaţii în etajul intermediar şi, potrivit obiceiului, găsim una din ele var ' Starcatherus: Heur., p. 77-88 (Saxo Grammaticus, VI, V, 7; VII V; VIII, VI, l-* ikles: Heur., 89-95 (Diodor din Sicilia, IV, 10-11, 31, 37-38).

Dusă jn poem imediat după cea din urmă pe care o dublează fără folos. Vvâsa nu se mulţumeşte cu explicaţia prin cei 'cinci Indra'; după ce a conins rudele lui Draupadî prin viziunea pe care le-o dă despre divinitatea esenţială şi unică a celor cinci gineri sau cumnaţi ai lor, el începe, într-un mod brupt o cu totul altă istorisire, care poate, desigur, să fie luată, dar nu fără a tificiu, drept o etapă suplimentară între zeiţă şi Draupadî (I, 197, 7319-7328)15: Ţjn rege avea o fiică încântătoare şi desăvârşită în toate, dar care na găa un soţ. Ea se supuse unor aspre încercări pentru a-i plăcea lui Siva care 5ste totodată un distribuitor de favoruri pentru cei ce se pocăiesc din greu. Zeul i se arătă şi-i zise că îşi poate spune dorinţa. Ea răspunse: 'Doresc un soţ înzestrat cu toate însuşirile', însă ea, ca să fie mai bine înţeleasă, avu norocul sa repete de două ori şi încă de două ori rugămintea ei. – 'Bine, zise atunci zeul, vei avea deci cinci soţi'. Tânăra se îngrijorează şi spune că ea nu vrea decât un soţ desăvârşit. Zeul este neînduplecat: dacă [ea] a spus de cinci ori că vrea un soţ, va avea cinci soţi; tot ce poate face el este să amâne acest noroc cam prea îmbelşugat: ea nu va fi căpătuită atât de copios decât într-o altă viaţă. Şi Vyăsa se întoarce curtenitor către Drupada: fiica lui este tocmai această tânără, reîntrupată.

Vedem că motorul acestei mici drame, sivaită şi ea, este de acelaşi tip cu cel care o face pe Kuntî să rostească un cuvânt nu mai puţin necugetat. Cântăreţii populari ai epopeii au făcut apoi variaţiuni pe această temă. Iată, de exemplu, ce citim în Mahăbhărata lui de Polier (I, p. 587-588), unde aceasta este, de altfel, singura justificare pe care 'Bayas muni', adică Vyăsa, o dă lui Drupada asupra căsătoriei neobişnuite a fiicei sale: Muni, după ce ascultase cu atenţie scrupulele pe care această rânduială (căsătoria poliandrică) i le isca suveranului din Tanaisser, îi răspunse că el nu avea de ce să se neliniştească, faptul fiind foarte simplu şi anume urmarea unui blestem pe care prinţesa şi-l atrăsese râzându-şi de o vacă pe care o văzuse laolaltă cu cinci tauri; 'ânsă, adăugă muni, cum în ciuda toanei zeflemitoare a lui Draupadî, ea totuşi a fost întotdeauna foarte cucernică faţă de Bhavani [zeiţă primordială şi în acelaşi timp soţie a lui îiva], această Deiotani [divinitate] poruncindu-i să ceara un dar, fiica voastră a cerut ca soţ pe cel mai drept, pe cel mai bun dinte bărbaţi, pe cel mai puternic, pe cel mai îndemânatic arcaş, pe muritorul cel mai învăţat despre timpul trecut, cel de faţă şi viitor şi, în sfârşit, pe cel mai frumos dintre oameni. Veţi recunoaşte, adăugă muni, că toate aceste însuşiri nu se puteau găsi întrunite la un singur muritor, însă cum cei cinci Pandos le au pe toate, trebuia, pentru împlinirea făgăduinţei lui Bhavani, ca Draupadî să se mărite cu cei cinci fraţi. Vezi dar, mărite [rege], că ceea ce s-a întâmplat este o urmare a hotărârilor sorţii'. Această lămurire liniştindu-l pe Rajah, el nu se mai îndeletnici decât cu ceremoniile acestei ciudate căsătorii, iar Bayas mai hotărî că ele nu vor avea loc decât între Arjoon şi Draupadâ16, dar că prinţesa va sta împreună, pe nnd, timp de câte şaptezeci şi trei de zile cu fiecare dintre fraţi. Toate prevederile fiind statornicite intre părţile învoielii, Draupud alcătui rosturile ginerilor săi, cărora le dădu nişte Jaghuir, sau. U.? E'. Cu trupe la porunca lor şi o asemenea curte, încât se ştiii curând în toate ţinuturile stăpâmm lui că aceşti cinci străluciţi străini erau Pandosii înşişi.