Georges Dumezil

6. DRAUPADÎ, îRI, AGJVI j 7 07 7o (tm)- a ne rezuma ia ce'e două versiuni principale, cea din Mahăbhărata,.

— 7318 şi cea din Mărkandeyapurăna, care fac amândouă din Drauşia1' CUm ° impune S1metria, o zeiţă întrupată, zeiţa aleasă merită o cercetare.

'Upra acestui punct, Mărkandeya Purăna este mai logică, mai satisfăcătoare:

15 p'j.

— 6435 ClnC1 S°^ ^^ de Siva ÎU urma unei cereri necugetat repetate se află deja în I, 169, r°r irsdi^Iahahhărata sanscrită, Yudhişţhira este cel care se însoară cu Draupadî în numele tutumit Şi epop, 'ra câ'iân ultimă analiză cele cinci cincimi ale sortită celor cmc, g* „JJrf*^ (tm) a lui Indra, care se mărgineşira nu este alta decât Wa^J în încercare, aşa cum au făcut în arma urmei să-şi însoţească u ^ virtuoase eroine. Maoamenilor Damayanti a ui Naia J^. ^ pe ^ sau Kakşmî la -ate destinează acestui roi „L – j mitologia epică, nu vorbind mai P„*~L L'o-SSâ^K^ – spirit occidental tdra. ci lui Vl^: a^ealvcid°evil, căci Visnu este în realitate întrupat r^^aT^r*^. &întâinmie dintre Krşna Draupadi şi ici soţi ai ei sunt * fr^^rea cea mai generală a 'prosperităţii;',. Legerea lui Sn, care fte. ^f^atiei pe lângă faptul că în epopei şi în te, de alt^l rău adaptata^tuaL”Jgjg sppecula^ vechi analizau 10 ea este una din zeiţele ceiem personifică: de exemplu, it celor trei funcţiuni conceptul pe care ea ip descrescânda a vazei sul sacrificiului calului trei durtre *^7*L încă vii şi îi asigură ac pe rând trei ungeri pe părţile corpu pierduse prin regelui, succesiv, cam aceleaşi lucrurpecare J 'maiestate,.

; ele sale păcate: tejas, 'putere P^tuala ş ^f ^^ dedt '!; „iny”, 'putere fizica, m juşit, mai P^ ^ ăţia inci^la r 2 6 3 şi 7)18 ' ' ' 9 ' 4., iprtfitorului prosperitate (#*J: în adevăr femeile entru ce aceasta? Anume pentru a da jerttitorumi pro F icoană, o formă a prosperităţii.,; 'uterea fizică (indriya), nici vitele de asemenea, pentru ca nici puterea spirituala (W P ul. ^

), nici prosperitatea să „'„LL„ ^S oferă sacrificiul calului, îndepărtează de cel care, f ara sa urmeze acest ui t oi+ă narte culmea puterii regale ' Sat. Br., Sl2' n) ^e^idttodltn^^ana^ şi sinteza avantajelor orespund distributiv celor trei funcţiuni” Se Line subliniată şi alta ^^^^dav^ S Sp oSS:5 care zeiţa, viitoare soţie colectiva a fraţilor ^ana J de ga.

E naşte dintr-o mamă, ci se iveşte: to cursul unei c ^ precizează du, exact pe V„b, sau l^*^&^v&întmpat în propriul frate kandeyapurăna, pe Agni – ^^fae dedată cu sora sa, din focul îi Draupadî, Dhrştadyumna^, care se naşte deod. Cursul jertfă şi care va fi g? *”aliamul armatejwjJ Jg^ modul ^ mai îi bătălii. Or, printre zeu individuali masculini, Agm T^Ţ-^âneste, JMMM jji* ^^ffi^ ST^' ^^ & Urian'postolache şi Charlotte Filitti, Bucureşti, fţ^^*^ (tm) tul poemului, în cata: ' Draupadî redevine Lrî după moartea ei, XVIII 4 ^ – „^ ' lui Vi, adică din soţia lui întrupărilor, se arată că Draupadî s-a născut dmtr-o porţiune a a- 1=0 A”nnra zeiţei Srî vezi Gonda, As-peots of Earty „. *. B. Dumont. L'^Wta, § 450 P 3f A^fLeifaxi 4432_ ^ reLlec.

*„, 1954, p. 212-225. Srl este asimilata lui'S^asvati în „ ' de Prajlce lft 7 iaima'e cele de la p. 85-86 au fost prezentate într-un curs de la coli g j faj. Sunt

; ele se îndese cu cele ale lui G. Johnseu (vezi ^J^-^^Lie L'pra lui Drauitat de acest acord; autorul adaugă (p. 252-”*) o ioane im

— Şrî ca miză majoră, regalft. A P„tidel de „^^ j fuucţionale, se vor compara Graţiile

10 Cu această Srî, sinteză a reuşitei la cele tmmv *', ' frumuseţe, vitejie; vezi Prancf Drhomenos (Pindar, Olimpice, XIV, 3-7 şi s„h”) l^} ^lll7T^ HommaL ă G. Dum^l).

I. În, Xa triade des rois d'Orchomene', Co/feehoi. Iai0m”S, XLV (nor, ge o.

O 1 o Ol^, în, _'_

), p- 218-219. 20 Vezi, mai jos, p. 143-146.

Vădit şi singurul în med statornic, trifuncţional. Pentru a ilustra acest teolopem va fi de ajuns să amintim două exemple caracteristice, unul din Rgveda, „n care Agni este înfăţişat, în ordinea ierarhică a funcţiunilor, ca puternic şi activ la cele trei niveluri, celălalt din Veda magiei, din Atharvaveda, în care Ai este asociat pe rând zeilor canonici ai celor trei niveluri: rV VIII, 71, 1221; Agni în vederea sacrificiului divin (devayajydyă), când ceremonia este în Îsni mai întâi *n lugacullli (dhâşu); Agni în luptă (drvati); Agni pentru prosperitatea ciracului (ksaitrăya sădhase).

AV XIX, 16 2: Din cer zeii Ăditya [adică Mitra-Varuna cu asociaţii lor, suveranii minori] – mă ocrotească, de pe părnint, să mă ocrotească zeii Agni!

— Indra şi Agni, să mă ocrotească îndoi din faţă!

— Cei doi Asvini, de jur împrejur, să-mi procure adăpost, de-a curmezişul să a ocrotească Agni Jătavedas! (Zeii) care făuresc fiinţele, din toate laturile, să-mi fie pavăză!

De altfel, pe locul însuşi al sacrificiului, unde s-au născut Dhrşţadyumna şi Draupadî, cele trei focuri fundamentale – focul stăpânului casei, focul de apărare focul ofrandelor – au fost dintotdeauna puse în legătură de către învăţaţii indieni cu cele trei funcţiuni, dacă nu cu cele trei vama. Agni era deci senitor ['părintele'] cu totul indicat pentru o eroină pusă să tălmăcească, pe lângă fraţii Păndava, teologemul zeiţei unice trivalente. Oamenii care întreprinseseră transpunerea epică a mitologiei nu s-au înşelat în această privinţă.

7. DRAUPADÎ ŞI ARJUNA.

Vom face încă o remarcă despre Draupadî. Soţie ireproşabilă a celor cinci Păndava, ea se află cu totul la largul ei într-o situaţie fără precedent; aflăm însă la sfârşitul poemului că ea avea o preferinţă pentru unul din soţii ei, pentru Arjuna. Această preferinţă, considerată ca o vină, este chiar cea care justifică, cum ne amintim, căderea şi moartea eroinei pe calea spre Paradis22. Desigur, înalta idee pe care ea o avusese întotdeauna despre datoria ei complexă nu îngăduise ca această slăbiciune să se exprime în chip vinovat şi cititorul este surprins să ia cunoştinţă de ea prea târziu. Este chiar ceva patetic în această îndelungă constrângere care a fost atât de bine ascunsă. Dar o înţelegem, în intriga pământească, Draupadî a fost tratată ca un lucru: după cuvântul lui Kuntî, fraţii s-au sfătuit între ei fără să o consulte; totuşi niciodată, de-a lungul poemului, nici o scenă, nici o vorbă, nici o aluzie nu ne dau ^ de ştire că ea ar fi preferat statutului ei ciudat şi anevoios o căsnicie unică cu Arjuna. Slăbiciunea ei este însă una neîndoielnică, pentru că în acest

: eas al adevărului, în care Yudhişthira pare deodată un cunoscător al gândurilor celor mai tainice ale tuturor soţilor săi de călătorie, ea aduce o pedeapsă atât de gravă, ca moartea prematură, divin veto la o intrare corporală şi triumfătoare în Paradis. În perspectiva în care ne aşază transpunerea, este probabil ca această preferinţă să fi avut un înţeles mai adânc.

Desigur, la nivelul cauzalităţii romaneşti, ea se explică: fără cuvântul înimplător al lui Kuntî, ea ar fi fost doar soţia a lui Arjuna, arcaşul care o cerise la svayamvara. Pe de altă parte, chiar dacă gemenilor, sau unuia din emenij îi este aplicată în particular nota 'frumuseţii' şi chiar dacă Arjuna pare 8 avut ceva dizgraţios la chip, el este totuşi cel mai seducător dintre fraţi, veni T ^răducere de I,. Renou, Journal A siatique, CCXXX, 1938, p. 548, cu comentariul lui E. Bene (tradus, puţin altfel, înetudes vediques et pâniniennes, ~Sn. ll, 1964, p. 77, ci. P. 156). Asupra ti o^? 111 trlfuncţional în imnuri, vezi, Xes trois fonctions dans le Rgveda.' (mai sus, p. 36), *t7- 269.

Mai sus, p. 56.

' Vezi,

?', qrQTr.5+p în sfârşit, Draupadi nu este singura care îi da isă n0Krrscnamcar Te oteştepe t^ Pândava, îi este deofebit de ataşat.

I DrorS, preceptorul celor cinei; iar, în sens invers, în ordinea ostiâarăşi Arjuna este cel pe care Kama fratele vitreg al celor cmciil l mai multe decât pe toţi. Aceste forme de eminenţă, aceasta intensitate „S caS marchează raporturile lui Arjuna cu partenerii cei mai feluriţi ără îndoială ele înseşi o amintire a reliefam pe care o avea Indra m vedcă fprevedică şi a abundenţei, a solidităţii (atestate de limbaj) toilor sale mitologice. În adevăr, perechile la dublu dual al căror prim terQU ormeak numefe lui prisosesc de-a binelea, pe când Varuna nu apare blu dual decât împreună cu Mitra şi – tocmai – cu Indra cmd [zeu] ya nu se asociază niciodată într-un cuvânt compus cu o alta divinitate

— Tocmai – de Indra Rgveda conţine, în plus de aceast Indravamna acest Indranăsatya (numai la vocativ), îmbinări la dublu dual (sau cu al L element la plural), unindu-l pe Indra, ca prim termen, cu Agni, cti Vayu, ma cu Brhfspati Brahmanaspati), cu Visnu, cu Puşan, cu Măruţii. Din S de vedere care ne interesează, predilecţia lui Draupadi pune totuşi, din, a„t ce se leagă de replica pământeană a lui Indra, o mica problema. N adevăr cele trei figuri divine, una indiană, celelalte iraniene, pe care citat mâi sus ca exemple ale 'zeiţei trivalente' alăturata seriei de zei lenţi prezintă nu propriu-zis o predilecţie, ci un temei aparte, ba chiar ui lor de plecare, pentru funcţiunea a treia: Sarasvati ca şi Aradvi Sura 'rfă sâut în primul rând râuri personificate, iar cea dmtâi este mai adesea aso – cu* S? Vinii%ământul ca nutritor este cel pe care Armaiti l-a primit dreptmu material Nimic mai firesc: feminitatea comporta mtu de toate fe. Itatea Or nu acesta este cazul transpunem din Mahâbhărata: Soţia co. L a fraţilor Păndava se simte mai apropiată de Arjuna. De ce oare? Fabulaţia care „dincolo de afinităţile lor funcţionale diferite, reduce pe cei Pândlva Ta nişte părţi din Indra, furnizează, cel puţin în cazul în care Srupltă din Draupadi este 'soţia lui Indra' – aceea pe care Rgveda ^est^Indrăni – o cauzalitate la nivelul a ceea ce desemnam mai sus nâfelul intermediar al construcţiei: dat fund că toţi aceşti *&*M ^, 1(tm) run Tndra este firesc ca soţia lor sa fie o forma a lui Indram şi sa o afecţiune deo ebită celui mai Indra dintre aceşti Indra. Atunci cmd ' întrupată m Draupadi este Sn, se întrevede şi o cauzalitate de acelaşi Mambhârata însăşi, sau mai degrabă Bhlsma, în cursul învăţături,?

0 împărtăşeşte darnic în cântul XII inamte de a se aşa sa moara poves cum într-o zi în lumea zeilor şi fara legătura cu legenda fraţilor Pan în'l-a ales pe Indra (229, 8335-8427): odată, când înţeleptul. Narada idra îşi făceau abluţiunile în Gangă şi înălţau imnuri Soarelui a (tm) „ ad ceva luminos pe carul lui Vişnuj era Sn m tovărăşia a numeroase iras, ale căror nume textul le enumera fara şovăire. Ea spune zeului ca, eună cu însoţitoarele sale, trăise mai înainte la Asura demonii, care iu

1 pe atunci adevărul şi virtutea; dar ca pe urma, vazmdu^ corupt, n sise şi dorea să locuiască cu el, cu Indra. Indra primeşte, zeu se aduna u suflă cu blândeţe, din cer plouă cu ambrozie, Indra însuşi face sa caua ersă binevoitoare^. Acest fel de svayamvara al lui Sn este cu siguranp rat dintr-o povestire veche, consemnată m mai multe Brahmana, m car îdem nu pe Sn, ci pe Văc, Vorbirea, trecând de la demonii A sura daca hiar lângă Indra, cel puţin, în general, în tabăra zeilor; insa autorii Mana „Cf. XII, 90, 3385-3386; 225, 8147-8185.

, ivatei n-au inventat, fără îndoială, această variantă, acest srlvăsavasamvăda*.

T consecinţă, deşi fiind, cum s-a amintit mai sus, soţia lui Vişnu, ' îrî poate să fi înfăţişat gând'irii lor spre a deţine rolul de femeie pământeană ca soţie a pors?

— Jor întrupate ale lui Indra şi în acelaşi timp deosebit de ataşată porţiunii centrale, lui Arjuna.

— J-) ar aceste speculaţii nu rezolvă întreaga problemă; rămâne un rest care se ate exprima schematic, abstract, astfel: în timp ce zeiţa trivalentă indo-ira- ^iană pare să-şi fi avut temeiul în funcţiunea a treia, eroina care o reprezintă -l rezultatul transpunerii şi deja zeiţa numită ca fiind natura profundă a acestei „roine în 'etajul intermediar' al operaţiunii, au o afinitate deosebită pentru ' ctiunea'a ^oua. Din lipsă de informaţie dincolo de ceea ce am valorificat deja, ste zadarnic să pretindem a răspunde la această mică dificultate. Ne vom măraiuî să amintim că dacă Sarasvati, Anăhită, Ărmaiti sunt în adevăr înrădăcinate în funcţiunea a treia, acesta nu este cazul tuturor figurilor simlare de la alte popoare indo-europene. Unele fac parte în primul rând din funcţiunea a doua: astfel, Iunona din lyanuvium, la fel de întreită ca titulatură ca şi Anăhită avestică: Juno Seispes Mater Regina; în cugetul romanilor, al lui Cicero, de pildă când vorbeşte despre ea, ca şi pe monedele care o înfăţişează, ea este înainte de toate războinică: Cotta din De natura deorum (I, 29, 82) o aminteşte unui interlocutor pe această Seispes, illam uestram Sospitam, quam tu nunquam ne în somnis quidem uides nisi cum pelle caprina, cum hasta, cum scutulo, cum calceolis repandis [pe acea Ocrotitoare a voastră, pe care tu nu o vezi niciodată, nici măcar în vis, decât cu o piele de capră, cu suliţe, cu scut şi cu cizmuliţe răsfrânte], iar monedele o arată de fapt fie mergând pe jos, agresivă, cu torsul bombat, fie pe un car în galop, întinzând un scut scobit şi fluturând o lance; şi trebuie, desigur, ca această valoare să fie expimată diferenţial de către primul termen încă misterios, din titlul întreit, Seispes, de vreme ce ea nu se poate lega nici de Mater, nici de Regina2*. Zeiţa care a devenit eponima şi protectoarea Atenei şi care, la serbarea Micilor Panatenee*, este obiectul a trei culte sub cele trei denumiri de Hygieia, de Polias şi de Nike, pare desigur, pe temeiul armelor ei şi al rolului pe care îl joacă în atâtea legende, să fie 'izvorât' din funcţiunea a doua25. Şi la iranienii 'aberanţi', a căror epopee o vom studia mai departe, adică la oseţii din Caucaz, descendenţi ai sciţilor, vom întâlni o eroină care, într-o povestire, va da sistematic dovada desăvârşirii ei la cele trei niveluri funcţionale, cu toate că ea aparţine prin naştere şi este animată, chiar în această povestire, de mândria de a aparţine celei le a doua din cele trei familii narte, cea a Puternicilor, prin opoziţie cu cea 1 înţelepţilor şi cu cea a Bogaţilor26. Legătura trivalenţei unice cu multiplii Qivalenţi era deci mai suplă decât reiese doar din cercetarea lui Sarasvatî, mi Anăhită şi a lui Ărmaiti singure. Puteau să coexiste sisteme în care, po-nvit preocupărilor grupurilor sociale ce foloseau miturile şi riturile, puncde legătură al zeiţei cu zeii, eventual punctul de 'inserţie al zeiţei în liseilor, era situat la niveluri diverse. Or, dacă nu este verosimil ca nişte Sau şi eaumire tehnică pentru dezbaterea asupra întrupării unei divinităţi majore, îndeobşte Vişnu

—_9qq? No S-M-R-”. Eranos, 1,11, 1954, p. 105 – 119; La religion romaine archaâque, 1966, p.

* S-k'- a 2'a' P- 304-310)- s*r'oător e m'ln: ră anuală închinată A.ten: i printr-o întrecere (agon), dar fără marele alai

85 psc (pompg) al Mirilor Panatenee din luna iulie a fiecărui an preolimpic. Siy *cis Vian, La guerre des Gsants, 1952, p. 257-258. Vezi, mai jos, p. 386-393.

Îeni din clasa sacerdotală să nu fi fost la originea compunerilor epice, estţ atât de sigur că destinatarii acestor alcătuiri – îmi ajunge drept dovadă aptului fie şi hipertrofia scenelor de bătălie – aparţineau clasei războirii, r, adică, în' vremurile vedice şi prevedice, 'oamenilor lui Indra'.

Dar se poate şi ca această dificultate să nici nu fie una yeritabilă, să t. ^ ră vreo soluţie. Munca de transpunere cu care s-au trudit acei vechi erudit; Leni avea în mod necesar nişte limite, pentru care vom întâlni îndată exen^ mai limpezi. Cum şi pentru ce oare, proiectată pe planul eroilor, teolc”ia; ei multiple s-ar fi păstrat în toate detaliile ei? Important era doar eseu, ui, care a fost menţinut cu foarte multă iscusinţă. De altfel, este, dimpotrivă idevărată bucurie a spiritului să poţi vedea cum libertatea de a închipui; rite detalii s-a împăcat cu grija de a copia liniile mari şi importante. PUr simplu, nu este uşor să se precizeze limita începând de la care libertatea a îrşit fidelitatea. Poate că 'funcţiiunea de bază' obişnuită a zeiţei trivalente. De a treia, n-a părut destul de însemnată autorilor transpunerii, pentru ei să-şi împovăreze acţiunea epică cu această servitute suplimentară.

Capitolul IV.

FRATELE MAI MARE CEL NELUAT ÎN SEAMA.

Surya Kama Dharma- (Panduî Kuntî Văyu Yudyist-hira Indrabhtrtia Ariunn

1. DESPRE FRAŢII PABÂDAVA fxni^Iâll? Ă iduwa desc°Perire a lui Wikander, după explicarea în corelaţie a Drin„tm T Cmci ilâţi şi a so^iei lor c°mune, figuri centrale ale poemului era „r – teoioslcă a divinităţilor ai căror copii sau ale căror întrupări sunt, mai îw° Sa se. Ex*Lndă acela? I tiP de explorare la alte personaje – cu atât introdu °U „ M.ahabhărata sugerează, impune această interpretare: lunga că eroii Tf CT' în A? Tparvan*. Precedă istoria bunicului lui Păndu lămureşte nesfârsir J rl a* bere SUnt în realitate zei Şi demoni întrupaţi si' ne sunt date sesc dp V*- coraesponder4e, adevărate dicţionare 'zei-eroi', în care se gate cg izipt” secaţi m mulţime, fraţii Păndava şi Draupadi. Desigur – şi poasâ îa în 7ff lmpresie u împiedicase pe exegeţii occidentali din secolul trecut V secundarp°S ai:?

— Sta cheie ~' unele dia aceste corespondente sunt artificiale belşug nâ's ' ° mecanismul pus în mişcare, întrupările s-au înmulţit din da^a Şipai, ŞV*ntlu Zgurile cele mai neînsemnate. Însă cazul fraţilor Pănapelat este f f ÎP- ' pnn care s'a putut adeveri că teologia la care s-a Undate de t e, arhaica' Piedică şi că şi caracterele eroilor sunt vădit copentru 0e (tm) l ^ftiuiule zeilor acestei teologii, este suficient să garantez că, tonajele principale, corespondenţa este primară, fundamentală. Cine

* ^ datul I, vezi, mai sus, p. 24.

2 cade să intre între 'personajele principale', în afară de fraţii Păndava? Cu guranţă, în primul rând, rudele lor cele mai apropiate, care deţin toate ioiri de seamă.

Dintre aceste rude, una s-a impus imediat atenţiei: fratele vitreg necunos. Ut, Kama. Aceasta pentru mai multe motive: modul său de întrupare estexact aceiaşi cu cel al fraţilor Păndava, naşterea sa fiind un fel de 'repetiţie' îaintea naşterilor lor; el este foarte important şi întreţine cu fraţii Păndava aporturi de ostilitate, exprimate în foarte numeroase episoade; în sfârşit, tatâ.1 îi divin, Soarele, Srirya, îi este atât de evident prototipul, încât până şi un is, aricist atât de tenace ca E. Weshbum Hopkins a întrevăzut, în acest punct, mţ, anismul transpunerii pe care, de altfel, l-a nesocotit peste tot1.

În adevăr, în cazul fraţilor Păndava şi al lui Draupadî/cel puţin în ceea ce. M aflat despre ei până acum), am văzut transpuse într-un tablou uman de ralorturi sociale şi de tipuri psihologice numai o structură teologică, un grup de uncţiuni şi de definiţii divine; în cazul lui Kama, dimpotrivă, zeul-tată, SOrya) -a oferit eroului-fiu nu numai trăsăturile principale ale caracterului său şj aodelul atitudinii faţă de marele său duşman Arjuna, ci a făcut şi mai mulţi -a transmis, totodată, esenţialul propriei mitologii, al aventurilor sale proprii, îine este Kama? Primul fiu, un fiu nemărturisit al lui Kunti.

2. CELE DOUĂ MAME ALE LUI KARNA, FIUL SOARELUI.

Ne amintim cum, în toiul cumpenei soţului ei Păndu, osândit la nepuinţă şi pus în imposibilitate de a da urmaşi strămoşilor săi, soţia sa devotată, Lunti, i-a dezvăluit taina pe care o păstrase până atunci. Pe vremea primei: i tinereţi, ştiind să cinstească în casa în care era crescută un oaspete plin de oane, brahmanul Durvăsas, întrupare a lui îiva, ea primise drept răsplată ma sau mai multe formule magice prin care putea sili un zeu, oricare zeu,!; ă i se înfăţişeze şi să 'treacă sub puterea ei'. Stăpână pe această minune,; a făcu ceea ce cred că ar mai face încă multe fetişcane de pe meleagurile noas-; re: vru s-o pună pe dată la încercare şi îl chemă pe Soare. Povestea este istorisită nu mai puţin de patru ori în poem: de două ori foarte pe scurt (I, 66, 2774-2776; XV, 30, 818-835), o dată mai pe larg (I, 777, 4382-4405) şi d dată cât se poate de amănunţit (III, 302-309, 16998-17220). Iată rezumatul acestei ultime versiuni: Cu prudenţă, ea refuzase mai întâi să-i ceară lui Durvăsas o răsplată, insa el i-o impusese înainte de a se face nevăzut (17061 – 17068). Şi curiozitatea se Eăcu stăpână pe ea, pusă în încurcătură cum era de 'mănunchiul ei de formule (17070). Când îi veni vremea metehnei, ea merse să-şi petreacă noaptea pe terasa palatului. Acolo, asistă captivată la apariţia discului solar în toată gloria sa, la ceasul când i se adresează rugăciuni. Copila contemplă zeul şi, printr-un ffl* racol, ea îl văzu nu sub forma lui de astru, ci sub cea de zeu, Stârya, cu cetf două atribute ale sale: o platoşă şi cercei strălucitori. Era minunat de frumos galben ca mierea, cu braţe mari şi un gât rotunjit ca o scoică, pe cap cil tiară şi încărcat de brăţări.

Ea nu poate rezista şi, printr-o formulă, îl cheamă. Pe loc zeul se dea blează, o jumătate din el se apropie şi cu un glas fermecător se pune la P' runca micii sale stăpâne: 'Ce vrei de la mine? Sunt gata să te mulţumes (T Speriată puţin, copila nu mai vrea nimic; să plece aşa cum a venit! Cu nepu'

1 Epic Mythology, 1915, p. 87-88. Vezi articolul meu 'Kama et Ies freres Păndava', în 0fl talia Suecana, III (= Mălanges H. S. Nyberg), 1954, p. 60-66.

+' răspunde zeul, dezvăluindu-şi deodată intenţiile; el nu poate pleca fără – se fi bucurat de ea; dacă nu consimte, el va arunca un blestem asupră-i,

5â se upra tatălui ei, asupra omului care i-a dat formula de chemare. Ea imploră, căinează că a procedat copilăreşte, că are părinţi, singuri stăpâni asupra tru-

56 im ei. Zeul seducător nu cedează; el o asigură că nu va fi un păcat, că

? Ui glorios pe care-l va aduce pe lume îi va fi asemănător întru totul şi că, A altfel, el îi va reda fecioria.

Pe fetişcană teama o încearcă tot mai puţin. Să aibă un fiu de la Soare, soartă minunată! Ca o ultimă tocmeală, ea îi cere zeului să arate cu tărie că, f fel ca el, copilul va avea platoşă şi cercei – şi apoi i se dă. Numai doica împărtăşeşte taina sarcinii. Împlinindu-se sorocul, ea aduce pe 1 ime un fiu care seamănă leit cu tatăl său: umeri de taur, privire de leu; ercei de aur scânteietori îi atârnă la urechi, o platoşă nu mai puţin strălucitoare, 'născută cu el odată', îi încinge pieptul. Scăldată în lacrimi, KuntI, redevenită fecioară, aşază copilul într-un coşuleţ moale, bine închis şi, sfâşiată între o vie dragoste de mamă şi trebuinţa de a-şi ascunde greşeala, ea îl duce n toiul nopţii până la un râu. Acolo îl încredinţează apei şi zeilor şi în primul rând Soarelui, tatălui lui; ea întăreşte că nu-l va pierde niciodată din vedere; oricât de departe ar fi, miraculoasa platoşă îi va dezvălui prezenţa şi identitatea. Aşadar, ea jeleşte (17142-17146):

Fericită femeia care te va adopta ca fiu şi al cărei sân îţi va plăcea să-l sugi, fiul meu născut dintr-un zeu fdhanyă să pramadă yă tvăm putratvam kalpayişyatijyasyăms tvam trsitah putra stanam băsyasi devaja)! Ce vis a visat aceea (ho nu svapnas tayă drsţo) care urmează să te adopte ca fiu, copile cu frunte frumoasă, cu păr frumos, acoperit de strălucirea soarelui, învelit cu platoşa cerească şi împodobit cu cercei cereşti, cu ochii tăi mari de lotus bine încondeiaţi, scânteietori ca petalele aurite! Fericite femeile care vor vedea primii tăi paşi de-a buşilea pe pământ, pentru care vei gunguri, murdar de praf, o, fiul meu fdhanyă draksyanti putra tvam bhumau samsarpamănaham/avyaktahaâavahyani vadantăm renugunţhitam)! Fericite cele care te vor vedea, fiul meu, intrând în tinereţe ca un leu cu coama deasă, născut în pădurile muntelui Himavat (dhanyă draksyanti putra tvăm punar yauvanagocaram himavadvanasambhutam simham kesarinam yathă)!

Coşuleţul se duse la vale, pe cursul de apă, în timp ce, înainte de zorii zilei, văitându-se, prinţesa şi doica ei se întorceau la palat. Din râu în râu, coşuleţul ajunge în Gangă. Însă în vremea aceea era la Hastinapura un om cu numele de Adhiratha, prieten şi vizitiu al lui Dhrtarăştra, unchiul orb al fraţilor Păndava. Soţia lui, numită Rădhă era tot pe atât de virtuoasă, pe cât de frusasă, dar, în ciuda unor mari pocăinţe, nu putuse dobândi harul de a fi mamă. Trecând pe lângă Gangă, zări coşuleţul închis şi trimise o slujnică să-l Ea îl duse soţului ei, care puse să-l deschidă şi copilul apăru 'asemenea oarelui tânăr', cu faţa strălucitoare, cu cerceii şi cu platoşa sa. Vizitiul strâna piept acest dar al zeilor şi îl încredinţa solemn soţiei sale. Ba îl primi ca otrivit datinilor şi, o, minune! Laptele îi izvorî în sân pentru a-l hrăni.