Georges Dumezil

Apoi, spune textul, ea avu, pe cale firească şi alţi copii. Între timp, prin iele sale, Kuntî avu repede veste – fără a şti că avea să fie chiar oraşul tea°rre ^rma s~° aducă şi s-o pună să trăiască soţul ei – despre locul unde creşscjx. ^Sa. ° altă mamă copilul care datora cererii ei copilăreşti platoşa şi cerceii

3. CELE DOUĂ MAME ALE SOAUELUI

^. Gvej X au transpus în această poveste patetică tema mitică, atestată în imuţj -a' P°trivit căreia Soarele are două mame succesive care pe deasupra, în sunt surori, Noaptea şi Aurora. Uneori, în Figveia, pare că trebuie să leeem că, în chip monstruos, Soarele are două mame fiziologice, că el trece tr-o dublă naştere; mai rezonabile, alte pasaje arată Aurora luându-l] a pe copilul surorii sale Noaptea, dezmierdându-l şi ducându-l până în pu, a zileiân lucrări anterioare, la care aici nu pot decât să fac trimiterea& nalat că acest mit straniu, în afară Indiei, poate fi regăsit la Roma, tmde m, povestit ca mit, ci supravieţuieşte într-un ritual care a dăinuit hnpreuni atâtea alte lucruri după ce romanii şi-au pierdut mitologia tradiţionalijiua sărbătorii zeiţei Aurora, matroanele romane mergeau la templul zeii -i îi recomandau, îi purtau în braţe şi îi cinsteau nu pe propriii lor copii, cj îre din ele pe cel ai surorii sale. Această prescripţie, care nu primise ri [ată o explicaţie satisfăcătoare, s-a lămurit imediat prin referire la mitul ic ca şi verii lor din India, descendenţii indo-europenilor care s-au stabipe malurile Tibrului avuseseră odinioară o mitologie a nopţii, a. soarelui şi urorei, făcând din Soare rodul Nopţii luat pe seamă de mătuşa lui, Auro.

Celebrat la 11 iunie, cu câteva zile înainte ca timpul cotidian de lumină i înceapă descreşterea care trebuie să-l ducă la criza 'zilelor înguste' (ani dies) ale solstiţiului de iarnă, domeniu al Angeronei, ritualul lui Mater uta avusese cu siguranţă la început intenţia de a ajuta Aurora în oficiul ilnic de mătuşă şi de tutore. Acest ritual roman fosil face mitului hindus contraserviciu meritat: mitul dezvăluie sensul ritualului, uitat deja de către temporanii lui Ovidiu; ritualul garantează autenticitatea, vechimea şi impor-; a mitului, pe care anumiţi indianişti din vremea noastră pretind să-l reducă; ondiţia efemeră de metaforă.

Aşa arată mitul solar din care autorii Mahăbhăratei au făurit naşterea şi ilăria eroului solar Kama. Ei n-au lăsat să se piardă decât un detaliu, deşi e poate părea important în reprezentare: cele două mame succesive ale lui na nu sunt surori, ele sunt cu totul străine una de alta şi nu din solidari-:' familială ia Rădhă la sine pe fiul lui Kuntî, ci doar, cum se întâmplă sea în poveşti, pentru că voia, dar nu putea să aibă ea însăşi un copil, îlnim şi aici, ca şi la predilecţia pe care Draupadî o arată lui Arjuna, problema cată a limitelor transpunerii: de ce, începând de la un anumit punct, vechii ari, încetând să calce pe urmele mitului, au făcut în mod liber operă de romani? I, a drept vorbind, nu este cazul să se discute, ci să se constate: munca reproducere imitativă nu putea fi desigur făcută, în mod servil, la fel de formă pentru toate trăsăturile; nu avem decât să înregistrăm cutare sau ire trăsătură care a fost socotită neglijabilă.

Bineînţeles, odată stabilită, plecând de la tema mitică, tema romanescă, ista şi-a trăit viaţa ei proprie, a primit de la poeţii, deopotrivă psihologi Ş1 i dramaturgi, dezvoltări pe care cealaltă nu le cuprindea, nu le comporta, îaţia lui Kuntî, mamă frustrată, mamă sufleteşte fidelă fiului pe care ea pare -a părăsit de tot şi pe care, avându-l totuşi aproape de ea, nu-l poate trata ca un fiu, era bogată în 'scene-cheie'. Poeţii au trecut cu atât mai puţin cU erea această frumoasă materie, cu cât un al doilea 'mit solar', transpU5 imbaj epic, făcea situaţia şi mai patetică.

J. KAItNA ŞI ZEUL SOARE.

Chiar în vremea în care prima generaţie a mitologiei comparate căuta Ş: operea peste tot expresii simbolice ale soarelui, când nu erau ale trăsnetul*; va minţi lucide se mirau mai întâi că Rgveda prezenta adesea pe cel r”a

* în cele din urmă, vezi voi. III.

Contestabil solar dintre zei, zeul Soare, ca fiind subordonat altor deva; apoi, ' asemenea, că îi atribuia atât de puţine aventuri3. De fapt, printre toate lele lor, imnurile spun foarte puţine lucruri despre Surya; în afară de 1 gterea lui, ele nu cunosc despre el decât un singur mit, pe care, în ciuda i multor încercări, nu avem nici măcar putinţa de a-l reconstitui, plecând f la nişte expresii atât de eliptice: într-o anumită împrejurare, în general, ntru a-l ajuta în cursul unei bătălii pe protejatul său, eroul Kutsa, se spune? 5 Tndra a izbutit o acţiune remarcabilă asupra uneia din roţile carului SoaC&ifie că i-o 'fură' lui Surya, muşăya stiryam kave cakrâm (I, 175, 4), lakrdm musăyâ indra stiryam (IV, 30, 4; cf. VI, 31, 3); fie că, a smuls ' jnainte' una din cele două roţi ale lui Stirya, dându-i celeilalte drum rber (?), toate acestea în interesul lui Kutsa, prănyâc cakrâm avrhah stiryasya kulsây'ănyâd vârivo vătave'kah (V, 29, 10); fie că, a apăsat-o în jos ' ('ânfundat-o'? 'slăbit-o'?), ni khidat stiryasyendras ckarâm (IV, 28, 2). Aceste aluzii a un mit care trebuie să fi fost mai complex şi mai coerent sunt suficiente ca să o-aranteze: 1. Că Surya şi Indra erau consideraţi, în. Singura împrejurare cmc? Se întâlneau, ca adversari, potrivit, de altfel, naturii lor, Soarele radios împăcându-se rău cu negurile, iar fulgerătorul Indra acţionând în întunecimile furtunii; 2. Că, în acest mit de duşmănie, Indra obţinea un oarecare succes atacând una din roţile carului Soarelui4.

'Mai marii' redactării Mahăbhăratei ştiau aceasta şi o ştiau mai bine decât noi. Să luăm aminte mai întâi la primele două puncte. SOrya este între zei în poziţie subordonată? Tot aşa, Kama, din clipa în care a fost luat de mama sa de-a doua, este considerat 'fiul vizitiului' şi tratat ca atare, pe când fraţii săi vitregi Păndava au toată strălucirea unor tineri prinţi. Surya şi Indra sunt duşmani? Duşmani sunt, de asemenea, pe de o parte Kama, pe de alta fraţii Păndava şi, dintre aceştia, mai cu deosebire Arjuna, pe care Kama şi-a jurat să-l ucidă. Această ură impusă de sus de către mitul lui Sâârya (cauzalitate ideologică) este justificată direct într-o scenă din cartea întâi, după un procedeu pe care studierea celor cinci fraţi şi a soţiei lor ni l-a făcut familiar, printr-o 'cauză romanescă'. Suntem la sfârşitul educaţiei tinerilor prinţi, fiii i Păndu ca şi ai lui Dhrtarăşţra (I, 134, 5313-5541). Preceptorul lor, Drona, considerându-i desăvârşiţi°ca pregătire, a organizat o serbare în cursul căreia ei îşi înfăţişează public talentele în mânuirea a tot felul de arme, pe jos, călare,: ar. Succesul este mare şi la început totul se petrece cu bine: fără adversari, uţii au triumfat în toate încercările; apoi Bhlma şi Duryodhana s-au înfruncu ghioaga într-un duel după tot tipicul, căruia As'vatthăman, fiul lui fjrona, i-a pus capăt fără greutate; la rândul său, Arjttna a coborât în arenă Şi a dat un recital uluitor de tragere cu arcul. Deodată intră un tânăr răz-: El izbuteşte aceleaşi isprăvi ca şi Arjuna şi cere să-i fie pus faţă în aţa în luptă dreaptă. Deşi poartă faimoasa 'platoşă din naştere' şi cerceii lui a. nimeni nu pare să-l recunoască în afară de Duryodhana, prieten şi tat lui orbeşte şi fireşte Kuntî, mama lui nemărtixrisită. Kuntî leşină, o sornetW eX'- J°hn Mulr' 0rYnal Sa'^krit Texls, V, 1870, p. 158- 159 ('Subordinate position myth tol/|assisned *- h'm tsurya] ': A-AMacdonell, Vedic Mytholosy 1897, p. 31. („The only to'the h ut Surya is that Indra vanquished him and stole hts wheel. This may allude curation oL ţhe sun by a thunderstorm' [Singurul mit p ovestit despre Surya este vijelie nli -E, lnvit^s şi i_a furat roata. Aceasta poate că face aluzie la. Întunecarea soarelui într-o „oarele (rM trăsnete])! Cftextele care spun că Indra a 'ânvins' stau a 'cucerit prin victorie' *ndra cu, ay'^ ' eI ° face' le asenieuea. În general pentru Kutsa [înţelept vedic persecutat de

* Kexcept|a ocaziei la care se face aluzie aici, când zeul l-a apărat de un demon], acordate ^^ Ş1 fraţii Pai? Dava' (mai sus, p. 88, n. 1), p. 61 – 62. ^Vezi, în Grecia, raporturile Le pentru o vreme dintre Heraklcs şi Helios.

G în simţiri, ea se stăpâneşte şi nu mai are ochi decât pentru fiul ei, i cei doi fii ai ei – cel pe care l-a primit de la Soare şi cel primit de ira. Ei doi tineri sunt pe cale să se înfrunte şi, deasupra lor, taţii lor divini mifestă prin elementele asupra cărora domnesc (5401-5403): tuttci cerul se acoperi cu nori fulgerători şi tunători cărora le premergea arma lui Indra* şj

—., ca nişte zâmbete, treceau şiruri de bâtlani.

Ăzând pe zeul cu caii murgi plecându-şi privirea cu dragoste, Soarele aduce pieirea norilor

: apropiaseră.

Stfel că de o parte fu văzut Phălguna [= Arjuna], adăpostit sub umbra norilor (meghacliă-

) de cealaltă Kama, învăluit de strălucirea soarelui (suryătafaţarittşiptah).

) ar acest duel sportiv nu va avea loc. înainte de a*l pune să lupte cu. A, ale cărui titluri le înşiră, mai marele jocurilor îi cere necunoscutului spună numele, să arate din ce familie nobilă se trage. Kama lasă capul isă, pe loc, Duryodhana, îl unge rege peste Anga, un ţinut ce-i aparţine: ge, oricare i-ar fi originea, el se poate măsura cu fiece prinţ, chiar şi cu ia. În acest moment, gâfâind, soseşte Adhiratha vizitiul, tatăl adoptiv i Kama. Neascultând decât de datorie, Kama coboară de pe tronul său ou şi dă cinstire tatălui său. Bhâma hohoteşte: acest tânăr este aşadar/izitiului! Să înşface deci strămutarea şi să nu-şi închipuie că Arjuna să se înjosească să lupte cu el! Adunarea se risipeşte şi de acum te Kama nutreşte o ură fără margini faţă de acest Arjuna care a refuzat scunoască vitejia; el îl va împinge mereu la război pe prietenul său Duryodcare nu are deloc nevoie să fie îmboldit la asta şi se va opune sfaturilor ce ale lui Bhişma şi ale preceptorilor, ca şi ultimelor propuneri conciliante ire va veni Krşna. Între timp, Kunti pleacă şi ea de la arena în care fiii ei nu au izbutit înfrunte: ea este plină de o duioşie nemărturisită, este fericită, mândră 1 fi văzut pe Kama urcând pe un tron. Dar a păstrat tăcerea. Cu un r cuvânt, ea putea să-l scoată din umilinţă, să dezvăluie naşterea lui ă, să-l facă egalul adversarului său; dar n-a rostit acel cuvânt. Îşi va ine această comportare până la capăt, de-a lungul exilului, în timpul bătăea nu îi va preveni niciodată pe fraţii Păndava, ale căror încercări le rtăşeşte cu curaj, că duşmanul lor de moarte este tocmai fratele lor mai şi că pietatea îi obligă să se încline în faţa lui.

5. FIUL ŞI MAMA autorii Mahăbhăratei au ştiut totuşi să plăsmuiască o scenă de o mare useţe, care nu rămâne cu nimic mai prejos, ca forţă dramatică, dar şi ca îitate, faţă de ultimul cânt din lliada (V, 139-145, 4729-4955). Dacă Păndava nu cunosc secretul naşterii lui Kama, Kama însuşi l-a bănuit uit – ba mai mult chiar decât bănuit: în apariţii, în vis, tatăl său Soas-a arătat în mai multe rânduri şi acea platoşă, acei cercei care fac parte arnea lui nu sunt oare o iscălitură citeaţă? Când războiul a devenit inevita-ceastă bănuială s-a prefăcut în certitudine, pentru că Krşna, nereuşindu-i a vrut cel puţin să-l abată pe Kama de la luptă. Tocmai atunci Kama,: de ironia lui Bhişma, care îl găseşte lăudăros, se hotărâse să plece di” I cei doi eroi au plecat împreună şi, în timp ce erau pe drum, Krşna, i-a iluit lui Kama naşterea sa, i-a spus că fraţii Păndava sunt fraţii lui, ş^

* Arma lui Indra este vajrah, 'trăsnetul'.

Nu numai fraţii lui după mamă, ci fraţii lui în întregime, dat fiind că 'fiii unei fete nemăritate sunt, potrivit cărţilor, fiii bărbatului care se însoară apoi cu fata.'. Ca şi Siegfried, nesimţitor la chemarea Dimuzinului*, Kama a rămas de neclintit: datoria sa, a zis el, inima sa îl leagă de cei care l-au crescut şi cinstit, el nu-i va părăsi; l-a rugat pe Krşna să nu rupă cursul normal a.1 evenimentelor şi să ţină secretă convorbirea lor. Atunci intervine Kuntî.

Ea îl caută pe Kama în pădurea singuratică în care acesta s-a retras. Îl zăreşte prins în recitarea rugăciunilor sale sub arşiţa soarelui. Se apropie. Soarele' o pârjoleşte de-a dreptul şi ea se adăposteşte la umbra hainei fiului ei. După ce şi-a sfârşit rugăciunea, el o ia în seamă şi îi spune intenţionat, recunoscând-o: 'Eu sunt Kama, fiul lui Rădhă şi al lui Adhiratha. De ce oare ai venit la mine, nobilă femeie? Spune-mi ce aştepţi de la mine.'. Pe loc ea îi strigă adevărul: 'Tu eşti fiul lui Kuntî şi nu fiul lui Rădhă! Iar Adhiratha nu este tatăl tău! Tu nu te-ai născut, Kama, în clasa vizitiilor! Crede cuvântului meu! Eu sunt aceea care, ca fată, te-am adus pe lume! Eu sunt aceea care mai întâi te-am purtat la sinul meu! Fiul meu, tu te-ai născut în palatullui Kuntirăja. Cel care te-a zămislit în mine este zeul Surya, care luminează universul.'.

După strigăt, vorba cumpănită: este contrar rânduielii, arată ea pe îndelete acestui fiu rătăcit, ca şi acum, când ştie adevărul şi îşi cunoaşte fraţii, el să sprijine pe mai departe partida fiilor lui Dhrtarăştra. Să se ducă la fraţii săi, să se însoţească cu Arjuna: unei asemenea perechi nici o ispravă vitejească nu-i va fi cu neputinţă.

În acest moment, intervine un alt personaj: Kama aude un glas care răsună din discul soarelui şi care confirmă destăinuirea, sprijină rugămintea lui Kuntî.

— Căci Soarele cunoaşte soarta care îl aşteaptă în luptă pe erou, pe fiul său. În pofida coaliţiei tatălui şi mamei sale, Kama nu cedează: 'Nu pot crede că a asculta de tine este cea mai înaltă datorie a mea, spune el, în esenţă. Mamă, tu m-ai lepădat abia născut, fără grijă de primejdiile pe care le întâmpinam. Dacă sunt cu adevărt un kşatriya, din vina ta am fost lipsit de riturile cuvenite unor kşatriya. Până acum nu ţi-a păsat niciodată de bunăstarea mea, cum era de datoria ta şi dacă mi te adresezi astăzi, este din interes – şi totuşi, dat fiind că Krşna este alături de Arjuna, ce riscă acesta? Dacă aş trece acum în tabăra fraţilor Păndava, ce ar spune toţi kşatriya, după tot ce au făcut pentru mine fiii lui Dhrtarăştra? Nu, oricât de bună ar fi intenţia ta, nu pot să-ţi dau ascultare. Totuşi, încercarea ta nu va rămâne fără urmare. În afară de Arjuna, pe ceilalţi fii ai tăi, pe Yudhişthira, pe Bhâma şi pe gemeni, deşi pot să-i ucid în bătălie, nu-i voi omorî: dintre războinicii lui Yudhişthira, cu Arjuna singur mă voi bate. Dacă-l voi omorî pe Arjuna, voi săvârşi o mare ispravă; ucis de el, voi fi cel puţin acoperit de glorie. Numărul copiilor tăi nu va descreşte: cu mine, dar fără Arjuna, sau cu Arjuna, dar cu moartea mea, ei vor fi tot cinci!'.

Copleşită de 'durere, Kuntî – pentru prima dată din noaptea părăsirii lui – îşi sărută fiul neînduplecat. 'Fie cum spui! Kaurava* vor fi nimiciţi r soarta este atotputernică. Dar tu mi-ai făgăduit să-mi ocroteşti patru din fii. Nu-ţi uita făgăduiala când armele vor fi trase!'. Şi iată ultimele ei cuvinte: Fii binecuvântat! Să te păzească cerul!'. Kama primeşte această binecuvântare apoi ei se despart, fiecare pe calea lui.

* Aluzie la eroul din 'Siegfried et le Iimousm' de J. Giraudoux. * Spiţa, urmaşii lui Kuru, vezi mai sus, p. 24.

Sa se desfăşoară întâlnirea dintre mamă şi fiu, iar aceasta este unica lor cone. Ea confirmă ruptura. Kama nu o priveşte ca pe o mamă pe această femeie a. încredinţat apelor în noaptea naşterii sale. Mama lui este cealaltă femeie, i afecţiune a fost de la început atât de puternică încât ei, celei sterile' rorât laptele din sân şi i-a fost dat să facă din el un om. Povestitorii onformat acestei alegeri a eroului lor. Dacă examinăm perifrazele patronişi metronimice pe care, potrivit obiceiului lor, le-au substituit adesea ui lui Kama, constatăm că nu l-au numit 'fiul lui Kuntâ' decât de nouă Caunteya, 7, Kuntâsuta, 1, Părtha.

— Faţă de sute de ori pentru fraţii va, pe când 'fiul lui Rădhă' îi este aplicat de două sute şaizeci de ori teya, 256, Râdhăsuta, 3, Rădhâtmaja, 1) iar 'fiul lui Adhirathâ' sau 'fiu itiu' de patru sute optzeci şi cinci de ori.

Edem cum o situaţie mitică cu totul obiectivă, fără rezonanţă afectivă: le are două mame, a doua, Aurora, fiind cea principală sau cea mai are la ochi), după ce a fost transpusă în lumea oamenilor (eroul fiu al Soare are două mame, dintre care a doua, cea adoptivă, este consideie el drept cea adevărată), a primit de îndată încărcătura psihologică e oamenilor – dragoste, ură, refulare, regrete – şi s-a dezvoltat într-o i lungă, discretă, pentru a sfârşi într-o 'scenă-cheie': explicaţia atâta amânată între fiu şi prima dintre mame.

6. MOAHTEA LBI KARNA litul roţii carului solar 'ânfundate' (ş. A.) de către Indra – singurul mit i Surya, s-o reamintim, la care Rgveda face aluzie – n-a fost nici el at în transpunere. Schiţări ale lui se întâlnesc prin peripeţiile marii bătălii, re Kama este deseori pus la loc de cinste. De exemplu, în cântul al şapsau cântul lui Drona (189, 8676-8681): cum Bhâma îl strâmtorează tare uryodhana, Kama zboară în ajutorul prietenului său şi Bhâma îşi întoarce: i armele împotriva lui – în această împrejurare un arc; Kama respinge ările râzând, ripostează, sf ărâmă arcul cu lovituri de săgeată şi doboară pe ui adversarului său; atunci Bhâma îşi apucă măciuca, zdrobeşte la rândul ircul, vizitiul, steagul iui Kama şi frânge o roată a carului acestuia: n picioare pe carul său cu roata sfărâmată, asemenea regelui munţilor, Kama nu tremura ie cahre rathe tişţhan năkampatac chailarăd ivaj. Multă vreme caii traseră cariil pe-o singură aşa cum cei şapte cai trag carul cu o roată al Soarelui (ekacakram ratgam tasya tam îihuh m hayăh I ekacakram ivărkasya ratham sapta hayă yathă). I*ot analogia solară este cea care străbate de sub epitetul injurios pe care, ia i-l adresează deseori lui Kama, a cărui înclinare spre lăudăroşenie o rtă cu greu: acesta nu este sau nu are în bătălie, spune el, nici un supranici chiar un car întreg, ci o 'jumătate de car' – căci acesta este sensul riu al cuvintelor atiratha, ardharatha, chiar dacă sunt traduse 'erou desât' şi^ 'jumătate-erou' (V, 167, 5811; VI, 98, 4445). Însă abia în scena dioasă a morţii lui Kama tema astfel anunţată şi oarecum atinsă în treacăt flă pe deplin şi splendid exploatată.

În timpul primelor zile ale bătăliei, Bhâşma, apoi Drona, fiind generalisimi aa şi Ar juna s-au căutat fără încetare, dar de fiecare dată puhoaiele de eni i-au despărţit. Da începutul cântului al optulea, Kama primeşte cea mare cinste şi, la sfârşit, lovitura fatală. În adevăr, desemnat ca generai al armatei lui Duryodhana după moartea lui Drona, el îşi înmulţeşte ivile vitejeşti până în clipa când, în sfârşit, îl întâlneşte pe Ar juna. Este unul din cele mai formidabile dueluri din epopee, foarte frumos, foarte lung, însă atât de patetic, încât cititorul occidental cel mai puţin îngăduitor nu are nimic de obiectat aici la acea amplitudo [amploare a exprimării] orientală fvffl, 89-97, 4525 – 5840). În această ultimă scenă, ultimul detaliu, pe care tot restul nu face decât să-l pregătească, ar fi suficient ca să dovedească faptul că filiaţia divină a celor doi eroi nu este un joc literar fără importanţă, ci că, dimpotrivă, ostilitatea şi înfruntarea lor sunt transpunerea în lumea oamenilor antagonismului şi a conflictului concret, la care Rgveda face numeroase aluzii dintre zeul războinic al furtunii şi zeul-soare, dintre Indra şi SCrya. De fapt, cum obţine Arjuna victoria? După peripeţii înfricoşătoare, după ploi de săgeţi şi aruncare de arme magice la fel de temute ca şi ultimele maşini de ucis'pe' care ştiinţa ni le pregăteşte, Arjuna trage o săgeată nemaivăzută asupra carului duşmanului său. În această clipă, geniul timpului şi al morţii, Kala, apare sub chipul unui brahman şi rosteşte: 'Pământul mistuie roata', hhurnis tu cakram grasatlty avocat. Atunci (90, 4710-4712).

Pământul mistui roata stingă (vămam cakram grasate medini sma), sosind timpul morţii sale.

Prin blestemul vrednicului brahman, carul se clătină: atunci roata se înfundă în ţarină (tatas cakram apatat tasya bhumau), descumpănind pe fiul vizitiului în plină luptă, întocmai ca un uriaş monument funerar, acoperit de flori, scufundat în ţărână (bhumitale nimagnah) cu temelie cu tot. Kama sare din car, apucă cu ambele mâini roata ca s-o smulgă din strânsoarea pământului: zadarnic. Se adresează adversarului său, apelează la simţul lui de onoare şi dreptate: urcat pe car, cum ar cuteza oare Arjuna să-l lovească, pe el, cât timp este pe jos, în stare de inferioritate? Însă celălalt îi răspunde înşiruindu-i josniciile pe care le-a săvârşit, subliniind acest rechizitoriu cu un refren crud: 'Unde era, atunci, dharma, unde era legea morală?' (90, 4736-4762). Cu o ultimă săgeată, încărcată de descântece, el retează capul nefericitului (90, 4795-4799). Poetul insistă îndelung asupra caracterului solar al învinsului (90, 4800-4817): Retezat de săgeata anjalika, capul căzu în faţă, apoi trupul se prăbuşi [.]. Asemănător soarelui ajuns la mijlocul cerului de toamnă (sarannabhomadhyagabhăskaropamam), capul căzu la pământ în faţa oştirii, precum, de pe muntele de la apus, soarele cu discul roşu (divăkaro 'stăd iva raktamandalah).

— Capul tăiat al lui Kama strălucea ca globul soarelui la pornirea sa (astamgatam bhăskarasyeva bimbam).

Soarele lui Kama a fost dus la apusul său (nlto 'stăm hamabhăskarah) de puternicul Destin împlinit de Arjuna'.

Capul lui Kama căzu la pământ ca astrul cu mii de raze la scăpătatul zilei (sahasraras- „'r dinasamkşaye yathd tathă 'pătat kamasiro vasundharăm). Acest duel este singurul din tot imensul poem în care o roată de car aaca un asemenea rol, pricinuind înfrângerea şi moartea eroului conducător al carului. În sine, incidentul nu este neverosimil: astfel de 'pene' la carele de upta trebuiau fireşte să se ivească uneori pe câmpurile de bătaie. Dar, fiind jrba de Kama şi de Arjuna, de fiul Soarelui luptâud contra fiului lui Indra, rf S1gur că aici nu avem de-a face decât cu transpunerea terestră a vechiului ut, în care însuşi Indra îl biruia pe Soarele însuşi, 'smulgând' sau 'furând' „. Miundmd' una din roţile carului său. Ne vom aminti că, în Rgveda.

— Sa, eroul beneficiar al acestei intervenţii a lui Indra şi numai el, este

°urnit de mai multe ori Ărjuneyâ, 'fiul lui Arjuna' (L, 112, 23; IV, 26,1; ViI- 19, 2; VIII, 1, 11; cf. Sat. Br., II, 1, 2, 11).

1 iarăşi, vom observa, cu riscul de a-l obosi pe cititor (dar ţelul nostru este oare să pătrundem în 'secrete de fabricaţie'?), că o cauzalitate roma-

; că a acoperit motivul ideologic al acestei forme stranii date morţii lui Kama:; ă acesta se prăpădeşte astfel, o roată a carului său înfundmdu-se în ţarina e pentru că mitul imitat, conflictul dintre SQrya şi Indra, cuprindea acest sod, ba chiar nu-l conţinea decât pe el şi, prin urmare, el se impunea transpu-: orilor. Dar ei au inventat o poveste, un 'păcat al lui Kama', urmat de blestem care justifică la nivelul intrigii epice accidentul carului. În fapt ima a fost, una după alta, victima nu a unuia, ci a două blesteme care au erat amândouă în momentul decisiv al luptei (XII, 2, 46-74, 3, 75-106). Iar de tot, el se dusese, dându-se drept brahman, la marele Râma, fiul lui madagni, Paras'urăma*, ca să afle de la el secretul unei arme cu totul îngrooare, brchmăstra şi îl aflase în adevăr. Însă, în timpul petrecerii pe lingă lestru, el omorâse din neatenţie vaca unui brahman; acesta îl legase cu vraja abătută ca, la duelul său viitor cu Arjuna, o roată a carului să i se înfunde ţărână. Apoi însuşi maestrul său, descoperind într-o zi că el nu era brahmanul spt care se dădea, îl legase cu o a doua vrajă, ca, la ceasul primejdiei de jarte, el sa uite mânuirea armei brahmăstra. De aceea, pe câmpul de bătaie la Kurukşetra, Kama pierdu pe de o parte singurul avantaj tehnic care r fi putut aduce victoria, iar pe de altă parte pieri în felul neobişnuit pe re l-am văzut. Poeţii Mahâbhăratei n-au făcut de astă dată risipă de imagiţie: explicarea unui fapt ciudat printr-un blestem special este pe cât de: ilă, pe atât de banală.

7. PLATOŞA LUI KARNA.

Astfel, în prezentarea lui Kama, poemul n-a neglijat nimic din ceea ce iveda permite să se întrevadă despre SQrya, tatăl său. Însă el spune despre arna mai multe lucruri şi iată că se iveşte o problemă de tipul pe care l-am ai întâlnit cu privire la deosebirea dintre gemeni: nu cumva printre aceste irticularităţi suplimentare ale lui Kama s-ar afla păstrate şi unele particulariţi ale mai vechiului SQrya, ce lipsesc din Rgveda? Cel puţin pentru una -em destule motive de a o crede.