Georges Dumezil

Cum am văzut, Kama se naşte cu o platoşă (sajaham kavacam, kavacam anisargajam) şi cu cercei scânteietori pe care îi datorează tatălui său. SQrya suşi, când răspunde chemării lui Kunti, este împodobit astfel. Iar fata, care avut imprudenţa să-l evoce pe Soare-răsare, a găsit aceste podoabe atât de umoase, încât ea însăşi a cerut pentru copilul ce avea să se nască această agnifică monstruozitate. Căci nu este vorba de podoabe exterioare: ele fac irte din corpul eroului, ca şi din cel al zeului. Care le este înţelesul? Evident, e explică strălucirea, razele orbitoare ale discului solar; dar, în acelaşi timp, 2 trupul eroului platoşa îşi păstrează funcţia obişnită: ea este o pavăză desăirşită, ca şi carapacea broaştei ţestoase, ca şi solzii crocodilului. Iar acest icru este grav pentru potrivnicii săi şi în primul rând pentru Arjuna: Indra, ităl lui Arjuna, e îngrijorat de aceasta.

Pe de altă parte – şi îmbinarea acestui caracter moral cu privilegiul Drporal al platoşei va da naştere dramei – Kama este, într-o măsură nemaiazită, un mărinimos; el nu respinge nici o rugăminte, el face neîncetat milostenii, anume tocmai felul de milostenie pe care i-l cere fiecare; i se întâmplă, de semenea, vai, să facă în cuvântări prea lungi elogiul acestei virtuţi în care xcelează. Îi va fi deci de ajuns zeului Indra să i se înfăţişeze, la timpul

* 'Râma cel cu barda', al şaselea avatar al lui Vişnu, întrupat, după legendă, spre a curia* utia castei Kşatriya la începutul celei de a doua ere pământeşti (Tretayuga).

Potrivit, sub un chip liniştitor şi să-i ceară drept pomană platoşa şi cerceii, pentru ca viteazul Kama să se despoaie eroic de ele, căscându-şi în trup o imensă rană; cu propriiie sale mâini ia cuţitul şi-şi taie carnea metalică. Zei, demoni şi oameni asistă fremătând la această vivisecţie, tobe nevăzute răsună, cad flori din cer, însă 'chirurgul-pacient' rămâne calm, ba chiar surâzător şi-i întinde lui Indra cerceii şi platoşa picurând de sânge. Din acea zi, victoria lui Arjuna devine posibilă, dacă nu sigură. I, a drept vorbind, Kama cere drept compensaţie şi obţine de la Indra o lance fără greş, dar, fiind fără greş doar pentru o 'singură lovitură, ea nu-i asigură protecţia.

Nişte variante – a căror origine nu putem ghici dacă este locală sau populară – prezintă în alt fel materia şi forma acestui sacrificiu. Voi cita iarăşi Mahâbhărata colonelului de Polier, care situează episodul chiar la sfârşitul existenţei lui Kama (ÎI, p. 112-114). Într-adevăr, această variantă n-a păstrat scena roţii înfundate, nici pe a eroului decapitat: 'Karen' a primit doar o rană mortală în cursul duelului său cu 'Arjoon' şi, căzut la pământ, îşi aşteaptă sfârşitul. Potrivit înţelegerii dintre cele două armate – se bat la oră fixă de două ori pe zi, dimineaţa şi după-amiază – soseşte repausul de prânz: Chrisnen [= Krşna], vrând să-i dea lui Arjoon o idee despre marile virtuţi ale adversarului său, îl conduce pe câmpul de bătaie la locul unde zace întins Karen. Amândoi fiind deghizaţi în Bramini, fiul lui Basdaio [= Vasudeva, tatăl lui Krşna], după ce i-a dat rănitului binecuvântarea îndătinată, îi cântă isprăvile, mărinimia, socotindu-se fericit de a fi ajuns în sfârşit să vadă un om a cărui milostivire şi generozitate sunt atât de vestite în toată lumea. 'Vai, îi răspunde Karen, voi sosiţi la o vreme când, lipsit de toate, nu pot face ce aş dori: pe când eram fără cunoştinţă, mi-au jefuit carul, hainele, armele şi-mi este ruşine că nu vă pot primi cum aş fi făcut-o în orice altă clipă. Însă, adăugă el, mi-au rămas o placă mică de aur şi două diamante mici care îmi ţin două măsele puse. Dacă vreţi să vă mulţumiţi cu această măruntă pomană, luaţi o piatră ca să-mi clintiţi dinţii şi să desprindeţi aurul acela'. Falsul Bramin, mulţumind celui pe moarte pentru bunăvoinţa sa, îi zise că, fiind neputincios, nu era în stare nici să se mişte de la locul unde era, nici să facă ceea ce îi propunea Karen; astfel, dacă voia în adevăr să-i facă milostenie, trebuia să-şi dea osteneala de a desprinde el însuşi placa de aur care ţinea cele două diamante. La acest răspuns, acel mărinimos muritor, oricât de grav rănit şi în ciuda chinurilor sale, nu se mai gândeşte decât cum să-l mulţumească pe Bramin. Târându-se pe pământ, el caută şi găseşte o piatră cu care îşi sparge dinţii, desface aurul, îl duce Braminului, mărturisindu-i mâhnirea pentru puţinul pe care 1-l poate da. Chrisnen îi face atunci semn lui Arjoon să înainteze, apoi, reluându-şi propriul său chip, aruncă asupra lui Karen o privire satisfăcută, lăudându-l pentru milostivirea sa, despre care a dat dovezi atât de convingătoare în această ultimă clipă; însă cel aflat pe moarte, smerit pe cât de milostiv, neatribuindu-şi nici un merit, mulţumeşte întrupării [= Krşna, Vişnu întrupat] pentru deosebita favoare pe care i-o acordă arătâudu-i-se în clipa morţii sale. Plin de'âncredere în graţia ei, el speră că prin ea va scăpa de felurite alte transfigurări şi se va bucura de fericirea de a fi u. n!; t; cu esenţa divină. Speranţa sa nu este dezamăgită: Chrisnen îi făgăduieşte iertarea greşelilor Şi îi spune că, părăsindu-şi trupul, sufletul îi va merge de-a dreptul în Baikunt [= raiul lui Vişnu], fără să treacă nici prin iad, nici prin paradis. Atunci, Karen îşi dădu pe dată sufletul, iar acesta se înălţă în Baikunt.

Marea ectomie toracică este redusă aici la o dureroasă operaţie de chirure dentară, în care păstrarea dualităţii obiectelor extrase nu împiedică să le tie loarte mult diminuată strălucirea. Această variantă prezintă cel puţin avantajul de a semnala ceea ce a trebuit să fie, iniţial, funcţia simbolică a despuierii, pe care o situează în momentul morţii eroului, în locul roţii înfundate şi a decapitării. Căci valorile amândorora par apropiate: punerea în scenă a unui fenomen natural în care soarele este întunecat fie la apus, fie în conflictele sale cu oni. În Mahâbhărata sanscrită, Indra, scoţându-i fiului Soarelui platoşa de ur face, în fond, acelaşi lucru ca în episodul citat mai sus, în care, deasupra elului care se pregăteşte între fiul său Arjuna şi fiul Soarelui, el acoperă istrul luminii. Acestei valori, Mahâbhărata lui de Polier îi substituie pe cealaltă, „s'rşitul soarelui', moartea lui Kama.

~ Mi' Şi epopee Avem acum toate elementele utile problemei noastre: această scenă epică î şi ea o pură invenţie, sau transpunerea unui mit al lui SQrya, sau poate, i simplu, o poveste folclorică despre SOrya? Nu se află nimic asemănător Rpveda, care nu-i atribuie soarelui nici o platoşă, nici embleme, nici mem- °de aur; ne-am putea gândi la Savitar, 'Avântătorul', în domeniile căruia ră şi soarele răsărind şi care are braţe de aur, pe care Brahmanele le vor lica printr-o istorioară; dar Savitar nu este soarele însuşi şi* dacă şi-a pierbraţele de carne, el nu le pierde pe cele de aur. Pe de altă parte, se va me o astfel de reprezentare antropomorfică a strălucirii soarelui este uşor imaginat în orice timp şi în orice loc; la fel, 'mărinimia' aproape bolncioasă de care este copleşit Kama corespunde negreşit cu ceea ce toate joarele cred despre Soare, de care depind viaţa şi bunăstarea universală,; are chiar versait des torrents de lumiere sur ses obscurs blasphematcurs*.

Desigur. Şi totuşi nici mitologia vedică, nici cea greacă, nu mai puţin uriantă, nu cunosc nici platoşa, nici vreun alt veşmânt aparte al Soarelui iacă, în adevăr, imnurile poeţilor şi speculaţiile fizicienilor îi proslăvesc pe recute binefacerile, nici în Vede, nici în Brahmane, nici în Grecia el nu este zentat în mod distinctiv drept 'mărinimos'5. Nu este deci vorba nici de o irezentare, nici de o calificare 'ce se impun'.

Din fericire, la celălalt capăt al lumii indo-iraniene, la oseţii despre care n mai vorbi pe larg, o 'cămaşă de zale a Soarelui', dăruirea, apoi furtul stei cămăşi de zale formează materia unei povestiri epice. Convergenţa stei povestiri cu episodul din Mahăbhărata, dată fiind raritatea, mai bine-z'is; enţa unei astfel de teme la societăţile vecine, ne face să credem că, cel ^in la nivelul folclorului, adică al credinţelor şi al romanului popular, ea era rte veche la străbunii comuni ai oseţilor şi ai indienilor6.

Narţii l-au silit pe un bătrân, holtei încăpăţânat, TJaerxtaenaeg, să se însoare. El o ia în itorie pe fiica vestitului Xaemyc, acum mort şi din această unire se naşte eroul Sybaelc.

Sybaelc s-a născut noaptea; însă, în zori, Soarele privi pe fereastra casei lui TJaerxtaenaeg,: le sale jucară, scânteiară în ochii pruncului, a cărui faţă se lumină. Văzând aceasta, Uaerxtaeg zâmbi din plin de bucurie şi când soţia îl întrebă care era pricina, el răspunse:

— Eram mereu îngrijorat pentru fiul nostru, dar acum văd că totul va merge bine. ICoaptrecută i s-a născut negreşit o fată Soarelui şi ea s-a îndrăgostit de îndată de copilul nostru.

Sybaelc crescu. Băieţaşii din satul Soarelui coborau din cer ca să se joace cu el. O dată iară cu ei până la casa Soarelui, strigând cu veselie: Iată-l pe ginerele nostru!'. Acolo Svbaelc mioscu pe fiica Soarelui, Adaedzae. Băiatul şi fata se făcură mari. Tatăl-Soare o dădu pe fiica lui Sybaelc şi ei trăiră ca soţ şi soţie în casa lui. Trăiră ei acolo vreme îndelungată – cine ite s-o spună? Iată că într-o zi Sybaelc fu întristat de tot şi frumoasa Adaedzae îl întrebă ce:

— Ce te nemulţumeşte?

— Nu mă plâng de viaţa pe care o duc. Mă simt bine aici, însă mă gândesc la tatăl şi 1” ma mea şi vreau să mă întorc la ei.

— Asta este şi părerea mea. Este mai bine să trăieşti în strâmtorare la soţul tău decât în; ăţie în casa tatălui tău. Dacă vrei, hai să ne ducem la casa tatălui tău.

Astfel Sybaelc şi frumoasa Adaedzae hotărâră să părăsească locuinţa Soarelui. Iar Adazdâae: tatălui ei:

— Ce voi duce în dar socrului meu, stăpânul casei noastre?

* 'vărsa torente de lumină peste obscurii săi hulitori'.

6 Cupa în formă de barcă, pe care Helios i-o dă lui Herakles, vasul inepuizabil pe care Surya lă fraţilor Păndava la începutul exilului lor în pădure nu sunt suficiente spre a face din Soare ierosul prin excelenţă^

6 Narty Kadjytae, p. 320-325. Asupra acestei culegeri şi în general despre legendele narte, d, mai jos, p. 323 şi n. 29a. Tatăl-Soare răspunse fiicei sale:

_ Du-i această cămaşă de zale a mea (maenae jyn acy zyaer axaess).

Şi el i-o dădu.

Cămaşa de zale era astfel făcută, că gulerul îi cânta, spatele ţinea hangul, iar mânecile bătea„ -sura şi poalele jucau (zyaer ta axaem zyaer uydi, aemae je 'fcaeggolaej zargae kodta, jae niutaej „Tmeae, jae dystaej aemdzae^d, jae faedjitaej ta hafgae).

Luând această cămaşă de zale, Sybaelc şi fiica Soarelui coborâră la casa bătrânului Uaerxenaeg şi făcură acolo nunta. Bătrânul Uaerxtaenaeg fu foarte mulţumit de darul nurorii sale. T? I îl îmbrăcă şi merse să şadă în piaţa satului. Cămaşa de zale era minunată. Lumea venea cu ' „mada s-o admire şi făcea roată în jurul lui Uaerxtaenaeg.

Si iată că o dată, din vârful muntelui Walypp, cei trei fii ai lui Soppar – un duşman al TCartilor – văzură cum, în piaţa obştească a Narţilor, Uaerxtaenaeg se împăuna în cămaşa sa de zale şi îl pizmuiră.

_ Ce minunată cămaşă de zale pe acest bătrân bun de nimic Uaerxtaenaeg I Hai să-l atacăm, I i-o luăm şi pe deasupra să-i tăiem două fâşii de piele de pe spate!

La vremea asta, Sybaelc, plecat într-o expediţie depărtată, nu era acasă şi nu era nimeni care să-l apere pe Uaerxtaenaeg. Cei trei fii ai lui Soppar se repeziră asupra bătrânului, îi răpiră cămaşa de zale, tăiară două fâşii de piele de pe spatele lui şi se întoarseră acasă râzând (Soppary aertae fyrty aercydysiy V'aerxtaenaegmae aemae jyn je z^aer bajstoj, je rayaej jyn dyuuae gaerzy rauaytoj aemae sfardaeg sty saeximae). Şi nefericitul Uaerxtaenaeg, îndoit de mijloc, de abia putu să ajungă până în pragul casei sale.

La scurtă vreme după aceea, Sybaelc se întoarse din expediţie. Sosi noaptea, bătu la uşa odăii soţiei sale, care îi zise:

— Nu îţi deschid până ce nu-mi dai cuvântul tău de nart că îndeplineşti ceea ce-ţi voi cere!

— Îţi dau cuvântul meu de nart, zise Sybaelc, dar deschide mai repede, că mor. Frunoasa Adaedzae se grăbeşte să deschidă uşa, Sybaelc se prăbuşeşte în odaie, iar săgeţile înfipte în coasta lui încep să pârâie. Dar soţia lui, puţin vrăjitoare, i le scoate şi-l vindecă foarte repede. El o întreabă:

— Şi acum, spune -mi de ce mi-ai cerut cuvântul meu de nart, când am bătut la uşă.

— Ţi-oi spune de ce ţi-am cerut cuvântul de nart. Cei trei fii ai lui Soppar l-au atacat pe tatăl tău şi l-au făcut de râs. I-au răpit cămaşa de zale, i-au tăiat două fâşii de piele din spate şi de atunci stă în pat strâns ghem. Vreau să-ţi răzbuni tatăl. Sybaelc se sculă devreme, îşi pregăti plugul, merse pe pământurile lui Soppar şi începu să are.

Totul se sfârşeşte cu bine, Sybaelc îi ucide pe cei doi fii mai tineri ai lui Soppar, veniţi fiecare pe rând să-i facă de petrecanie. Ajutat de bunicul său Caemyc, revenit pentru acest prilej din ţara morţilor şi care îi dă îndeosebi un bici de pâslă fermecat, el îl doboară şi pe cel mai vârstnic.

Fiul cel mai mare al lui Soppar mai zace la pământ, mai mult mort decât viu. Sybaelc se răsteşte la el: „ Spune-mi unde se află cămaşa de zale a tatălui meu şi cele două fâşii de piele pe care le-ai tăiat de pe spinare şi n-am să te ucid.

— Cămaşa de zale a tatălui-tău şi cele două fâşii de piele pe care i le-am tăiat de pe spiswt ascunse în peştera lui Soppar, hăt departe, la intrarea în Hăul întunericului, g Afund unde erau cămaşa de zale şi fâşiile de piele, Sybaelc îl ucise pe fiul cel mare al lui arapoi se duse la peştera lui Soppar, lingă intrarea în Hăul întunericului şi luă înapoi aşa de zale şi fâşiile de piele tăiate de pe spatele tatălui său.

Înt ors acasă, IV (tm)- cy dvu * Spinarea tatălui său fâşiile de piele, acolo de unde fuseseră tăiate (jae fydy rayaej fnymaetynuae gaerzy rauaY'oj, uydon aeraevaerdta jae fydy faesontyl) şi le plesni cu biciul de pisiă înainte, ^'^'fî. Sae, ra^urdtc^) ' cele două fâşii se lipiră la loc pe piele, aşa cum fuseseră mai daer) [' p01 el u dădu bătrânului cămaşa lui de zale cea fermecată (radta jyn jae dissafy Zfaer

; torisirea este alta, dar miza este foarte aproape de cea care îl face pe. Să-l înfrunte pe Indra. Aşadar este probabil ca acest fragment al gestei i indian, chiar şi lipsit de garanţia vreunei aluzii vedice, să se întemeieze pe o veche formulare din mitologia minoră*.

Rin mijlocirea altor trăsături epice, ar fi poate permis să bănuim existenţa original mitic neatestat direct. Îndeosebi, forma de înrudire foarte precisă xistă între Kama şi grupul Păndava sugerează că, în mitologia prevedică, Soare întreţinea cu zeii funcţionali ai listei canonice nişte raporturi ideoloimoloage: nu ca un frate mai mare lăsat în umbră şi ostil, ci aparţinând aşi grupări, în fruntea ei, dar cu o falie care îi întrerupe solidaritatea. A ce bun să visăm?

* Tradiţia mitologică secundară, care continuă variante necuprinse în marile texte ale tradi mitologice principale {Vedele, epopeile).

Capitolul V TATĂL ŞI UNCHII

(Vicirrav7rya) Vyăsa Gandhart. +. Dhrrarastra Duryodhana şi cei 99 de fraţi O fiică

1 J r~ f*Yudhil; Whira primo regin^. A doua regină sudra (Păndu) zeii Bhtma Arjuna Kuntl Mădrl Vidura idharma) Nakula şi Sahadeva

1. EROI FĂRĂ TATĂ DIVIN, ZEI SUVERANI ARSENŢI.

Exemplele analizate mai sus cu privire la toate personajele centrale ale poemului ne silesc să luăm în serios declaraţia liminară prin care autorii ne-au prevenit că, prin braţul eroilor, taţii lor divini sau zeii întrupaţi în ei sunt aceia care acţionează, care îndeplinesc o 'misiune'. Legenda eroică a lui Kama îndeosebi, în aşteptarea unui studiu mai precis asupra misiunii fraţilor Păndava, ne-a dovedit că, în aceste transpuneri, zeul-tată nu şi-a terminat sarcina zarmslindu-l pe erou, că el nu se mărgineşte numai să-l ocrotească, pe cât poate, de sus, din exterior, ci – fapt mult mai mişcător – că (involuntar în Le-l priveşte pe el şi în mod inconştient în ce-l priveşte pe fiul său) el i-a rasat, prin miturile sale, liniile mari ale unei existenţe din care acesta nu va scapă de la naştere până la moarte: este, oarecum, o expresie sau un presenunent literar, al spectacolului pe care-l oferă uneori ereditatea.

Va trebui deci ca pentru fiecare din eroii principali să practicăm acelaşi VP de observaţie simultană pe două planuri, pe care le-am pus deja la punct.

*r aici ne izbeşte o ciudăţenie: în afară de Dharma, Văyu, Indra, gemenii

^atya, Zeiţa şi SOrya, o mulţime de zei, procreatori sau întrupaţi, se propun izei noastre în sufletul şi trupul eroului care este fiul sau învelişul lor: i, Vişnu, Rudra-âiva, Brhaspati şi zei în grupuri: Rurda, Marut, Vis'vedesi, de asemenea, marii demoni. Lipseşte însă un grup esenţial al mitolo- ' vedice şi prevedice, acei Ăditya – 'zeii suverani' ai lui Abel Bergaigne: i Mitra' transpare străveziu în spatele lui Dharma, care nu este decât o ierire a aceluiaşi concept divin, el nici nu zămisleşte, nici nu se întrupează, rice caz nu sub numele său; ceilalţi – Varuna, Bhaga, Aryaman, spre a aminti decât pe cei principali – rămân cu totul în afara jocului transpui.

— Acestei ciudăţenii i se alătură o alta. Ne aşteptăm să vedem transpunerea, ărei rol pare atât de amplu, aplicată tuturor eroilor importanţi şi îndeosebi r care, precum Kama, sunt în legătură apropiată cu fraţii Păndava. În rsix, aceasta este, în mare, regula, însă cu excepţia notabilă a generaţiei îi precedă nemijlocit pe cei cinci fraţi: tatăl lor presupus este Păndu şi ta are doi fraţi care deţin în poem roluri foarte mari, anume Dhrtarăştra ridura. Păndu şi Dhrtarăştra sunt, de altfel, singurii eroi din familie care, reună cu Yudhişthira şi cu demonicul uzurpator Duryodhana, sunt regi sau rebui să fie. Or, nici Păndu1 nici Dhrtarăştra nu sunt prezentaţi ca fiii sau upările vreunui zeu2, iar dacă în Vidura se află întrupat un zeu, el este – surpriză!

— Acelaşi care va reapărea ca tată în legătură cu Yudhişthira, me Dharma.

Pentru a lămuri aceste două 'lipsuri', pe care însăşi simetria lor ne obligă e considerăm drept solidare, voi rezuma în grabă teologia zeilor suverani, ici şi prevedici, aşa cum a stabilit-o de curând cercetarea analitică şi comiţi vă. Nu putem aduce aici dovezile din care esenţialul a fost dat progresiv, 1940 în Mitra-Varuna, essai sur deux representalions indo-europeenes de la ierainete (ed. A 2-a, 1948); în 1945, în capitolul al treilea din Naissance rchanges; în 1949, în Le troisieme souverain; în sfârşit, în 1952, în al doilea itol dintr-un mic volum Les dieux des Indo-Europeens. Am de gând să iu în curând aceste expuneri, curăţindu-le de câteva greşeli pe care critica l semnalat sau pe care eu însumi le-am recunoscut, precum şi întărindu-le noi consideraţii.

2. MARII ZEI VEDICI SUVERANI, MITRA ŞI VARUXA.

Structura grupului zeilor Ăditya, care s-a lărgit în cursul secolelor de la G la doisprezece zei, chiar şi mai mult, este fundamental binară, extinderile îndu-se întotdeauna în perechi, iar aceste perechi distribuindu-se pe două nuri, ai căror capi de rând sunt pe de o parte Mitra, pe de alta Varuna, mând ei înşişi pereche: o pereche strâns unită, dat fiind că foarte des sunt neniţi la dublu dual, cu sensul 'cei doi, Mitra şi Varuna'; pereche veche,

1 Nu avem a ţine seamă de un pasaj aberant, XV, 31, 851, în care câteva din întrupări sunt ute în revistă şi în care se spune că Păndu s-a născut 'din ceata Măruţilor', Marudganăd (1* ca, două sloka mai departe, Bhâma!). De fapt, întrupările Măruţilor, patru la număr, sunt cu îi altele în ansamblul poemului, vezi, mai jos, p. 136 – 137 şi nici un alt pasaj nu face alu/ie ceasta pretinsă origine a lui Păndu. Aceasta este, fără îndoială, invenţia unui interpolator târzio – nu putea să rabde ca tatăl fraţilor Păndava să rămână în afara sistemului întrupărilor.

* De aici o dificultate în cântul XVIII': ce devin ei după moartea lor în acele paradisuri î„ 3 fiecare erou îşi reia locul ca zeul ce era înaintea întrupării sale, sau stă alături de zeul al câru” fusese? Păndu, fără îndoială pentru că a fost rege, a mers la marele Indra (mahendrasadana'1 au, 5, 161), Dhrtarăştra – în lumea Domnului bogăţiilor, Dhai^svara, adică Kubera (5, 148,), ceea ce se potriveşte unui personaj făurit după vedicul Bhaga.

Cum o dovedeşte, înaintea erei noastre, foarte departe de India, prezenţa lor, tot la dublu dual, în fruntea listei zeilor naţionali invocaţi în secolul al XlV-lea înaintea erei noastre de către un rege 'indian' rătăcit la cotul Buf râtului. Aceasta înseamnă că prima sarcină este de a stabili motivul, formula de împărţire a suveranităţii între aceste două mari personaje, modele ale celorlalte, ale acelora pe care am propus a-i numi 'suveranii minori'. Dacă este inexact să se spună, aşa cum au făcut încă de curând unii indianişti de seamă, că imnurile din Rgveda nu îngăduie să se distingă nici caracterele nici modurile de acţiune ale celor doi zei, rămâne adevărat că celelalte texte vedice, îndeosebi Brahmana şi tratatele rituale, explică cel mai limpede complementaritatea lor, adică totodată opoziţia şi solidaritatea lor. Iată, sub raport dogmatic, tabloul care se desprinde dintr-o masă de fapte.

Suveranitatea prezintă două feţe, două jumătăţi, deopotrivă necesare şi prin urmare lipsite de ostilitate, de orice mitologie a conflictului. Ele se deosebesc din toate punctele de vedere: A. Privitor la domenii: în cosmos, Mitra se interesează mai mult de ceea ce este aproape de om, Varuna de întregul cel uriaş. Deja Rgveda pune alături, cu o clară intenţie de distingere, pe Varuna cu cerul, pe Mitra cu pământul (IV, 3, 5), sau altă dată pe Varuna cu cerul, pe Mitra cu acele vrjâna, locurile umane ale sacrificiului (IX, 77, 5). Trecând la limită, Brahmana (de ex., Satapathabrâhmana, XII, 9, 2, 12) spun că Mitra este 'lumea aceasta', Varuna 'lumea cealaltă'. De asemenea, foarte devreme, mult înainte de comentariile lui Săyana la imnuri (de ex., la RV, I, 141, 9 etc), Mitra a patronat ziua, Varuna noaptea (Taittiriya Br., I, 7, 10, 1; Taitt. Samh., VI, 4, 8 etc.) – iar Bergăigne a semnalat aluzii probabile la această doctrină în Rgveda3.

B. Privitor la modurile de acţiune: Mitra este la propriu, prin etimologia numelui său, 'contractul' (Meillet, 1907) şi încheie, uşurează între oameni alianţele şi tratatele; Varuna este un mare vrăjitor, care dispune, mai mult decât oricine la nivel suveran, de măyă, magie creatoare a formelor temporare sau durabile şi, de asemenea, de 'laţuri' în care îi 'prinde' pe vinovaţi într-o încleştare imediată şi irezistibilă.

C. Privitor la caractere: dacă amândoi sunt legaţi de ftă, de ordinea morală, rituală, socială, cosmică şi pretind respectarea ei, Mitra era 'amical' (acesta este unul din sensurile pe care le-a luat numele său), binevoitor, liniştitor, niciodată repezit, Varuna este violent, ameninţător şi neaşteptat. Pe când Rgveda este plină de imnuri şi de strofe în care omul îşi spune teama şi cutremurarea în faţa judecătorului Varuna, unicul imn dedicat lui Mitra singur (III, 59) nu exprimă decât încrederea într-un zeu pe cât de prevenitor pe atât î puternic. Satapatha Brahmana, care vorbeşte adesea de laţurile lui Varuna, care îl arată apucând creaturile cu violenţă (V, 4, 5, 12), spune, dimpotrivă, °a Mitra nu face rău nimănui şi că nimeni nu-i face vreun rău (V, 3, 2, 7).

Umeroase aplicaţii ilustrează concret acest teologem moral: lui Mitra îi aparţine ceea^ce este bine sacrificat, lui Varuna ceea ce este rău sacrificat (Sat. Br., I n'-l' ^' Taitt. Br., I, 6, 5, 5: Sylvain Devi, La doctrine du sacrifice dans, Vrahmanas, 1898, p. 154); la Mitra ceea ce se sparge de la sine, lui Varuna eace. Este tăiat cu securea {Sat. Br., V, 3, 2, 5); lui Mitra ceea ce este fiert Iar/1 ' -Ui Varuna ceea ce ^te Mpt- 'perpelit' la foc., 8); lui Mitra viol ţ'-lm Va. Run. A soma ameţitor {Sat. Br., IV, 1, 4, 8,) etc. Această energie, enta a unuia şi acel calm statornic al celuilalt impun chiar, pentru pereche

3 Cf

„d „v t asemenea, acum Louis Renou, Etudes vediques et pănineennes, XV, 1966. P. 7 şi 24, Vv- *. 115, 5 şi V, 81, 4.

Lente cu doi termeni î*1 care Varuna este în mod regulat început sau idine, iar Mitra sfârsit: Varuna este luna în creştere, Mitra luna în dese (ăat. Br., II, 4, 4, ' 18); Varuna este focul care deja urcă în flăcări ă perpelească făpturile') ' Mitra focul pe cale de a se stinge (ibid., II, 3 şi 12); etc.4.