Georges Dumezil



Yüklə 5,39 Mb.
səhifə35/138
tarix07.01.2019
ölçüsü5,39 Mb.
#91745
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   ...   138

'Dar ca să-ţi fiu de-ajutor în război, la măreţul tău nume, Cât mi-s mijloacele slabe! Căci Tibrul ne-nchide aicea, Colo ne-apasă rutului cu zangăt de arme la ziduri, însă-aş putea să-ţi alătur puternice neamuri, bogate Taberi regeşti; o scăpare, chiar neaşteptata-ntâmplare Ne-o şi arată. Chemat de ursită eşti astăzi la mine'. (D. M.) Care este acel nou fatum căruia, ca şi celui al lui Latinus, Aeneas şi troienii u aduc răspunsul, substanţa aşteptată (VIII, 478-513)?

Haud procul hinc saxo incolitur fundata uetusto urbis Agyllinae sedes, ubi Lydia quondam gens bello praeclara iugis insedit Etruscis.

Hanc multos florentem annos rex deinde superba imperio et saeuis tenuit Mezentius armis. Quid memorem infandas caedes? Quid facta tyranni effera? Di capiti ipsius generique reseruent! Mortua quin etiam iungebat corpora uiuis, componens manibusque manus atque oribus ora, tormenti genus, et sanie taboque fluentes complexu în misero longa sic morte necabat. At fessi tandem ciues infanda furentem armaţi circumsistunt ipsumque domumque, obtruncant socios, ignem ad fastigia iactant, iile inter caedem Rutulorum elapsus în agros confugere et Turni defendier hospitis armis. Ergo omnis furiis surrexit Etruria iustis, regem ad supplicium praesenti Marte reposcunt. His ego te, Aenea, ductorem milibus addam. Toto namque fremunt condensae litore puppes signaque ferre iubent; retinet longaeuus haruspex fata canens: „O Maeoniae delecta iuuentiis, flos ueterum uirtusque uirum, quos iustus în hostem fert dolor et merita accendit Mezentius ira, nulii fas Italo tantam subiungere gentem. Externos optate duces. „ Turn Etrusca resedit hoc acies campo, monitis exterrita diuum. Ipse oratores ad me regnique coronam cum sceptro misit mandatque insignia Tarchon, succedam castris Tyrrhenaque regna capessam. Sed mihi tarda gelu saeclisque effeta senectus inuidet imperium seraeque ad fortia uires. Natum exhortarer, ni mixtus matre Sabella hinc partem patriae traheret. Tu cuius et annis et generi fata indulgent, quem numina poscunt, ingredere, o Teucrum atque Italum fortissime ductor!

'Nu prea departe de-aicea, zidită pe-o stâncă străveche, Este cetatea Agila şi-ntr-însa, pe dealuri etrusce. Se statoriră alt-dat lidienii, războinica gintă, înfloritoarea cetate, mulţi ani, o ţinu sub puterea-i Mândră, cu cruntele arme, Mezenţiu în vremea din urmă. Să pomenesc de omoruri grozave? De fapte de fiară Ale tiranului? Zeii le-ndrepte spre-ai lui, spre el însuşi! Ce vrei mai mult? El pe morţi îi lega de cei vii şi-mpreună Mină cu mină punea şi, de-asemenea, faţă cu faţă, Soiu-i de chin! Şi pe-aceştia, cuprinşi de murdare puroiuri, îi ucidea pe-ndelete prin îmbrăţişarea de spaimă. Dar în sfirşit cetăţenii sătui înconjoară cu arme Şi pe Mezenţiu-n turbare nebună şi curtea-i întreagă, Taie pe paznici şi-aruncă şi foc pe-nălţimile casei. El din mijlocul măcelului scapă şi poate să fugă în ai rutulilor câmpi şi, ca oaspe, îl apără Turnus. Dar şi Etruria toată, în ură pe drept, se ridică Şi-ameninţând cu război, pentru caznă îl cere pe rege. Uite, acestor ostaşi să le fii tu în frunte, Enea! Căci pretutindeni pe coastă în freamăt sunt desele pupe, Vor să pornească, dar preotul gârbov de ani îi opreşte, Soarta vestind: „O, ales tineret al Meoniei noastre, Floarea virtuţii străbune a ginţii, vă mină spre duşmani Dreaptă mânie, Mezenţiu e vrednic de-aprinsa-vă ură, Nu-i totuşi dat ca ital să conducă un neam aşa mare: Capi dinafară cătaţi”. Şi iată că oastea etruscă Locului stă în câmpie, de vestea din'nalt spăimântată. Tarchon chiar mie-mi trimite şi soli cu coroana şi sceptrul, încredinţându-mi de-asemeni şi semnul regesc al domniei, Ca să iau tronul etrusc şi să merg către tabără-ndată. Dar bătrâneţea cu greu-i de gheaţă, de ani istovită, îmi pizmuieşte domnia şi slaba-mi putere spre fapte.

Mi-aş îndemna eu copilul, dar mama fiindu-i sabină, Ţine-aşadai de itali printr-o parte. Ci tu ai, prin soarta Ţie prielnică, vârsta şi-obirşia, cerul te cheamă, Du-te, troienilor tăi şi italilor cap fără seamăn'. (D. M.) La această veste, bătrânul adaugă, în semn de alianţă, ce are el mai scump: o trupă de ostaşi, atât de mică încât pare simbolică, dar condusă de propriul lui fiu, Pallas. Vom afla curând că îl trimite la moarte, dar deocamdată Evanjru este plin de speranţă, fericit că tânărul va învăţa să învingă de la Aeneas.

Abia are timp troianul să ia în primire scutul pe care, doar cu câteva cuvinte calde, l-a obţinut mama lui de la meşteşugul şchiopului divin*, că îşi şi încredinţează covabia Tibrului şi se prezintă la tabăra etruscilor (X, 148 – 1-156):

Namque, ut ab Euandro castris ingressus Etruscis regem adit et regi memorat nomenque genusque, quidue petat quidue ipse ferat, Mezentius arma quae sibi conciliet uiolentaque pectora Turni edocet; humanis quae sit fiducia rebus admonet immiscetque preces: haud fit mora, Tarchon iungit opes foedusque ferit. Turn libera fati classem conscendit iussis gens Lydia diuum, externo commissa duci.

Căci părăsind pe Evandru şi-ajuns în etruscele taberi.

Merge la rege şi-i spune acestuia numele, neamul, Ceea ce vrea şi ce însuşi aduce, apoi îi arată Care oştiri s-au unit cu Mezenţiu, ce aprig e Turnus îi aminteşte ce slabă-i încrederea-n lucruri şi oameni, Rugi împleteşte cu vorbe, iar Tarchon, decum târzielnic, Leagă frăţie şi oşti îi adaugă: lidica gintă Pe-a ei ursită stăpână, pe flotă-i şi crede-n străinul Cap, cum e dat de la zei. (D. M.) Avându-l pe Pallas pe corabie, urmat de flota lui Tarchon, Aeneas zoreşte spre gurile fluviului prieten, spre tabăra lui care ţine piept lui Turnus şi lui Mezenţiu, asaltului latinilor, rutulilor şi celui al tuturor aliaţilor lor din Italia.

3. ÎMPIXMIREA DESTINELOR.

Acestea sunt cele trei fata ale căror îmbinări, uşor sau greu de împlinit, vor domina până la capăt războiul dintre troieni şi latini şi, de vreme ce trebuie să-l încheie o victorie scump plătită, vor prezida această victorie şi urmările ei creatoare4. Eneida nu duce povestirea dincolo de moartea lui Turnus.

* Vulcan.

4 Vergiliu subliniază cu ajutorul adjectivului fatalis, din punctul de vedere al latinilor şi al aliaţilor săi, destinele celor doi parteneri ai lor, troienii şi etruscii. În XI, 130, Drances, purtătorul de cuvânt al latinilor pacifişti, evocă acele fatales murorum. Moles [ursitele paveze de ziduri] 'a a căror înălţare îi vor ajuta pe troieni; în XI, 232, la vestea refuzului lui Diomede, lui Latinus jatalem Aeneas manifesto numine ferri/admonet [îi arată (mânia zeilor) cu vădite semne că Aeneas fste adus de destin]; în XII, 231, 232, Iutuma, sub înfăţişarea lui Camers, îi strâneşte pe rutuli impotriva înţelegerii pe care tocmai au încheiat-o Aeneas şi Latinus şi, după metoda obişnuită, '1 depreciază pe adversar: en omnes et Troes et Arcades hi sunt/fatalesque manus, infensa Etruria lumo [iată-i, ăştia sunt toţi, troieni şi arcadieni şi pilcurile lor aşa-zis aduse de destin şi Etruria auşmană lui Turnus]. În frumoasa lui carte Virgile, son temps et le notre, 1966, p. 290, J. J. Brisson Wterpreteaza cât se poate de raţionalist concepţia poetului despre destin: Fatum-uvergilian este e” un mod de a explica necesitatea istorică aşa cum se degajă ea din analiza trecutului. Ceea -e i se cere omului în faţa destinului este un efort de luciditate: să înţeleagă cauzele istorice care ies la iveală treptat, să înţeleagă viitorul aflat în gestaţie în trecut, ca să poată acţiona în aceeaşi Erecţie.

^mata s-a şi sinucis, iar duelul a pus capăt războiului. Şi, mai ales, în zeilor, Iuno s-a resemnat, fiindcă Iuppiter a prevenit-o că sorocul s-a it şi că ea nu mai are voie să întârzie înfăptuirea destinelor; cupreten-runte, cu amănunte de aplicare pe care tatăl zeilor le-a putut accepta [uno şi-a salvat ceea ce Racine al nostru ar fi numit sa gloire (onoarea) 818-828): Et nune cedo equidem pugnasque exosa relinquo Illud te, nulla fati quod lege tenetur, pro Latio obtestor, pro maiestate tuorum: quum iam connubiis pacem felicibus, esto, component, quum iam leges et foedera iungent, ne uetus indigenas nomen mutare Latinos neu Troas fieri iubeas Teucrosque uocari, aut uocem mutare uiros, aut uertere uestem. Sit Latium, sint Albani per saecula reges, sit Romano potens Hala uirtute propago: occidit, occideritque sinas cum nomine Troia!

'Mina din joc eu mi-o trag şi de lupte mă lepăd cu scârbă.

Numai de una te rog – căci nu-i mărginită de soartă – Numai de Latium te rog şi de-ai tăi şi de sceptrul ce-l poartă: După ce pace-ncheia-vor prin binevoita-le nuntă (Pie-n curind!) şi prin legi înfrăţi-se-vor vecinie prin jertfe, Fă nemutat al latinilor nume să steie de-a pururi; Nici să n-ajungă troieni şi-nnoiţi să se cheme teucri, Nici să nu-şi schimbe grăirea, nici portul să nu şi-l prefacă!

Latium să stea şi prin veci să domnească bătrânii din Alba Neamul romanic să fie clădit pe virtutea latină; Troia căzu şi căzută cu numele-odată să fie „ (G. C.)

; estea, Iuppiter, subridens (surâzând), a răspuns (832-839): Do quod uis et me uictus uolensque remitto. Sermonem Ausonii patrium moresque tenebunt, utque est, nomen erit; commixti corpore tantum, subsident Teucri. Morem ritusque sacrorum adiiciam faciamque omnes uno ore Latinos. Hmc genus, Ausonio mixtum quod sanguine surget, supra homines, supra ire deos pietate uidebis nec gens ulla tuos aeque celebrabit honores.

, Da-ţi-voi ce ceri; şi cu drag mă supun şi cu voie deplină. Aibă-şi ausonii pe veci şi graiul şi datina ţării; Numele fie cum e; şi, cu neamul cel mare-n amestec, Piardă-se fiii troieni; şi credinţe şi datini adaug, Astfel că-ntr-unu-i prefac pe toţi, într-un neam ausonic. Cei ce veni-vor, nepoţii născuţi din amestec de sânge. Neamuri de oameni şi zei vor întrece prin multul virtuţii: Nu va fi neam mai gătit să-ţi aducă mărire, tu, Iuno!' (G. C.)

^a nivelul mai umil al pământului cum avea să se înfăptuiască această fu-? Cum ar fi zugrăvit-o o eventuală urmare a Eneidei? Ne putem închipui rile după termenii pactului încheiat de Aeneas şi de Latinus în prima lor ire atât de mult amânată, înainte de duel. Ce făgăduise, sub jurământ, Ae- 1 Ce primise, sub jurământ, Latinus? Troianul îşi prevăzuse atât înfrângerea victoria (184-195): Cesserit Ausonio şi fors victoria Tumo, conuenit Euandri uictos discedere ad urbem, cedet Iulus agriş nec post arma ulla rebelles Aeneadae referent ferroue haec regna lacessent. Sân nostrum annuerit nobis uictoria Martem, ut potius reor, et potius di numine firment! Non ego nec Tencris Italos părere iubebo nec nihi regna peto; laribus se legibus ambae inuictae gentes aeterna în foedera mittant. Sacra deosque dabo. Socer arma Latinus habeto, imperium solemne socer. Mihi moenia Teucri constituent, urbique dabit Lauinia nomen.

'Dacă ursita o vrea ca izbânda să fie-a lui Turnus, Cei biruiţi, e-nţeles, la Bvandru-n cetate s-or duce; De prin ogoare Iulus ieşi-^ a, iar arme de-acuma Nu vor porni răzvrătiţi Eneazii, lovindu-vă ţara.

Dacă Victoria dă învoire ca noi să învingem, Cum o şi cred şi-ntărească-o mai iute şi zeii puternici, N-ol rânduri ca de-ai noştri troieni să asculte italii.

Nici nu voi cere domnia; sub legi deopotrivă-amindouă Ginţile nebiruite să lege-o de-a pururi frăţie.

Zei vă voi da şi credinţa-mi; şi oaste păstreze-şi Eatinus, Socru, el aibă puterea-i din neam; o cetate troienii îmi vor clădi şi Lavinia pune-i-va numele-i însuşi'. (D. M.) Moartea lui Turnus a lămurit lucrurile: Iulus nu va trebui să se refugieze la Pallantea, Aeneas o va lua în căsătorie pe Lavinia, va întemeia oraşul Davinium şi, în domnia asociată cu socrul său, se va mulţumi cu rolul de pontifex, urmând să primească imperium şi armata abia după moartea bătrânului.

Ce vor deveni, în cadrul acestei împăcări a celor doi parteneri principali, arcadienii şi etruscii care, în război, i-au ajutat până la capăt pe troieni? Din cântul al X-lea până într-al XH-lea poetul a înmulţit, în luptele precedente marelui duel, referirile, în asociere, la aliaţi: sub loviturile lui Dausus (X, 431-432): sternitur Arcadiae proles, sternuntur Etrusci et uos, o Graiis imperdita corpora, Teucri.

Cad şi flăcăii tyrrhenici şi cad şi-ai Arcadiei tineri, Cad şi voinicii troieni cruţaţi de-ale grecilor suliţi. (G. C.) în cortegiul funerar al lui Pallas (XI, 91-92): Turn maesta phalanx Teucrique sequuntur Tyrrhenique duces, et uersis Arcades armis.

Şi-n alai îl urmează teucrii cei jalnici, Trişti şi tvrrhenii cu toţii şi-arcazii cu suliţi întoarse. (G. C.) După moartea Camillei (XI, 834-835): incurrunt densi simul omnis copia Teucrum Tyrrhenumque duces, Euandrique Arcades alae.

Toţi deodată, în deasă-nşirare, troienii, etruscii Capi şi oştenii trimişi de Evandru pornesc la năvală. (D. M.) Când Iutuma, luând chipul lui Camers, îi incită pe latini să calce armistiţiul, ca să îl ferească pe fratele ei de duelul fatal (XII, 230-233): numerone an uiribus aequi non sumus? En omnes et Troes et A rcades hi sunt fatalesque manus, infensa Etruria Tumo: uix hostem, alterni şi congrediamur habemus!

Dar număr, dar înseşi puteri deopotrivă Nu avem noi? Şi troienii aici sunt şi arcadienii Şi ostăşimea fatală, etruscii vrăşmaşi ai lui Turnus: Unul din doi de-am lupta, am avea doar cu greu cite-un duşman. (D. M.) în lupta care se strâneşte (280-281) hinc densi rursus inundant Troes Agyllinique et pictis Arcades armisstrângându-se-n şiruri troienii Toţi se reped şi-agilinii şi-arcazii cu arme vopsite. (D. M.) toiul acestei lupte, înainte ca Venus să-i inspire lui Aeneas atacul brusc şului laurentinilor (548-551): Totae adeo conuerase acies, omnesque Latini, omnes Dardanidae, Mnestheus, acerque Serestus, et Messapus equum domitor et fortis Asilas Tuscorumque phalanx Euandrique Arcades alae.

Ostile toate-s pornite în şiruri, latinii cu toţii, Până la unul troienii şi Mnesteu şi-aprinsul Serestus şi-mblânzitorii de cai Mesap şi Asilas cel vajnic, Toată falanga toscană şi-arcazii trimişi de Evandru. (D. M.) upă încheierea păcii aliaţii aceştia s-ar fi întors desigur fiecare în oraşul rchon şi etruscii la Agylla, călăreţii arcadieni la Pallanteum, unii bucuroşi fi pedepsit pe Mezenţiu, alţii zdrobiţi pentru vecie de moartea lui Pal- 'oate, totuşi, ca un ferment în sânul naţiunii mixte în formare şi ca un. al viitoarei unităţi a Italiei, câţiva reprezentanţi ai celor două trupe ar as pe lângă prestigiosul lor aliat: Vergiliu însă nu ne-a mărturisit-o.

4. RĂZBOIUL SABIN IMITAT naliza aceasta a arătat, sper, cu câtă precizie şi totuşi cu câtă libertate se mează, în versiunea vergiliană, naşterea oraşului Lavinium celor pe care, eva secole, le povestea analistica despre naşterea Romei, a început, nevoile lui Aeneas sunt în mod necesar identice cu cele ale lui lus: imigrant, intrus, el trebuie să se facă acceptat de possidentes, de ui în preajma căruia îşi aşază prima tabără. Pe de altă parte, de când les-a îmbogăţit cu episodul fundării Segestei şi de când, cu câteva excepţii; re care mama lui EuriaJ.- Femeile troiene n-au mai vrut să-şi prelunL navigarea dincolo de Sicilia, nu numai Aeneas, văduv încă de la Troia, i tovarăşii lui sunt 'bărbaţi fără neveste': unde să şi le găsească, dacă possidentes? I, a sfârşitul povestirii, în toate variantele legendei lui Aeneas, atul este foarte apropiat de cel pe care îl va obţine mai târziu Romulus un război greu, în care ambii adversari au făcut apel la toţi aliaţii cu puurmează nu numai împăcarea, dar şi acordarea, lui Aeneas, a căsătoriei state; iar o alianţă strânsă, dacă nu chiar o fuziune, îi preface pe Aeneas urmaşii lui în adevăraţi latini: apoi dinastia continuă, cu aceeaşi făgăduială jrie, sau mai degrabă, de vreme ce Roma va descinde din Lavinium, cu uiala aceleiaşi glorii. Conştient de acest paralelism, Vergiliu l-a folosit cu; nte rezultate.

Ntâi, a subliniat, ba chiar a forţat, la nevoie, marile concordanţe. Astfel, doar cu o zi înainte în I, atium, Aeneas nu mai este un apatrid în clipa când respectând obiceiurile, să ceară de la possidentes un petic de pământ: luat, a şi tras – ipse, ca şi Romulus – linia şanţului dimprejurul taberei este şi oraş, astfel încât se află în situaţia întemeietorului unui nou stat îşi trimite solii la puternicul rege vecin6. Tot astfel, este amplificată m Dacă Pallas ar fi trăit, Aeneas l-ar fi trimis înapoi la tatăl său, după victorie: XI, 44.

Jerome Carcopino, Virgile et Ies origines d'Ostie, 1919, p. 408-428, urbs a taberei romane', ialp. 415-419; p. 416: 'Prin sistemul ei de apărare atât de complet (fossae [şanţuri], agger e pământ], ziduri cu creneluri şi guri de tragere, drumuri de gardă, porţi, turnuri, poduri, întărite exterioare), tabăra lui Aeneas se apropie de oraşele pe care le întâlnim în Eneida: mai jnulte rânduri învinuirea pe care i-o aduce, pe bună dreptate, chiar ofensatul şi îndepărtatul logodnic al Laviniei până la a-i transforma pe toţi troienii în răpitori de fete latine7. De pildă, când Iuno îl ceartă pe Iuppiter, îşi pune reproşul la pluralul retoric (X, 79): Quid, soceros legere et gremiis abducere pactas? 'Dar să-şi aleagă ei socri, să fure logodnice date?' (D. M.) încă din cântul al IX-lea, când, în lipsa lui Aeneas, câmpul troian este atacat asediat, un soldat latin, proaspătul cumnat al lui Turnus, pe care Vergiliu's-a amuzat sî^-l numească Numanus, cui Romulo cognomen erat [căruia i p Spunea şi Romulus] (592 – 593), răcneşte sub ziduri, ingenti şese clamore ferebat (598-600, 617, 620): Non pudet obsidione iterum ualloque teneri bis capti Phryges, et morţi praetendere mur os? En qui nostra sibi bello connubia poscunt?

'Nu vi-i ruşine, din nou atacaţi, să vă-nchideţi în şanţuri. Prinşi voi adoară, troieni şi pieirii cu zid să răspundeţi? Uite deci cine cu armele cer să le dăm o soţie „ (D. M.) Desigur, aşa cum arată urmarea, sub această batjocură se află o aluzie la furtul Elenei. Dar un comentator din secolul al XVII-lea a notat pe bună dreptate că această scenă aminteşte de alta, de o scenă din războiul sabin. Devreme ce poetului – spune Da Cer da, Aeneis, voi. III, p. 379 a-b – îi place să facă aluzii la istoria poporului roman, nu putem vedea aici una la episodul lui Mettius Curtius? Să ne amintim de pasajul din cartea întâi* a lui Titus Livius: 'Mettius striga: Am învins aceste gazde perfide, aceşti duşmani nevolnici. De-am arătat acuma că este cu totul alta să furi fete şi să te masori cu bărbaţii. Pe când se semeţea el aşa, Romulus se aruncă asupra lui cu cei mai vajnici ostaşi ai săi.'. Ocările acestea stârnesc mânia şi provoacă riposta lui Ascaniu, ca, pe vremuri, riposta lui Romulus8.

Asemănarea este cu atât mai izbitoare cu cât, împotriva furiei latine care e gata să frângă rezistenţa troienilor, Ascaniu recurge la acelaşi gest la care recursese şi Romulus. Acesta, înălţând mâinile spre cer, îl invocase pe Iuppiter – cel pe care religia îl va cinsti sub numele de Stator – amintindu-i promisiunea primelor auspicii şi Iuppiter săvârşeşte minunea de a inversa moralul luptătorilor, de a da curaj romanilor şi de a schimba sfârşitul firesc al luptei. Ascaniu, potrivinIavinium, Pallanteum [etc.] '. P. 418: 'astfel, analogiile şi contrastele converg spre aceeaşi con uzie: Aeneas a dat oraşului său forma şi tăria unei tabere, în morem castrorum (cf. En., VII, 9). Dar a întemeiat un oraş. Ca să ne convingem, nu este nevoie decât să înţelegem sensul literal al versurilor clare ale Eneidei' (urbs: IX, 8, 48, 473, 728; ciues: IX, 36, 783; patria: IX, 786; rota: VII, 233). Iya fel, Tenney Frank, 'Aeneas' city at the mouth of trie Tiber', American ntmal of Philology, 44, 1924, p. 66: 'Este o cetate cu locuinţe şi are ziduri cu turnuri. Când, ipă citeva zile, armata latină vine să asedieze oraşul, zidurile lui sunt terminate şi forma de guverre pare a fi fost organizată, căci de aici înainte locuitorii sunt declaraţi ciues [cetăţeni] (IX, 36) '.

Circumstanţele, de altfel, dau aer de adevăr acestei amplificări retorice: femeile troiene au amas aproape toate în Sicilia, iar cele care i-au urmat pe bărbaţi nu sunt neapărat tinere: de TaV' mama t'năruluieurial. Astfel că, la sosirea în Latium, nu numai Aeneas, ci şi cea mai mare îşi* i-a°amenilor sai smt celibatari ca şi Romulus şi tovarăşii săi înainte de războiul sabin. Iuno S°n * e. sfama de aceasta: connubia [căsătoriile] pe care se resemnează să le accepte (XII, tont nU Se limiteaza la căsătoria lui Aeneas şi Iuppiter precizează (XII, 835 – 836): commixti corpore eeiMK subs} dent Teucri. Hinc genus, Ausonio mixtum quod sanguine surget. [in amestec cu jjj' _ (tm) timpul Stinge -s-o neamul troian; Gintă-i vedea că se-nalţă din cheagul cu sânge auso-

*, 9 r^' vezi mai sus' P- 246 şi mai Jos. P- 29°-

8 Vezi, mai jos, p. 295.

Săgeata în arc, îl invocă pe preaputernicul Iuppiter per nota* (IX, 624 – Iuppiter omnipotens, audacibus annue coeptis! Lpse tibi ad tua templa feram solemnia dona et statuam ante aras aurata fronte iuuencum candentem, pariterque caput cum matre ferentem, iam comu petat et pedibus qui spargat arenam.

, 0, prea puternice Joe, ajută-mi ce-ncerc cu-ndrăzneală.

Însumi aduce-oi la templu prinoase ce-ţi sunt datorite Şi voi întinde pe-altaru-ţi un taur cu frunte-aurită, Alb ca şi neaua, acum încă tânăr, dar'nalt cât şi mama-i, Gata să-mpungă şi-n jur cu copita să-mproaşte nisipul'. (D. M.) uppiter îl aude, îi împlineşte rugămintea, îşi tună acordul. Săgeata îl străpe Numanus şi, după o teofanie a lui Apollo, a unui Apollo care aminde cel al lui Augustus, de cel de la Actium – căci Vergiliu nu cântă pe ngur registru de aluzii – Tot mai turbată creşte-n amărâtele inimi mânia; Tot mai năvalnic sporesc de tutindeni troienii la poartă, Tot mai departe-ndrăznesc să se-ncaiere-n luptă de-amestec.

— 685, G. C.) Sxistă şi alte aluzii, discrete, la numele sau la incidentele războiului sabin, estea răpirii, regele sabin Titus Tatius constată că pornesc la luptă aliaţi nerăbdători decât el însuşi: Caenina, Crustumerium, Antemnae (Titus IâI, 10, 3). Între oraşele care iau partea lui I, atinus, sau mai degrabă a Amatei şi a lui Turnus, Vergiliu, în locul atâtor altora posibile, nu uită menţioneze alături de un oraş voise, de unul latin şi de capitala rutulilor, Itimele doua, oraşe sabine (VII, 629-631): Quinque adeo magnae positis incudibus urbes tela nouant, Atina potens Tiburque superbum Ardea Crustumerique et turrigerae Antemnae.

Cinci întărite cetăţi cu năimite ciocane lucrează Arme din nou: bogata Atina şi Tibur cel mândru, Ardea, Crustuminum şi-Antemna cea groaznică-n turnuri. (G. C.) în războiul sabin, înaintea marilor bătălii, unul dintre regii latini care arde ^răbdare şi vrea să lupte fără a-i mai aştepta pe sabini, Acron, îi dă lui Ros prilejul uneia dintre primele sale victorii, iar spoliile – primele spolia a* – pe care Romulus le închină lui Iuppiter Feretrius sunt spoliile lui n. Vergiliu a jonglat şi cu numele şi cu întâmplarea: de data aceasta un n se află în rândurile troienilor şi este ucis de Mezenţiu – dar, înainte îrşitul cântului, Mezenţiu cade şi el, este spoliat de Aeneas care, la înce- 1 cântului XI, consacră aceste spolii lui Marte9 şi nu lui Iuppiter Ferentrius ici cultul acestuia, rezervat viitorului, nu putea fi atribuit acelui moment Iar într-o formă care va fi cea a acestui cult (XI, 5-8): ingentem quercum. Decisis undique ramis constituit tumulo fulgentiaque injduit arma, Mezenti ducis exuuias, tibi, magne, tropaeum, bellipotens.,

* [printr-un legământ]. Votum era juruinţa, legământul făcut unui zeu; închinătorul promitea sau alte forme de cinstire în schimbul unui ajutor anume din partea divinităţii, conform prinui do ut des [îţi dau ca să-mi dai].

* Spolia: armele luate de la duşmanul învins, trofeele de război. Spolia opima, trofeele bogate, irmele unei căpetenii duşmane ucise de mina unui potrivnic de rang egal: căpetenia armatei „lte.

* Magnus bellipotens (marele războinic) este desigur Marte ('crâncene Mavors').

Trunchi de puternic stejar, de crengi despuindu-l tutindeni, Dinsu-n picioare pe-un colnic l-a pus, îtnbrăcându-l în arme Pline de fulger: e pleanul mezentic şi, crâncene Mavors, Ţie trofeu. (G. C.) Alte aranjări în sens romulean ale legendei lui Aeneas sunt reperabile la prima vedere. De pildă, felul în care este înţeleasă pacea finală. La început, cum am -ratat bătrânul Datinus prevedea o adevărată colegialitate – doi regi egali _ (VII. 256)- paribusque în regna uocari V auspiciis. Şi chemat în regatu-i sub semne Mult norocite_ (D. M.) Aşa fac şi Titus Tatius şi Romulus, regele,. Socrilor' şi căpitanul 'ginerilor', transferând ei înşişi în legenda originilor practica consulilor romani. Dar, în cântul XII, o altă consideraţie a modificat puţin, într-un sens foarte interesant, formula asocierii. Ne amintim de statutul propus atunci de Aeneas lui I, atinus (192-193): Sacra deosque dabo, socer arma Latinus habeto, imperium solemne socer.


Yüklə 5,39 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   ...   138




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin