Gheorghe Virgiliu

Neil Postman a atras atenţia că mediile de transmitere a informaţiei accelerează inadecvat dezvoltarea copiilor şi adolescenţilor, transmiţând experienţele şi ideile adulţilor şi făcându-i pe copii şi tineri să se poarte ca adulţii. Computerele fac exact acest lucru, dar la nivelul celei mai importante capacităţi, gândirea.

Astăzi, educatorii, psihologii şi doctorii devin lot mai conştienţi că premergătoarele nu sunt bune pentru copii. Oare ce arc în cap un părinte care vrea să grăbească învăţarea mersului de către copiii săi? Nu există nici un copil sănătos care să nu fi învăţat să meargă, şi asta ar trebui să se întâmple într-un perioadă individuală, când muşchii, coordonarea motorie şi impulsurile venite de la adulţii care merg sunt maturizate. Ett numesc calculatorul „premergător mintal”. Cât timp va trece până ce părinţii şi educatorii vor înţelege că a foita gândirea abstractă, intelectuală este în defavoarea copiilor şi tinerilor?

Computerele favorizează lipsa de disciplină. Copiii nu au destul autocontrol pentru a se stăpâni, direcţionând şi limitând utilizarea computerului. Chiar mai mult, favorizarea lipsei de disciplină este exact opusul unuia dintre obiectivele principale ale educaţiei. Aceasta ne duce la următorul punct.

Din punct de vedere educaţional, este foarte important de eviden-ţiat că, de fapt, calculatoarele forţează utilizarea unor gânduri şi raţionamente formale de un tip special: cele care pot fi introduse în maşină sub formă de comenzi şi instrucţiuni. După cum s-a arătat anterior, nu este posibilă utilizarea oricărui program de orice fel fără să i se dea comenzi (scrisul italic al cuvântului „oricărui” a fost obţinut cu ajutorul comenzii CTRL+I; utilizarea pictogramei corespunzătoare ar însemna acelaşi lucru pentru utilizator). Aşadar, în această acţiune, gândirea utilizatorului este redusă la ceea ce poate fi interpretat de maşină. Educaţia ar trebui să aibă ca unul din cele mai înalte obiective ale sale dezvoltarea înceată a capacităţii de gândire logică şi obiectivă, astfel încât să devină liberă şi creativă la vârsta adultă. Aceasta nu se poate întâmpla dacă gândirea este încadrată prea devreme în forme rigide şi moarte, precum cele cerute de orice maşină, şi mult mai mult de computere, care lucrează la un nivel mental strict formal.

Datorită tipurilor de gândire şi limbaj formal impuse de utilizarea calculatoarelor şi datorită autocontrolului enorm pe care îl cer, şi bazat pe experienţa mea personală cu elevii de liceu, am ajuns la concluzia că vârsta ideală a tinerilor pentru a începe să utilizeze un calculator este 16 ani, preferabil 17 (vezi articolul despre computere în educaţie, pe site-ul meu web, pentru mai multe detalii).

INTKHNKTUI.

Un copil care utilizează Iniernetul nu are nici o restricţie, în alara cazului când părinţii utilizează aşa-numitelc „filtre” care împiedică accesul la anumite locaţii şi/sau permit accesul numai la anumite locaţii (pun pariu că Iniernetul devine astfel foarte plictisitor). Dar dacă părinţii în general nu încearcă sau nu reuşesc să limiteze utilizarea televizorului, cum ne putem aştepta că vor reuşi în cazul calculatorului? Cea mai multă informaţie accesată prin Internet nu are un context în ceea ce priveşte copilul. Iniernetul reprezintă ceea ce se poate numi „educaţie libertină”: copilul lace ce vrea şi când vrea. Kste exact contrariul a ceea ce educaţia ar trebui să fie (din moment ce nu exislă nici un adult care să aprecieze ce este mai bun pentru ei) copiii şi tinerii au nevoie de o orientare constantă spre ce ar trebui să citească, să înveţe etc!

Kvident, întotdeauna trebuie lăsat puţin loc şi pentru libertate în activităţile programate, altfel, creativitatea este omorâtă. Intuitiv, copiii aşteaptă un ghid în dezvoltarea lor şi o lipsă de orientare poate provoca serioase dereglări în comportament. Prin tradiţie, părinţii aleg, de exemplu, cănile pe care le citesc copiii lor; profesorii, ce trebuie să li se predea şi sub ce formă, potrivii cunoştinţelor, dezvoltării şi mediului elevilor. Aceasta nu se întâmplă în cazul Internetului. Un instrument pentru adulţi, complet de-contextua! Izat, este oferit copiilor şi adolescenţilor, provocând un efect de maturizare precoce, permiţându-le să intre în contact cu o informaţie care nu este potrivită pentru maturitatea şi mediul lor.

Orice grăbire a maturizării fizice şi psihice a copiilor şi adolescenţilor este foarte dăunătoare pentru ei: în educaţie şi în dezvoltarea personală nu este posibil saltul peste etape fără efecte negative ulterioare.

CONCLUZII.

Cred că nu există loc pentru televiziune publică şi jocuri electronice în educaţie. Eşecul predării audio-vizuale a arătat aceasta foarte clar în cazul televizorului. In Brazilia, milioane de dolari sunt cheltuiţi pentru producerea de programe TV educaţionale. Niciodată nu am găsit vreo statistică din care să rezulte ce şi cât s-a învăţat prin intermediul acestor programe. După cum s-a văzut, televiziunea nu este un mediu educaţional, nici măcar unul informativ.

Ci unul de condiţionare. Admit utilizarea materialelor video, în licee, pentru a arăta scurte demonstraţii, însoţite de discuţii.

În cazul calculatoarelor, trebuie să recunoaştem că sunt maşini folositoare pentru anumite activităţi. De exemplu, originalul acestui articol a fost scris de mână şi mai târziu redactat la calculator pentru revizie, paginare şi trimitere prin Internet la San Salvador, pentru publicare în Lucrările Simpozionului Idriart, în februarie 1998.

De aceea părerea mea este că e necesar să se introducă în licee computerele, clar învăţând cum sunt utilizate şi principalele lor aplicaţii şi. Foarte important, învăţând ce sunt computerele, 'l'otuşi, din moment ce aceasta cere o anumită maturitate, propun ca prezentarea să înceapă cu studiul pârlii electronice, în laboratoare de circuite electronice (începând cu tranzistorul). Circuitele electronice sunt o realitate fizică, deci pot fi prezentate înaintea progra ¦ melor, care sunt pur abstracte. După ce bazele funcţionării fizice sunt înţelese, se pot prezenta, în ultimii doi ani de studiu, programele şi internetul. Întotdeauna predarea trebuie să se Iacă dintr-o perspectivă critică, după cum se şi recomandă în excelentul raport al Alianţei pentru Copilărie. De exemplu, se poate arăta că în Internet creşterea gunoiului informaţional este exponenţială şi devine din ce în ce mai greu să găseşti ceva cu adevărat folositor fără să ştii dinainte locaţia. Sau că în poşta electronică nu trebuie să cazi în extrema trimiterii de mesaje telegrafice, fără formulă de adresare, tratându-i pe destinatari ca pe nişte maşini, şi nu ca pe Minte umane.

Kste interesant de comparat cele trei mijloace electronice de difuzare a informaţiei în modul următor: jocul electronic dă iluzia acţiunii (exercitarea voinţei), dar este o mişcare mecanică. Televizorul dă iluzia simţirii, clar este un sentiment ireal, întotdeauna stimulat într-un mediu virtual, şi nu datorită imaginaţiei personale ca în cazul cititului sau realităţii unei persoane prezente fizic care se bucură sau suferă. Computerele dau iluzia activităţii de yandire, dar este un lip de gândire care poate fi introdus într-o maşină prin comenzi şi instrucţiuni, şi este o caricatură a ceea ce ar trebui să fie gândirea umană. Aşadar, cele trei tipuri de difuzare a informaţiei atacă cele trei facultăţi ale sufletului uman, reducându-le la un nivel non-uman.

Acest nivel este în cazul televizorului, reducerea fiinţei umane la condiţia de animal semiconştient. În cazul calculatoarelor, este reducerea la o maşină, specializată într-un anumit tip de gânduri care pot fi introduse în acea maşină.

În cazul jocurilor electronice, este reducerea, pe de o parte, a fiinţei umane la un animal care reacţionează fără să gândească şi fără moralitate şi, pe de altă parte, la un robot care reacţionează în mod mecanic, standard.

SFÂRŞIT