Gheorghe Virgiliu



Yüklə 1,43 Mb.
səhifə26/35
tarix27.12.2018
ölçüsü1,43 Mb.
#86732
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   35

Violenţa de pe ecran este justificată sau nu are nici o consecinţă; pe nenta – în condiţiile în care violenţa de pe ecran are similarităţi contextul social al telespectatorului, acesta îşi va însuşi mai uşor con portamentul violent; sugestibilitatea – se referă la factorii care predi, pun la violenţă, cum sunt provocarea sau frustrarea. Comstock45r' indici de asemenea, câteva situaţii pentru care avem dovezi experimentale pr vind efectele negative ale filmelor sau ale violenţei TV: „ „1. Recompensarea sau lipsa pedepsei pentru cei care acţionează'-agresiv4”';

2. In situaţia în care comportamentul agresiv este justificat prin construcţia contextului;

3. Când în actele de violenţă de pe micul ecran există replici care sunt similare cu cele din viaţa reală;

4. In condiţiile în care există similarităţi între agresor şi privitor; *¦

5. Când este sugerată identificarea cu agresorul, cum ar fi imaginarea faptului că se află în locul Iui4-”;

455 Comstock & Paik, Television and thc american child, CA: Academic Press, 1991, p. 254-255.

456 Copiii, în special, dar şi adulţii îşi impropriază un comportament prin intermediat personajelor pe care şi le iau ca model sau de care se ataşează. În condiţiile în care, ' personajele principale din film sunt puse într-o lumină pozitivă. În care le poţi sinfe' pa tiza uşor, admira şi îndrăgi este foarte probabil ca, atunci când ele au un caracMţsau un comportament violent, publicul să fie îndemnat, prin imitarea modelului, să-1 şi însuşească, într-o anumită măsură, acel comportament., *|

457 Ca şi în cazul mesajelor erotice, acest proces este cultivat şi accentuat de îegizom prin folosirea obiectivului aparatului de filmat sau prin construcţia situaţiilor şi „1 planurilor ce induc telespectatorilor sentimentul implicării şi participării în actul < violenţă vizionat. În unele filme, femeile sau victimele sunt urmărite cu camera t deo din punctul de vedere al urmăritorului pentru a da impresia telespectatorului* el însuşi realizează urmărirea. De asemenea, filmarea în prim-plan a tortuiării UU persoane, a unui viol, privit din punctul de vedere al agresorului, când td (spectatorul experimentează scena ca şi cum el însuşi ar fi acolo şi ar chinui persoi respectivă, are acelaşi rol de a sugera implicarea, complicitatea noastră la crj respectivă. In astfel de situaţii, impresia emoţională este foarte intensă, sentiment de scârbă amestecate cu cele de plăcere, mai cu seamă dacă violenţa împotriva t timei este justificată sau dacă este corelată cu dorinţa sexuală, fac ca ace” experienţă să aibă o puternică înrâurire asupra imaginaţiei telespectatorului. R)

6. In momentul în care consecinţele violenţei sunt diminuate; cum ar fi lipsa durerii, a părerii de rău sau a remuşcării;

7. Atunci când violenţa e prezentată mai realist sau e văzută ca un eveniment real şi nu e supusă comentariilor critice45”;

8. Dacă prezentările mulţumesc spectatorul şi nu sunt legate de alte evenimente;

9. În condiţiile în care violenţa include abuzul fizic adăugat la agresiunea verbală;

10. Când violenţa lasă privitorul într-o stare de provocare sau iritare;

11. Când privitorii sunt dispuşi să acţioneze agresiv;

12. In cazul persoanelor care sunt într-o stare de frustrare după ce au văzut scene violente, fie dintr-o sursă externă sau chiar din vizionarea propriu-zisă.

DE CE TOTUŞI VIOLENŢA?

— Violenta este un instrument ideal pentru captivarea atenţiei, prin activarea me canismului răspunsului de orientare.

— Prin dezvoltarea în telespectator a unei puternice tensiuni emoţionale, violenţa constituie un important mijloc de seducţie.

— Violenta este un instrument al culturii nihiliste şi al persuasiunii publicitare.

Tasmele unor asemenea scene, fixate cu putere în minle, în asociaţie cu plăcerea şi emoţia imensă pe care o produc îl pot urmări multă vreme pe individ până când, în anumite cazuri, cum vom arăta în capitolul despre efectul magic, pot împinge acesta chiar la făptuirea acelui comportament. Rolul imaginaţiei, al atacului dat de aceste lantasme ale scenariilor erotice sau violente este de o însemnătate deosebită pentru înţelegerea influenţei pe care erosul şi violenţa TV o au în viaţa oamenilor. Când ne uităm la televizor, chiar dacă ştim în mod logic că acele lucruri nu s-au întâmplat cu adevărat, văzându-le în faţa noastră, implicându-ne cu putere, ni le însuşim în mod inconştient. Dacă vizionăm o scenă de violenţă, un om bătut, chinuit şi ne implicăm sufleteşte, dacă simţim o apăsare în piept, tresărim de emoţie etc, atunci trebuie să avem certitudinea că sufletul şi mintea noastră trăiesc această experienţă ca pe una reală.

— Prin generarea stresului şi instalarea unui regim de teroare, violenţa favorizează manipularea indivizilor şi spălarea creicrelor.

A) W. Setzer observă că nu este întâmplător mariajul dintre telev* ziune şi violentă. El demonstrează faptul că „violenţa este ceea ce tel viziunea transmite cel mai bine”41(tm).

Profesorul brazilian arată că violenţa este adecvată mediului telem vizual, deoarece vizionarea însăşi necesită pe parcursul ei o permanerij tă violentare a atenţiei şi a minţii umane. În demonstraţia sa, el aducel în discuţie mecanismul care stă la baza captivării şi menţinerii atenţiei!

De către televizor – răspunsul sau reacţia de orientare sau de apărareJ de tip pavlovian la mişcările bruşte ce apar pe micul ecran, mişcări cărei sunt percepute de minte ca un potenţial pericol.

W. Setzer subliniază faptul că, în cazul în care aceste violentări alai atenţiei produse de efectele tehnice (schimbări de plan, mişcări bruştdj ale obiectivului camerei de filmat etc.) nu ar exista, atunci telespectanj torii aflaţi în timpul vizionării în stare de inactivitate (semisomnolenţă) J sau vor tinde să adoarmă, sau, plictisindu-se, vor shimba canalul, îfj cazul în care nu ar întrerupe vizionarea.

În condiţiile în care atenţia la micul ecran sau vizionarea nu pot fi susţinute decât printr-o continuă bruscare, violentare a liniştii şi aşezat rii minţii, printr-o menţinere permanentă a acesteia într-o stare de agjl taţie sau de alarmă, atunci spiritul general al oricărui program de Vi îmbracă un caracter violent. Ţinând seama de toate acestea, lesne sg poate înţelege de ce scenele de violenţă se încadrează uşor în atmosftir ra generală a televizualului exprimând cel mai bine spiritul acestuia. < b) Nu toată violenţa de pe micul ecran înseamnă dinamism saţ mişcare, care să şocheze prin bruscheţea ei (împuşcături, urmăriri


Este cunoscut faptul că femeile sunt atrase mai ales de poveşti sentimentale, precum cele din telenovele, în timp ce bărbaţii se implică cel mai mult în scenariile violenţe. Aceasta arată că, prin emoţional, prin etos şi violenţă, televiziunea apelează structuri de profunzime, arhetipale, inconştiente ale minţii şi fiinţei umane. Bărbaţii sunt mult mai sensibili la mesajele violenţei, captivaţi de acestea, deoarece lor le-a revenit dintotdeauna responsabilitatea apărării în războaie sau în conflicte locale nu numai a vieţii lor, ci şi a familiei sau a neamului. Violenta de pe micul ecran exploatează, printre altele, şi această dispoziţie a firii bărbăteşti de a lupta, de a răspunde cu dârzenie şi forţă la violenţă pentru apărarea împotriva răului. Din păcate, această putere, în loc să fie pusă şi în slujba unor idealuri mai înalte, este deturnată de televiziune, fiind consumată în interiorul unor scenarii şi jocuri imaginare, în care violenţa nu mai este produsul inevitabil al războiului, suferinţei, morţii, ci un scop în sine. Televiziunea oferă posibilitatea de a birui fără a-ţi risca în nici un fel viaţa, de a omorî fără să te umpli de sânge sau de a supravieţui morţii personajului cu care te-ai identificat.

C) într-o altă ordine de idei, televiziunea, ca mijloc de comunicare al culturii dominante în societate – nihilismul, în lumea occidentală – transmite violenţă pentru că aceasta reprezintă cel mai bine spiritul şi esenţa acestei culturi. Liberalismul, anarhia, experienţa vitalistă a puterii sau cea a nihilismului distrugerii, toate conţin în mod gradat tot mai multă violenţă. Violenţa devine expresia sau experienţa fundamentală a unei culturi care

459 http: /www.irne.usp.br/~vwser?er.

Luptă împotriva aituror valorilor tradiţionale, a rânduielilor potrivite nai rii4('°, a ierarhiilor şi, în ultimă instanţă, împotriva lui Dumnezeu.

Cultura occidentală, spune Culianu4„1, nihilistă în esenţă, priva du-1 pe om de suportul tuturor ierarhiilor şi valorilor tradiţionale, credinţa în Dumnezeu, răpindu-i tot ceea ce-i putea conferi sentime” tul realizării, al împlinirii, al puterii, în definitiv, îl aruncă pe individ î braţele violenţei, cea prin care acesta poate experimenta sentiment^ puterii, faptul că este „cineva” în lumea aceasta462. ¦, Violenţa este arma pe care nihilismul a pus-o în mâna omului mo* dern, călăuzindu-I şi îndreptăţindu-1 pe acesta să o folosească împotriva ordinii tradiţionale a lumii. Însă, odată ce acest război paricid s$ încheie, omului modern nu-i mai rămâne decât să folosească violentat împotriva semenilor şi a lui însuşi. Ca instrument nihilist, televiziunea nu face decât să amplifice această tendinţă, grăbind procesul disoluţieiţ| d) Una dintre funcţiile principale ale televiziunii este cea comerf cială. Ca mijloc de promovare al industriei de consum, televiziunea mţ va renunţa niciodată la violenţă, subliniază Centerwall, atâta timp câţ aceasta îi creşte audienţa. Violenţa este folosită pentru a atrage şi cap* tiva atenţia, pentru a provoca curiozitatea sau dorinţa de a continuf.

— Urmărirea unui program anume. Promo-urile redau în câteva zeci dg§

460 Promovare;] feminismului şi a homosexualităţii este expresia acestui război contB orândiiielilor ce lin de firea bărbătească ţi femeiască, de însăţi natura umană. 'j

461 I. P. Culianu, Religie şi putere, p. 228.

462 Credinţa creştină, spre exemplu, îi conferă creştinului cea mai înaltă statură Sit] identitate pe care o poale avea calitatea de fiu al Ini Dumnezeu, care M împărtăşeşte din dreptatea şi puterea nemărginită a Tatălui său. In creştinism, ¦ frânarea înseamnă puterea asupra trupului, a simţurilor, omul nefiind detennilşM condiţionat de nevoile trupeşti. Nepătimirea este expresia puterii în faţa ispitelolM patimilor, iar capacitatea de jertfă este măsura puterii supreme, aceea a biruisM morţii. Martirii, observă Culianu, nu se temeau de suferinţa fizică sau de moaJM Luându-i-se credinţa, subjugat de patimi, de dorinţe iraţionale, cu conştiinţa că dH un nimeni, pierdut în masa impersonală de indivizi, strivit de mecanismul ^°^H politic etc. Omul modern găseşte în violenţă un instrument de manifestare a 'ieI4H Uimirii, a dorinţei de a arăta că este „cineva”.:1H secunde cele mai dinamice, violente sau erotice scene pe care le conţine filmul promovat.

E) Nu în ultimul rând, violenţa este şi un instrument politic. Aşa cum se va putea constata mai în cel de-al II-lea volum al cărţii violenţa inediatizată prin televiziune este instrumentul terorii, iar teroarea este mijlocul prin care poate fi controlată mulţimea. Teroarea creşte stresul, măreşte sugestibilitatea, masifică, omogenizează punctele de vedere. Teroarea violenţei este valul pe care mulţimea poate fi condusă în direcţia dorită. Prins în capcana fricii, a stresului, conectat la mass-media, este greu pentru omul contemporan, oricât de mult discernământ ar avea, să nu se arunce în direcţia sugerată mediatic, să nu facă ceea ce vede sau i se arată că fac toţi. Studiile arată că oamenii apelează cel mai mult la mijloacele de comunicare în masă în perioada în care se află în pericol, deoarece acestea reprezintă autoritatea de care ei au nevoie, instanţa care să le trezească încrederea, care să-i apere sau să-i conducă. Acesta este momentul în care oamenii manifestă cea mai mare încredere în mesajul mediatic, i se încredinţează cu cea mai mare putere. Astfel că, prin sugerarea pericolului, prin întreţinerea tensiunii, a psihozei fricii, mass-media îşi asigură nu numai audienţa, dar şi un grad ridicat de credibilitate. Stresul violenţei este mijlocul principal de persuasiune al mesajului mediatic4'. Creşterea nivelului de stres este, practic, poarta deschisă către manipularea conştiinţei indivizilor.

Cum se foloseşte în acest context politicul de violenţa televizată? In momentul în care vrea să pună în practică o măsură nepopulară nu trebuie decât să înteţească bombardamentul mediatic – cu violenţa reală sau fictivă transmisă sau amplificată pe micile ecrane – până când oamenii, sub imperiul stresului, ajung ei înşişi să ceară măsura respectivă, cu nădejdea că astfel se vor putea elibera de tensiunea stresu-

463 Acest efect, se bazează pe studiile făcute de Pavlov, care, în urma experienţelor realizate pe animale, a ajuns la concluzia că, animalul şi conform experienţelor uite. Rioare, omul, atunci când stresul depăşeşte un anumit prag, cedează, nemai-manifestând rezistenţă la sugestie sau poruncă. Această concluzie a stat Ia baza folosirii violenţei ca instrument al tensiunii sau al stresului, ca mijloc al spălării creierului în toate lagărele şi sistemele unde s-a experimentat şi practicat reeducarea.

Lui. Deoarece puterea sugerează că stresul în cauză nu va putea fi elimls nat decât odată cu rezolvarea problemei, pe care, de altfel, tot ea a creatf o, iar populaţia nu poate decât să cedeze, acceptând soluţia puterii. Su {j presiunea traumatizantă a terorii, capacitatea de decizie slăbeşte atât dâ mult, încât oamenii nu mai vor decât să fie lăsaţi în pace şi de aceea voi accepta cu uşurinţă autoritatea care se impune.]

Aşadar, fie că este un mijloc de captivare a atenţiei prin activarea mecanismului răspunsului de orientare, fie este unul de seducţie, prirtf dezvoltarea în telespectatori a unei puternice tensiuni emoţionale, fi6| este un instrument al culturii nihiliste sau al persuasiunii publicitare ştj ideologice, violenţa devine indispensabilă televiziunii.

Oricât s-ar demonstra nocivitatea, rolul distructiv pe care aceasta joacă în viaţa societăţii, televiziunea sau puterea care o irtstrumenteaz” nu va elimina niciodată violenţa de pe micile ecrane, ci doar o va amplifica sau nuanţa, găsind noi forme care să-i mărească eficacitatea.

În loc de concluzii vom reda un fragment din cuvântul rostit de Eron – unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători ai efectelor violenţei d pe micul ecran – în cadrul conferinţei internaţionale privind violenţa îi media, desfăşurată în America la începutul anilor '90: „Nu mai poate exista nici o îndoială că expunerea îndelungată la-violenţa televizată e una dintre cauzele comportamentului agresiv, aj infracţiunilor şi al violenţei din societate. Dovezile vin atât din studiile d laborator, cât şi din cele din viaţa de zi cu zi. Violenţa TV îi afectează p” tinerii de toate vârstele, de ambele sexe, aflaţi la oricare dintre niveluril socio-economice şi de inteligenţă. Efectul nu se limitează la copiii car sunt deja dispuşi să fie agresivi şi nu se restrânge la o singură tară. N poate fi ignorat faptul că obţinem aceleaşi concluzii ale relaţiei dint„ violenţa televizată şi agresiunea copiilor în mai multe studii, în diferii ţări. Efectul cauzal al violentei televizate asupra agresiunii nu poate negat sau înlăturat. Am demonstrat acest efect cauzal în afara laborat rului, în viaţa reală, în cazul multor copii. Am ajuns să credem că exis' un cerc vicios în care violenţa televizată îi face pe copii mai agresivi, i aceşti copii agresivi ajung să vizioneze mai multă violenţă pentru a justifica comportamentul”-4'„1.

464 L. Eron, The impact of televiscd violence…, apud Murray, http:/www.ksu.edu/huii impact.htm.

Magicul în dezbaterile privind rolul televiziunii în viaţa societăţiii se vorbeşte adesea despre posibilitatea ca aceasta să îndeplinească în lumea modernă şi funcţia de educator religios. Văzând forţa pe care televizorul o are în modelarea gândirii şi a comportamentului publicului, mulţi oameni de bună credinţă îşi propun să pună această putere în slujba Bisericii, a misiunii creştine, să-i ajute pe oameni să devină mai buni şi mai credincioşi. Ei nu înţeleg însă faptul că televiziunea, prin însăşi natura ei, este predispusă numai către un anumit tip de educaţie, iar mesajul creştin nefiind deloc adaptat acestui mediu este puţin probabil că-şi va atinge scopul dorit. Mesajul creştin nu este deloc senzaţional, nu are nici o vizibilitate deosebită şi nici dinamică, astfel încât să poată captiva publicul suficient de puternic.

În contextul discuţiei privitoare la caracteristicile mediului TV este uşor de prevăzut sau observat că, în cazul în care telespectatorii ar fi să aleagă între vizionarea la televizor a unei slujbe ortodoxe, a unei predici, a unei dezbateri sau a unui film pe temă religioasă, vor fi tentaţi cel mai probabil sau în ponderea cea mai mare să prefere filmul, ca genul cel mai dramatic şi implicativ emoţional; pe urmă ar fi dezbaterea care, cu siguranţă, este mai dinamică decât predica şi poate chiar dramatică în cazul unei lupte de opinii, a unei teme de actualitate şi de senzaţie (chiar dacă este creştină); următoarea aleasă ar fi predica mai ci: seamă dacă este bine ilustrată, iar la urmă s-ar situa ceremonialul unei slujbe. Prin urmare, ordinea preferinţelor este inversă faţă de însemnătatea mesajului respectiv pentru viaţa unui creştin. Slujba ortodoxă care ar fi cea mai importantă este cel mai puţin căutată, în schimb, filmul, un gen total nespecific educaţiei creştine, este primul în ordinea preferinţelor.

Pentru că transmite atât imaginea, cât şi sunetul televiziunea a fost văzută ca mijlocul potrivit pentru „a aduce în casele credincioşilor atmosfera slujbei ortodoxe, pentru a-i apropia pe unii de Biserică, iar altora, celor neputincioşi, a le oferi posibilitatea ca stând pe un scaun sau în pat să participe la sfintele slujbe. Din păcate însă televiziunea este cel mai neindicat mjloc pentru o astfel de misiune. De ce?

Experienţa religioasă în creştinism, slujba privită din afară nu are nimic spectaculos, nu are o vizibilitate deosebită. Ceea ce dă semnificaţie actului respectiv este tocmai capacitatea credinciosului de a se interioriza în rugăciune, de a vedea cu ochii minţii sau cu simţul duhovnicesc realitatea de dincolo de cuvinte şi gesturi. De fapt, ceea ce se petrece cu adevărat într-o Biserică, ceea ce atrage şi hrăneşte sufletul creştinului este relata tainică nevăzută a lui cu Dumnezeu, cu lumea de dincolo. Aceste lucruri nu pot apărea pe micul ecran, nu pot fi surprinse tocmai datorită caracterului lor discret, inefabil. Mişcările din Biserică, de asemenea, nu au dinamism suficient de puternic pentru a atrage atenţia. In al treilea rând, slujba ortodoxă, ca şi învăţătura creştină în general, nu urmăreşte în nici un fel provocarea emoţiei, incitarea simţurilor. Dimpotrivă, tot ce se întâmplă în Biserică este făcut pentru a proteja aşezarea minţii în rugăciune, îndepărtarea de tot ceea ce înseamnă act emoţional şi imaginativ. Cel puţin pentru aceste trei motive mesajul liturgic nu este adecvat transmiterii sale prin televiziune. El nu spune nimic telespectatorilor care, în faţa televizorului, aşteaptă să vadă ceva care să-i impresioneze.

Pe de altă parte, chiar dacă am accepta faptul că se pot găsi credincioşi evlavioşi care găsesc răbdarea de a urmări cu atenţie două trei ore o slujbă pe micul ecran, trebuie să ne punem întrebarea: In ce măsură această experienţă poate fi socotită una religioasă şi mai precis una ortodoxă?

Prima formă de înstrăinare de ceea ce înseamnă o slujbă autentică, televiziunea o impune prin delocalizarea spaţio-temporală ce o presupune experienţa vizionării. Ne aflăm în alt spaţiu şi poate alt timp (în cazul transmisiunilor indirecte) decât cel în care are loc slujba.

În al doilea rând, starea mentală a telespectatorului este compit diferită de aceea a credinciosului care se roagă. Atunci când te uiţi 1 liturghia ce se desfăşoară pe micul ecran, mintea este ieşită în afara s; şi este risipită de imaginile de pe micul ecran. Este total deconcentratâ' incapabilă să facă un efort de a se aduna şi concentra în rugăciune. Schimbările planurilor, necesare captivării atenţiei susţin, de asemenea, mintea într-o stare de uşoară agitaţie şi excitare mentală, stări potrivnice păcii şi aşezării necesare rugăciunii. Agitaţia şi nerăbdarea pot surveni şi ca urmare a unei aşteptări înşelate, deoarece în faţa televizorului mintea este obişnuită să primească stimuli mai puternici, mai captivanţi şi, dacă aceştia lipsesc, vizionarea trebuie susţinută mai mult de voinţă sau spirit de datorie decât atrasă realmente de mesajul respectiv.

Să te uiţi la televizor şi să pălăvrăgeşti în timpul acesta, să bei o cafea, să mănânci ceva sau să stai întins este foarte posibil, dar să reuşeşti ca în timpul vizionării cu ochii aţintiţi la ecran să te poţi adânci în rugăciune este un lucru foarte puţin probabil prin totala incompatibilitate a celor două stări. Prin toate acestea, vizionarea unei slujbe la televizor nu are nimic comun cu închinarea Lui Dumnezeu cea adusă în timpul unei slujbe în Biserică sau chiar al rugăciunilor personale desfăşurate în alt loc.

Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre alte ritualuri, cum ar fi cele ale practicilor oculte magice, care nu sunt defavorizate, ci, dimpo-tivă, pot fi înlesnite prin transmiterea la televizor. Odată cu trecerea timpului, an de an, magicul ocupă un loc tot mai important în spaţiile de emisie ale televizualului fie că este vorba de televizor, de jocuri video sau de Internet. Un procent tot mai mare al producţiilor de mare succes îl constituie filmele construite pe teme legate de puteri supranaturale, lumi necunoscute, fiinţe şi forţe oculte. Războiul Stelelor, Hany Potter şi Regele Inelelor au adus de-a lungul timpului în faţa ecranelor sute de milioane de telespectatori din lumea întreagă. Mediul video este, se pare, foarte prielnic actului magic, echipat parcă în mod special pentru această funcţie. Hipnoza, şedinţele de bioterapie întreprinse prin intermediul televiziunii, farmecul seducător al acestei lumi, suspansul filmelor de acţiune, misterul filmelor de groază, întruchipări şi dispariţii enigmatice şi multe altele constituie arsenalul magic al televiziunii.

În ce constă secretul televiziunii, puterile misterioase a acesteii potenţialul de care dispune în vrăjirea telespectatorilor, în captivare mulţimii în faţa micilor ecrane? Cu toate că tema va fi abordată pe Iar în volumul al doilea, vom enumera aici doar câteva dintre caracteristi cile mesajului şi experienţei televizuale care fac ca mesajul magic să fij foarte bine adaptat mediului TV în opoziţie cu cel al ritualului creştin. |

1) Vizionarea TV ca experienţă delocalizată spaţio-temporal diţ realitatea pe care o transmite favorizează o experienţă de tip magicj întotdeauna vederea la distanţă şi în timp a fost asociată puterilor su-< pranaturale, fiind în mentalitatea comună, cu precădere apanajul ma* gicienilor. >

2) Televiziunea operează la nivelul imaginaţiei şi poate transmită direct în subconştientul publicului mesajul dorit, ocolind în marel; măsură reflexia raţională. Ti

3) Efectul televizorului asupra mintii poate fi cu uşurinţă integrai'?

Cili în clasa stărilor alterate de conştiinţă şi chiar a femonenelor de tip ha| lucinatoriu”.

4) Micul ecran este un iluzionist perfect, el poate plăsmui cu, uşurinţă orice realitate. Tot ceea ce mintea omului poate zămisli, tele viziunea este capabilă să întruchipeze. Ea se joacă cu lumea, cu realulr cu timpul, cu viaţa şi cu moartea. La televizor nu are importantă c este, ci ceea ce se vede, ceea ce poate crea iluzia că este adevărat, ceea ce poate impresiona efectiv şi trezi încrederea. Prin această puter extraordinară de a iluziona mulţimile, televiziunea este, practic, c mai performant mag care a existat vreodată. Ea oferă indivizilor pute rea, chiar dacă una iluzorie. Puterea de a te afla deasupra destinulii oamenilor micului ecran, a vieţii, a suferinţei şi a morţii, de a intra i contact empatic cu spiritul, cu forţele care mişcă din afară sau din int rior lumea micului ecran, de a trăi intens plăcerea, senzaţia însăşi putere de a te afla în esenţa lucrurilor, de a depăşi limita spaţi temporalităţii propriei existenţe prin aşezarea deasupra lumii şi tiirr lui TV.


Yüklə 1,43 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   35




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin