Gheorghe Virgiliu

Prin urmare, împărtăşirea din mesajele nihilismului conţinutejj programele de televiziune constituie un important factor de risc pen^B dezvoltarea şi funcţionarea ariilor prefrontale.

MESAJUL NIHILIST ŞI SISTEMELE MOTIVAŢIONALE

— Atâta timp cât nihilismul surpă orice autoritate (părintească, bisericească, educativă), neagă orice sistem de valori, cultivând relativismul, contribuie direct la atrofierea centrilor motivaUonali din ariile corticale ale cortexului prefrontal.

Studiile privind sindromul deficitului de atenţie şi hiperactivita-te, ADHD, întreprinse de cercetători ca Diane McGuissness şi Russel Berkley, au arătat că tinerii la care este prezentă această afecţiune au nedezvoltat suficient sistemul motivaţional care mediază abilitatea de a munci sau a lucra motivat de ceva anume, sau, pur şi simplu, de a asculta un îndemn, o poruncă sau o normă oarecare.

Copiii şi tinerii de astăzi întâmpină dificultăţi în a-şi ţine mintea concentrară pentru îndeplinirea unei sarcini, dacă nu sunt stimulaţi din afară în mod continuu. Ei aşteaptă pentru orice lucru săvârşit o răsplată consistentă şi imediată (acest lucru devine tot mai evident şi la mulţi dintre adulţii noilor generaţii). Această incapacitate se datorează, după cum s-a putut constata, unei dezvoltări insuficiente a ariilor prefrontale ale sistemului motivaţional, fenomen cauzat de nedezvolta-rea obişnuinţei de a munci, găsind un sens dincolo de răsplata imediată. Corectarea acestei afecţiuni corticale şi comportamentale, spun cercetătorii'1, nu se poate face decât prin educaţie. Din păcate însă, mesajele culturii video, ale culturii nihiliste în care se scaldă omul modern sunt complet contrare acestei recomandări. A munci nu este o valute în cultura media. Nu numai în filme, ci şi în celelalte emisiuni IV predomină divertismentul. Sensul este distracţia sau, cel mult, lupta pentru satisfacerea unor interese sau plăceri. Copii citind, lucrând, învăţând, oameni muncind nu apar aproape niciodată pe micul ecran. In morala hedonistă, eficienţa înseamnă ca printr-un efort minim să reuşeşti să obţii un folos sau o plăcere maximă. A lucra pentru alţii – părinţi,

501 Jnne M. Healy, Endangercd Mtnds…, p. 160.

Fraţi, prieteni – cu tenacitate şi cu responsabilitate nu este un lucru fr într-o cultură în care egoismul şi individualismul sunt dominante.

Urmarea unor norme, întreprinderea unui efort conştient şi ten” având un scop viitor nu înseamnă numai a fi obişnuit să lucrezi cu r~ ponsabilitate şi perseverenţă, ci şi recunoaşterea autorităţii, a ascultării a respectului pe care-1 datorăm acesteia (părinţi, profesori etc.) şi acce tarea unui sistem de valori, a unor reguli, legi sau porunci, repere a orientării în activitatea cotidiană şi în viaţă. Pe scurt, sunt necesare r cunoaşterea ierarhiei şi a unui sistem de valori. Nu poţi asculta de cinev' şi să-i urmezi rugămintea sau porunca dacă nu-i recunoşti autoritatea Nu poţi urma nişte norme sau legi dacă nu ai învăţat că trebuie să exist o rânduială, un rost în tot ce se întâmplă în societate sau în lume.

Doctorul Barkley demonstrează importanţa pe care o are educar-răbdării şi a stăruinţei în desfăşurarea şi finalizarea unei lucrări Trebu ie educată voinţa, tenacitatea, generozitatea de a te implica din dragoste sau din compasiune în ajutorarea cuiva. Credinţa în Dumnezeu, * lărgirea universului de valori – a crede în bine, a aprecia frumosul şi, armonia – II ajută pe om să-şi găsească sensul în lume, în viaţă, dându-' i totodată puterea inferioară de a lupta pentru realizarea Iui. Astfel se vor pune bazele configurării sistemului motivaţional, fapt de o importanţă crucială pentru existenta omului.

La noua generaţie, arată Barkley,;„:', se poate uşor sesiza incapacitatea mentală de a asculta de o autoritate sau lege. Nu se poate spune c| aceşti tineri, pur şi simplu, nu vor să asculte, ci, mai curând, că ei n”_ au dobândit deprinderea de a face acest lucru. Învăţaţi de cultura nihP' listă să facă numai ce vor, să nu asculte de nimeni, să nu se încreadă îft nici o autoritate şi în nici o valoare, copiii nu şi-au putut însuşi acel comportamente pe care se fundamentează dezvoltarea sistemului m tivaţional. Mintea lor, ariile corticale ce mediază aceste compottame te nu pot răspunde coerent şi stabil la o astfel de comandă. Autoritat sau valori ca binele, frumosul (un ideal anume) nu mai sunt suficien pentru a le motiva o acţiune. Este nevoie de bani, lucruri sau place

502 tbidcm, p. T57 adică, exact ceea ce nihilismul învaţă că este esenţial în viaţă, demn de dorit şi avut. Astfel este modelat de cultura modernă (nihilistă), concentrată în mesajele micului ecran, sistemul motivaţional al acestor copii, suferinzi de ADHD sau LD (probleme de atenţie şi învăţare).

Atâta timp cât această cultură neagă orice autoritate – părinţii, Dumnezeu, şcoala – cât surpă orice sistem de valori, cultivând relativismul, ea contribuie direct la atrofierea centrilor motivaţionali din ariile corticale ale lobului prefrontal. Singurele mobile validate de cultura nihilistă rămân dorinţa de plăcere sau interesul material care, pană Ia urmă tot la plăcerea egoistă se rezumă.

REFLECTAREA CULTURII DIVERTISMENTULUI ÎN DEZVOLTAREA CORTEXULUI PREFRONTAL

— Divertismentul ca mijloc de distracţie, ce îşi găseşte raţiunea în însăşi distrage rea atenţiei, slăbeşte capacitatea telespectatorilor de a ţine mintea concentrată şi atentă asupra unei sarcini anume.

— Cultivarea acestut cotnportantent – distracţia – aduce serioase prejudicii dezvoltării sistemului motivaţional al lobului prefrontal.

— Divertismentul conduce la reducerea capacităţii de control a comportamentului şi a emoţiilor.

— Divertismentul subminează cu putere capacitatea copilului ori a adultului de a-şi organiza programul sau viaţa în raport cu o autoritate sau an sistem de valori.

— Reflexia, dialogul, vorbirea cumpănită ca şi condiţii ale învăţării, disocierii dintre vorbire şi urmărirea gândului sunt defavorizate de cultura divertismentului.

— Violenta şi erotismul ca ramuri principale ale divertismentului 7Vslăbesc capacitatea de concentrare, atenţia în general, inhibă controlul comportamentelor şi al emoţiilor, îngustează câmpul de conştiinţă şi posibilitatea persoanei umane de a experimenta reflexiv realitatea, de a-şi construi sistemul motivaţional.

Divertismentul, ca principalul mijloc de propagare a nihilismului, contribuie direct la acutizarea tuturor componentelor tabloului simptomatologie ce caracterizează afecţiunea ariilor prefrontale. În societatea modernă, divertismentul nu are un caracter episodic sau extraordinar, precum în cea tradiţională. Ca instrument persuasiv, promotor al cui*” de consum, el devine mod sau mediu de existenţă pentru omul dern503.

Televiziunea, în special, trăieşte din divertisment, respiră sau exprimă prin intermediul acestuia. Aproape toate programele marcate de ideea de distracţie, pentru a le face mai accesibile, seducătoare şi, astfel, această prostituţie instituţionalizată pe care impune factorul economic sau cultura de consuni ajunge să domif, lumea televizualului. Efectele?

Divertismentul, ca mijloc de distracţie, care îşi găseşte raţiunea i însăşi distragerea atenţiei slăbeşte capacitatea telespectatorilor de a-j ţine mintea concentrată şi atentă asupra unei sarcini anume. Din mo# ment ce, pentru cultura divertismentului, sensul existentei este aceljf de a te distra, satisfacerea plăcerii, munca sau efortul devin indezirabil le sau, în cel mai bun caz, sunt acceptate ca un „rău necesar” pentn|R' obţinerea unor cât mai grabnice şi mai consistente recompense – place-'! * rea sau distracţia. 4”

Aceasta duce la o diminuare sau chiar o reprimare a dorinţei de a desfăşura o lucrare, la condiţionarea oricărui efort de distracţia ti obţinută imediat, ceea ce înseamnă, de fapt, o slăbire a motivaţiei. Aşadar, pe termen lung, cultivarea acestui comportament – distracţia*-'; este foarte probabil să se aducă serioase prejudicii dezvoltării sistemului motivaţional al lobului prefrontal.

Cultivând sau dezinhibând toate acele comportamente care pot îl distra, indiferent de valoarea lor morală, divertismentul conduce la reducerea capacităţii de control a comportamentului. Acelaşi lucru se poa* ¦_' te spune şi despre răspunsul emoţional al telespectatorilor care se ex-g pun frecvent bombardamentului cu mesaje excesiv de dramatice sai|| emoţionale. Labilitatea emoţională şi incapacitatea de control a emoţiem care astăzi constituie unul dintre simptomele caracteristice multora dintr^

503 Mihaela Constantinescu, Post/postmodernismitl: Cultura divertismentului, Unive Enciclopedic, Bucureşti, 2001.

Telespectatori, în trecut erau prezente, îndeosebi, la persoanele cu vătămări ale cortexului executiv.

Distracţia eludează sau amână permanent programarea sau planificarea programului. Alături de comportamentul nihilist, anarhic, libertin, ucânfrânat (dorinţele nesăţioase de lucruri şi plăceri), pe care-l cultivă televiziunea, divertismentul subminează cu putere capacitatea copilului sau a adultului de a-şi organiza programul sau viaţa în raport cu o autoritate sau cu un sistem de valori.

În contextul mentalităţii cultivate de televiziune sau în mediul educaţional contemporan, copilul, de mic, este lăsat sau învăţat că poate face tot ce vrea sau îi place, în ideea eronată că astfel îşi poate manifesta originalitatea sau individualitatea şi îşi poate forma personalitatea. Orice normă sau impunere sunt sancţionate, în acest context, ca expresie a ordinii vechi şi, prin urmare, ele ar trebui, chipurile, abolite. Nici o autoritate sau valoare nu poate fi îndreptăţită, în contextul gândirii anarhice de sorginte nihilistă. Scopurile cele mai dezirabile, în lumea micului ecran, sunt legate de manifestarea neînfrânată a dorinţelor şi a impulsurilor. Într-o asemenea viziune, nu mat există dorinţe sau comportamente care să merite a fi inhibate.

De asemenea, în orizontul gândirii nihiliste, munca sau altă activitate constructivă nu sunt justificate sau sunt socotite ca nedrepte, căci nimeni nu este îndreptăţit să-ţi spună ce să faci şi nici o valoare pozitivă nu poate menţine sau motiva acest efort. Copilul este îndreptăţit pun această ideologie să ceară permanent să i se satisfacă diverse dorinţe sau plăceri, ca şi cum aceasta i s-ar cuveni, fără să considere însă că este dator să dea ceva în schimb. Nihilismul anarhic sau liberal caracteristic culturii TV invită la acţiune prin încredinţarea copilului sau a omului că nu trebuie să se supună nici unei rânduieli, ci este nevoie ca el să-şi construiască prin forţă propria ordine. Toate acestea subminează cu putere reflexia, dialogul, vorbirea cumpănită ca şi condiţii ale învăţării, disocierii dintre vorbire şi urmărirea gândului.

Violenţa şi sexualismul, ramurile esenţiale ale divertismentului, care asediază prin televiziune, şi nu numai, mintea omului contemporan, sunt alţi doi factori importanţi în influenţarea negativă a dezvoltării lobului prefrontal, Violenţa generează irascibilitate, hiperactivitate, c te mânia şi justifică astfel comportamentele agresive.' Prin aceasta, slăbeşte capacitatea de concentrare, susţinerea atenţiei şi a motivat de asemenea, prin cultivarea unui model de reacţie violent, necont lat la provocările realităţii, se slăbeşte capacitatea de control a re ţiilor şi a comportamentului. Oamenii irascibili, mânioşi sau violenţi mai sunt capabili să facă acea disociaţie între vorbire, făptuire şi urm rirea gândului sau reflecţia interioară, fenomen caracteristic persoana lor cu lobul prefrontal vătămat.

Sexualismul obsesiv cu care este bombardat telespectatorul, ca ţţ violenţa, îi limitează acestuia libertatea de a-şi guverna în mod raţionai emoţiile, actele şi dorinţele, de a se motiva de altceva decât de plăcea sau de dorinţa sexuală. Dorinţa cere o rapidă satisfacere a ei, deci q răsplată imediată. Munca sau alte idealuri care se interpun între om şt satisfacerea dorinţei devin indezirabile. Hipertrofierea sexualităţii î {ţ lumea televiziunii sau în experienţa culturală nihilistă, dincolo de efeoţ tele ei imorale sau magice, conduce la o îngustare a posibilităţii peri soanei umane de a mai experimenta reflexiv realitatea, de a-şi construi sistemul motivaţional călăuzit de alte idealuri sau valori. Pun toate acestea, mesajele sexualiste sărăcesc posibilităţile de configurare a arii lor neuronale ale cortexului prefrontal.;

Niciodată în istorie tinerii sau oamenii nu au fost atât de puternic motivaţi sau mai curând seduşi sau atraşi de plăcere sau sexualitate cflţ astăzi. In aceste condiţii, operaţiile intelective superioare vor rămânţ nedezvoltate suficient, înlocuite însă de activarea exagerată a centriloE, plăcerii care incită la satisfacerea acelei plăceri sexuale ce guvernează tot mai mult imaginaţia indivizilor.

ŞTIINŢA INDICĂ PRINCIPIILE EDUCAŢIEI TRADIŢIONALE CA FIIND IDEALE PENTRU DEZVOLTAREA NORMALĂ A MINŢII COPIILOR.

Am insistat asupra metodelor prin care copiii normali sau cei cu probleme pot fi ajutaţi să-şi dezvolte abilităţile noetice superioare (controlul comportamentului, planificare, motivaţie, atenţie etc.) şi, în paralel, ariile corespunzătoare din cortexul prefrontal, pentru a forma o imagine cât mai fidelă asupra a ceea ce înseamnă o bună stimulare a mintii copiilor, modul ideal în care ei îşi pot însuşi abilităţile citate anterior şi dezvolta în mod corespunzător creierul.

Nu sunt lucruri extraordinare nici experienţele pe care copilul trebuie să le aibă de-a lungul copilăriei şi nici comportamentele pe care acesta trebuie să şi le cultive. In mod paradoxal, cercetările şi studiile făcute au ajuns la concluzia că mijloacele tradiţionale pe care părinţii le-au folosit Jintotdeauna ca să-şi crească copiii sunt cele mai potrivite desfăşurării acestui proces. Mintea copilului este făcută în aşa fel încât să se stimuleze pe sine însăşi în explorarea lumii înconjurătoare, în a se întreba, a căuta răspuns interogându-i pe adulţi, a vorbi cu ea însăşi, a se amesteca pe cât se poate în treburile celor mari, învăţând de la ei, imitându-i, confruntându-se ea însăşi cu anumite situaţii sau cu problemele pe care trebuie să le rezolve singură, şi astfel să înveţe şi să se dezvolte.

De asemenea, cercetătorii constată că aptitudinile pe care trebuie să le obţină copiii pentru a-şi dezvolta în mod normal cortexul prefrontal şi funcţiile acestuia nu sunt deosebite. În orice familie normală tradiţională copiii erau învăţaţi să-şi organizeze, să-şi rânduiască lucrurile, programul, micul univers care-i înconjura. Erau îndemnaţi să-şi controleze comportamentul, să înveţe să se poarte acasă sau în lume, să se gândească înainte de a întreprinde ceva, să nu-şi dea frâu liber impulsurilor. Mai ales la ţară, li se dădea o mică sarcină după puterea lor, pe care trebuiau să o ducă la îndeplinire. Erau învăţaţi să-şi asume o responsabilitate şi erau certaţi sau chiar pedepsiţi dacă dovedeau neglijenţă sau nepricepere. Erau lăudaţi şi încurajaţi pentru micile succese, susţinuţi astfel şi motivaţi a persevera în micile lor îndeletniciri.

Răsplata primită se găsea chiar în aprecierile şi laudele părinţilor, grija şi dragostea lor. Copiii nu lucrau pentru bani sau lucruri, ci ca răspuns la afecţiunea părinţilor, doreau să arate şi ei de ce sunt în st” re, să facă, aşadar, ceva folositor. Răbdarea, stăruinţa, ascultarea c atenţie erau mai greu de stăpânit de Ia început. Acestea însă erau sol citate permanent de-a lungul copilăriei prin experienţa pe care copiii <¦ aveau, prin activităţile pe care le susţineau sau de către părinţii saiţ.

Profesorii care-i înconjurau. Astfel, ele se sădeau în mod firesc în sufle-; tul şi în mintea copilului. J§

Astăzi, din păcate, mediul societăţii moderne nici nu înlesneşte^ experienţa normală pe care o avea copilul în trecut (uneori nici pârinţjifl nu mai ştiu cum să se poarte) şi nici aceste aptitudini nu mai sunt re-S cunoscute şi cultivate ca virtuţi necesare în viaţă. (tm)

CONCLUZII.

Chiar dacă această prezentare a trăsăturilor unui nihilism dezbrăcat de haina strălucitoare, seducătoare şi inofensivă în care se manifestă în viaţa cotidiană a oamenilor de astăzi poate părea exagerată sau neverosimilă, din păcate, acesta este fondul ideologic pe care se desfăşoară viaţa majorităţii familiilor sau indivizilor. Ascunse sub chipul diferitelor teorii privind educaţia, filosofii de viaţă, mecanisme psihologice justificative, coordonatele principale ale ideologiei nihiliste ne marchează tuturor viaţa.

Nu rareori îi putem vedea astăzi pe micii telespectatori că abordează anumite comportamente demonstrative, se răzvrătesc încontinuu împotriva rugăminţilor sau a indicaţiilor părinţilor, săvârşind, nu întâmplător, ci deliberat tot ce li se spune să nu facă, strigând, urlând^ plângând până la a se da cu capul de pereţi sau a se lovi cu pumnii îr cap dacă nu li se face voia. Îi putem vedea tiranizându-şi părinţii sat mai ales bunicii cu împlinirea tuturor poftelor sau dorinţelor stârnit1 contextual, incapabili să înţeleagă sau să se poată înfrâna atunci câru acestea sunt greu sau imposibil de realizat. Ii vedem, de asemenea, p< bieţii părinţi că acceptă obosiţi această stare de fapt, neconştientizând că nu este produsul firesc al înclinaţiilor propriilor copii, ci rodul educaţiei nihiliste realizate prin televiziune sau prin contactul cu mediul în care trăiesc-'„-1.

Ei nu ştiu că prin cultivarea unui asemenea comportament tiranic şi neînfrânat la copii, încă din primii ani de viaţă, se pune în pericol dezvoltarea lor mentală, edificarea structurilor neuronale ale cortexului prefrontal, defavorizând prin aceasta dezvoltarea abilităţilor superioare de procesare a creierului. Efectele nu sunt atât de vizibile In vârsta preşcolară. Ele încep să se vădească mai puternic abia după clasa a III-a, a IV-a, ca mai târziu să fie constatate ca o stare de fapt, ca o incapacitate ce vizează slăbirea atenţiei, motivaţiei, controlului comportamentului şi al emoţiilor etc.

Când să-şi fi putut dezvolta atenţia şi motivaţia copiii care nu au fost puşi de mici să-şi exercite aceste abilităţi sau cei care au refuzat, în principiu, să urmeze voia celor mari atunci când erau îndemnaţi să lucreze ceva? Cum să-şi dezvolte copiii ariile corticale care vizează controlul comportamentului, când învaţă de la televizor că părinţii trebuie să le satisfacă orice dorinţă sau impuls, când nu ştiu ce este aceea în-frânare, în condiţiile în care fac doar ceea ce vor sau traduc, fără discernământ, în viaţă scenariile pe care şi le-au însuşit de la televizor?

Acest sistem neuronal complex care răspunde de controlul comportamentului guvernează capacitatea minţii omului de a evalua orice impuls interior, scenariu mental, context social înainte de a fi comandate comportamentele cerute de acestea. In cazul în care aceste comportamente nu sunt potrivite, sunt imorale sau nocive pentru viaţa insului sau a comunităţii, ele sunt inhibate, anulate sau e amânată punerea lor în practică. Nenumărate lucruri sau impulsuri asaltează mintea fiecărui om: să răspundem mai dur sau necuviincios, să ne certăm, să strigăm, să lovim etc; însă aceia care şi-au exersat şi dezvoltat sistemul de control al

504 Uneori chiar părinţii sau mai des bunicii sunt cauza acestor comportamente, ei înşişi fiind influenţaţi în mentalitate de cultura nihilistă, ceea ce îi face să cultive la propriii copii înclinările anarhice sau liberale, fără să bănuiască urmările de mai târziu.

Comportamentului vor fi capabili să-şi reprime aceste impulsuri dato.” te irascibilităţii sau altor influenţe şi provocări.

La tot mai mulţi dintre tinerii noilor generaţii, arată cercetări” acest prag sau barieră de potenţial, această forţă de control este atât H joasă sau slabă, încât impulsurile care urcă din subconştient sau suge tiile venite din exterior sunt materializate în fapte înainte ca aceştia înţeleagă ce s-a întâmplat de fapt. Într-o societate a hipertrofierii mi* loacelor de manipulare persuasivă – mass-media în general – cândN mintea oamenilor este bombardată permanent cu mesaje care îndeam?

Nă la diferite fapte sau acte, când sunt petrecute mii de ore cu mintuV conectate la fabrica de imagini şi sugestii a televiziunii, incapacitatea; oamenilor de a-şi controla comportamentul constituie un fapt cu con” secinte deosebit de grave.

Cumpărarea unor lucruri de care nu avem o reală nevoie, sub presiunea impulsului de moment, violenţe verbale, fizice sau alte faptei până la violuri, crime sau sinucideri sunt acte care se produc astăzi tot mai adesea sub imperiul unor impulsuri iraţionale şi de moment, care scapă de sub controlul individului şi care ulterior sunt regretate.

Având în vedere cele prezentate anterior, nu credem că este exagerat să afirmăm că principiul nihilist, ca generator al unei educaţii specifice (contraeducaţii). Ctt greu ar putea fi înlocuit de un altul mai eficace în inhibarea dezvoltării cortexului uman. Nihilismul, ca fenomen cultural, nu mai poate fi socotit un mediator al procesului de cur noaştere, al organizării sau structurării raţionale a experienţei copilit*' lui, ci un perete despărţitor aşezat între mintea omului şi lume, un factor generator de confuzie şi haos.

Dintotdeauna culturile au oferit o explicaţie, au construit un sis- ¦-tem, au organizat datele realităţii într-o anumită logică şi au ordonat, structurat cumva întreaga experienţă umană. Nihilismul însă descura jează intenţia de a cunoaşte, creează confuzie, dezorganizează orizo„ tul de experienţă, cunoştinţe şi modul de viaţă. El nu pune în lumin înţelesurile, ci, dimpotrivă, alienează percepţia, cultivă confuzia şi înt” necă înţelegerea, legând-o de senzaţie şi instinct. Practic, nihilism” opacizează întreaga raţionalitate a creaţiei, suspendând omenirea haosul sau în vidul lipsei de sens al nimicului. Cu cât este mai pregnantă prezenţa morbului nihilist într-o cultură sau mod de viaţă, cu atât mai dezavantajat este procesul de dezvoltare al cortexului uman.

Gândirea sau modul de viaţă nihilist marchează puternic experienţa omului contemporan, însă acestea nu ar fi putut să se răspândească atât de mult, în toate ungherele lumii reale, fără intervenţia mass-mediei şi. Îndeosebi, a televiziunii. Chiar şi în contextul unei cul-: uri nihiliste, oamenii de pe tot cuprinsul globului, în mediul în care: i; iiesc – relaţiile cu oamenii din comunitatea căreia îi aparţin, obiceiurile tradiţionale, natura, credinţa – ar găsi o experienţă suficient de bogată pentru dezvoltarea normală a minţii. Aceasta dacă nu ar fi influenţaţi puternic de vizionarea TV, obicei care ocupă o parte semnificativă a timpului şi deci a experienţei copiilor, tinerilor şi adulţilor din întreaga lume.

Cultura TV este prin excelenţă una nihilistă, căci televiziunea este un amplificator ideal al tuturor tendinţelor nihiliste prezente în cultură. Aceasta pentru că vizionarea însăşi, ca act, neagă prin substituţie viaţa reală; lumea fantastică a micului ecran este suficientă sieşi şi ne revendică numai pentru ea; divertismentul este raţiunea de a fi a televiziunii, iar violenţa, anarhia, sexualitatea, magicul, egoismul, individualismul, consumismul şi mercantilismul sunt notele definitorii ale acesteia. Astfel că, atât prin natura tehnologiei şi comunicării pe care ne-o propune televiziunea, dar şi prin mesajele perfect adaptate acestei naturi şi culturii nihiliste, obiceiul uitatului la televizor ridică un mare semn de întrebare asupra sănătăţii mentale a viitoarelor generaţii, crescute în faţa micului ecran.

Pe negaţia programului nihilist sau pe imperativul dobândirii plăcerii, nu se poate construi reflexiv cortexul uman. Astfel că mintea tinerilor după ani de astfel de experienţe nu mai reuşeşte să se regăsească, să se autodefinească sau să desluşească o raţiune, un sens al existenţei, puterea sau energia de a desfăşura o acţiune coerentă pe termen lung. Să nu ne mirăm astfel, când îi vom vedea pe copii sau pe tineri că nu ştiu ce vor, că nu-i interesează nimic, că nu pot să se angajeze cu tenacitate într-o lucrare. Să nu ne surprindă labilitatea, slăbiciunea, incapacitatea de a răbda, de a se înfrâna, de a rezolva pj blemele întâmpinare.