Gheorghe Virgiliu

Pentru vindecarea de oricare boală, după ce a fost conştientizată mai întâi afecţiunea respectivă, sunt necesare voinţa sau motivaţia de a lupta pentru însănătoşire, iar cele mai puternice forţe care le pot mobiliza sunt credinţa şi dragostea. Dar şi pe acestea nihilismul mediatizat prin televiziune le subminează cu putere.

Credinţa este dizolvată în creuzetul sincretismului sau este alterată de spiritul scientist, iar dragostea este redusă la atracţia trupească, la plăcerea sexuală. Dragostea curată, care îl potenţează pe om până la a-1 conduce la jertfa de sine, este absentă din oferta programului nihilist.

Aşadar, până când nu este conştientizat faptul că nihilismul este autorul moral al răului, până când omul nu se va elibera pe cât se poate de lanţurile acestei culturi disolutive, este greu de crezut că el va putea porni pe drumul renaşterii la o viaţă normală. Comuniunea familială şi susţinerea celorlalţi este esenţială. Un rol important îl joacă şi anturajul. Dacă toţi cei apropiaţi sunt ei înşişi bolnavi de nihilism, lipsiţi de voinţă, pasivi, oameni ai plăcerii şi ai distracţiei, orgolioşi şi individualişti, lupta este dintru început sortită eşecului.

Studiile demonstrează că, pentru copil sau adolescent, mijloacele cele mai eficace ale vindecării sindroamelor de învăţare şi de atenţie (I, D şi ADHD) sunt cultivarea tocmai a comportamentelor care sunt afectate. Asumarea responsabilităţii, munca în general, un program sănătos şi stabil de viaţă, controlul comportamentelor şi al emoţiilor, deprinderea de a asculta de o anumită autoritate, de a respecta anumite norme şi valori sunt esenţiale. Activităţile practice, mai cu seamă cele desfăşurate în natură, efortul fizic şi liniştea sunt, de asemenea, necesare.

Mai importante decât toate sunt însă dialogul, dezvoltarea limbajului intern şi actele reflexive. A gândi, a conştientiza ce se întâmplă în iui”, a configura acel for interior sunt trăsăturile fundamentale ale fiinţei umane, ce sunt esenţiale pentru dezvoltarea creierului.

Pentru omul societăţii urbanizate, lectura poate constitui o însemnată sursă de experienţă, un important mijloc pentru lărgirea ariilor neuronale (brain latcralizcition). Trebuie păzită mintea de acele lecturi sau experienţe care stimulează reveriile, evaziunile în imaginar, căci acestea îl pot readuce pe individ pe drumul disoluţiei mentale.

În general, activităţile şi viaţa simplă pe care le propunea societatea şi educaţia tradiţională sunt ideale pentru recuperarea deficienţelor datorate experienţei nihilismului, fie că este vorba de vizionarea TV, fie de folosirea mijloacelor evazioniste. Ceea ce trebuie să caracterizeze însă educaţia de astăzi sau această terapie comportamentală este conştientizarea procesului, asumarea cu seriozitate a acestui mod de viaţă şi o luptă permanentă cu inerţia, cu toate mijloacele disolutive ale culturii de consum care ne invadează viaţa. Într-o societate tradiţională, lucrurile evoluau aproape de la sine într-o direcţie pozitivă, căci lumea era întemeiată pe baza unei morale sănătoase. In zilele noastre însă, aproape întregul mod de viaţă promovat prin cultura oficială se opune dezvoltării normale a minţii umane, astfel că este absolut obligatoriu să fie conştientizat şi contracarat în mod lucid atacul la care suntem expuşi prin viaţa în lumea contemporană.

Desigur, procesul normalizării nu va fi nici scurt şi nici uşor, deoarece, după cum observă neuropsihologii, „structurarea inhibă restructurarea corticală”, iar o minte intoxicată de-a lungul anilor fantasmele culturii de consum, cu minciuna şi înşelătoria ideologi, nihiliste nu se poate dezintoxica fără durere şi luptă.

La început, trebuie plecat de la puţin, pentru ca mai apoi să se'„-avanseze progresiv, deoarece, treptat, mintea şi trupul, punându-şi în lucrare potenţialităţile naturale, vor dobândi tot mai multă putere. Voinţa se hrăneşte cu voinţă, motivaţia cu motivaţie, răbdarea cu răbdare etc. Toate abilităţile mentale şi procesele psihice sau fiziologice se întăresc numai dacă sunt cultivate permanent, dacă cerem progresiv tot mai mult. De aceea trebuie să renunţăm cât se poate de mult la comodităţile, Ia protezele inutile pe care ni le oferă în prezent societatea de consum. Fiecare proteză poate constitui cauza dobândirii unei infirmităţi şi a amputării uneia dintre puterile naturale ale minţii şi ale trupului uman.

Aşadar, pentru tinerii sau adulţii care conştientizează că au fost victimile culturii audio-video, ale nihilismului în esenţă, şansa vindecării şi dezvoltării acelor abilităţi de care această cultură i-a văduvit este ca ei să pornească un război cu vechile deprinderi pentru a elimina mărturiile şi obiceiurile nihiliste din propria viaţă, înlocuindu-le cu ceea ce a fost validat de creştinism şi de experienţa societăţii tradiţionale.

Cum ne putem lăsa de televizor şi ce înseamnă acest lucru.

Vizionarea TV dăunează proceselor mentale superioare, comunicării inter şi intraemisferice, subminează disponibilitatea şi capacitatea de reflexie şi hipertrofiază comportamentele instinctive: bulimia, agresivitatea şi erotismul. Asediul la care este supus omul contemporan prin televiziune sau mass-media îl lipseşte de posibilitatea alegerii libere, condiţionează comportamente şi atitudini, spală creierul şi îngustează câmpul de conştiinţă. Cumularea din primii ani de viaţă şi până la maturitate a unui număr semnificativ de ore de vizionare are ca efect pasivizarea voinţei, slăbirea resorturilor subiective şi personale ale acesteia, apariţia unei labilităţi emoţionale, a unei sensibilităţi patologice pentru evaziunea în imaginar. Mintea este tot mai mult expusă atacurilor nălucirilor care urcă din subconştient, bolilor psihice şi neurologice. Nu în ultimul rând, televiziunea slăbeşte relaţiile personale, sărăceşte până la disoluţie viaţa de familie şi cea comunitară, îi izolează şi îi însingurează pe indivizi, le slăbeşte dorinţa şi bucuria de a mai trăi altfel decât consumând, distrându-se sau uitându-se la televizor. Pentru dependentul de televizor, viaţa şi lumea reală devin tot mai plictisitoare, lipsite de sens şi chiar deprimante.

Prin toate acestea, televiziunea îi reduce omului dimensiunea raţională şi spirituală a existenţei, definitorie fiinţei umane, şi îi creează o mulţime de frustrări şi complexe ca urmare a neîmpliniţilor şi infirmităţilor generate de vizionarea TV. Acestea sunt câteva din motivele pentru care tot mai mulţi oameni resimt astăzi cu putere influenţa negativă pe care televizorul o are în viaţa lor. Mulţi caută soluţii sau un ajutor pentru a scăpa de televizor, însă lucrul nu este chiar atât de simplu, după cum vom vedea în continuare.

Din cercetările privind efectele televiziunii, îndeosebi a celor ce vizează eficientizarea propagandei şi manipulării prin televizor, pot fi desprinse trei principii sau mijloace prin care oamenii pot micşo influenţa pe care televiziunea o are asupra lor şi chiar scăpa de tiran acesteia: 1. Întărirea legăturilor interpersonale; 2. Coeziunea grupur lor; 3. Configurarea vieţii şi mentalităţilor în jurul simbolului sau ere-* dinţei mărturisite de comunitatea căreia persoana respectivă aparţinut

(familia şi parohia]/'„' '%

1. Relaţia personala îmbogăţeşte viaţa oamenilor, le lărgeşte ori- * zontul de preocupări şi înţelegere, activează iniţiativa, implică, dă sens, satisface nevoia ontologică de comunicare, dă sentimentul împlinirii, certitudinea sau confirmarea faptului că existăm. Puţine lucruri le simţim mai importante în viaţă decât faptul că cineva are nevoie de noi, ne apreciază sau ne iubeşte, şi aceasta este poate cea mai bună hrană pentru sufletul omului.

Prin relaţiile personale, oamenii se ancorează şi îşi dovedesc existenţa în lume. Chiar şi neînţelegerea sau cearta, cu toate că sunt semne ale deteriorării relaţiei personale, sunt preferate indiferenţei celorlalţi, înconjuraţi de indiferentă, oamenii se simt singuri, iar această singurătate nu poate fi suportată multă vreme de către cei lipsiţi de credinţă, fără a apela la un mijloc evazionist (televizor, divertisment, băutură etc).

Televiziunea se află în opoziţie cu relaţia personală, astfel încât, cu cât oamenii întreţin relaţii personale mai puternice, cu atât se simt mai puţin dependenţi de televizor, şi cu cât se uită mai mult la televizor, cu atât simt mai puţin dispoziţia şi nevoia implicării într-o relaţie personală.”7

2. Familia şi grupul. Cercetările iniţiate de Hovland, Kătz şi Lazerfeld şi continuate în cea de-a doua jumătate a secolului XX de mulţi alţii au arătat că grupul căruia aparţin indivizii ocupă rolul esenţial în filtrarea

¦*¦'

516 Pani Dobre. Scu şi Alina Bâigăoanu, Mass-mcdia…, p. 172.

517 Studiile privind efectul de cultivare demonstrează că („actorul principal în contracararea influenţei TV „îl constituie legăturile interpersonale, coeziunea grupurilor cărora respectiva persoană le aparţine. De pildă, dacă adolescenţii trăiesc într-o familie unită, cu puternice legături inua-familiale, rezistenţa la influenţa televiziunii este mai mare” – Ibidem, p. 172.

Şi interpretarea mesajelor primite prin mass-media. Familia şi prietenii sunt implicaţi în măsura cea mai mare în adoptarea unor concepţii şi comportamente rezultate din expunerea la media.

Acestea însă, printre altele, mijlocesc accesul individului la viaţa şi valorile grupului. Oamenii nu pot trăi singuri, izolaţi, fără confirmarea şi validarea de către ceilalţi, de către comunitate, a concepţiilor despre lume şi atitudinilor pe care le adoptă. Atât de însemnată este existenţa grupului pentru viaţa oamenilor, încât „ceea ce constituie realitate pentru individ este în mare măsură determinat de ceea ce este acceptat ca lealitate din punct de vedere social (…). Realitatea (percepută) nu este ceva absolut, ci diferă de la un grup de apartenenţă la altul'„'1„. Se poate spune astfel că lumea este pentru individ percepută sau cunoscută prin intermediul grupului sau, mai concret, grupul este lumea cotidiană a fiecărui om.'„' Grupul, ca şi familia, este acea realitate la care omul participă în mod personal sau este modalitatea prin care lumea şi existenta omului în lume sunt structurate într-un mod personal.

Televiziunea opune însă realităţii grupului o altă lume, o realitate globală şi impersonală, chiar dacă pe micul ecran tot oameni sunt actorii principali. Cei care aparţin unui grup puternic, pot ignora lumea TV, deoarece acesta reprezintă reperul valorilor şi opiniilor după care sunt judecaţi şi apreciaţi, după care se împlinesc sau se pierd. In condiţiile în care grupul şi familia nu mai înseamnă nimic pentru om, atunci lumea TV devine mediul indispensabil împlinirii nevoii de comunicare şi comuniune, marea familie (globală) în care individul aspiră să ocupe un loc chiar şi numai în mod virtual prin participarea empatică.

Grupul, arată Ellul, este principalul obstacol în calea propagandei şi a manipulării. „Grupul manifestă rezistenţă în faţa actului de

518 Paul Dobieseu şi Alina Bâigăoanu, Mass-media…, p. 131.

519 S. A. Lawery, M. DeFleur, Milestones, Mass Commimication Research. Media Effect. T. p. 194. Apud Ibidem, p. 121.

520 Comunitatea tradiţională, precum era înainte, pe alocuri şi astăzi, satul sau parohia care avea o viaţă proprie, deschisă către cer prin credinţă şi către cele din lume prin normele, obiceiurile sau ritualurile care organizau viaţa cotidiană, era universul necesar şi suficient desfăşurării existenţei şi împlinirii umane.

Persuasiune. Când este puternic şi are o coeziune internă, grupul ofe' chiar şi un tip de protecţie membrilor săi (…), el menţine un contr^ asupra indivizilor, îi împiedică să se integreze societăţii tehnologice. Dff,. Aceea, fragmentarea sau dezagregarea lui devine o ţintă. Numai cândilf grupurile foarte mici sunt astfel anihilate, când indivizii nu mai găsesc* apărători şi nici o protecţie din partea grupului cărora aparţin, de-abia * atunci acţiunea totală prin intermediul propagandei devine posibilă„'-'1. Devine astfel explicabil motivul pentru care propaganda realizată prin mijloacele de comunicare în masă luptă, după cum observa Lasch”2, cu atâta perseverenţă pentru dezagregarea tuturor comunităţilor şi mai ales a familiei. Televiziunea este, după Serge Moscovici'„'1, unul dintre cele mai importante instrumente ale masificării. Ea este cea prin care oamenii sunt scoşi din grupurile sau familiile cărora le aparţin şi sunt iniţiaţi sau însinguraţi în marea familie globală – masa de indivizi. Prin conectarea la lumea TV, într-o măsură tot mai mare indivizii îşi însuşesc mentalitatea masei pentru a fi transformaţi prin aceasta în „obiecte predilecte ale propagandei”'21.

3. Credinţa. Simbolul sau crezul mărturisit de comunitatea căreia îi aparţin indivizii joacă, de asemenea, un rol esenţial în neutralizarea propagandei mediatice sau în menţinerea oamenilor în afara sferei de influenţă a mass-media.

În cercetările privind locul ocupat de mass-media în formarea „opiniei publice, Lippmann constată că simbolul este cel care favorizează percepţii şi interpretări comune, raportări similare şi reacţii identice, unifică prin estomparea sau ştergerea deosebirilor dintre idei, judecăţi şi evaluări'„-2'. Într-o societate tradiţională, acest simbol nu era altul decât credinţa sau religia, aceea care anima viaţa comunităţii, dădea un sens superior vieţii oamenilor, precum şi criteriul perceperii

525 Ibidem, p. 35 şi înţelegerii realităţii. Pentru omul societăţii masificate, remarcă Lippmann, pentru care credinţa nu mai constituie reperul central în jurul căruia oamenii să-şi organizeze viaţa, mass-media defineşte şi pune în circulaţie alte simboluri capabile să structureze şi să unifice percepţia şi acţiunea indivizilor/'26

Nu trebuie să ne închipuim că trecerea de la o societate religioasă la una care se autoproclamă „a raţiunii” va face ca simbolul de credinţă (în creştinism, Crezul) să fie înlocuit pe cale raţională cu nişte principii obiective şi ştiinţifice. Dimpotrivă, simbolurile lumii moderne pătrund în conştiinţa maselor pe aceeaşi cale, a ritualizării, a apelului la arhetipurile religioase şi, mai cu seamă, a iraţionalului ce defineşte psihologia mulţimii, iar la nivelul individual, lumea inconştientului.

Noile simboluri nu fac decât să structureze într-un mod pseudo-religios orizontul omului modern, configurându-i noi ţinte de acţiune şi realizare, noi criterii de interpretare a realităţii. Ele unifică punctele de vedere individuale, coagulându-le în jurul opiniei publice. Democraţia, banul (capitalul), omul ca dumnezeu (antropocentrismul), ideea de libertate (libertinismul, în fond), plăcerea erotică şi, mai nou, terorismul sunt doar câteva dintre simbolurile sau credinţele răspândite prin mass-media.

Prin urmare, simbolul sau credinţa în jurul căreia gravitează comunitatea, căci trebuie să fie o comunitate care să împărtăşească aceeaşi credinţă, este aceea care poate asigura celor care o mărturisesc şi o trăiesc independenţa şi chiar invulnerabilitatea în faţa atacurilor ideologiei mediatice. Părăsirea credinţei şi însuşirea simbolurilor lumii media înseamnă, dimpotrivă, pierderea parţială a legăturii cu grupul de apartenenţă şi păşirea pe drumul masificării, al dependenţei de

526 Simbolul pentru a fi eficient, observă mai târziu J. Elkil, în formarea opiniei publice şi practic în manipularea masei, pentru a unifica punctele de vedere şi „a favoriza o abordare comună”, trebuie să fie „suficient de abstract pentru a putea fi folosit de către membrii comunităţii globale în descifrarea şi interpretarea diferitelor probleme care preocupă o comunitate” – Paul Dobrescu şi Alina Bârgăoanu, Mass-media…, p. 43.

'„caia, de teJeviVm 1 v'^năn.

— Slăbesc reh', PSa '„ Cnză' ^portion„,? * * Una „L.

S (tm) P §/se diluează t^„ P6rS°naJe' 5j^e? Te p n T Umpul *- dacă ace ea ^ Ja ^^ or/care cS, ^^ v* def nâ' „ (tm) „te ton. '„ CaZU' Ce'°^are mt ' P° Kla& P^- p^ ^r aorfi-rmbo] uri, or ¦- „ da? Rcredmra c^tjn'°r – împărr. Î5esT”, 0, ri a SOcietăâ'o.

— Secr te S1!' '„ CazuJ *” reIar'„e au Ia ba? I, ^ ea? I vaJo” cu cele 1^ „'„^P0-

^ul că se afl1 „, nteresU'- P'ăcerea sau mal1'! Umi TV' <„ care

^ Sene*r „ ^ -tuni generate ' ^^ ^^ P*h de?'ch'arsImCnl „'^ Pot „exista ii „' Uneo„ „ind, Djn cele prezentate 1nfP ¦ ra„l cu m” Rel„, le Peisoraje „, „ „'„* '„ liberarea de

392 finilor, de tensiunea -l evaziunii în imaginar. Ele contrabalansează sau estompează privarea senzorială ce o presupune viaţa în societatea modernă – asfalt, beton, un mediu artificial în general – şi dau minţii o întemeiere, o ancorare în real. Lectura, credinţa şi faptele acesteia (viaţa creştină autentică) pun ordine în gânduri, organizează procesul imaginativ şi îi dau un sens pozitiv, bineînţeles atunci când respectivele cărţi nu cultivă evaziunea în imaginar. In caz contrar, există posibilitatea înrăutăţirii situaţiei, adică alimentarea dorinţei de a te uita la televizor.

De asemenea, acele atitudini, mentalităţi şi comportamente, care sunt cel mai puternic afectate sau subminate de cultura 'IV, vor frâna cel mai mult influenţa negativă a televizorului. Cercetările demonstrează că atitudinea conservatoare defavorizează în mod deosebit acţiunea televiziunii. Oamenii conservatori sunt mai critici, nu îmbrăţişează atât de uşor noile teorii, precum inovaţiile culturale şi comportamentale.

Respectul autorităţii joacă un rol esenţial în protecţia indivizilor. Acesta este şi motivul pentru care mesajele TV sădesc în mintea telespectatorilor un spirit al revoltei. Când vorbim de autoritate, nu ne referim la cea politică sau ideologică, deoarece, în cele mai multe dintre cazuri, aceasta este una contrară intereselor poporului, ci la respectul copiilor faţă de părinţi, la buna înţelegere a soţilor în familie, înţelegere ce este fundamentată pe o preeminenţă a cuvântului bărbatului în contextul dragostei şi responsabilităţii acestuia pentru soţie şi copii. Totodată, este esenţial respectul faţă de oamenii mai în vârstă, faţă de Biserică şi aşezămintele tradiţionale. Din punct de vedere sociologic şi psihologic, raporturile de autoritate sunt esenţiale în structurarea şi existenţa oricărei comunităţi.

Viaţa cât mai simplă, în care oamenii se dispensează de nenumăratele înlesniri ale epocii, de confortul excesiv sau de tendinţa de a se ţine permanent în pas cu moda şi cu mentalităţile timpului, este o importantă pavăză în faţa invaziei culturii TV în viaţa noastră. Aceasta, deoarece cultura de consum sau noile „cuceriri” ale civilizaţiei materiale presupun un preţ pe care oamenii cu greu îşi permit să-1 plătească. Nu este vorba numai de banii pe care-i necesită permanenta aliniere la noile standarde ale industriei de consum, ci de permanenta nelinişte care este sădită în sufletul consumatorilor. Toate falsele nevoi pe care societatea de consum le creează oamenilor constituie legături puterni* ce prin care aceştia sunt târâţi către vâltoarea mediatică, către televizor. Neliniştea că alţii ţi-au luat-o înainte, că nu mai eşti în pas cu mo- ', da, că nu mai eşti în rândul lumii sunt produsul mentalităţii consu-matoriste, al propagandei la care individul este supus încă din primii ani de viaţă. În cadrele modului de viaţă consumist televiziunea devine necesară, deoarece prin ea se validează acest stil de viaţă, oamenii se liniştesc că se află pe calea cea „bună” şi tot prin televiziune se propun noile modele de vieţuire. In societatea contemporană, televiziunea constituie principalul mijlocitor între om şi viaţa modernă a lumii, între individ şi industria de consum.

PRIZONIERII UNEI CULTURI BOLNAVE.

Deşi aceste repere pe drumul vindecării oamenilor de sindromul televizionării sunt foarte simple, clare şi eficiente, în urma discuţiilor purtate în ultimii ani pe această temă, s-a putut constata că oamenilor nu Ie sunt suficiente aceste soluţii sau adesea nu găsesc puterea de a le pune în practică.

În multe cazuri se comportă ca şi cum nu ar fi auzit nimic din ceea ce li s-a spus, repetând invariabil întrebarea:

— Da, înţelegem că televizorul ne face rău, dar totuşi ce să facem ca să scăpăm de el, ce soluţii ne daţi?

— Faceţi ceea ce este firesc, le răspundem. Scoateţi televizorul din casă, protejaţi-vă sau adăpostiţi-vă din faţa tirului mediatic care vă fărâmiţează, vă înstrăinează şi vă epuizează mintea, fără să vă aducă nici un folos. Reveniţi la o viaţă normală de familie, în care să petreceţi mai mult timp cu cei dragi, la comunicarea comunitară, la micile înde letniciri de acasă, liniştiţi-vă mai mult şi o să scăpaţi de televizor, întărindu-vi-se concomitent sănătatea mentală şi trupească.

— Acestea nu se mai pot face astăzi, ni se răspunde din nou. S-au schimbat vremurile. Nu vedeţi? Toată lumea se uită la televizor. Trebu., ie să afli ce se mai întâmplă în lume, nu poţi să ieşi din rândul oamenilor, să te izolezi. Este greu să renunţi la televizor.

Odată cu înaintarea cercetării, am început să înţelegem din ce în ce mai bine care este, de fapt, problema; de ce oamenii cu care vorbirn nu pot să accepte soluţiile simple: renunţarea efectivă la acest mijloc de comunicare care, de altfel, nu a pătruns în viaţa lor decât, în cel m^j rău caz, de câteva zeci de ani. Pe de o parte vor să scape de televizor pe de altă parte nu văd cum şi caută o soluţie oarecum miraculoasă] n care, după cum evoluează lucrurile, se aşteaptă din ce în ce mai puţin. Se pare că nu televiziunea este principalul vinovat pentru dependenţa pe care oamenii o resimt faţă de acest mijloc de comunicare. Este adevărat, posibilitatea pe care o oferă televizorul, de a privi lumea întreagă de la fereastra micului ecran, conferă televiziunii un uriaş potenţial de atracţie. Dacă însă ar fi vorba numai de această pricină, oamenii aj-putea renunţa mult mai uşor la această tehnologie miraculoasă, văzându-şi de viaţa lor. Problema tocmai aici se iveşte: îrFsuşi modul de viaţă contemporan constituie forţa care-i împinge pe indivizi, îi arunca în braţele televizorului.

Fiecare cultură are legile ei, liniile sale de câmp care-i conduc pe oameni către anumite ţinte sau obiective. După cât se pare, în modernitate televizionarea este o astfel de ţintă. Altfel spus, cultura este ca un joc în care, odată intrat, nu mai poţi să faci tot ce vrei, ci trebuie să respecţi regulile. Într-un joc de fotbal, spre exemplu, nu te poţi opri să te aşezi pe marginea terenului cugetând la problemele personale şi nici nu poţi purta o discuţie amiabilă cu cineva din echipa adversă. Trebuie să alergi după minge, să înaintezi către poarta adversarului şi să dai gol. În cultura modernă, mingea ar putea fi socotită banii după care oamenii sunt îndemnaţi şi determinaţi să alerge permanent, iar plăcerea egoistă, interesul sau confortul ar putea fi văzute ca porţi în care. Indivizii trebuie să înscrie de cât mai multe ori. În contextul unui asemenea joc, este greu pentru omul contemporan să mai găsească răgazu! Şi dispoziţia să cugete, să-şi dezvolte şi să întreţină o relaţie personală, să cultive o viaţă comunitară şi să-şi păstreze credinţa. Legile jocului îi impun un alt tip de comportament, îl fac mai egoist, mai individualist, avid de plăceri, lipsit de un orizont de împlinire spirituală şi, prin urmare, mai dependent de un mijloc evazionist de tipul televizorului.

Altă problemă pe care o ridică mediul cultural contemporan este apropierea maximă, sufocantă la care acesta vine să-l împresoare pe individ. Cu toate că se autoproclamă cultura libertăţii, se pare că, niciodată în istorie, oamenii nu au fost mai mult constrânşi la un anumit mod de viaţă ca în societatea modernă. În oricare cultură tradiţională sau religie exista o anumită distanţă între mărturiile sau preceptele acesteia şi viaţa oamenilor. În societatea modernă însă, deşi nimeni nu te constrânge ca să faci ceva anume, prin faptul că este reconfigurat însuşi modul de viaţă, opţiunea nu mai este decât o lozincă propagandistică inaplicabilă în realitate. Nimeni nu te întreabă dacă vrei sau nu să trăieşti în această lume, ci doar ţi se spune că aceasta este lumea ideală în care eşti chemat să trăieşti. Dacă nu-ţi convine, ieşi în afara jocului, lucru de care se tem cei mai mulţi.

În acest proces de transformare continuă a modului de viaţă contemporan, mass-media a jucat un rol central, în condiţiile în care întreaga lume modernă se scufundă tot mai adânc în mediul generat de mijloacele de comunicare în masă. Imaginile TV, vocea radioului, evenimentele ziaristice îi încercuiesc tot mai mult pe oameni, nu le mai lasă spaţii libere prin care să vadă lumea direct, aşa cum este ea, nealterată perceptiv de aceşti paraziţi. Inundând spaţiul vital a! Omului modern, mintea acestuia, „media maselor” 1-a separat pe om de aproapele Iui, de cultura în care s-a născut, de obiceiurile şi valorile moştenite de la părinţi şi bunici, de întregul mod de viaţă tradiţional, de religie şi chiar de propriile gânduri, de propriul for de conştiinţă. Scufundaţi în acest mediu care-i înconjoară din toate părţile şi în care aproape că nu mai poate fi întrezărit nici un punct fix, nici un reper, oamenii pot ajunge să creadă că, de fapt, aceasta este realitatea şi, prin urmare, nu mai există decât o singură posibilitate, să fie însuşite cât mai repede regulile jocului.'27