Globalizare

. Leviathan. Cambridge University Press, 1996, p. 125.

142 Acest sens al conceptului formulat pentru prima dată în „Déclaration des droit de l'homme et des citoyen“ (Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului) a stat la baza construirii teoriei germane a statului de drept („Rechtsstaat“) şi a noţiunii englezeşti de domnie a legii („rule of law“).

143 Dicey, Albert V. Introduction to the Study of the Law of The Constitution. Indianapolis. Liberty Fund, 1985, p. 120.

144 Fuller Lon. The Morality of Law. New Heven and London. Yale University Press, 1969.

145 Held D., McGrew A. The Global Transformations Rader; An Introduction to the Globalization Debate. Cambridge.Polity Press, 2001, p. 68.

146 Gilpin R. The Challenge of Global Capitalism. The World Economy in the 21 st Century, New Jersey. Princeton University Press, 2000; Held D. Global Covenant. The Social Democratic Alternative to the Washington Consens. Cambridge. Polity Press, 2004; Stiglitz J. Globalization and its Discontents. London, 2002.

147 Fukuyama F. State-Building. Governance and World Order in the Twenty – first Century. 2004.

148 Cassese S. El espacio juridico global. Toledo, 2002.

149 Malem, J. Globalizacion, comercio internacional y corrupcion. Barcelona, 2000.

150 Castells M. The Age of Information: Economy, Society and Culture, volum III: End of Millennium. Cambridge. Massachusetts. Blackwell Publishers, 1988.

151 Bobbio N. Law and Force, en The Monist, XLIX, 1965.

152 Silva Sanchez J.M. La expansion del derecho penal. Madrid. Civitas; Velasquez V.F. „Globalizacion y derecho penal“, en Mario G. Losano/ Francisco Munoz Conde, El derecho ante la globalizacion y el terrorismo, Valencia, 2004 (autori citaţi de Francisco Laporta – căruia îi datorăm acest studiu – în Globalization and the rule of Law. Provisional draft for discussion with some doubts and perplexities of an old westphalian“, în vol. „Law and justice in a global society“ Granada, Spania, 2005.

153 Bacigalupo, S. La responsabilidad penal de las personas juridicas. Barcelona, 1998.

 Profesor universitar al Facultăţii de Sociologie, Universitatea Bucureşti (1972), doctor în sociologie (1984); preşedinte al Asociaţiei Sociologilor din România; director al Institutului de Studii Sociocomportamentale şi Geopolitice, director al Institutului Naţional de Cercetare a Civilizaţiei Rurale al Fundaţiei „Nişte ţărani“; cercetări în programe internaţionale comune cu: Anglia Politehnic University, Universitatea din Barcelona, Tiffin University (SUA) şi altele. Premiul „Dimitrie Gusti“ al Academiei Române.

Lucrări publicate: De la comunitatea rurală la comunitatea urbană (1978), Satul contemporan şi evoluţia sa istorică (1981), Sincronism european şi cultura critică românească (1984), Sociologia şi geopolitica frontierei (1995), Teoria latenţelor (1997), Cu faţa spre Bizanţ (1999), Mari sisteme sociologice europene (1999), Enciclopedia valorilor reprimate. Războiul împotriva culturii române (1994–1999) (2000) şi altele.

 Chestor de poliţie, director general la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din Ministerul Administraţiei şi Internelor (2005); licenţiat în drept al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne (1979), absolvent al Şcolii Naţionale Superioare de Poliţie (École Nationale Superieure de la Police – ENSP – Saint Cyr au Mont d’Or) (1992), al l’École Nationale d’Administration – ENA (2000); alte specializări în domeniu în SUA şi în Europa; participant la circa 50 de conferinţe, simpozioane şi întâlniri internaţionale organizate în domeniul migraţiei ilegale, terorismului, traficului de arme şi materiale strategice, crimei organizate, cooperării poliţieneşti internaţionale, drepturilor minorităţilor şi altele din domeniul poliţienesc; ofiţer de contact-european – Interpol – Kyon (2004), ataşat de afaceri interne la Ambasada României la Ankara (2003–2004), reprezentantul României la numeroase reuniuni regionale şi internaţionale ale „Europol“ şi „Interpol“.

 LAZĂR CÂRJAN

Director general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, licenţiat al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti (1971), conferenţiar universitar, şef al Catedrei de Drept de la Universitatea „Spiru Haret“ din Bucureşti (2005), doctor în drept al Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza“ din Bucureşti.

Autor: Istoria Poliţiei Române (Ed. „Vestala“, Bucureşti, 2000); Drept penal român – Partea generală. Note de curs (Ed. „Curtea veche“, Bucureşti, 2001), Curs de criminalistică (Ed. „Curtea Veche“, Bucureşti, 2003), Criminalistică şi ştiinţe de contact – bibliografie selectivă (Ed. Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004).

Coautor: Poliţia Română Rediviva (Ed. „Călăuza“, Deva, 2000); Ghid de conversaţie român–romm (ţigănesc) în grai căldăresc – Pentru uzul poliţiştilor, magistraţilor şi nu numai (Ed. „Curtea Veche“, Bucureşti, 2001), Dicţionar român–romm (ţigănesc) şi romm (ţigănesc)–român în grai spoitoresc – Pentru uzul poliţiştilor magistraţilor şi nu numai (Ed. „Curtea Veche”, Bucureşti, 2001), Ştiinţă versus crimă. Criminologie, criminalistică, medicină legală (Ed. „Curtea Veche“, Bucureşti, 2001), Investigarea criminalistică a locului faptei (Bucureşti, 2004) şi altele.

Numeroase articole în reviste de specialitate.
AUREL-VASILE SIME

Director general adjunct al Direcţiei Generale de Paşapoarte; licenţiat al Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza“ din Bucureşti (1983), al Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea de Comandă şi Stat Major (1991) şi al Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie (1995); doctorand al Universităţii Naţionale de Apărare (2004).

 Conferenţiar universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy“ din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi Universitatea din Craiova.

Este licenţiată în filologie şi istorie (1981) şi are titlul de doctor în filologie al Universităţii din Craiova.

Coordonator al Centrului de Informare Europeană INFOEUROLIDER din Craiova şi realizator-coordonator la Societatea Română de Radiodifuziune, Radio „Oltenia“ Craiova.

Lucrări publicate: Dizidenţă sau rezistenţă prin cultură (Ed. Helicon, Timişoara, 1993); Fantasticul. Receptare şi receptivitate (Ed. Horion, Craiova, 1999); Portrete în aquaforte (Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2003); Flori de gheaţă (Fundaţia „Scrisul Românesc“, Craiova, 2004); Comunicare audio-vizuală (Ed. Universitaria, Craiova, 2005); Prolegomene la o istorie a mass-media (Ed. Universitaria , Craiova, 2006).

A îngrijit şi prefaţat numeroase lucrări de specialitate.

 Medic şef compartiment neuro-psihiatrie la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Ministerului Administraţiei şi Internelor „Dr. N. Kretzulescu“, Bucureşti; doctor în ştiinţe medicale, specialitatea medicină legală (psihiatrie judiciară) al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti (1998), masterand al Universităţii Bucureşti (2006).

Este membru al Societăţii Medicilor şi Farmaciştilor Militari din România (1992), al World Psychiatric Association (1996), al Ligii Române pentru Sănătate Mintală (1997), al New York Academy of Sciences (1999), al New York Academy of Sciences 1817 Heritage Society (2000), al Societăţii Române de Anti-Ageing (2006) şi a altor asociaţii şi societăţi din domeniu.

Lucrările sale prezentate în cadrul unor simpozioane şi congrese au ca preocupare psihiatria judiciară, studiul tulburărilor de personalitate, psihofarmacologia, metode şi tehnici de terapie complementară.

 Preot la Biserica „Precupeţii Noi“ din Bucureşti, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1988) cu teza Persoană şi comuniune; doctor în

teologie al Universităţii din Thessalonik (2000) cu tema: Teologia părintelui Stăniloaie şi legătura ei cu teologia contemporană răsăriteană şi apuseană.

Hirotonit diacon la 14 mai 1989, apoi hirotesit arhidiacon la 6 ianuarie 1995.

Cariera sa didactică a început la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău, apoi la Liceul Pedagogic „Spiru Haret“ din acelaşi oraş, ulterior lector la catedra de Teologie Sistematică din Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ a Universităţii din Bucureşti.

Studii şi articole publicate în revistele centrale bisericeşti şi în reviste de specialitate.

 Consilier în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Este absolvent de istorie al Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi (1998) şi al unui master la „Freie Universität“ din Berlin (1999). Doctor în istorie din 2005 al Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi.

Coautor la lucrările: Bande, bandiţi şi eroi. Grupurile de rezistenţă şi securitatea. 1948–1968 (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003); Aprilie 1964. „Primăvara de la Bucureşti. Cum s-a adoptat Declaraţia de independenţă a României (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004); Trupele de Securitate. 1948–1989 (Editura Nemira, Bucureşti, 2004).

Autor a numeroase articole în publicaţii de specialitate.




^ Colonel, şeful Serviciului Documentare şi Pedagogie din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, licenţiat al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne (1979), al Academiei de Înalte Studii Militare şi al Facultăţii de Drept, Universitatea „Ovidius“ – Constanţa; redactor şef al „Buletinului Jandarmeriei Române“.

 Cercetător ştiinţific în cadrul Centrului de Studii şi Cercetări pentru Siguranţa Naţională şi faculty adviser la „Centrul de Studii NATO“ din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti; colonel; licenţiat al Academiei de Ofiţeri Infanterie Sibiu (1980) şi al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti (1992), doctor în istoria relaţiilor internaţionale al Facultăţii de Litere şi Istorie, Universitatea din Craiova (2001).

Coautor la lucrările: Armată şi societate în Europa secolului XX (Bucureşti, 1995), Armata Roşie în România. Documente (Bucureşti, 1996), Geopolitică şi istorie la cumpăna dintre milenii – Geopolitics and History at the Crossroad Between Millenia (Bucharest, 2000), Cursa înarmărilor şi Orientul Mijlociu în timpul Războiului Rece – The Arms Race and the Middle East during the Cold War (Tel Aviv – Bucharest, 2003).

 Consilier principal la Arhivele Naţionale ale României, licenţiată a Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti (1997), masterat în „Istoria Europei în secolul al XIX-lea“ şi doctorand al aceleiaşi facultăţi (1999).

Lucrări publicate: Sprijinirea culturii româneşti în viziunea Academiei Române. Donaţii şi Premii, în volumul „Identităţi colective şi identitate naţională. Percepţii asupra identităţii în lumea medievală şi modernă“ (Ed. Universităţii, Bucureşti, 2000), Inventarierea averii Familiei Regale în 1948, în „Revista Institutului pentru Studiul Totalitarismului (Bucureşti, 2000), Conceptul de muzeu naţional. Studiu de caz – Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti, în „Studii şi materiale de muzeografie“ (Bucureşti, 2005), Regele Ferdinand. Omul sub povara coroanei, în Almanahul „Pentru Patrie“ (Bucureşti, 2005) şi altele.

 Maior în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, redactor şef al revistei „Document“ (buletin al Arhivelor Militare Române), licenţiat al Institutului Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu (1992) şi al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti (1996), doctor al aceleiaşi facultăţi (2003), membru al Comisiei Române de Istorie Militară (1999).

Lucrări publicate: De la Vlad Ţepeş la Ceauşescu. Expresii memorabile româneşti explicate în contextul lor istoric (Ed. Corint, 2001), De la armata regală la armata populară. Sovietizarea armatei române, 1948–1955 (Ed. Ziua, 2003).

Coautor: Enciclopedia primului război mondial (Ed. Teora, 2000), Arma de care aveţi nevoie. O antologie a jurnaliştilor militari, 1990–2004 (Ed. Militară, 2004), Istoria Statului Major General. 1859–2004. Istorie şi transformare (Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2004) şi numeroase articole, studii şi recenzii pe teme de istorie militară contemporană şi psihologia comandanţilor.

Premiul „Nicolae Bălcescu“ al Academiei Române, pentru lucrarea De la armata regală la armata populară. Sovietizarea armatei române, 1948–1955.

 Membru în comitetul de coordonare a Comisiei de Istoria Oraşelor din cadrul Academiei Române; licenţiat al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti (1959) şi al cursurilor postuniversitare (1977) ale aceleiaşi instituţii; preocupări în istoria veche, etnologie, muzeografie, bibliotecomanie şi artă decorativă în tehnica mozaicului. Cea mai mare parte a activităţii a desfăşurat-o în cadrul Arhivelor Naţionale ca muzeograf la Muzeul Arhivelor, arhivist, director şi profesor la Facultatea de Arhivistică.

Coautor: Din tezaurul arhivelor (Bucureşti, 1976); Podul Mogoşoaiei – povestea unei străzi, ediţie de Gh. Crutzescu (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987).

Autor: Arcul de Triumf (Ed. Miliară, Bucureşti, 1995); Cronică bucureşteană. 1877–1878 – Locuri evocatoare (Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1997); Mihail Eminescu – Simboluri ale cinstirii (Bucureşti, 2000); Monumentele Marii Uniri (Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 2000), Sculptorul Mihai Onofrei (Ed. Junimea, Iaşi, 2003), Întru cinstirea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt (Ed. Economică, Bucureşti, 2004).

mmmmmmmmmmmmmmmmccclxxxiii A.D. Xenopol. Istoria ideilor mele. În: I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. IV, Bucureşti 1933, p. 368–417.

mmmmmmmmmmmmmmmmccclxxxiv Valeriu Branişte. În cultura proprie trăieşte naţiunea. În: „Drapelul“, anul VIII, 1908, nr. 141.

mmmmmmmmmmmmmmmmccclxxxv Gheorghe LAZĂR (5 iunie 1779, Avrig, jud. Sibiu – 17 septembrie 1823, Avrig). Studii la Avrig, Sibiu, filozofia şi dreptul la Cluj şi la Viena de teologie, filozofie şi inginerie. La Karlowitz, i-a fost blocată hirotonisirea pentru a nu fi ales episcop un român. Este profesor la Sibiu, unde, pentru vederile sale liberare, a devenit persoană non grata. Pleacă la Braşov şi de acolo trece în Ţara Românească, fiind într-o primă etapă inginer topometrist, realizator al unor valoroase planuri de moşii, precum şi perceptor al copiilor unor mari boieri, receptivi la reformele necesare propăşirii ţării. Boierii doritori de reformarea ţării l-au sprijinit în concretizarea intenţiilor sale. Militând pentru şcoala în limba română, găseşte sprijinul mai multor mari boieri şi pune bazele primei şcoli superioare în limba naţională la Şcoala de la „Sf. Sava“. Autor de manuale, a creat în jurul său o pepinieră, din rândurile elevilor săi s-au afirmat elementele care au condus destinele româneşti spre propăşire în deceniile următoare. După moartea sa, caz rarisim la români, foştii elevi i-au dus pe mai departe crezul, contribuind la propăşirea neamului şi totodată manifestându-şi constant preocuparea de a-i conferi cuvenita cinstire. Formele de manifestare au fost variate: construirea edificiului „Academiei”, de fapt al Universităţii, pe vatra fostei şcoli de la „Sf. Sava”, înălţarea în forul public a unor monumente, atribuirea numelui său unor prestigioase unităţi de învăţământ sau constituirea unuia din înaltele premii conferite de Academia Română.

Pentru artistul Costin Petrescu personalitatea lui Gheorghe Lazăr a fost o permanentă preocupare în decursul anilor revenind, elaborând mai multe variante, inclusiv cele existente în locuinţa sa, azi Casa memorială „Costin Petrescu“.

Virgiliu Z. Teodorescu. O proiectată statuie a lui Gheorghe Lazăr în lumina unui document inedit – Evocarea lui Gheorghe Lazăr în timpul revoluţiei de la 1848. În: „Revista Arhivelor“, Bucureşti, Bucureşti, anul XII, nr. 2, 1969.

Virgiliu Z. Teodorescu. O statuie a lui Gheorghe Lazăr în lumina unui document inedit. În: „Buletinul Monumentelor istorice“, Bucureşti, anul XXXIX, nr. 4, 1970, p. 65.

Virgiliu Z. Teodorescu, Gheorghe Lazăr – la aniversare. În: „Naţiunea“, Bucureşti, anul XV, nr. 254 (719), 9–15 iunie 2004, p. 5.

mmmmmmmmmmmmmmmmccclxxxvi Ne referim la monumentul creat chiar în zilele revoluţiei dar care a fost suprimat de „prompta“ intervenţie a baionetelor

O altă preocupare o constatăm că s-a manifestat pe plaiurile Transilvane unde s-a purces la strângerea fondurilor necesare a-l cinsti pe Crăişorul Munţilor, omul cu demnitate Avram Iancu. Acţiunea a fost atent supravegheată şi sancţionată de organele represive al regimului Austro-Ungar. Vezi: Paul Abrudan. Istoria monumentului Avram Iancu. Procesul cununei. În: „Transilvania“, Sibiu, nr. 5, 1972, p. 59. şi Pentru un monument lui Avram Iancu. Sibiu. 1972.

mmmmmmmmmmmmmmmmccclxxxvii Unirea Principatelor a fost un subiect care a preocupat atât pe oamenii politici aflaţi în postura de eventuali comanditari cât şi pe artiştii plastici. La diverse momente au fost lansate demersuri de tatonare însă de fiecare dată, sub diverse motivaţii, s-a recurs la o amânare sine-die, personalitatea lui Alecsandru Ioan I Cuza dorindu-se a nu leza pe domnitorul şi respectiv regele Carol. Dacă Bucureştiul n-a reuşit să aibă un asemenea monument, atât în veacul al XIX-lea, cât şi în al XX-lea, la Iaşi s-a trecut peste stupida timorare prin chiar reacţia regelui Carol care a finanţat substanţial achitarea notei de plată către realizatorul Raffaello Romanelli şi a participat la solemnitatea dezvelirii amplului monument din Piaţa Unirii.

La Bucureşti după numeroasele tentative eşuate s-a ajuns, la începutul veacului XXI, să se găsească posibilităţile de a-i atribui sculptorului Paul Vasilescu realizarea monumentului evocându-l pe Alexandru Ioan I Cuza. Şi în acest caz sunt discutabile două aspecte legate de amplasament. Locul la numai câţiva metri de clopotniţa care în august 1862 a cunoscut tragicul atentat căruia i-a căzut victimă primul ministru Barbu Catargiu, dosar cu multe semne de întrebare care încă n-au primit un concludent răspuns, fiind formulate prezumţii că domnul ar fi fost în cunoştinţă de cauză. Al doilea aspect este cel al orientării în raport cu punctul cardinal vest şi fundalul clopotniţei care estompează mult din elementele plastice ale lucrării. Vezi: Virgiliu Z. Teodorescu. Un proiectat monument al Unirii. În: „Buletinul Monumentelor Istorice“ (nr. 4, 1970); Unirea. În: „Cronica Fundaţiilor“ (nr. 16, 2004); Gânduri la dezvelirea monumentului Alexandru Ioan Cuza în Bucureşti. În: „Cronica Română“ (nr. 3401, L 22 martie 2004.

mmmmmmmmmmmmmmmmccclxxxviii Actul Independenţei de Stat a României a preocupat atât generaţia înfăptuitoare cât şi cele care i-au urmat, însă de fiecare dată când se conturau condiţiile de trecere la fapte, interveneau inundaţiile, molimele, pojarurile, războaiele şi alte motivaţii. Au fost formulate frumoase propuneri ca în Bucureşti monumentul să se materializeze, dând contur unei Catedrale a Neamului. Nimeni n-a fost împotrivă şi totuşi nu o avem nici în 2006, ultimii ani problema amplasamentului devenind prilej de dezbinare, de ambiţii personale, promisiuni, tergiversări.

C. Esarcu. Rolul monumentelor în istoria unui popor. Monumentul Plevnei. Memoriu citit în şedinţa Atheneului de la 3/ 15 noiembrie 1883 [A.N. Biblioteca III 4115].

Virgiliu Z. Teodorescu. Un subiect revenit în actualitate: Catedrala Neamului. În: „Dimineaţa“, nr. 3570 şi 3571; Catedrala Neamului. În: „Cronica Română“, nr. 3139/ 15 mai 2003; Risipa, dominanta zilelor noastre. În: „Dimineaţa“, nr. 3804/ 16 aprilie 2004; nr. 3806/ 20 aprilie 2004; nr. 3807/ 21 aprilie 2004. Reacţia faţă de modul cum s-a acţionat împotriva unor monumente, lezând demnitatea naţională a românilor, lipsa de profund discernământ a factorilor de decizie, păgubind forul public de o serie de monumente sau reintegrând un monument îndepărtat de generaţia făuritoare a Marii Uniri. Ne referim la monumentul Independenţei înlăturat din forul public de la Oradea şi maltratat treptat la locul de depozitare, valoroasă realizare a sculptorului Constantin Popovici, monumentul 1907 din Bucureşti, realizare a sculptorului Naum Corcescu, integrarea monumentului generalilor unguri la Arad şi a problemei doritei amplasări a Catedralei Neamului prin înlăturarea din Parcul Carol I a construcţiei fostului Mausoleu căruia este de dorit a i se conferi caracterul de Panteon Naţional în directă relaţie cu Mormântul Eroului Necunoscut, eronat plasat în zona pânzei freatice a apelor lacului limitrof. Articol în care era prezentată reacţia unui cunoscător al monumentelor care, eventual, putea deschide calea spre alte şi alte puncte de vedere. De la nivel guvernamental s-a impus redacţiei interzicerea de a mai publica articole ale respectivului autor. În trecut se numea cenzură, acum „dreptul“ la silită tăcere.

mmmmmmmmmmmmmmmmccclxxxix Unele au cunoscut parţiale rezolvări Un exemplu îl constituie realizarea Monumentului Pompierilor, declanşată la împlinirea a 50 de ani de la Revoluţia de la 1848.

Vezi:Virgiliu Z. Teodorescu. Monumentul Eroilor pompieri. În: „B.C.M.I.“ (nr. 4/ 1991); Monumentul pompierilor din Bucureşti (prezentare la Simpozionul Tradiţie şi educaţie, organizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Bucureşti, 2005).

mmmmmmmmmmmmmmmmcccxc Virgiliu Z. Teodorescu. Contribuţii documentare referitoare la monumentele de for public ridicate pe teritoriul dintre Prut şi Nistru în perioada anilor 1918–1940. În: „Revista Arhivelor“ (nr. 2/ 1993); Simboluri de for public dedicate cinstirii lui Ştefan cel Mare. În: „Revista Arhivelor“ (nr. 3/ 1993); Simboluri de for public dedicate cinstirii memoriei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. În: „Biserica Ortodoxă Română“ (nr. 7–12/ 2003); Întru cinstirea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Editura Economică, Bucureşti, 2004.

mmmmmmmmmmmmmmmmcccxci Virgiliu Z. Teodorescu. Simboluri ale cinstirii dedicate lui Mihai Viteazul. În volumul editat de Ministerul Afacerilor Externe, Direcţia relaţiilor culturale, incluzând comunicările de la sesiunea ştiinţifică din 17 septembrie 1993, Bucureşti, p. 31–52.

mmmmmmmmmmmmmmmmcccxcii Publius OVIDIUS Naso , poet latin, relegat din ordinul împăratului Augustus la Tomis, unde îşi trăieşte ultimii ani ai vieţii. Statuia lui, aflată în Constanţa, a fost realizată de Eltore Ferrari (fost luptător garibaldist), este din bronz, înaltă de 2,50 m, soclu marmură albă. A fost dezvelită în 1887 (veti Constanţa litoral. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962.

mmmmmmmmmmmmmmmmcccxciii