Guvernul republicii moldova

Condițiile naturale

Clima

Clima în DBHN este temperat-continentală, cu temperaturi medii cuprinse între -3,5°C în ianuarie și +21,4°C in iulie. Observațiile meteorologice de lungă durată la stațiile meteorologice Chișinău și Bălți denotă o creştere stabilă a temperaturii medii anuale cu 0,01°C/an⁸, ceea ce corespunde tendinţei de schimbare a temperaturii medii a aerului pe teritoriul Europei în ansamblu. Din punct de vedere meteorologic cele mai multe riscuri sunt legate de fluctuații ale temperaturii și secete frecvente. Cantitatea de precipitații atmosferice scade de la nord-vest la sud-est, micșorându-se de la 620 până la 450 mm/an. În ansamblu observațiile meteorologice de durată (1891-2010) ale valorilor precipitațiilor medii anuale denotă o creștere cu 0,719  mm/an, ceea ce însă, pe fundalul creșterii temperaturilor medii anuale, nu contribuie la creșterea resurselor de apă în bazinul Nistrului.

Seceta în Moldova este unul dintre cele mai importante hazarduri naturale, reprezentând trăsătura specifică a climei regionale. Deficitul de precipitaţii atmosferice este specific practic pentru tot teritoriul țării, unde probabilitatea apariţiei secetelor mari cu consecinţe catastrofale în perioada de vegetaţie constituie 11-41%. În ultimele două decenii (1992-2012) secetele au fost mai frecvente, devenind mai intense. Doar în perioada anilor 2000-2012 în Moldova au avut loc 4 secete devastatoare (2000, 2003, 2007 și 2012), teritoriul țării fiind afectat în proporții de peste 75% cauzând pierderi economice de proporții (Tabelul )⁹.
Tabelul . Teritoriul afectat, durata și pierderile economice urmare a secetelor (anii 2000-2012)*

Anul secetei	Teritoriul afectat (%)	Durata, anotimpul	Pierderi economice (mln)
			lei	dolari SUA
2000	75	Primăvară-toamnă	2098.1	169,7
2003**	86	Vară-toamnă	-	-
2007	78	Vară-toamnă	11970.0	987,0
2012	80	Vară-toamnă	2500.0	200,5

* După: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, 2007; Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, 2012; Daradur et al., 2007; UN, 2012; World Bank & FAO, 2007.

** Nu sunt date

În DBHN coeficientul de umiditate (Cu) variază de la nord spre sud, astfel, în raioanele de nord Soroca și Camenca, valoarea Cu variază în limitele 0.50-0.60, iar în partea de sud a bazinului (raionul Slobozia), valorile lui sunt în limitele 0.40-0.45, constatând creșterea gradului de ariditate în plan zonal (Tabelul ).

Tabelul . Evaluarea riscului gradului de ariditate, conform coeficientului de umiditate

Unităţi administrativ-teritoriale	Coeficientul de umiditate (Cu)
	0,35-0,4	0,4-0,45	0,45-0,5	0,5-0,55	0,55-0,6	0,6-0,65
Soroca			2	38	55	5
Camenca			2	50	48
Rîbniţa			10	70	20
Dubăsari		25	50	25
Criuleni		10	60	30
Grigoriopol		10	60	30
Ştefan-Vodă	2	40	58
Slobozia		80	20

O analiza detaliată a resurselor climaterice în DBHN, a vulnerabilității resurselor de apă și a scenariilor de adaptare la schimbările climatice¹⁰ denotă că schimbarea climei crează probleme serioase în gestionarea actuală a resurselor de apă în mare parte din cauza creșterii factorului imprevizibilității.

Schimbarea climei este unul din factorii care va influența indicele de disponibilitate a apei în viitor. Prognozele făcute la nivel național privind rezervele de apă și cererea crescândă pentru consumul de apă, ca urmare a creșterii nivelului de viață și dezvoltării economice, arată că asigurarea cu apă va fi amenințată deja în 2020, când intensitatea utilizării apei de suprafață se va apropia de 100%. Luând în calcul și rezervele de ape subterane, momentul când deficitul de apă va deveni factor limitator pentru dezvoltare va surveni cel mai probabil după 2030¹¹.

În planificarea gestionării resurselor de apă subiectul influenței schimbării climei trebuie tratat cu multă atenție, având în vedere vulnerabilitatea la impacturile schimbării climei asupra resurselor de apă, fapt care nu poate asigura prognozarea necesității de consum pentru următoarele decenii. În calitate de alternativă sunt utilizate modelări¹², care oferă limitele critice privind consumul de apă în țară în baza sistemului centralizat de asigurare cu apă din perspectiva dezvoltării economice.

Vulnerabilitatea la impactul schimbării climei, în special cât privește resursele de apă, poate fi redusă prin măsuri care ar îmbunătăți utilizarea lacurilor de acumulare, a barajelor și îndiguirilor, protejarea zonelor umede, protecția infrastructurii de irigare împotriva inundațiilor, instalarea sistemelor de alertă privind ruperea barajelor și digurilor etc.

Relieful

Relieful în DBHN se caracterizează prin elemente de podiș, deal și câmpie, dar este predominant deluros, puternic fragmentat de rețeaua hidrografică, cu văi adânci şi hârtoape în special în partea centrală a bazinului, ceea ce a determinat caracterul predominant al versanților. Dacă în cadrul câmpiilor aceste suprafețe constituie 58-62%, în regiunile de podiș suprafața versanților depășește 70-87% din teritoriu. Fragmentarea verticală a terenului influențează și potențialul energetic al versanților și implicit sporește probabilitatea de activizare a procesului de alunecare de teren.

Solurile

Starea solurilor în ansamblu pe țară este considerată nesatisfăcătoare pe 50% din terenuri și critică pe 10% din teritorii¹³. În mediu pe țară 34% din terenurile agricole sunt erodate, din care 10% se consideră puternic erodate.

Gradul înalt de valorificare agricolă, cu o pondere de 73% a terenurilor arabile are un impact semnificativ asupra calității mediului afectând echilibrul ecologic al ecosistemelor, cauzând degradarea solurilor și procese de deșertificare¹⁴.

Degradarea fizică a solurilor, caracterizată prin deteriorarea structurii și proprietăți fizice mai proaste, are loc sub influența tehnicii agricole și mecanismelor, dar și în urma irigării cu apă care nu corespunde cerințelor. În majoritatea râurilor și lacurilor din țară apa este de calitate nesatisfăcătoare și este puternic mineralizată. Degradarea sistemelor de ameliorare, în special a celor de drenaj, în luncile râurilor de cele mai multe ori cauzează salinizare.

Degradarea solurilor este unul din factorii critici, care cauzează dezechilibrarea funcționării ecosistemelor și respectiv fragmentarea ecosistemelor la scară largă.

Resursele minerale

Principalele zăcăminte minerale sunt reprezentate de roci utilizate în construcție și ca materie primă pentru industria materialelor de construcție, a cimentului, a sticlei, industria chimica etc. Majoritatea resurselor minerale ale districtului se exploatează prin cariere şi numai unele varietăți de calcare prin galerii. Exploatarea resurselor prin cariere este însoțită, de regulă, de distrugerea învelișului de soluri și a vegetaţiei, de acumularea deşeurilor miniere, care fiind depozitate neregulamentar sunt răspândite de curenţii de aer şi acvatici, creând presiuni și producând dezechilibre în bazinele hidrografice.

În DBHN este extrasă şi utilizată în scopuri potabile și curative o mare varietate de ape minerale şi de masă.

Procese geodinamice

În DBHN, ca și pe teritoriul întregii țări, condițiile naturale, care țin cu precădere de particularităţile reliefului, structura geologică și condițiile hidrogeologice ale teritoriului, favorizează de rând cu specificul regimului climatic și sub influența factorului antropic, producerea alunecărilor de teren.

Regiunea de nord se caracterizează cu predominarea mişcărilor de ridicare, iar cea sudică, cu mişcări de coborâre, regim cu influențe asupra caracteristicilor orizonturilor acvifere (debitelor, compoziției chimice etc.).

Apariţia noilor alunecări sub formă de torente şi activizarea celor existente, pe larg prezente în aria districtului, se datorează, cu precădere, apelor freatice.

Alunecările de teren reprezintă o sursă importantă de aluviuni în albiile râurilor, cauzând majorarea gradului de turbiditate a apei și respectiv afectând starea ecologică a ariilor protejate cu destinație specială.

3.