Hannibal în spatele măȘtii



Yüklə 0,89 Mb.
səhifə3/38
tarix17.01.2019
ölçüsü0,89 Mb.
#99873
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   38

Capitolul 3


Blitzkrieg-ul, războiul fulger dus de Hitler, fusese mai rapid decât și-ar fi imaginat oricine altcineva. La castel, Berndt descoperi că se afla deja o companie Waffen SS, Totenkopf. Două tancuri Panzer erau oprite lângă șanțul de apărare, alături de un distrugător de tancuri și câteva autoșenile.

Ernst, grădinarul, zăcea cu fața în jos, în bucătărie, cu capul acoperit de muște.

Berndt văzuse asta de pe capra trăsurii. Numai germanii se urcaseră. Grutas și cu ceilalți merseseră în urma lor. Erau Hilfswillige, sau Hiwis, localnici care se oferiseră voluntari să-i ajute pe naziștii invadatori.

Berndt mai putu să vadă doi soldați, sus pe unul din turnurile castelului, dând jos steagul cu blazonul familiei Lecter și punând în loc o antenă de radio și un steag cu svastică.

Un maior în uniformă neagră SS și purtând însemnul Totenkopf ieși din castel să se uite la Cesar.

— Frumos, dar prea înalt pentru a fi călărit, spuse acesta plin de regret – își adusese echipamentul de călărie pentru momentele libere.

Celălalt cal i se păru mai potrivit. În spatele lui apărură doi soldați, ducându-l pe bucătar cu ei.

— Unde este familia?

— La Londra, domnule, răspunse Berndt. Pot să acopăr trupul lui Ernst?

Maiorul se întoarse către sergent, care îl împunse în bărbie pe Berndt cu țeava pistolului mitralieră Schmeisser.

— Și cine o să-l acopere pe al tău? Miroase țeava armei. Încă miroase a fum. Poate să-ți zboare și ție creierii, amenință maiorul. Unde este familia?

Berndt înghiți cu greu.

— Plecată la Londra, domnule.

— Ești evreu?

— Nu, domnule.

— Țigan?


— Nu, domnule.

Acesta se uită la teancul de scrisori de pe masă.

— Sunt scrisori pentru un oarecare Jakov. Tu ești evreul Jakov?

— Un preceptor, domnule. A plecat cu mult timp în urmă.

Maiorul cercetă lobii urechilor lui Berndt, să vadă dacă nu cumva erau găuriți.

— Arată-i sergentului scula ta. Pe urmă: Să te ucid sau să te păstrez la muncă?

— Domnule, oamenii aceștia se cunosc cu toții între ei, spuse sergentul.

— Așa? Poate se și plac unii pe alții. Se întoarse la Grutas. Poate că dragostea pentru vecini este mai mare decât aceea pentru noi, ei, Hiwis? Apoi maiorul se întoarse către sergent. Chiar crezi că avem nevoie de toți?

Sergentul îndreptă arma către Grutas și oamenii săi.

— Bucătarul este evreu, spuse Grutas. Aici suntem și noi buni la ceva cu ceea ce știm – îl lăsați să vă gătească și o să muriți în câteva ore de o otravă evreiască. Arătă apoi către unul dintre oamenii săi. Fluierici știe să gătească și o poate face și pentru soldați. Grutas se duse în mijlocul curții, mișcându-se încet, cu țeava armei sergentului urmărindu-l. Domnule maior, purtați însemnele și inelul celor din Heidelberg. Aici este un loc încărcat de istorie militară, așa cum încercați să faceți și dumneavoastră acum. Aici este sălașul lui Hannibal cel Fioros. Unii dintre cei mai valoroși cavaleri teutoni au murit aici. Nu este momentul să spălați pietrele acestea cu sânge de evreu?

Maiorul își înălță sprâncenele.

— Dacă vrei să faci parte din SS, arată-mi că o meriți!

Făcu un semn sergentului. Sergentul SS își luă pistolul din toc, scoase din el toate gloanțele, mai puțin unul, apoi îl dădu lui Grutas. Doi soldați îl târâră pe bucătar la Piatra Judecății.

Maiorul părea mai interesat să studieze calul. Grutas puse pistolul la tâmpla bucătarului, așteptând ca maiorul să-l privească. Bucătarul îl scuipă.

Un stol de rândunici se ridică din turn când se auzi împușcătura.

Berndt fusese pus să mute mobila ca ofițerii să poată fi încartiruiți la etaj. Se uită să vadă dacă nu cumva făcuse pe el. Putea să audă cum transmitea radiotelegrafistul dintr-o mică încăpere din pod, atât în cod, cât și vorbit. Operatorul fugi în josul scărilor, cu căștile în mâini, apoi se întoarse peste câteva clipe ca să stingă echipamentele. Porneau către răsărit.



De la o fereastra de la etaj, Berndt văzu unitatea SS și cum era scoasă dintr-un Panzer o stație radio portabilă, ca să fie lăsată micii garnizoane ce rămânea în urmă. Grutas și oamenii lui jegoși, înarmați acum, cărau tot ce găseau în bucătărie și încărcau merindele într-o autoșeniletă pentru trupele auxiliare. Soldații se urcară în mașini. Grutas ieși în fugă din castel ca să-i prindă. Unitatea pornea spre Rusia, luându-i pe Grutas și pe ceilalți Hiwis. Păreau să fi uitat de Berndt.

O grupă de soldați cu arme automate și stația radio rămăseseră pe loc, la castel. Berndt așteptă în toaleta veche din turn până se lăsă întunericul. Mica garnizoană germană mânca în bucătărie, cu o santinelă postată în curte. Descoperiseră și ceva rachiu într-o cămară. Berndt coborî din turn, recunoscător că treptele din piatră nu scârțâie.

Se uită în camera stației radio. Radioul era în budoarul doamnei, iar sticlele de parfum fuseseră împrăștiate pe jos. Berndt se uită la el. Se gândi la Ernst, mort în bucătărie, și la bucătar, scuipându-l pe Grutas cu ultima lui răsuflare. Berndt se strecură în cameră. Simți că trebuie să-i ceară scuze doamnei pentru intruziune. Coborî apoi scările de serviciu, ținându-și în mâini încălțările lui butucănoase, cele două piese ale stației radio și acumulatorul, și se furișă afară pe o ușă din lemn. Radioul și generatorul manual erau o povară grea, de peste douăzeci de kilograme. Berndt se strecură în pădure și le ascunse. Îi păru rău că nu poate să ia cu el și calul.

Luminile amurgului și ale lumânărilor străluceau pe pereții din lemn vopsit ai cabanei de vânătoare și luceau în ochii prăfuiți ai trofeelor atunci când familia se adună în jurul șemineului. Capetele de animale erau vechi, chelite de generațiile de copii care se agățaseră de balustradă.



Doica puse lângă vatră cada de baie din aramă a lui Mischa. Adăugă apă dintr-un ceainic ca să potrivească temperatura, apoi făcu clăbuci și o cufundă pe Mischa în apă. Copila se jucă încântată cu spuma. Doica întinse prosoapele în fața focului, să se încălzească. Hannibal luă brățara de copil a lui Mischa de pe mâna ei, o cufundă în spumă, apoi suflă baloane de săpun prin ea. Baloanele, în scurtul lor zbor, reflectau fețele strălucitoare înainte să plesnească deasupra focului. Lui Mischa îi plăcea să prindă baloane, dar își dorea brățara înapoi și nu se liniști până când aceasta nu fu din nou pe brațul ei.

Mama lui Hannibal cânta o piesă barocă în contrapunct, la o pianină.

Muzica delicată, ferestrele acoperite cu paturi la coborârea serii și aripile întunecate ale pădurii în jurul lor. Berndt sosi epuizat și muzica încetă. Lacrimi apărură în ochii contelui Lecter în timp ce-l asculta pe Berndt. Mama lui Hannibal prinse mâna lui Berndt, ca să-l liniștească.

Germanii începură imediat să se refere la Lituania ca la Ostland, o colonie germană fără însemnătate, care putea fi repopulată în timp cu arieni, după ce elementele inferioare slave erau lichidate. Coloanele germane mărșăluiau mai departe, pe șosele, trenurile germane purtau și ele artileria către răsărit.



Avioanele rusești bombardau și destrămau coloanele. Enormele bombardiere Ilyushin pisau mărunt coloanele, trecând prin focul intens al bateriilor antiaeriene montate pe trenuri.

La mijirea zorilor, lebedele negre zburară cât de sus puteau, în formație, cu gâturile întinse, îndreptându-se către sud, cu huruitul avioanelor deasupra lor.



O explozie, și lebăda din frunte se chirci, apoi începu să plonjeze spre pământ, cu celelalte păsări învârtindu-se în jurul ei, pierzând altitudine în spirală. Lebăda rănită căzu greu în câmp deschis și nu se mai mișcă. Colegele ei aterizară alături și o împinseră cu ciocurile, scoțând sunete disperate.

Nu se mișca. O altă explozie pe câmp și infanteria rusească fu zărită deplasându-se la liziera pădurii. Un Panzer german sări peste o movilă și porni de-a latul câmpului, trăgând cu mitraliera în copaci și apropiindu-se tot mai mult. Lebăda își desfăcu larg aripile și ramase la sol lângă tovarășa ei, chiar dacă tancul era mai lat decât aripile sale, iar motorul lui se auzea mai tare decât inima ei sălbatică. Sâsâi la tanc, îl lovi cu aripile, dar tancul trecu peste ele, orb, transformându-le, cu șenilele, în resturi de carne și pene.



Yüklə 0,89 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   38




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin