Horia sima

9. ATMOSFERA DE TEROARE

”O atmosfera de teroare, înabusitoare, plutea între zidurile Consiliului si în afara lui”, scrie Capitanul în notele lui de la proces.

Teroarea de la Malmaison, din cursul procesului, nu era decât reflexul întregului sistem de guvernare inaugurat odata cu dictatura carlista. Toata tara era înlantuita. Toate libertatile, suprimate. Nu se putea scrie nimic decât ceea ce era îngaduit în comunicatele oficiale. Nimeni nu mai era sigur de profesia lui, de functia lui în Stat sau la particulari si nici chiar de persoana lui. Un denunt era suficient pentru a aresta pe cineva, a-l supune la torturi si a-l interna în lagar. Justitia fusese înlocuita cu politia. Nu mai exista nici o garantie pentru individ în fata bunului plac al Statului, care nu cunostea alta lege decât aceea a terorii nelimitate. România, sub Regele Carol, se inspira din modelul de guvernare sovietic.

Dar la ce servea aceasta desfasurare de forte contra drepturilor si libertatilor individuale? Se exercita pentru apararea natiunii într-un moment de mare pericol? Suntem departe de aceasta interpretare. Distrugerea vechii ordini constitutionale servea unui scop infam si nemarturisit direct: nimicirea acelei miscari, acelui partid care-si înscrisese în programul sau însanatosirea morala si politica a natiunii noastre.

Tocmai acest proces de reînnoire spirituala a României, de refacere a ei din temelii, trebuia întrerupt. România era de multa vreme sortita sa intre în sfera de influenta bolsevica si tot ce-ar fi putut sa se opuna acestei „alunecari spre stânga” a tarii noastre, trebuia eliminat din vreme, înainte de a fi prea târziu. Nu se mai putea tolera ca în a treia tara, dupa Italia si Germania, ideea nationala sa biruie pe cale de alegeri. Miscarea Legionara, prin propaganda ce-o facea în masele populare, izbutise sa creeze un bloc de constiinta si vointa nationala, peste care nu putea trece tavalugul rosu. Si atunci conspiratia comunista, care a reusit sa-si gaseasca culcus la Palat, gratie Elenei Lupescu, a decretat moartea Legiunii; Miscarea Legionara trebuia distrusa ca sa triumfe comunismul în România.

Procesul Capitanului din 1938 era începutul acestei actiuni de lichidare a Legiunii. Arestarea si condamnarea lui din ordin nu era decât preludiul crimei planuite pentru mai târziu. Odata Legiunea decapitata, dupa toate probabilitatile se va dezintegra si va dispare. Daca aceste prevederi nu se vor îndeplini, atunci se vor lua masuri complementare, de aceeasi natura, contra celorlalti fruntasi ai Legiunii, care nu trebuie nici ei lasati în libertate, ci strânsi laolalta în lagare si închisori, pentru a-i avea oricând la îndemâna pentru un nou val de represalii. Aceasta a fost în linii mari schema operatiilor planuite de camarila contra Legiunii.

Schimbarea constitutionala de la 11 Februarie 1938, dizolvarea partidelor si suspendarea garantiilor judiciare, n-aveau alt scop decât sa-l încercuiasca pe Capitan si sa-l târasca în boxa acuzatilor. Despuiat de orice posibilitate de aparare, un simulacru de judecata îl va azvârli în ocna, de unde nu mai trebuia sa iasa viu.

Teroarea instaurata de regimul carlist la toate nivelele vietii nationale, în Februarie 1938, a atins punctul culminant în cursul procesului. În jurul Capitanului, Armand Calinescu a organizat în toate amanuntele un sistem de paza si de control atât de sever încât sa creeze acea atmosfera de intimidare a persoanelor de buna credinta, ce s-ar fi încumetat sa-l apere. Orice gest de întelegere pentru inculpat putea avea urmari grave pentru indivizii care cutezau sa înfrunte amenintarile. Izolat de lume, izolat de natie, azvârlit în subteranele Jilavei, Corneliu Codreanu trebuia sa devina, prin suferintele lui si pedeapsa ce-o va primi, un memento permanent pentru toti recalcitrantii care ar mai cuteza sa-i profeseze ideile. Iata ce va asteapta daca nu va lepadati de el: arestarea, schingiuirea, lagarul, ocna, de unde cine stie daca veti mai scapa vii.

Înainte de a se pronunta sentinta, înainte ca sa se desfasoare parodia de proces, lumea trebuia sa ia aminte ca de asta data prigoana va avea alt final decât în 1934 si cei ce nu vor sa ajunga în situatia lui Codreanu, sa se retraga din lupta.

Sa clarificam acum, în ce consta acea „atmosfera încarcata, înabusitoare” de la proces, de care vorbea Capitanul. Pentru a-i cunoaste resorturile ei intime, trebuie sa trecem în revista, asa cum ne descriu martorii care au trait acest moment, ansamblul de masuri de paza luate de autoritati, care depaseau cu mult atât nevoile de siguranta pentru persoana inculpatului, cât si pentru protectia membrilor din Tribunalul Militar. S-a montat un enorm aparat de supraveghere si spionaj în jurul lui Corneliu Codreanu, ca si cum ar fi fost vorba de cel mai mare criminal al tarii românesti si al tuturor timpurilor.

Procesul s-a judecat în fata Tribunalului Militar al Corpului II Armata, Sectia I, care avea ca sef pe Colonelul Dumitru. Sala Tribunalului Militar se afla la etajul I al cazematei Malmaison.

Intrarea la Tribunalul Militar se facea printr-o alee lunga de 50-60 de metri. La poarta de intrare erau postati comisari si soldati-jandarmi. Comisarii faceau verificarea permiselor de intrare si a carnetelor de identitate. În piata din fata cazarmii Malmaison circulau patrule de soldati si jandarmi. Circulatia era interzisa.

La poarta se facea o prima verificare a actelor. Dar mai urmau altele. Dupa ce ai intrat în cladire, sub gang, într-o odaie, era instalat un birou de control central, unde, în afara de prezentarea legitimatiilor, se facea perchezitia corporala, la barbati si femei, de catre agenti si agente. Dupa ce ai trecut de acest post principal de control, aproape la fiecare pas în interiorul cazarii, erai oprit si întrebat de acte: permisul de intrare si carnetul de identitate. Verificarea se realiza cu multa atentie. Comisarii se uitau lung la persoanele cu drept de intrare, ca sa vada daca fotografia coincide cu individul din fata lor. Dar nu se multumeau cu atât. Întrebau de adresa posesorului permisului de intrare, pe care le notau într-o condica. În total s-au numarat 4-5 controale în cladire, pâna ce avocatii au putut strabate în sala unde se afla Corneliu Codreanu.

”Cazarma Malmaison, noteaza avocatul Ranetescu în amintirile lui din Buna Vestire, gemea de trupe, de politisti si de agenti ai Sigurantei. Nu puteai respira de atâtia inoportuni, care se asezau lânga tine si trageau cu urechea. În notele de la proces ale Capitanului, aceasta omnipotenta înabusitoare a agentilor împrejurul persoanei sale, este redat cu tot dramatismul si dezgustul.

Tot timpul am fost tinut într-o paza extraordinar de serioasa si cu totul neobisnuita. La usa, permanent doi jandarmi în post, iar în camera cu mine, un plutonier. De asemenea, un plutonier a stat tot timpul în preajma mea.

Discutiile cu aparatorii, pregatirea apararii, care întotdeauna e secreta, le-am facut-o în fata lor si a doi agenti de politie.

Avocatii, ca sa poata patrunde la mine, treceau începând de la poarta, prin patru cordoane, facându-li-se perchezitie corporala. Salile pline de agenti, care îi spionau pe aparatori, pe martori, si pe ofiteri. Nu puteau vorbi doi oameni, ca imediat sosea lânga ei un al treilea: agentul, spionul...

Fiecare avocat sau martor se astepta din moment în moment sa fie ridicat, arestat, dus în lagar”. Avocatul Ranetescu a descoperit un microfon în sala:

”Am observat în perete, deasupra procurorului, un fel de rozeta de alarma, de un format curios. L-am întrebat pe grefier ce este si mi-a spus ca acopera o gaura de cos. Un coleg spune grefierului: probabil ca e vreun cos... cu microfon. La care acesta a raspuns: microfonul e stricat de mult.

Am înteles: anumite urechi ascultau dezbaterile procesului. Tot de aceea se stenografiaza cu atâta grija tot ce se vorbeste. Vor vedea însa stenogramele lumina zilei?”

Microfonul din perete nu era destinat numai declaratiilor Capitanului si ale apararii, ci ca sa îi controleze si pe complicii lui Armand Calinescu din Tribunal, procurorii si membrii completului de judecata, daca îsi fac datoria. Sa nu se produca vreo deplasare sau vreo deviere de la linia de conduita a procesului, prescrisa de camarila, care trebuia sa se termine cu condamnarea inculpatului. Prin microfon, ofiterii erau mereu tinuti sub paza ca sa execute consemnele de la Palat.

Teroarea s-a extins si asupra presei. „În timp ce rechizitoriul procurorului, facut de altii si citit numai de el, noteaza Capitanul, a fost tras imediat în editii speciale, din ordin, sub amenintarea suspendarii ziarelor, si citit la radio în întregime, cuvântul apararii a fost ascultat de Consiliu într-o sala goala si nu s-au publicat în presa decât 3-4 rânduri.

”Nu stiu daca a existat vreodata, în viata publica a României, un om care sa fi fost atacat cu atâta înversunare, patima si rea credinta de întreaga presa si de toate cluburile iudeo-politicianiste, asa cum am fost eu de la arestarea mea, în tot timpul instructiei, în scopul de a pregati condamnarea în fata opiniei publice.

N-a fost nimeni, în tot trecutul românesc, asupra nimanui nu s-a concentrat atâta ura. Nimeni n-a fost lovit ca mine, fara a avea posibilitatea sa ma apar, fara ca cineva sa ma poata apara”.

Un singur fotograf a fost admis în sala. Era omul Sigurantei. Acesta a luat poze aproape exclusiv în directia bancii acuzatului. Cauta prilejul sa-l prinda pe Corneliu Codreanu în momentele când era aplecat pe hârtii, ca sa poata spune apoi presa la ordinul guvernului ca „acuzatul este coplesit sub povara acuzatiilor”.

”Nu s-a neglijat nimic, scrie Ranetescu, din detaliile infamei mascarade juridice”.

Teroarea a avut efect si asupra publicului. Lume putina, caci masurile extraordinare de paza de la Malmaison si amenintarile i-au înspaimântat pe multi din aceia ce ar fi vrut sa asiste la dezbateri, tinându-i departe de acel loc primejdios, de unde puteai fi ridicat si dus în lagar... În sala, doar mama Capitanului, sotia lui, Doamna Iridenta Mota si un frate al Capitanului.

O anumita presa, din tara si strainatate, a fost bogat reprezentata. Guvernul stia ca corespondentii acestor ziare vor scrie reportajele lor în asa fel încât sa-l prezinte într-o lumina defavorabila pe acuzat.

Parchetul militar care a condus operatiile de politie de la Malmaison era sub comanda faimosului Colonel Zeciu, acela care mai târziu a fost unul din protagonistii crimei din Padurea Tâncabesti. Acesta s-a comportat ca o bruta, executând la milimetru dispozitiile date de Armand Calinescu.

”Colonelul Zeciu, scrie Ranetescu, a fost foarte zgârcit în acordarea permiselor de intrare. S-au facut tot felul de mizerii si lumea s-a lipsit. Cuvântul de ordine a fost, se pare, cât mai putin public si acesta s-a accentuat în cele patru zile ale procesului, asa ca în ziua pledoariilor, nu mai eram decât noi, 7 avocati, tribunalul, Capitanul si un agent stenograf, cu fata congestionata de bautura.

Capitanul-magistrat Stefan Tartareanu, ajutorul lui Zeciu, s-a purtat tot atât de hain cu publicul si apararea”.

Ramâne sa lamurim o chestiune ce iese din comunul acestor zile de teroare. De ce în prima zi a dezbaterilor guvernul a lasat sa apara în Universul textul apararii lui Corneliu Codreanu, cuvânt cu cuvânt, fara a-l fi mutilat? Faptul se datoreaza unei interventii a Profesorului Iorga.

Profesorul Iorga scrisese cu 3-4 zile înainte de începerea procesului un articol în Neamul Românesc, în care cerea ca tara sa cunoasca dezbaterile de la proces. „Sa asiste lume multa, spunea el. Sa se deschida usile, spre a se constata, nu nevinovatia lui Codreanu, ci nulitatea lui...”

Guvernul s-a lasat convins de interventia lui Iorga, crezând ca apararea lui Codreanu va fi un fiasco, si a lasat libertate presei sa reproduca fara cenzura prima zi a dezbaterilor. Dar efectul a fost contrar celui asteptat de Iorga. Corneliu Codreanu a vorbit în apararea sa 7 ore încontinuu într-o forma impecabila. Dupa campania de ura si rea credinta de pâna atunci, orchestrata de guvern, publicarea declaratiilor Capitanului, cuvânt cu cuvânt, a avut un efect zguduitor în opinia publica, spulberând toate acuzatiile aduse pâna atunci.

Guvernul si-a dat seama de greseala si a doua zi a revenit la sistemul cenzurii.