Horia sima

9. ALARMA DE LA PREFECTURA SI POLITIE

Desi Generalul Antonescu îmi comunicase prin Mihai Antonescu ca nu ma poate primi în noaptea aceea, am ramas mai departe lânga biroul sau, în anticamera, împreuna cu toti cei adunati acolo, pâna spre ziua.

Toti stateau pe scaune îngândurati, nestiind ce hotarâre va lua Generalul. Maiorul Elefterescu si Vladescu trebaluiau pe la Secretariat. Eu eram mai linistit dupa declaratiile Generalului Pantazi si ale Colonelului Dragomir. Mai aveam si aliati, chiar printre oamenii de încredere ai Generalului. Aveam impresia ca se cauta o formula de aplanare a conflictului.

În mijlocul acestor nelinisti si sperante, se iveste o noua complicatie. Usa se deschide si intra ca o furtuna Colonelul Rioseanu, speriat si gâfâind. Cu o voce tenebroasa ne spune ca au fost arestati si dusi la Prefectura de Politie Tatarescu, Ghelrnegeanu si Argetoianu. Daca nu se intervine imediat, vor avea soarta celor de la Jilava. El nu îndrazneste sa mearga singur, de teama sa nu i se întâmple si lui ceva. Face apel la mine sa mergem împreuna. Fara a mai zabovi o clipa, l-am luat de brat si am coborât scarile în goana. Ne-am urcat în masina si am pornit cu cea mai mare viteza spre Prefectura de Politie. Era înca noapte afara, pe la 7 dimineata.

Intrând în cabinetul Prefectului, l-am gasit pe Zavoianu într-o agitatie indescriptibila. Vorbea sacadat, în fragmente, incapabil sa explice situatia celor arestati.

– Bine, D-le Colonel, nu ti-am spus acum câteva ore, dupa întâmplarile de la Jilava, sa veghezi cu cea mai mare strasnicie ca sa nu se produca dezordine la Prefectura? Si acum aflu ca au fost arestati si adusi la Prefectura Tatarescu, Ghelmegeanu si Argetoianu.

– Da, se gasesc.

– Cine a ordonat arestarea lor?

– Nu eu, chestorul Stânga. A avut informatii ca viata lor ar fi în pericol si i-a adus aici. Ce sa fac cu ei?

– Adu-i sus!

Când au intrat în cabinetul lui Zavoianu, nu erau trei, ci cinci detinuti! M-am speriat; în afara de cei trei pomeniti mai sus, se mai aflau, fostul prim-ministru Gigurtu si Generalul Ilasievici, fost Maresal al Palatului. Daca arestarea primilor trei mai avea vreun sens, fiind amestecati, în forma si grade diferite în prigonirea legionarilor, nu întelegeam ce rost avea sechestrarea lui Gigurtu si Ilasievici, persoane care n-au avut nimic comun cu crimele dictaturii carliste.

Tatarescu era disperat. Îsi frângea mâinile, zicând ca e gata sa dea orice declaratie. Ghelmegeanu era agitat, dar nu-si trada emotia. Argetoianu era perfect stapân pe sine. Privea la noi impasibil, ca si cum era strain de locul în care se gasea si de amenintarea ce se cernea asupra lui. Gigurtu si Ilasievici întrebau nedumeriti de ce se gaseau acolo.

Dar dintre toti, eu eram cel mai zapacit. Nu dadeam de firul afacerii. De ce îndata dupa Jilava, când trebuia sa suportam furia Generalului, se creeaza un nou conflict? Cine are interesul sa mareasca spartura, când, dimpotriva, cu totii ar trebui sa potolim apele razvratite, de o parte si de alta, pentru a relua colaborarea în cadrul Statului national-legionar? Ma framântam, explicând celor arestati ca s-a facut o eroare si ca vor fi pusi imediat în libertate.

Trebuia actionat repede. Nu numai ca le-am dat drumul, ci m-am îngrijit si de protectia lor ulterioara. Vorbind cu Rioseanu, i-am încredintat acestuia, indicându-i ca, pentru un timp oarecare, e bine sa-i tina la Ministerul de Interne, sub paza jandarmilor, pâna ce se vor linisti spiritele. Mai mult decât atât. Le-am sugerat lui Tatarescu, Ghelmegeanu si Argetoianu ca pentru câteva luni sa plece în strainatate, pentru a nu cadea victima vreunui element necontrolat.

Însotiti de Rioseanu si Biris, au iesit de la Prefectura, s-au urcat în masina si au fost condusi la Ministerul de Interne.

Dar cu acest epilog, nu s-a terminat povestea de la Prefectura de Politie. Mai era o chestiune spinoasa de rezolvat. Dupa întâmplarile de la Jilava, Generalul Antonescu daduse ordin de înlocuire a Colonelului Zavoianu cu Generalul Palangeanu. Când am aflat de aceasta substituire, m-am opus, aratând ca nu se poate proceda la destituirea Colonelului Zavoianu, fara o ancheta prealabila. Fiind eliminat în aceste conditii, vinovatia executiilor de la Jilava ar cadea asupra Colonelului, ceea ce nu pare sa fie adevarat.

Dar dupa savârsirea noilor arestari, nu mai puteam întreprinde nimic pentru salvarea lui Zavoianu. Situatia lui era pecetluita. Îsi dovedise incapacitatea de a mentine ordinea în personalul angajat de el însusi la Prefectura. Stânga, dupa propria lui marturie a operat arestari fara sa-l întrebe.

Dupa plecarea celor arestati, a trebuit sa dau o lupta apriga cu Colonelul Zavoianu pentru a-l convinge sa-si dea demisia. Mai bine de o ora am pledat în fata lui, aratându-i ca interesele Legiunii sunt deasupra persoanei sale si trebuie sa-i dam aceasta satisfactie Generalului, daca vrem sa continuam colaborarea cu el. Pâna la urma a acceptat, dar cu conditia ca, în locul lui, sa fie numit tot un legionar. Nu va parasi postul, decât în momentul când un alt legionar se va prezenta în cabinetul sau pentru a-i lua locul. Am fost de aceeasi parere. Nu poate fi vorba de numirea Generalului Palangeanu, deoarece Prefectura de Politie apartine Ministerului de Interne si acest minister, conform conventiei, este de resortul Miscarii.

Colonelul Zavoianu pierduse controlul Prefecturii de Politie. Comisarii de la diferitele departamente întreprindeau actiuni fara a-i cere aprobarea. Asa Stânga, în noaptea aceea. Asa propriul sau secretar, Stelian Stanicel, care daduse ordin sa fie ridicati în aceeasi noapte din celularul Prefecturii fostul comisar Jean Dumitrescu, împreuna cu câtiva agenti. Transportati în padurea Baneasa, au fost împuscati. Comisarul Jean Dumitrescu desi primise o rafala de gloante, a fost numai grav ranit si a scapat cu viata.

Colonelul Zavoianu nu participase în executiile de la Jilava, dar fusese compromis prin actele subalternilor lui. Osândirea lui la moarte, sub Antonescu, se datoreaza altor motive, pe care le vom explica la momentul potrivit.