Horia sima

10. UN CONSILIUL DE MINISTRI MEMORABIL

Consiliul de Ministri, tinut a doua zi dimineata, 27 Noiembrie, s-a ocupat exclusiv de chestiunea de la Jilava. Toate celelalte probleme ale natiunii au fost lasate deoparte. Fapt anormal, pentru ca nu se pot opri toate functiile Statului din cauza pedepsirii unor asasini notorii, chiar daca s-a savârsit în marginea legii. Caracteristica acestui Consiliu a fost presiunea crescânda exercitata de Conducatorul Statului, direct sau prin oamenii lui de încredere, asupra ministrilor si conducatorilor legionari, ca sa se rezolve conflictul provocat de executiile de la Jilava în sensul dorit de el. Iar dorinta Generalului Antonescu era ca tara sa vada clar ca el n-a avut nici un amestec în aceasta „crima” si ca va lua toate masurile necesare pentru pedepsirea vinovatilor.

Dar furia Generalului Antonescu pentru moartea detinutilor de la Jilava avea si un alt tâlc. Nu era vorba numai de o încalcare a legii, care trebuia sanctionata, ci de pierderea unui capital uman greu de înlocuit în structura vechiului Stat Român. Dupa razboi, sub guvernarea partidelor, acest Stat s-a degradat, devenind expresia abuzului si a coruptiei. Sub domnia Regelui Carol II aceste tendinte distructive s-au accentuat în asa masura încât a devenit norma de guvernare a României. Regele Carol a întreprins în clasa conducatoare o selectie a valorilor de tip negativ, adica erau promovate în posturile de raspundere ale Statului numai elemente dispuse la toate lingusirile si slugarniciile. Interesele natiunii nu mai aveau nici o rezonanta în sufletul acestor oameni, preocupati în primul rând cum sa-si mentina favoarea Regelui, de la care veneau toate avantajele. Din sânul acestei clase, plasmuita dupa chipul si asemanarea Monarhului, s-a recrutat apoi si aparatul de teroare, destinat sa distruga Miscarea Legionara. În jurul Tronului se formase o camarila atotputernica, dar mai jos, la nivelul administrativ, politienesc si judiciar, vârfurile de conducere ale acestor institutii au fost încredintate unor indivizi dispusi la orice crime, pentru a salva „Statul”, în realitate pentru a consolida regimul carlist, bazat pe sperjur si calcarea tuturor legilor tarii. Acestor echipe de „devotati” ai Regelui Carol se datoreaza atât asasinarea Capitanului cât si macelul din noaptea de 21/22 Septembrie 1939.

Cei disparuti la Jilava, în noaptea de 26/27 Noiembrie, erau tocmai membrii principali ai aparatului de teroare creat de Carol. Acest aparat fusese literalmente desfiintat. Aceasta elita criminala – rezultatul unei selectii paciente de un deceniu – era un patrimoniu comun întregii clase conducatoare. Erau trup din trupul ei si suflet din sufletul ei. Unde se mai gaseau un Bengliu, un Gabriel Marinescu, un Moruzov, un Iamandi, un Argesanu? Trebuia sa treaca multa vreme pâna ce se va reconstitui o echipa de aceasta ferocitate legendara.

Câte combinatii, câte afaceri, câte proiecte nu s-au pierdut odata cu moartea asasinilor de la Jilava. Asa se explica si supararea lui Antonescu. Desi cei cazuti în cazematele Jilavei, i-ar fi luat si lui viata, daca le-ar fi ordonat Regele Carol, totusi sub influenta anturajului sau si a unei anumite lumi bucurestene, era dispus sa le salveze viata si chiar isi1uase angajamente ferme în acest sens. Si deodata s-a vazut deposedat de pretioasa încarcatura! Generalul se gasea acuma descoperit fata de lumea careia apartinea si trebuia so-si salveze fata.

În Consiliul de Ministri ce-a urmat, s-a vadit aceasta tendinta a Generalului de a se distanta de Miscare, de a se desolidariza de actul de la Jilava, condamnându-l cu cea mai mare energie si anuntând masuri aspre contra acelora care i-au calcat porunca. Numai asa putea sa se justifice fata de cei care îi cerusera sa salveze pe asasinii de la Jilava. Vechea structura a Statului terorist carlist fusese lovita în crestet si aceasta nemaipomenita fapta trebuia ispasita exemplar. Legionarii puteau fi ucisi cu sutele, caci ei nu erau decât fiii poporului, dar sa îndrazneasca cineva sa se atinga de autorii acestor crime, de aceasta selectie negativa, de aceasta echipa de supraasasini, care garantau temeliile societatii românesti din timpul lui Carol, era un fapt care trecea peste orice închipuire si rasturna toate calculele acelora care si-au întemeiat existenta politica numai pe jaf, abuz si coruptie.

Cu Generalul Antonescu n-am putut sa vorbesc nici în cursul diminetii de 27 Noiembrie, desi dupa întoarcerea mea de la Prefectura, am stat tot timpul în biroul meu de la Presedintie. Asteptam dintr-un moment într-altul sa ma cheme. Mai târziu mi-am dat seama de ce Antonescu evita o întâlnire cu mine. Generalul pregatea o lovitura contra Miscarii si vroia sa se foloseasca din plin de avantajul surprizei. Nu l-am vazut decât la deschiderea Consiliului, pe la orele 11.

În ceea ce priveste dezbaterile Consiliului de Ministri, ma conduc dupa declaratiile facute când am expus „Cazul Iorga-Madgearu”:

”Consiliul de Ministri s-a ocupat mai întâi de sanctiunile ce trebuie aplicate vinovatilor, apoi ce masuri trebuie luate pentru a se împiedica repetarea actelor de violenta. La început a vorbit ca de obicei, Generalul. Era posomorât, dar calm si odihnit. Moartea celor de la Jilava nu-l afectase excesiv, contrar celor afirmate de Mihai Antonescu. A vorbit pe un ton moderat, fara izbucnirile la care ma asteptam. Bineînteles, i-a condamnat pe faptuitorii de la Jilava, i-a numit o banda de teroristi si a declarat ca el nu va tolera ca Statul sa fie subminat de anarhia strazii. El a initiat actiunea de pedepsire a asasinilor din timpul regimului carlist si este dureros impresionat sa vada ca Miscarea nu are încredere în el. Vinovatii de crimele de la Jilava vor fi exemplar pedepsiti. În raspunsul meu, am analizat lantul de evenimente care au provocat actele sângeroase de la Jilava. Au vorbit apoi ceilalti ministri legionari si nelegionari. Mihai Antonescu, Mares si Rioseanu ne-au atacat cu înversunare. Pantazi a facut o declaratie moderata, iar Colonelul Dragomir ne-a luat apararea. Nu au lipsit nici schimburi mai aspre de cuvinte, cum au fost între Papanace si General, dar în general discutiile au fost calme si starea de spirit parea favorabila unei aplanari a conflictului. În acel moment când atmosfera parea sa se însenineze, ajungându-se la o solutie acceptabila pentru toata lumea, o lovitura de teatru: se scoala Generalul si spune ca el lasa decizia finala în mâinile noastre, ca el nu poate acoperi aceste crime si asteapta sa i se dea satisfactie. Dupa ce a rostit aceste cuvinte s-a retras în cabinetul sau. Nu stiam ce interpretare sa dau retragerii lui din Consiliu. Era o amenintare sau o dorinta de a se degaja de raspundere? Prin gestul lui, care exprima vadita lui nemultumire pentru felul cum decurg dezbaterile, s-au anulat toate straduintele de împaciuire ale majoritatii ministrilor. S-a revenit la punctul de plecare, la atmosfera grea care domnea la deschiderea Consiliului.”

As avea de adaugat, la 20 de ani de când am publicat aceasta lucrare, ca ministrii legionari din guvernul de atunci au format bloc cu mine, cu exceptia Profesorului Ion Protopopescu. Nu stiu pentru care motive, aceasta nota disonanta. Ministrul Comunicatiilor si lucrarilor Publice, Profesorul Protopopescu, s-a sculat si a facut o declaratie de loialitate Generalului Antonescu, dându-i deplina dreptate în atitudinea lui. Aceasta n-ar fi fost prea mult, dar felul în care a vorbit, nuantele ce le-a folosit în alocutiunea lui, aratau nu numai ca el este alaturi de General, dar ca face opinie separata fata de restul ministrilor legionari.

Declaratia Profesorului Protopopescu, în momentul culminant al crizei, a facut o impresie penibila asupra noastra si s-a raspândit ca fulgerul în întreaga organizatie a Capitalei. Nu stiu precis ce l-a calauzit pe Profesor în acel moment. Se gândea, probabil, ca Antonescu se va rupe de Miscare si el vroia sa se puna la adapost? Cert este ca dupa potolirea furtunii, Profesorul Protopopescu si-a pierdut mult din prestigiul sau în lumea noastra, spre dezolarea sotiei lui, Liliana Protopopescu, o adevarata legionara, care plângea când a aflat de isprava sotului sau în Consiliul de Ministri.