Horia sima

15. SECHESTRAREA LUI MADGEARU SI A LUI IORGA

Madgearu a fost ridicat de acasa pe la amiaza. Alarma pentru arestarea lui s-a dat pe la orele doua dupa-masa. Am fost informat pe doua cai: prin Nicolae Petrascu, secretarul general al Miscarii, si prin familia lui Madgearu, care a telefonat la Presedintie.

Prima mea pornire a fost sa las totul si sa merg în cautarea lui, asa cum am procedat cu grupul celor arestati în cursul diminetii. Dar am fost retinut de grava problema ce-o ridicase Generalul Antonescu pentru destinele Legiunii. La acea ora, doua dupa amiaza, discutiile era aprinse si ne puteam astepta chiar la o rupere a tratativelor si o ciocnire.

Am fost indus în eroare si de faptul ca credeam ca rapitorii lui Madgearu vor repeta scena de dimineata, cu Tatarescu, Ghelmegeanu si ceilalti, adica îl vor conduce prizonier la Prefectura de Politie, de unde va putea fi eliberat.

În cursul dupa amiezii, sa fi fost pe la orele 6, am aflat si de ridicarea lui Iorga de la vila lui de la Sinaia. Ma aflam în aceeasi situatie. Eram blocat, caci nu stiam cum va reactiona Antonescu în absenta mea de la Presedintie.

Ceea ce m-a surprins, a fost ca n-am remarcat la cei doi Antonescu nelinistea ce-o manifestasera când au aflat de arestarea lotului de dimineata. În cazul lui Madgearu si Iorga, trebuiau sa fie cu atât mai alarmati si sa-mi ceara imperativ sa ma interesez de soarta lor. În mod normal, ar fi trebuit sa fie întrerupte imediat discutiile referitoare la „sefie”, pentru ca toata lumea sa plece în cautarea celor disparuti. Nici pâna astazi nu înteleg strania atitudine a celor doi Antonescu si daca n-a fost un act premeditat, pentru a mari panica în personalul politic al tarii. N-am putut face altceva decât sa telefonez în toate partile, semnalând disparitia lui Madgearu si Iorga si cerând tuturor sa le dea de urma si sa-i puna la adapost.

Sechestrarea lui Madgearu si Iorga, în acele momente de încordare, ne-a facut un mare rau. Daca împuscarea detinutilor de la Jilava îsi avea justificarile ei, daca arestarile de la Prefectura se terminasera, gratie interventiei mele grabnice, numai cu o sperietura pentru fostii demnitari, acum eram azvârliti din nou în defensiva. Focul care ardea mocnit în relatiile cu Antonescu fusese din nou rascolit. În loc de a ne concentra pe salvarea celor doi disparuti, cei doi Antonescu nu vazusera în acest act decât o noua oportunitate pentru a relua acuzatiile contra noastra cu si mai mare violenta. Acest lant de dezordini arata ca Miscarea Legionara este o miscare anarhica, care pune în pericol viata tuturor oamenilor politici. „Am avut dreptate, spuneau ei, când am cerut unificarea comenzii de Stat, prin proclamarea Generalului ca Sef al Legiunii!” Cu aceste speculatii si incriminari, a trecut timpul util pentru salvarea lui Madgearu si Iorga. N-am putut fi liber decât seara târziu ca sa pornesc în cautarea lor si în acest interval tragedia se consumase.

 

16. PE VALEA PRAHOVEI

Abia pe la orele 8,30-9 seara, am putut sa ma fac liber si sa plec în cautarea lui Madgearu si Iorga. Dupa misiunea de conciliere a lui Neubacher si dupa conversatia amabila ce-am avut-o cu Generalul, nimic nu ma mai retinea la Presedintie si am pornit pe Valea Prahovei, cu speranta sa-i pot salva pe cei doi disparuti.

Am plecat cu inima strânsa la drum, caci dupa ce iesisem de la General, bucuros ca relatiile cu Conducatorul Statului s-au normalizat, o alta caramida mi-a cazut în cap. Se anunta la telefon seful de post dintr-o comuna de pe Valea Prahovei, care vrea sa vorbeasca neaparat cu Vice-Presedintele Consiliului de Ministri. „Am onoarea a va raporta ca pe teritoriul comunei... s-a descoperit cadavrul Profesorului Nicolae Iorga”. Atât si nimic mai mult. Am ramas naucit. Mai încercam sa înnod o firava speranta. Dar daca totusi nu-i adevarat? De ce-mi telefoneaza seful de post direct mie si nu îi anunta pe superiorii lui, cum ar fi normal, Legiunea de Jandarmi din Prahova si Inspectoratul General al Jandarmeriei? La Ministerul de Interne si la Presedintie nu se stia înca nimic, ceea ce indica clar ca organele subalterne nu erau informate de moartea lui Iorga. Cobor treptele si ma urc în masina, însotit de Octavian Rosu, Dr. Biris si Constantin Stoicanescu. Traian Borobaru plecase undeva si n-am putut sa-l iau cu mine. În acel moment, apare jos, în curtea Presedintiei, Ilie Niculescu, seful Razletilor; cu o stire si mai proasta. Are informatii sigure ca Iorga nu mai este în viata. A aflat vestea de la un legionar care luase parte la expeditie si se întorsese de pe Valea Prahovei. În goana pornim cu masina spre sediul familiei de razleti careia apartinea legionarul întors în capitala. L-am chemat afara din sediu si am stat cu el de vorba. Se numea Atanasiu. Mi-a confirmat ca facuse parte din echipa care l-a ridicat de acasa pe Iorga si la pedepsit razbunându-l pe Capitan. De Madgearu nu stia nimic. Acesta fusese sechestrat de o alta echipa. Ce sa fac, Doamne? Poate ca Madgearu mai este în viata si poate fi salvat. L-am lasat pe Atanasiu în strada cu llie Niculescu si noi am pornit pe Valea Prahovei. Nici nu m-am gândit sa-l chestionez mai amanuntit pe Atanasiu cine este seful echipei si cine a mai facut parte din ea?

Starea mea sufleteasca era indescriptibila. Abia se potolise mânia Generalului si acuma se deschidea o alta prapastie înaintea mea. Astia sunt legionari sau niste imbecili care nu fac decât sa ne faca noua rau, pregatind cu „eroismul” lor propria noastra cadere? Ce splendida confirmare a teoriilor celor doi Antonescu, ca Legiunea este o miscare anarhica si trebuia pusa seaua Generalului pe ea? Nici nu stiam cine sunt autorii acestor ispravi demente. De unde vin? Cine le-a dat ordin sau sub sugestia cui au lucrat? Daca apartin corpului Razleti, atunci trebuia sa-l întrebe pe Seful acestui corp, Ilie Niculescu, un om ponderat si de o mare cultura, care, fara îndoiala, i-ar fi oprit de la aceasta fapta.

Eram atât de mâhnit de cele aflate încât am început sa lacrimez în masina, de oboseala si dezgust. Le-am spus însotitorilor mei ca sunt întristat pâna la disperare de comportarea legionarilor, încât îmi vine sa las totul si sa plec. Eram cu nervii la capat. Atâtea zguduiri în 24 de ore; era prea mult. Stoicanescu mi-a sustinut moralul, spunându-mi ca daca eu plec de la conducerea Legiunii, miscarea se sfarâma în zeci de bucati. Atât ar astepta dusmanii. Trebuie sa ramânem uniti si sa înfruntam cu curaj si aceasta noua lovitura, ce ne-au dat-o din nefericire proprii nostri camarazi.

M-am mai linistit. Trebuie sa fi fost aproape de 11 noaptea când ne-am apropiat de Ploiesti. O calatorie anevoioasa. Generalul alarmase unitatile de pe Valea Prahovei si soseaua era controlata de patrule militare. Din loc în loc erau baraje. Vehiculele erau oprite, persoanele erau legitimate de ofiteri. S-a legitimat Dr. Biris, cu carnetul lui de Secretar General al Ministerului de Interne. Ofiterii salutau si masina pleca fara întârziere.