Horia sima

19. ÎNTOARCEREA LA BUCURESTI

Noaptea de 27/28 Noiembrie, am petrecut-o la Câmpina. A doua zi dimineata, Joi, 28 Noiembrie, am luat calea întoarsa spre Bucuresti.

Marin Stanescu mi-a comunicat ca dupa cele întâmplate, îsi va da demisia. L-am rugat staruitor sa ramâna în fruntea judetului, spunându-i ca se bucura de încrederea întregului guvern. A refuzat categoric. Nu poate sa-si riste viata si soarta întregii familii.

A avut amabilitatea sa ne însoteasca o buna postata, în drumul spre Bucuresti. La dorinta mea, ne-a condus la niste sonde de petrol si apoi am vizitat niste sate lovite de cutremur. De fapt vroiam sa întârzii cât mai mult pe drum, pentru a câstiga timp de reflectie, stiind ca la Bucuresti nu ma astepta nici o bucurie.

În timp ce ascultam explicatiile unui inginer de la o sonda la care ne oprisem, gândul îmi zbura la proxima întâlnire cu Generalul. Cum va reactiona, dupa ce aflase si el ca Iorga si Madgearu nu mai sunt în viata? Aceia care i-au ucis, au creat o teribila problema Miscarii. Avem atâtia dusmani încât acestia nu asteapta decât sa se produca o spartura în regim ca sa sara din nou pe noi. Toate sfortarile noastre de pâna acuma, toate sacrificiile si toate bataliile câstigate sa fie zadarnice? Stam pe o muche de cutit. Am iesit din închisoare, am refacut unitatea miscarii, transformând-o într-un instrument eficace de lupta, am câstigat biruinta de la 6 Septembrie, am izbutit sa realizam Statul National Legionar si tara întreaga a înverzit plina de sperante. În mai putin de un an, un crescendo de victorii care ne-a ridicat pe culmile puterii si acum toata aceasta opera uriasa sa se darâme din cauza faptelor unor descreierati?

Executiile de la Jilava îsi au justificarile lor, legate de deshumarea Capitanului. Arestarile de dimineata s-au încheiat fara incidente, gratie interventiei mele prompte si repezi, dar în cazul Iorga-Madgearu, norocul ne-a parasit; Am fost blocat la Presedintie toata ziua, iar când am plecat era prea târziu.

M-am întors la Bucuresti pe la amiaza, cu inima strânsa de neliniste. Nu mai stiam nimic ce se petrecuse în capitala în lipsa mea. Nici ce masuri luase Generalul si nici daca nu rupsese colaborarea cu Miscarea, formând un alt guvern. Totul era posibil. Ocazia era excelenta. Putea sa explice tarii hotarârea luata. Avea argumente. Moartea lui Nicolae Iorga ne pusese în conflict eu oamenii de cultura ai natiunii, iar a lui Madgearu provocase ruptura raporturilor de buna vecinatate cu partidul national-taranesc. Doua puncte sensibile în politica tarii. Intelectualii nu erau destul de bine informati ce crime a facut Iorga. Pentru ei, Iorga era o statuie a natiunii, ce nu putea fi decât venerata.

Pentru întâia oara de când trebuia sa dau ochii cu Antonescu, ma aflam în stare de inferioritate fata de el. Ma simteam eu umilit, jignit, descurajat de fapta acestor zanateci care arunca umbre si suspiciuni asupra miscarii întregi. Ce sa-i spun?

 

20. O ATMOSFERA CALDA

Spre marea mea surprindere si nedumerire, am gasit la Presedintie o atmosfera neverosimil de calma. Era ceva greu de imaginat. Ma asteptam sa fiu întâmpinat de un Jupiter tonans, facându-mi amare reprosuri dupa ce descoperisera cadavrele lui 1orga si Madgearu. În loc de aceasta primire aspra, mai mult decât naturala dupa cele întâmplate, Generalul mi-a întins mâna cu bunavointa.

– Ei, Domnule Sima, dupa uciderea lui Iorga si Madgearu, putem fi rasturnati de opinia publica. Tara e indignata.

– Domnule General, am facut tot ce mi-a stat în putinta ca sa-i salvez. Toata noaptea am umblat pe Valea Prahovei. Dar a fost prea târziu. Sunt dezolat si-mi dau seama de consecintele acestor nelegiuiri pe plan politic.

– Stiu, Domnule Sima, acum trebuie sa mergem înainte si sa dam satisfactie opiniei publice, pedepsind vinovatii.

– Sunt de acord cu D-voastra. Pâna acuma nu stiu exact nici cine sunt faptuitorii. Cred ca în cursul zilei voi da ochii cu ei.

Iesind de la General, am aflat o veste îmbucuratoare. Generalul renuntase la ideea de a numi un militar în fruntea Prefecturii de Politie – pozitie ce-o dadusem pierduta în sinea mea, dupa moartea violenta a lui Iorga si Madgearu – si semnase decretul de numire al lui Radu Mironovici în locul Colonelului Zavoianu. Meritul de a fi salvat Prefectura de Politie revine în întregime lui Vasile Iasinschi. Acesta mi-a luat locul la Presedintie în timpul absentei mele, reprezentând Miscarea, si a avut mai multe convorbiri cu Generalul. În cursul lor, cu tact si energie, a reusit sa-l înduplece pe General sa-l numeasca pe Radu Mironovici în fruntea Prefecturii.

Analizând factorii care l-au determinat si chiar l-au obligat pe General sa renunte la o lovitura de forta contra noastra, în acele momente de maxima încordare, le putem rezuma în urmatoarele puncte:

I. Ceremonia reînhumarii Capitanului. Pentru 30 Noiembrie erau fixate funeraliile de la Casa Verde. Întreaga capitala traia într-o atmosfera de reculegere profunda, de comuniune mistica cu jertfa întemeietorului Legiunii. Bisericile erau pline de credinciosi. Numeroase delegatii legionare din provincie erau în drum spre Bucuresti. O bruscare a situatiei din partea lui Antonescu în acele momente ar fi aparut ca un ultragiu adus memoriei Capitanului si reactiile ar fi fost imprevizibile.

II. Generalul Antonescu nu obtinuse sprijinul Germaniei. Vizita lui Neubacher l-a convins ca guvernul german nu era dispus sa-i dea girul la o lovitura contra Miscarii, ci, dimpotriva, cerea reluarea colaborarii pe baza lui statu-quo-ante.

III. Se anuntase sosirea unei puternice delegatii germane pentru a participa la funeralii, formata din Baldur von Schirach si von Bohle, reprezentându-l pe Cancelarul Germaniei.

IV. Generalul nu primise nici sprijin suficient în Miscare pentru a-ti realiza planurile sale. Miscarea continua sa formeze un bloc de nezdruncinat în jurul persoanei mele.

V. Moartea lui Iorga nu impresionase prea mult guvernul german, cum îsi imagina Antonescu, deoarece disparuse un inamic declarat al Reichului. Acelasi lucru se poate spune si despre Madgearu.

VI. În sfârsit Antonescu fusese martor si stia din rapoartele ce le primise cât de mult m-am straduit ca sa evit lui Iorga si Madgearu sângerosul lor sfârsit.

Aceste consideratii eu le-am facut asa zicând „post festum”, adica dupa rezolvarea crizei. Ele nu contravin starii mele sufletesti din drumul spre Bucuresti. Am scris asa cum am trait acel moment de angoisse. Ma asteptam la un sfârsit dramatic al relatiilor noastre cu Antonescu. Ca s-a întâmplat altfel, este o chestiune care nu ma îndreptateste sa spun ca n-am avut temerile mele.