Horia sima

7. SURPRINS DE EVENIMENTE

În noaptea de 26/27 Noiembrie, ma aflam acasa si ma pregateam de culcare. Sufleteste eram multumit de colaborarea de pâna acum cu Conducatorul Statului si de rezultatele obtinute în comun. Vizita Generalului în Germania parea a fi fost rodnica. Dupa spusele lui la întoarcere, ar fi obtinut promisiunea revizuirii arbitrajului de la Viena. Manifestatia ce i-am facut-o la înapoiere a fost impunatoare. Nici prin gând nu mi-a trecut ca Antonescu s-a folosit de calatoria lui la Berlin, ca sa ne sape la Hitler si ca pe plan national nu obtinuse aproape nimic. Tot asa de multumit eram ca Generalul aprobase masurile luate de mine, în absenta lui, referitor la lucrarile de deshumare de la Jilava, si la ceremoniile ce vor urma, cu asistenta reprezentantilor straini, ale asezarii Capitanului în cripta de la „Casa Verde”.

Dupa miezul noptii, suna telefonul. Era Colonelul Zavoianu. Ce-o fi vrând sa-mi comunice la aceasta ora înaintata? Cu o voce alterata îmi spune ca detinutii de la Jilava au fost împuscati.

– Stii, s-a întâmplat ceva.

– Ce s-a întâmplat?

– Cei de la Jilava...

– Ce-i cu ei?

– Au fost împuscati.

– Cum, de cine?

– De legionarii care lucrau la deshumare.

– Cum s-au petrecut lucrurile?

– Nu stiu nimic mai mult. Tocmai acum am primit si eu stirea.

– Pe Antonescu l-ai informat?

– Nu l-am informat înca.

Am lasat receptorul si ma uitam în gol. Situatia era grava. Grava atât prin actul savârsit, deoarece se rupea legalitatea unui proces aflat în faza preliminara a anchetei, cât si prin necunoscutul reactiei lui Antonescu. Eram depasiti de evenimente si descoperiti pe ambele fronturi. Noi optasem pentru justitie, pentru aducerea vinovatilor erei carliste sa raspunda în fata Tribunalului, si acuma li s-a aplicat metoda executiei sumare. În al doilea rând, în eventualitatea unei reactii brutale a Generalului Antonescu, cunoscându-i caracterul, nu dispuneam în acel moment de nici un mijloc de aparare. Actul de la Jilava nu-mi apartinea, dar raspunderea politica se rasfrângea asupra mea. Luând ca pretext cele întâmplate la Jilava, Generalul putea ordona arestarea noastra, a mea si a celorlalti fruntasi ai Legiunii, si apoi darea noastra în judecata. Daca as fi participat macar cu o simpla sugestie la împuscarea detinutilor de la Jilava, ar fi trebuit sa calculez si riscurile operatiei. Era o prevedere elementara. Dar cum n-am stiut nimic, eram azvârlit hazardului, în care numai voia lui Dumnezeu putea decide.

Primul lucru ce l-am facut a fost sa trimit pe Victor Biris, Secretar General la Ministerul de Interne, la Prefectura ca sa vina cu informatii suplimentare. Paralel, Generalul Antonescu a facut la fel. L-a trimis la Prefectura pe Ministrul de Justitie, Mihai Antonescu, pentru o misiune analoga. Pe la trei noaptea Victor Biris si Mihai Antonescu se aflau amândoi întruniti în cabinetul Prefectului de Politie, unde au avut o lunga convorbire cu Colonelul Zavoianu.

La întoarcere, Victor Biris ma informeaza ca vestea suprimarii detinutilor de la Jilava s-a raspândit ca fulgerul în toate organizatiile din capitala si ca spiritele sunt foarte agitate. Exista temerea ca actele de violenta contra elementelor carliste sa se repete în capitala si chiar sa se extinda în provincie. Colonelul Zavoianu pare sa fi pierdut controlul oamenilor. Legionarii care detineau functii la Prefectura de Politie si care se aflau în noaptea aceea la locul deshumarii, s-au amestecat cu ceilalti tragând în detinuti. Mai mult chiar. Din interiorul Prefecturii au fost ridicati câtiva arestati si nu se stia nimic de soarta lor.

L-am chemat îndata la telefon pe Colonelul Zavoianu, cerându-i în termeni aspri, sa vegheze cu cea mai mare strasnicie asupra personalului ce-l conducea ca sa nu iasa din marginile legalitatii si sa nu se mai repete actele de violenti.

 

8. O NOAPTE LA PRESEDINTIE

Dupa întoarcerea lui Biris de la Prefectura de Politie si dupa ce am aflat ce se întâmpla acolo, mi-am dat seama ca este neaparat necesar sa-l vad pe General chiar în noaptea aceea, pentru a preveni o masura nechibzuita a acestuia, care ar fi putut duce la agravarea conflictului. Vroiam sa-i explic cursul real al evenimentelor care au dezlantuit violentele de la Jilava si sa-l asigur din nou de loialitatea noastra.

Trebuie sa marturisesc ca am facut acest pas cu inima strânsa. Ma întrebam daca ma voi mai întoarce liber de la Presedintie sau daca nu cumva Generalul va da ordin sa fiu arestat ca presupus complice la împuscarea detinutilor de la Jilava. Aveam senzatia ca ma bag singur în gura lupului Probabil ar fi trebuit sa-mi iau anumite masuri de aparare, cunoscându-i reactiile lui impulsive. Conducatorul Statului se baricadase la Presedintie. Daduse ordin ca o unitate militara sa ocupe cladirea, pentru a-l feri de eventualele atacuri din partea... legionarilor. Temerea lui era absurda, deoarece actul de la Jilava n-avea nimic de-a face cu propria lui persoana. Cei împuscati în noaptea aceea erau de fapt si proprii lui inamici, care l-ar fi rapus si pe el, daca ar fi primit ordin de la Regele Carol. Generalul uitase de primejdiile prin care trecuse cu câteva luni înainte...

Si atunci ce rost avea baricadarea lui la Presedintie ca într-o fortareata? Ca sa demonstreze distantarea lui de Legiune dupa executia asasinilor carlisti, atât pentru uzul anturajului sau cât si pentru o anumita lume a Capitalei, careia îi apartineau cei pedepsiti la Jilava. Aceste cercuri nu l-ar fi putut ierta „neglijenta” lui, dupa ce îsi luase angajamente ferme ca sa-i salveze.

Când am ajuns la Presedintie, singur-singurel în noaptea aceea, chiar de la intrare m-am izbit de controale. La usa se afla un post de paza, sub conducerea unui ofiter, care nu dadea voie nimanui sa intre pâna ce nu primea raspuns de la Secretariatul Generalului. Dupa ce am iesit din ascensor, pe coridorul unde se aflau birourile Presedintiei, din zece în zece metri, am întâlnit postati soldati cu baioneta la arma. Dar în afara de cei ce se vedeau, erau multi soldati înghesuiti prin ungherele coridoarelor si camerelor neocupate momentan. Chiar si la subsol se aflau trupe. Tabloul era sumbru. Din toate partile apareau casti de ofiteri si soldati, ca si cum ne-am fi aflat în plina campanie militara.

Când am patruns în anticamera Generalului, în afara de functionarii respectivi, nelipsiti de la Presedintie, Maiotul Elefterescu si Vladescu, i-am întâlnit pe Mihai Antonescu, Ministrul Justitiei si pe Generalul Pantazi, împreuna cu câtiva ofiteri superiori, care fusesera chemati probabil sa primeasca ordine. Singurul care avea acces la General era Ica Antonescu. Intra si iesea destul de des din cabinetul acestuia, comunicând celor prezenti starea sufleteasca a Conducatorului:

– Generalul e furios. Uite, asa i s-au îngrosat vinele de la gât, si arata cu amândoua degetele. Se plimba în lung si lat prin camera si repeta mereu ca mâinile îi sunt naclaite de sânge. Spune ca va pleca de la conducerea Statului, daca aceasta chestiune nu se va rezolva în mod onorabil pentru el...

I-a cerut lui Mihai Antonescu sa-l roage pe General sa ma primeasca, dar n-am obtinut audienta. Neputând vorbi cu Generalul Antonescu, am încercat sa explic celor prezenti procesul evenimentelor de la Jilava: 1) lungirea nefireasca a procesului, 2) Atmosfera creata de lucrarile de deshumare, 3) nefericita interventie a Consilierului Banescu. Notez ca în acel moment nu stiam de ordinul dat de General de a schimba garda legionara de la celulele detinutilor cu o garda militara, argument de care nu m-am putut folosi.

I-am încredintat ca n-a fost o actiune premeditata, ca nici eu si nici ceilalti conducatori ai Legiunii nu suntem amestecati în aceasta izbucnire de violenta. Am fost surprins de reactia întelegatoare a Generalului Pantazi, un devotat a lui Antonescu. Profitând de un moment când eram singuri, mi-a spus pe un ton categoric, facând ochii mari:

– Domnule Sima, D-ta trebuie sa ramâi aici. Nu trebuie sa se profite de aceasta nenorocire, pentru a se separa Legiunea de General. Ar fi o nenorocire mai mare. Eu ma voi opune oricarei încercari de acest gen. Cazul de la Jilava trebuie tratat exclusiv juridic, fara a se altera bazele politice ale colaborarii. La urma mi-a spus: „T ine-te bine”.

Ica Antonescu, dimpotriva, de câte ori iesea de la General însotea impresiile ce le aducea cu comentarii acide. Turna, cum s-ar zice, uleiul peste foc.

Între timp a sosit la Presedintie si Colonelul Dragomir, Ministrul Coordonarii Economice. Acesta împartasea vederile Generalului Pantazi. El sustinea cu energie si sinceritate ca întâmplarile de la Jilava nu trebuie sa afecteze relatiile dintre Miscare si General. Mihai Antonescu vazând ca nu este aprobat nici de cei mai apropiati oameni ai Conducatorului, se potolise si el.

Atmosfera parea ca merge spre destindere. Oboseala îi cuprinse pe toti. Generalul Antonescu mi-a comunicat în sfârsit ca se simte foarte obosit si nu vrea sa vada pe nimeni pâna mâine, când va convoca un Consiliu de Ministri, pentru a dezbate chestiunea de la Jilava.

Mi-a ramas întiparita aceasta scena pâna astazi. Dupa temerea cu care am venit la Presedintie, mi-au revenit si încrederea si curajul.