Pag 443- 444
XIV.
Asemenea oameni, chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-şi vor spăla nici cu sânge greşelile. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. Nu intră în împărăţia cerurilor cel ce a părăsit Biserica, locţiitoare pe pămînt a împărăţiei cereşti. Hristos ne-a dat pacea, ne-a Învățat să fim uniţi şi solidari, ne-a recomandat să păstrăm neatinse şi necălcate legăturile dragostei şi ale înţelegerii; nu poate să se numească martir cel ce nu respectă dragostea frăţească. Aceasta ne învaţă şi ne asigură Apostolul Pavel zicînd: «Chiar dacă aş avea atâta credinţă, încît să pot muta munţii din loc, dar dragoste nu am, nimic nu sînt ; chiar dacă aş împărţi toată averea mea săracilor, iar corpul meu l-aş da să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea e mărinimoasă şi binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se trufeşte, nu se înfurie, nu lucrează cu nebăgare de seamă, nu gândește răul, toate le iubeşte, toate le crede, toate le speră, toate le rabdă» 46. Dragostea niciodată nu va cădea, zice Pavel, căci ea va domni întotdeauna, prin unitatea fraternităţii şi solidarităţii va dura veşnic. Nu poate ajunge dezbinarea în împărăţia cerurilor, la răsplata lui Hristos care a zis : «Aceasta este porunca Mea : să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu pe voi» 47. Nu poate îndeplini această poruncă cel ce prin discordia perfidă a încălcat dragostea lui Hristos. Cine n-are dragoste nu-L are pe Dumnezeu. Apostolul Ioan spune : «Dumnezeu este dragoste şi cel ce rămîne în dragoste rămîne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămîne în el» 48. Nu pot rămîne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniţi în Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârșitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e Hristos, căci însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice : «Mulţi vor veni în numele Meu spunând : Eu sînt Hristos, şi pe mulţi vor înşela» 49. După cum el nu e Hristos, chiar dacă înșeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămîne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe.
-
I Cor. XIII, 2—8.
-
In. 15, 12
-
In. 4, 16.
-
Mt. 24, 5
.
XV.
Căci a profeţi, a scoate demonii, a face multe acte de virtute pe pămînt este lucru mare şi admirabil, dar nu dobândește împărăţia cerească cel ce înfăptuieşte toate acestea, dacă nu merge respectând drumul drept al adevăratei credinţe. Vesteşte Domnul şi zice : «Mulţi îmi vor spune în ziua aceea : Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am profeţit, nu în numele Tău am scos demonii, nu în numele Tău am săvârșit mari fapte de virtute ? Atunci Eu le voi răspunde : Niciodată nu v-am cunoscut, fugiţi din fata Mea cei ce aţi înfăptuit nedreptatea»”
Aşadar vedeţi că ereticii pot face şi minuni (având harul chemător sau extern al Duhului Sfânt) sau false minuni (lucrând cu demonii) dar nu se pot mântui deoarece, fiind în dezbinare nu au harul intern sau mântuitor.
Nu vă miraţi aşadar de performanţele unor oameni care nu sunt în Sfânta Biserică de a muri pentru un ideal. Nu ştiţi oare şi de comunişti şi de mahomedani care au râvnă rătăcită şi se duc chiar şi la moarte pentru ideile lor, fiind împuterniciţi de chiar dracii cărora le slujesc?
Duhurile necurate sunt numite măscăricii lui Dumnezeu, ele nu fac nimic original ci doar copiază pe Dumnezeu dar trag slava faptelor către ele. Foarte mult îşi doreşte Satana să aibă falşii lui mucenici pentru a atrage pe câţi mai mulţi spre el.
R.Pravila lui Nicodim Sachelarie ne învaţă însă că: -
„- Râvna este puterea sufletească în continuă desfăşurare pentru realizarea faptelor bune, pentru un ideal. Râvna cea bună porneşte din credinţă şi devotament faţă de poruncile lui Dumnezeu, "în sârguință fiţi fără preget, fiţi plini de râvnă cu duhul, slujiţi Domnului, bucuraţi-vă în nădejde, fiţi răbdători în necazuri, stăruiţi în rugăciune" (Rom. 12,11-12). Râvna rătăcită stăpânește pe omul care se călăuzeşte de idei bune, dar le înţelege greşit şi le aplică rău, înșelându-se de poftele încăpățânării şi ale slavei deşarte, aşa cum au făcut toţi ereticii, dintre care unii chiar şi-au vărsat sângele spre pierzarea lor şi bucuria diavolului (Rom. 1,18; 2, 8; I Tim. 1, 20; II Tim. 3,1-8). Rătăcirea se strecoară mai mult acolo unde este o disproporţie între lumina raţională a adevăratelor dogme şi între râvna împlinirii unor intenţii bune, călăuzite de un sentimentalism needucat şi năvalnic, alimentat de rătăciri tăinuite ale imaginaţiei mintale. Leacul râvnei păcătoase este ascultarea de legea Domnului păstrată de biserică şi supunerea canonică sub oblăduirea ierarhiei canonice, că "Nimeni nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, dacă n-are Biserica de mamă" (Sf. Ciprian -D. unitatea Bis. 4).”
Nu înseamnă că deoarece comunismul apără ateismul, mahomedanismul apără pe Mahomed ar fi mai rele decât papismul, monofizismul care susţin că slujesc lui Hristos. Cu cât o minciună este mai apropiată de adevăr este mai periculoasă deoarece nu poate fi sesizată şi amăgeşte mai uşor şi pe mai mulţi.
Tot în aceeaşi pravilă suntem învăţaţi aşa:
-
„Ocultismul sau esoterismul este falsa ştiinţă cultivată de minţile înfierbântate, prin care ocultiştii spun că posedă un simţ superior celor obişnuite, şi prin care ei ajung să cunoască rădăcinile adevărurilor. în realitate, nu este decît o înşelăciune a diavolului, care a înşelat pe oameni sub diferite forme ale idolatriei, spiritismului şi altor practici, pornind de la anumite realităţi fizice şi psihice, pentru ca pe temeiul unui adevăr parţial, să ducă la o rătăcire şi mai mare a minciunii înşelătoare. Ocultismul se manifestă parţial sub alte nume, osândite de biserică. Orice nume ar purta el, trebuieşte demascat şi osândit, fiindcă orice fel de rătăcire cu cît conţine mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă" (V. Dogmele).”
Desigur că nu trebuie să ne crispăm în a vedea locurile în care este sfinţenie de la Dumnezeu sau Maica Lui sau Sfântul Mina sau orice alt Sfânt din Ţara Sfântă sau Egipt doar pentru că sunt azi administrate de păgâni sau eretici. Nu se spurcă ortodocşii de la eretici decât în două situaţii fie că îi consideră sfinţi (cum fac ecumeniştii) fie că îi alungă cu ură sau groază (cum fac zeloţii). Îi putem primi, le putem arăta dragoste, putem merge la ei. Dar, Doamne fereşte! să nu luăm în deşert Ortodoxia zicând că poate cineva să se mântuiască fără Ea sau că ar putea fi vreun sfânt neortodox.
Atitudinea cu discernământ a Avvei Macarie ne este de mare folos:
„Se spunea despre Avva Macarie egipteanul că a urcat odată de la Sketis la muntele Nitriei; şi când s-a apropiat de loc, îi spuse ucenicului său: ia-o puţin înainte. Şi când a luat-o el înainte, s-a întâlnit cu un popă al grecilor (păgâni), (care alerga ducând cu el un lemn) iar fratele i-a strigat: ai, diavole, unde fugi? Acela s-a întors, l-a bătut bine, şi l-a lăsat aproape mort. Ceva mai departe, i-a ieşit în cale, alergând, avvei Macarie, care i-a zis: sănătate, sănătate, truditorule! El s-a minunat, venind la el, şi îi zise:
– Ce bine ai văzut la mine, de m-ai agrăit?
– Că te-am văzut trudindu-te şi nu ştii că în zadar te osteneşti.
– Şi pe mine m-au răscolit bineţele tale, şi mi-am dat seama că eşti de partea lui Dumnezeu. Alt călugăr rău m-a întâlnit şi m-a înjurat; eu i-am dat o bătaie soră cu moartea.
Bătrânul pricepu că era ucenicul lui. Iar popa îi cuprinse picioarele, spunându-i: nu te las dacă nu mă faci monah. Şi s-au dus până unde era călugărul şi l-au luat în spate de l-au dus la biserica muntelui. Când l-au văzut părinţii pe popa păgân, au fost uluiţi; apoi l-au făcut monah. Şi mulţi dintre păgâni s-au creştinat din pricina lui. Iar Avva Macarie a zis: vorba rea îi face răi şi pe cei buni, dar vorba bună şi pe cei răi îi face buni.”
Nici să urâm sau să dispreţuim (nici măcar în sinea noastră ascunsă) pe eretici cum a făcut ucenicul zelot, dar nici să ne înşelăm sau să îi înşelăm pe eretici că s-ar putea mântui fără Ortodoxie, ci arătându-le dragoste, cu iscusinţă să îi atragem la mântuire, adică la Singur Ortodoxia.
Noi avem şi putem să le dăm cu dragoste sfinţenie dar de la ei nu avem ce lua după cum ne arată tot pravila lui Nicodim Sachelarie:
35. -..."Fiindcă monahii (M-rii Sinai) întreabă dacă se cade a se da panaghia (pâinea binecuvântată) la masă, închinătorilor armeni [notă adică monofiziţi ca şi copţii aşa zişii creştini din Egipt care nu ţin de Patriarhia Ortodoxă de Răsărit din Alexandria], noi zicem să le daţi lor şi anafora, căci sînt creştini şi pentru aceasta vin de se închină la locurile sfinte din îndepărtări. Pentru noi, deşi sînt schismatici şi, din pricina unor învăţături greşite, sînt eterodocşi, dar sînt creştini cu credinţa şi cer cu evlavie sfinţire de la noi, pe care trebuie să le-o dăm . "Căci" a nu da cele sfinte câinilor" se înţelege despre cei fără credinţă, cum sînt iudeii, mahomedanii şi maniheii şi alţii, care se făţărnicesc a fi creştini, fără a fi cu adevărat creştini, de aceea şi urmează: "ca nu cândva, întorcându-se, să calce în picioare cele sfinte şi să ne rupă şi pe noi, căci sînt porci, iar cei ce caută cele sfinte cu credinţă şi le primesc cu evlavie, nu sînt de soiul porcilor".
Ascultaţi şi pe Domnul, care zice: "Cel ce nu este împotriva noastră, cu noi este; şi pre cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară". Taina cea mare a împărtăşirii să nu le-o daţi; Iar, dacă vreunul s-ar îmbolnăvi şi ar voi să rămână în mânăstire şi s-ar lepăda de învăţătura lor, mărturisind credinţa ortodoxă, să fie învrednicit şi de Sfânta împărtăşanie. Aceasta este credinţa Bisericii soborniceşti... "Voi să nu luaţi sfinţire de la ei, pentru că sînt eterodocşi..."- Scris. Patr. Ghenadie
II, ( + 1456).
Aşadar, în final, vă doresc multe pelerinaje cu bucurie, mi-aş dori să „pelerinez” cu dumneavoastră sau măcar să vă cunosc. Dar vă rog din toată inima şi cu toată dragostea nu mai consideraţi mucenici pe copţi, chiar dacă au fost omorâţi de mahomedani, ca să nu-L mâhniţi pe Duhul Adevărului, Mângâietorul şi să nu vă faceţi vinovată Sfintelor Canoane recunoscute de Întreaga Sfântă Biserică:
Dostları ilə paylaş: |