Mântuitorul este mare preot şi arhiereu veşnic, aşa cum ni-l înfăţişează Sfântul Apostol Pavel (Evrei IV, 14-15; V,5,6,10; VII,11; X,21 ş.a.). Născut ca om din tribul lui Iuda, El nu are nici o legătură cu preoţia lui Aaron, rezervată exclusiv seminţiei lui Levi; uns ca preot (arhiereu) încă din clipa zămislirii, El continuă preoţia lui Melchisedec, care era “rege al păcii şi al dreptăţii” (Ps. CX,4; Evrei V,6,10,20; VI,20; VII,4). El şi-a îndeplinit oficiul de mare preot sau arhiereu mai ales prin jertfa de pe cruce. Sacrificiul Său este unic şi nerepetabil, dar preoţia Lui e veşnic lucrătoare; sus în ceruri ea se exercită în “cortul cel nefăcut de mână”, unde mijloceşte veşnic pentru oameni (Evrei VII, 24-25) iar pe pământ sacerdoţiul Său continuă în Biserică.
Acest “arhiereu sfânt, fără prihană şi mai înalt decât cerurile” (Evrei VII,26) este preotul suprem, prin care se aduce lui Dumnezeu întreg cultul Bisericii. El este liturgul prin excelenţă, minister principalis” al cultului Bisericii, adică săvârşitorul de fapt al tuturor lucrărilor sfinte oficiate. Calitatea aceasta este admirabil sugerată de una dintre rugăciunile de la Liturghie: «Că Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi.»
Însumând în persoana sa toate lucrările vechitestamentare, Hristos îndeplineşte o întreită slujire: arhierească, profetică şi împrătească pe care o exercită simultan şi concomitent.51
Dostları ilə paylaş: |
