I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

2.3. Transmiterea sacerdotală în Noul Testament

În calitatea Sa de mare preot sau arhiereu suprem şi veşnic, Mântuitorul nu numai că a întemeiat cultul Legii celei Noi, ci a orânduit şi persoanele care să-l săvârşească după înălţarea Sa la ceruri, investindu-le cu dreptul şi puterea harică necesară. La Cina cea de Taină, când întemeiază Sfânta Euharistie, Mântuitorul a dat totodată Sfinţilor Săi Apostoli şi mandatul de a o săvârşi neîncetat, spre pomenirea Lui: “Aceasta (să) faceţi spre pomenirea Mea!” pentru împlinirea acestei porunci, El orânduieşte pe cei 12 Apostoli ca liturgi ai noului cult (Luca 6,12-13).

În afară de Apostoli a mai ales încă alţi 70 de ucenici (Luca 10, 1 sq.). Tuturor acestora în scurtă vreme le-a dat însărcinări speciale, trimiţându-i în activitate de probă. “Şi chemându-i le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi” (Luca 9,1-2). În timpul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul i-a învăţat apoi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dându-le putere şi porunci cu privire la continuarea operei Sale în lume (Matei 28, 19-20; F.Ap. 1, 4-8). Iar după învierea Sa din morţi, arătându-se Apostolilor, le-a zis: “Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi grăind acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duhul Sfânt. Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate, cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 21-23), dându-le şi următorul mandat: “Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, învăţându-i să păzească câte am poruncit vouă. Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 18-20).

Cu toate că Apostolii au primit puterea deplină pentru îndeplinirea slujbei în care au fost rânduiţi abia după pogorârea Duhului Sfânt asupra lor, în ziua Cincizecimii, când au început să propovăduiască şi să boteze – slujbă în care au fost instituiţi mai înainte, dar care a fost inaugurată public la Cincizecime, - această slujbă nu-i privea numai pe ei ci şi pe succesorii lor direcţi. Ei au înţeles că harul pe care l-au primit de la Mântuitorul se va da prin ei urmaşilor lor, iar prin această transmisiune a harului Preoţiei se va continua prin succesiune neîntreruptă până la sfârşitul veacurilor. De aceea în deplină concordanţă cu hotărârea Domnului ce rezultă din cuvintele: “Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”, Sf. Apostoli au şi procedat încă de timpuriu la transmiterea prin hirotonie sau “punerea mâinilor” peste cei aleşi, a harului Preoţiei în diferite trepte, sfinţind pretutindeni unde era nevoie, diaconi, preoţi şi episcopi.

În felul acesta, încă de la început, membrii Bisericii sau mădularele Trupului lui Hristos, s-au împărţit în cler şi popor, fiecare cu roluri şi funcţiuni bine distincte şi precise în viaţa Bisericii.